Se afișează postările cu eticheta gandire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gandire. Afișați toate postările

vineri, 4 octombrie 2013

Vibrațiile gândurilor-Autor : Dawn James


ganduri
Corpul tau este fiziologic legat de gandurile , credintele si atitudinile tale. Pentru a fi sănătoși , trebuie să restabilim legătura care există între minte , corp si spirit . Gândirea pozitivă este un prim pas în creșterea vibrației tale personale .
Studii științifice , iar acum si instrumente științifice, sunt folosite pentru a masura efectul gândirii pozitive și gandirii negative cu privire la boala . Gândurile negative au la fel de multă putere ca și cele pozitive . Ele indeparteaza – incet,incet – echilibrul tau interior, rezultând astfel stima de sine scazuta , depresie și chiar boala .
Cum poate o persoană să cedeze intr-o anumită împrejurare , în timp ce o altă persoană poate prospera în aceeași situație ? Totul pur și simplu se reduce la atitudinea mentala!
Atunci când alegi un gând , celulele creierului sunt afectate . Aceste celule vibreaza și trimit unde electromagnetice . Cu cat te concentrezi mai mult pe un anumit gând, cu atât mai mare este amplitudinea vibrației acestor celule , iar valurile electrice, la rândul lor, devin mai puternice .
Gândirea pozitivă poate ridica vibratia cu până la 10 hertzi ( Hz ) , în timp ce gândirea negativă poate reduce vibrațiile cu până la 15 Hz . Aceste măsurători au fost facute de Bruce Tainio de la Tainio Tehnologie din Cheney , Washington. Compania sa a dezvoltat noul echipament de măsurare a bio – frecvenței la oameni și alimente . Asadar, modul numarul unu in a ne simti mai bine este să începem să gândim pozitiv .
Cu siguranta merita să depui eforturi pentru a-ti menține atitudinea pozitivă care va triumfa în cele din urmă , indiferent de circumstanțe . Pentru a face acest lucru , în primul rând începe prin a observarea gandurile tale . Detașeaza-te de ele și acorda-le atenție doar atunci când un gând negativ intră în conștiința ta. Când se întâmplă acest lucru , imediat înlocuieste-l cu un gând pozitiv .
De exemplu , dacă esti la volanul masinii tale pe autostrada si traficul este greoi, daca te vei surprinde gândind: ” Sigur am sa intârzii ” (acesta fiind modul de gândire negativă a unei victime fără speranță ), înlocuieste acest gând cu ” Voi ajunge exact când ar trebui să ajung ” care este un gand pozitiv care reflectă cunoasterea interioara si increderea de sine.
Există o zicală : ” Primesti ceea ce te așteptați sa primesti. “
Cu alte cuvinte , dacă crezi că ai de gând să nu iti reușească ceva , cel mai probabil vei eșua . De ce ? Pentru ca energia urmează gândurile tale și vei începe sa creezi sau sa manifesti ceea ce crezi și te aștepti sa se intample. Aminteste-ti că tu esti cel care creezi si determini intensitatea acestor valuri electrice, dupa bunul tau plac. Tu esti cu adevarat cel care creaza!
Traducere
Póka Monica Luminița

sâmbătă, 16 martie 2013

Cine ne spune ce să gândim?


Un articol publicat de Theeconomiccollapseblog.com aduce în prim plan o întrebare foarte bună: oamenii gândesc singuri sau, în realitate, există cineva care le spune cum să gândească?  „Din păcate, aproape toţi ne-am conectat de bună voie într-un sistem media colosal, care efectiv ne spune ce să gândim”, consideră autorul articolului, concluzionând că aceasta este una din cauzele pentru care „am devenit extrem de proşti, la nivel de societate”.
În SUA, americanul obişnuit petrece 153 de ore, într-o lună, în faţa televizorului. Oamenii petrec o bună perioadă de timp urmărind filme, navigând pe Internet, citind cărţi şi reviste, jucând diferite jocuri video şi ascultând muzică. Multe persoane suntdependente de ideea de a fi “conectate”, deoarece încep să se simtă incomod, din punct de vedere fizic, dacă sunt acasă şi sunt înconjurate de o linişte deplină. Din păcate, în jur de 90% din “informaţiile” care ne sunt pompate în permanenţă în creier sunt deţinute de doar şase corporaţii mass-media gigantice.
Aşadar, mijloacele de comunicare în masă au mai mult control asupra oamenilor decât s-ar crede?
Dimineaţa, în drum spre servici sau şcoală, despre ce vorbeşte toată lumea? De obicei, oamenii vorbesc despre ceva ce au văzut la televizor sau au auzit la ştiri. În societatea de azi, interacţiunile limitate pe care le avem cu cei din jur sunt de obicei definite de conexiunea noastră reciprocă cu mass-media.
Mass-media defineşte în locul nostru ceea ce este important şi ceea ce nu este.Dacă mass-media nu vorbeşte despre ceva, atunci acel lucru pur şi simplu nu contează. Adesea auzim invocat argumentul: “Dacă acel lucru ar fi fost adevărat, atunci am fi auzit la ştiri despre el.”
Tinerii din ziua de azi sunt dependenţi de ideea de a fi “conectaţi” în continuu la matricea media, care pune tot mai multă stăpânire nu doar pe spaţiul public, ci şi pe cel al vieţii private. Următorul fragment este o relatare scurtă dintr-un articol recent al lui Daniel Taylor:
“Potrivit unui raport din 2010 realizat de LA Times, persoanele tinere petrec în medie 53 de ore pe săptămână uitându-se la televizor, jucând jocuri video sau stând în faţa calculatorului. Utilizatorii Facebook petrec aproximativ 15 ore pe lună navigând pe reţeaua de socializare. Oamenii merg şi conduc orbeşte, în timp ce trimit un mesaj, ajungând fără să vrea în fântâni arteziene şi uneori chiar în prăpăstii.”
Această informaţie merită subliniată: tinerii petrec peste 200 de ore pe lună conectaţi la mass-media (în condiţiile în care, într-o lună, avem la dispoziţie aproximativ 480 de ore în care suntem treji şi în care putem munci).
În trecut, copiii se jucau împreună pe stradă, iar adulţii ieşeau din casă pentru a interacţiona cu cei din jur. Însă, în zilele noastre, ne petrecem aproape tot timpul liber stând în casă, privind insistent la nişte ecrane care pâlpâie.

  • Este un semn al unei societăţi sănătoase?
Am fost creaţi fiinţe sociale. Am fost proiectaţi pentru a iubi şi pentru a fi iubiţi. Însă, în zilele noastre, oamenii îşi “iubesc” echipa favorită sau programul de televiziune preferat şi le este din ce în ce mai greu să construiască o relaţie reală, unul cu celălalt.
Între timp, elita globală se bazează pe mass-media pentru a ne distrage atenţia şi pentru a controla limitele discursului public. În cea mai mare parte a timpului, mass-media se concentrează asupra celor mai recente scandaluri cu vedete sau asupra “certurilor” dintre politicieni, şi ignoră în mod sistematic multe din lucrurile importante care se petrec în lumea reală.
Iată un exemplu. Timp de câteva decenii, a existat o linişte totală în media despre întâlnirile Grupului Bilderberg, care au avut loc în fiecare an. Directorii de top ai unor publicaţii importante iau parte la aceste întâlniri, însă nu scriu nici măcar un cuvânt despre ele.
Dacă cineva aduce vorba despre “Grupul Bilderberg”, atunci imediat este catalogat drept un “teoretician nebun al conspiraţiei”, în timp ce marile publicaţii se străduiesc să ignore complet acest subiect. În realitate, această „secretomanie” este foarte bine plănuită.
Iată ce a spus David Rockefeller, în timpul unei întâlniri din 1991 a Grupului Bilderberg:
“Suntem recunoscători publicaţiilor “The Washington Post”, “The New York Times”, “Time Magazine” şi altora, ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi şi-au respectat promisiunile privind discreţia totală, timp de aproape 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul pe care l-am conturat pentru lumea noastră, dacă am fi fost subiectul unor articole în tot acest timp.”
Mai degrabă decât să relateze ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea în care trăim,mass-media ne distrage în permanenţă atenţia.
Este suficient să amintim doar câteva titluri de ştiri care pot fi descoperite pe primele pagini ale website-urilor marilor publicaţii:
- Michael Douglas se simte “bine”
- Turneu de golf amânat din cauza cangurilor
- Experienţa hamburgerului Rock ‘n’ roll
- Lady Gaga îşi amână turneul din cauza unei intervenţii chirurgicale
Ei bine, acestea sunt câteva mostre ale unui tip de jurnalism “cu un impact puternic asupra vieţii noastre”. Aşadar, de ce majoritatea persoanelor continuă să fie interesate de aceste subiecte?
Din păcate, unul din motive este acela că am devenit “extrem de proşti” la nivel de societate.
În momentul de faţă, sistemul de educaţie publică a devenit o glumă seacă. Mulţi dintre elevi au un nivel al inteligenţei extrem de scăzut, iar în SUA, 23% dintre toţi americanii nu mai ştiu să citească la un nivel de clasa a patra.
Bineînţeles că elita globală este are motive de mulţumire, deoarece o populaţie lipsită de inteligenţă este uşor de dominat şi manipulat. Atunci când un segment mare al populaţiei abia dacă poate citi, iar oamenii sunt obişnuiţi să îi lase pe alţii să gândească pentru ei, devine tot mai uşor să manevrezi informaţiile după bunul plac.
Din fericire, tot mai mulţi oameni devin din ce în ce mai nemulţumiţi de mass-media şi încep să caute surse alternative de informare. Potrivit unui sondaj Gallup, efectuat recent, nivelul de încredere a publicului larg în mass-media a ajuns acum la cel mai mic nivel din toate timpurile. Aşadar, poate există speranţă până la urmă…
Sursa: www.financiarul.ro

joi, 7 martie 2013

Modificam mediul ambiant prin intentie, gand, rostire si actiune


descărcare (1)
Asa cum organismul uman este format din celule si societatea reprezinta suma tuturor emisiilor mentale, afective si faptice ale tuturor barbatilor si femeilor, la care se adauga si mostenirile traditiei, culturii, religiei etc, cu alte cuvinte, contribuim cu totii la mediul in care ne nastem, traim si murim.
Mediul contribuie la existenta si devenirea noastra. Sa nu uitam nici o clipa, ca vedem si percepm in imagini si decodificam prin cuvinte…Modificam fundamental mediul ambiental atat prin actiunile noastre cat si prin lipsa de actiune. Daca pastram regula universului dual, am putea identifica alte doua categorii de indivizi, in randurile carora, ne putem regasi, la nivel de arhetip: cei care cred ca universul este nedrept si ca sunt lipsiti de sansa, la cheremul hazardului si altii care considera universul ca pe un imperiu al tuturor posibilitatilor.
Noi modificam realitatile din jurul nostru prin simpla noastra emisie logosiala in care intra in dinamica: intentia, gandul, rostirea si actiunea. In dimensiunea cuanticii acesta se numeste “efectul privitorului”, care postuleaza ca daca ne focusam intreaga atentie asupra unui obiect, sau fiinta ii modificam atat starea de vibratie cat si predispozitiile. Intre mediul inconjurator si individ se instaureaza raporturi reciproce. Am auzit de nenumarate ori despre anturaj si despre influenta lui nefasta asupra individului.
Iata un adevar: omul modifica mediul, mediul influenteaza deciziile indivizilor! Iata un posibil exemplu: Daca ne aflam intr-un mediu aglomerat si observam un semen aflat in nevoie, predispozitia noastra initiala este sa nu intervenim, fiind convinsi ca altcineva din multime, o va face si ne iluzionam ca suntem mai putin penibili daca ramanem anonimi, decat daca suntem singurii care intervin…totodata reactionam diferit cand suntem solicitati sa facem un gest in public, fata de raportarea la aceeasi actiune, intre “patru ochi”.
 Indiferent de situatie, locatie sau conjunctura este foarte important sa intelegem contextul larg al actiunii, pentru ca mediul ne poate secatui de energie sau ne poate ajuta sa obtinem victoria scontata.
Sursa: http://codulluioreste.ro

sâmbătă, 16 februarie 2013

Secretele lecturii: cum îţi îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale?


Buna funcţionare a creierului este elementul cheie al unei vieţi sănătoase şi fericite. Prin urmare, este foarte important să te implici în astfel de activităţi care îţi îmbunătăţesc funcţiile cerebrale şi îţi stimulează inteligenţa, relatează Gegeblog.com.
Lectura este o astfel de activitate. Recunoscută ca metodă de atenuare a nivelului stresului, lectura ajută celulele cerebrale să nu moară prea devreme.
Iată câteva moduri în care creierul nostru profită de acest exerciţiu plăcut şi uşor:

  • Lectura îţi stimulează creierul
Cititul furnizează mai multă stimulare creierului decât atunci când te uiţi la televizor sau asculţi o casetă audio. Neuroştiinţa a dovedit că atunci când citeşti, creierul începe să proceseze cuvintele, conferindu-le un înţeles şi asociindu-le cu imagini.Ei bine, atunci când creierul este pus să muncească mai mult, acesta devine mai vigilent şi funcţionează la parametri mai buni.

  • Stimulează memoria
Cititul stimulează creierul, deterimându-l să desfăşoare un proces de reamintire a înţelesului cuvintelor. Pe măsură ce continui să citeşti, creierul acumulează informaţiile noi şi îşi aduce aminte de cele deja “stocate”, astfel încât memoria devine o funcţie din ce în ce mai exersată.

  • Capacitatea de concentrare se îmbunătăţeşte, la fel ca şi imaginaţia ta
Cititul este asemănător oricărei alte munci şi are nevoie de atenţie. Atunci când citeşti ceva, trebuie să te concentrezi pentru a înţelege ceea ce este scris. Prin urmare,capacitatea ta de concentrare se îmbunătăţeşte. Atunci când priveşti sau auzi ceva, informaţia îţi este servită pe tavă şi nu ai nevoie de prea multă imaginaţie.
Pe de altă parte, lectura unor materiale presupune că informaţia acumulată este căutată de creier în “baza cerebrală de date”. Creierul tău se luptă să extragă înţelesul cuvintelor şi propoziţiilor pentru a dezvolta informaţii semnificative. Atunci când nu reuşeşte să găsească aceste informaţii în materialul pe care îl posedă,creierul încearcă să construiască informaţia pentru a umple golurile din datele procesate. În consecinţă, pe măsură ce te gândeşti la probabilităţi, imaginaţia ta se îmbunătăţeşte.

  • Încurajează gândirea şi procesarea informaţiilor
Lectura îţi permite să te cunoşti pe tine însuţi. Atunci când citeşti, este ca şi cum ai vorbi cu tine. Citeşti cuvintele, le înţelegi, construieşti informaţia şi abia apoi treci mai departe. Aştepţi până când înţelegi ceea ce citeşti. Puterea ta de a gândi devine din ce în ce mai puternică şi te face mult mai capabil să obţii informaţii utile în viaţa de zi cu zi. Astfel, devii mai abil şi mai perspicace, prin dezvoltarea inteligenţei.
Creierul are nevoie să fie îndemnat şi încurajat să proceseze informaţii pentru a se menţine tânăr. Exact acest lucru reuşeşte să facă lectura.

  • Ce tip de lectură îmbunătăţeşte funcţionarea creierului?
Lectura la întâmplare nu va avea cele mai bune rezultate, aşa cum reuşeşte să facă lectura cu un scop şi o tehnică bine stabilită. În primul rând, indiferent ce alegi să citeşti, ar trebui să fie interesant pentru tine. În timp ce citeşti nu uita să iei pauze şi să procesezi ceea ce ai citit. Caută să descoperi înţelesul noilor cuvinte şi să le memorezi. Nu te grăbi să ajungi la următorul capitol. Înţelege şi dezvoltă propriile opinii în timpul procesului.
Sursa: www.financiarul.ro

duminică, 3 februarie 2013

Gândirea magică şi cele 7 credinţe iraţionale care ne conduc viaţa


Fiecare om de pe Pământ crede în magie, fie că este creştin, musulman, animist sau ateu. Credinţele iraţionale ne caracterizează pe toţi, indiferent de sex, educaţie, religie sau clasă socială.
Cei mai mulţi oameni cred în fenomene paranormale precum fantomele, deochiul, premoniţiile onirice sau alte manifestări ale unei puteri imateriale. Cu toate acestea, chiar şi persoanele care aparent resping superstiţiile şi refuză existenţa supranaturalului cad adesea în plasa gândirii iraţionale. În ultimele decenii, cercetătorii au început să înţeleagă tot mai bine aceste credinţe, clasificându-le sub denumirea de „gândire magică” („magical thinking” în limba engleză).
Copilăria, punctul de început al gândirii magice
În primii ani de viaţă, copiii dovedesc o imaginaţie bogată, aceasta fiind prima manifestare a „gândirii magice”. Studiile aprofundate realizate în ultima jumătate de secol au arătat că aceste fantezii joacă un rol esenţial în dezvoltarea copiilor, imaginaţia fiind mecanismul care le permite acestora să înţeleagă realitatea. Paul Harris, psiholog şi profesor la Harvard Graduate School of Education, afirmă că „imaginaţia este vitală pentru contemplarea realităţii, nefiind limitată doar la lucrurile pe care le acceptăm ca fiind pure fantezii. Atunci când ne gândim la Imperiul Roman, spre exemplu, ne folosim imaginaţia”.
Studiile efectuate asupra copiilor arată că imaginaţia joacă un rol cheie în dezvoltarea lor, permiţându-le să înţeleagă perspectiva altor persoane. Excepţia o reprezintă copiii care suferă de autism: aceştia rareori se joacă „de-a altcineva”, ceea ce i-a condus pe unii cercetători la concluzia că absenţa acestor fantezii este unul din factorii ce duc la probleme de integrare socială.
Marjorie Taylor, profesor de psihologie la Universitatea Oregon, afirmă că imaginaţia bogată este adesea corelată cu alte trăsături pozitive. În rândul copiilor preşcolari, specialiştii au observat că aceia care aveau mai mulţi prieteni imaginari erau mult mai creativi şi prezentau o mai bună receptivitate socială, reuşind să înţeleagă mai uşor punctul de vedere al altor copii.
Copiii încep să prezinte elemente ale gândirii magice în jurul vârstei de 18 luni, atunci când, jucându-se, încep să creeze lumi imaginare. La 3 ani ei pot distinge realitatea de fantezie, însă în ciuda acestui fapt continuă să creadă în personaje imaginare precum Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă până la vârsta de 8 ani.
Unii cercetători consideră că nu este o coincidenţă faptul că în jurul acestei vârste copiii încep să înveţe despre religie. „Momentul în care adulţii îşi retrag susţinerea pentru crezul în Moş Crăciun tinde să coincidă cu acela în care copiilor li se vorbeşte despre rugăciune”, afirmă Jacqueline Woolley, profesor de psihologie la Universitatea din Texas. „Mecanismul există deja, iar copiii cred deja de ceva timp că pot transforma ceva imaginar în realitate doar prin credinţă, doar că la momentul respectiv încep să nu mai creadă în eficienţa acestui mecanism”, afirmă Woolley.
Dacă gândirea magică ar fi doar o superstiţie fără nicio utilitate la maturitate, de-a lungul evoluţiei aceasta ar fi dispărut complet în rândul adulţilor. Cu toate acestea, ea continuă să se manifeste în rândul adulţilor, indiferent dacă au fost expuşi sau nu la credinţe religioase la vârste fragede. Motivul, afirmă cercetătorii, este faptul că aceste superstiţii şi gânduri iraţionale au jucat un rol esenţial în perpetuarea speciei până astăzi.
Supravieţuirea se bazează pe recunoaşterea tiparelor existente în natură - de exemplu, faptul că fructele de culoare roşie dintr-un tufiş de o formă anume duc la moarte, sau faptul că cerul roşiatic dimineaţa prevesteşte ploaia. Deoarece este mult mai periculos să nu observăm o relaţie între două evenimente decât să formăm mai multe cu riscul de a obţine inclusiv conexiuni inexistente, de-a lungul timpului omul şi-a supradezvoltat această capacitate de a forma legături între evenimente, acesta fiind motivul pentru care gândirea magică rezistă până în ziua de azi. 
Cele 7 credinţe iraţionale ce formează gândirea magică
Matthew Hutson, fostul editor al publicaţiei Psychology Today, afirmă că gândirea magică este ubicuă şi că fiecare dintre noi este predispus la manifestările ei. „Chiar dacă de obicei considerăm că perceperea deformată a realităţii este automat ceva rău, uneori aceste gânduri au un efect pozitiv”, explică Hutson.
Hutson a studiat gândirea magică timp de mai bine de şase ani, eforturile sale culminând cu publicarea cărţii „The 7 Laws of Magical Thinking: How Irrational Beliefs Keep Us Happy, Healthy, and Sane”. Hutson defineşte „gândirea magică” drept procesul prin care atribuim proprietăţi mentale unor fenomene non-mentale, dând sens astfel unor fenomene naturale. O altă manifestare a gândirii magice o reprezintă asocierea pe care o facem între gândurile noastre şi anumite evenimente (de exemplu, dacă suntem convinşi că cineva s-a lovit pentru că l-am blestemat).
Studiind dovezile acumulate de neuroştiinţe şi de cercetările asupra evoluţiei umane, Hutson a ajuns la concluzia că gândirea magică a fost un element esenţial în lupta pentru supravieţuire de-a lungul mileniilor. Gândirea magică ne permite să dăm sens unei lumi de neînţeles, oferindu-ne confort şi control asupra sa, ceea ce ar explica de ce ne caracterizează pe toţi.
În cartea publicată în acest an, Hutson descrie şapte manifestări ale gândirii magice:
1. Obiectele conţin esenţe
Această gândire magică explică de ce obiectele care au aparţinut celebrităţilor se vând cu sume colosale la licitaţie, iar casele în care au avut loc evenimente sinistre, precum o crimă, găsesc cu dificultate un cumpărător. Fiecare dintre noi are un obiect pe care îl fetişizează la un anumit nivel, fie că este vorba de un tricou „norocos”, de verighetă sau de pantofii cu care copilul a făcut primii paşi. Cei mai mulţi dintre noi nu ar accepta să primească o replică a obiectului preţuit, chiar dacă aceasta ar fi identică din toate punctele de vedere.
Chiar dacă în mod conştient nu credem că obiectele conţin esenţe, acţiunile noastre demonstrează contrariul. Experimentele au arătat că, atunci când unor voluntari le-a fost oferit un articol de îmbrăcăminte curat şi li s-a spus că fusese purtat de un ucigaş în serie, reacţia involuntară a acestora a fost una de repulsie.
Această manifestare a gândirii magice porneşte de la ideea de „transmitere a proprietăţii” - credinţa că, atunci când atingem ceva murdar, noi devenim la rândul nostru murdari, sau că atingerea unui obiect fierbinte ne va arde pielea. A crede că proprietăţile subiective ale obiectelor pot fi la rândul lor transferate este iraţional, însă acest lucru poate oferi confort şi ne poate da sentimentul de control asupra lumii, sporindu-ne încrederea în propriile forţe.
2. Simbolurile au putere
Matthew Hutson descrie un caz relativ recent, petrecut în Statele Unite ale Americii. Un muncitor care lucra la stadionul echipei de baseball New York Yankees a îngropat în ciment un tricou al echipei sale favorite, Boston Red Sox, cel mai mare rival al newyorkezilor. După un an, când acţiunea sa a ieşit la iveală, în aprilie 2008, oficialii echipei din New York au dorit ca stadionul să nu poarte ghinionul reprezentat de simbolul echipei adverse, astfel că au angajat o echipă de muncitori pentru a extrage tricoul. Aceştia au săpat cu picamărul timp de cinci ore până au găsit tricoul şi l-au extras în faţa reporterilor martori la eveniment.
Acest exemplu ilustrează puterea simbolurilor asupra minţii umane. Specialiştii afirmă că, în vasta majoritate a timpului petrecut de oameni pe Terra, simbolurile nu au existat: atunci când ceva semăna cu un obiect, cel mai probabil era acel obiect. Această credinţă dăinuieşte în subconştient şi astăzi, lucru demonstrat de mai multe cercetări. De exemplu, testele de laborator au arătat că, atunci când este tăiată în două o fotografie ce ilustrează un obiect drag sau o persoană apropiată, senzorii ataşaţi pe pielea voluntarilor înregistrează reacţii de anxietate, chiar dacă e vorba doar de un simbol. De asemenea, atunci când voluntarilor li se cere să joace o partidă de darts, ei aruncă, în medie, la o distanţă mai mare de centrul ţintei dacă pe ţintă e amplasată o fotografie a unei persoane apropiate decât în cazul în care se foloseşte în acest scop imaginea lui Adolf Hitler.
Această credinţă iraţională explică de ce, în sondajele realizate în mai multe ţări, un procent considerabil de respondenţi consideră că incendierea drapelului naţional sau folosirea acestuia pentru a şterge podeaua unei toalete sunt acţiuni ce ar trebui să fie ilegale şi pedepsite prin lege: aceştia percep acţiunile îndreptate împotriva unui simbol ca acţiuni ce afectează întreaga naţiune simbolizată de steag, fiind vorba de o formă modernă de voodoo.
3. Acţiunile au consecinţe îndepărtate
Ritualurile superstiţioase şi tabuurile sunt mecanisme prin care oamenii încearcă să controleze lumea din jurul lor. „Creierul funcţionează prin recunoaşterea de tiparuri, astfel că facem conexiuni şi oferim explicaţii”, afirmă Hutson. Se întâmplă chiar şi atunci când ştim că aceste conexiuni nu au corespondent în realitate. Spre exemplu, pescarii din Alaska refuză să plece din port într-o zi de vineri după ce au avut mai multe probleme în această zi, chiar dacă ştiu că şansele de a avea probleme în larg nu ţin de ziua săptămânii.
Aceste exemple sunt manifestări ale unei tendinţe pe care o avem cu toţii: aceea de a forma „corelaţii iluzorii”, în care presupunem că dacă două evenimente au loc împreună există în mod automat o conexiune logică între ele (spre exemplu, dacă am purtat un tricou la o victorie a echipei favorite, ajungem la concluzia că este vorba despre un «tricou norocos», urmând să-l purtăm şi la alte meciuri la care vom asista).
Experţii afirmă că aceste superstiţii ne permit să dăm sens lumii din jur: dacă identificăm ritualurile pe care trebuie să le îndeplinim (spre exemplu, să batem în lemn sau să purtăm un talisman norocos) şi tabuurile pe care să le evităm, lumea va fi la dispoziţia noastră. Chiar dacă aceste ritualuri nu schimbă lumea din jurul nostru, ele pot avea în mod indirect efecte pozitive care ne îmbunătăţesc şansele de succes în eforturile noastre prin simplul fapt că ne oferă iluzia controlului şi ne cresc astfel încrederea în propriile forţe.
Într-un studiu efectuat de Lysann Damisch, psiholog la Universitatea din Koln, participanţii au avut ca sarcină un joc de golf. Jumătate dintre voluntari au primit o minge de golf descrisă ca „norocoasă”, celorlalţi fiindu-le oferită aceeaşi minge fără precizări suplimentare. Rezultatele studiului au arătat că voluntarii care au jucat cu „mingea norocoasă” au reuşit cu 35% mai multe lovituri bune decât cei care au folosit „mingea normală”.
Un alt studiu, efectuat în timpul celei de-a doua intifade palestiniene asupra membrilor armatei israeliene din oraşul Tzfat, a arătat că 36% dintre femeile-militar care nu credeau în Dumnezeu recitau psalmii în momentele de violenţă. După ce le-au comparat cu femeile necredincioase care nu au recitat psalmii în momentele de stres, cercetătorii au descoperit că cele care au recitat cuvintele sacre prezentau un nivel de anxietate mai scăzut, fiind mai relaxate atunci când se plimbau prin mulţimi, prin centrele comerciale sau când urcau într-un autobuz aglomerat. Richard Sosis, antropologul care a efectuat această cercetare, a concluzionat că acest lucru se datora sentimentului de control conferit de recitarea psalmilor. 
Specialiştii denumesc acest fenomen „iluzia controlului” - sentimentul că avem o mai mare  influenţă asupra lumii înconjurătoare decât avem cu adevărat. Chiar dacă această credinţă nu reflectă cu adevărat realitatea, experţii au descoperit că este cu adevărat utilă, acest simţ al controlului încurajând oamenii să depună mai mult efort decât în mod normal. Mai mult, psihologii au descoperit că estimarea cu precizie a propriilor puteri şi un nivel scăzut al gândirii magice sunt două simptome ce indică prezenţa depresiei clinice.
4. Mintea nu are limite
Această credinţă, cunoscută şi sub numele de „legea atracţiei”, afirmă că prin vizualizarea unui lucru în mintea noastră contribuim la transformarea lui în realitate. Ideea a fost popularizată recent de cartea „The Secret”, un succes internaţional. Hutson afirmă că această lege funcţionează de multe ori, însă nu din cauze supranaturale: atunci când definim obiectivul dorit, este mult mai probabil să recunoaştem oportunităţile ce ne permit să-l atingem, iar optimismul asociat acestei credinţe ne face să proiectăm încredere în exterior, ceea ce contribuie la atingerea ţelului.
Unul din motivele pentru care cădem în această capcană este faptul că mintea umană nu este un statistician prea priceput, astfel că ţinem minte doar predicţiile reuşite. Dacă ne vom gândi la o persoană apropiată, ca apoi la scurt timp să primim un apel telefonic de la aceasta sau să o întâlnim pe stradă, vom avea convingerea că am avut o premoniţie. În schimb, vom uita cu uşurinţă toate celelalte momente în care ne-am gândit la un amic drag fără a fi contactaţi de acesta.
5. Sufletul continuă să trăiască
„Dovezile acumulate de neuroştiinţe arată că sufletul (cu alte cuvinte, conştiinţa), este generat în totalitate de creier”, afirmă Hutson. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor cred că sufletul continuă să existe şi după ce creierul moare, în ciuda tuturor dovezilor care sugerează că acest lucru este fals (de exemplu, bolile neurodegenerative, care fac ca oamenii să-şi piardă personalitatea). Hutson afirmă că această credinţă joacă un rol evolutiv important, ajutând oamenii să depăşească teroarea generată de conştientizarea propriei mortalităţi. De asemenea, ea permite oamenilor să accepte moartea persoanelor apropiate.
Chiar şi persoanele care afirmă că nu cred în existenţa sufletului manifestă de multe ori acest tip de gândire magică. Autoarea Joan Didion relatează în cartea „The Year of Mag­i­cal Think­ing”, scrisă după moartea soţului său, că mult timp nu a dorit să renunţe la pantofii acestuia, pentru că simţea că i-ar trebui dacă s-ar întoarce. Chiar şi în momentul în care şi-a dat seama că gândeşte acest lucru în subconştient, dorinţa iraţională de a-i păstra pantofii s-a menţinut.
6. Lumea este vie
Acest tip de gândire magică presupune atribuirea de calităţi omeneşti animalelor şi obiectelor din jurul nostru, antropomorfizându-le. Fie că ne „certăm” cu propriul computer care nu funcţionează conform dorinţelor noastre sau că sărbătorim ziua de naştere a animalului de companie, manifestările iraţionale de acest tip sunt fireşti, explică Hutson. Acestea se datorează abilităţii noastre de a detecta entităţi ce au capacitatea de a lua decizii, trăsătură esenţială pentru supravieţuire în cazul unei specii sociale, cum este omul. Chiar dacă este iraţional să atribuim calităţi şi intenţii unor entităţi care nu dispun de acestea, efectul poate fi unul pozitiv. De exemplu, compania unor animale contribuie la o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă pentru proprietarii acestora, fapt confirmat de numeroase cercetări.
7. Totul se întâmplă cu un motiv
Cea mai răspândită formă a gândirii magice se manifestă sub forma credinţei într-un destin care dirijează tot ceea ce se întâmplă. „Creăm în mintea noastră o fiinţă invizibilă – un zeu, destinul, karma sau universul – căreia îi atribuim ce ni se întâmplă. Acest lucru conferă un sens vieţii noastre şi ne dă sentimentul că facem parte dintr-o structură mai mare. Acest lucru ne face să interpretăm evenimentele negative ca pe o lecţie sau ca pe o motivaţie pentru o acţiune pozitivă”, explică Hutson.
Tendinţa de a atribui intenţii unor evenimente aleatorii, spre exemplu unui uragan, ar putea fi o consecinţă a faptului că suntem creaturi sociale, ce caută să înţeleagă intenţionalitatea altor fiinţe pentru a colabora cu acestea sau pentru a contracara acţiunile lor.
Studiile realizate de psihologul Laura Kray de la Universitatea din California, Berkeley, au arătat că această credinţă iraţională are la rândul ei beneficii. Atunci când subiecţii unei cercetări interpretau un eveniment important din viaţa lor ca fiind urmarea destinului sau a sorţii, era mai probabil să afirme că respectivul eveniment „a dat sens vieţii”, sau că „a contribuit la transformarea mea în persoana care sunt astăzi”. Astfel, credinţa în destin permite oamenilor să vadă viaţa ca pe o structură narativă coerentă, ceea ce conferă sens ţelurilor personale, făcând mai probabilă realizarea lor. Chiar şi în cazul în care evenimentele importante erau negative, persoanele care le interpretau ca „făcând parte din planul lui Dumnezeu” aveau o reacţie pozitivă, folosindu-le pentru a identifica noi perspective şi dovedind mai multă ambiţie în rezolvarea problemelor.
„Această credinţă este utilă mai ales în cazurile dificile, atunci când ne pierdem locul de muncă, ne despărţim de un partener sau ne moare cineva drag. Dacă percepem acest lucru ca fiind sortit, ne este mai uşor să îl acceptăm şi să gestionăm dificultăţile inerente. Aşadar, această credinţă ne ajută să evităm senzaţia că trăim într-un univers haotic, pentru care viaţa noastră nu e relevantă, chiar dacă acest lucru este probabil adevărat. Uneori e mai bine să atribuim lucrurilor un înţeles”, afirmă Hutson.
Credinţa că „totul se întâmplă cu un motiv” are şi aspecte negative. Hutson afirmă că acest crez iraţional stă la baza tendinţei oamenilor de a învinovăţi victimele unui eveniment neplăcut. „Facem acest lucru pentru că este supărător să acceptăm că o persoană bună poate avea parte de întâmplări negative, astfel că încercăm să le justificăm, spunându-ne că persoana respectivă a făcut ceva ca să merite ce a păţit”, explică autorul.
Ar trebui să respingem gândirea magică?
Toate cercetările efectuate până acum asupra gândirii magice subliniază că aceste credinţe iraţionale conferă anumite beneficii care au ajutat oamenii de-a lungul mileniilor să gestioneze situaţiile stresante. Acest lucru nu exclude însă posibilitatea ca ele să ne conducă pe o cale greşită, explică Hutson. „Gândirea magică poate duce la conflict în cazul în care două persoane sau două culturi prezintă valori sacre diferite şi nu pot ajunge la un compromis. De asemenea, o persoană care crede că viaţa îi este controlată în totalitate de forţe supranaturale poate cădea pradă fatalismului”, afirmă autorul.
Cu toate acestea, concluzia lui Hutson este una pozitivă: „Fără gândirea magică, am fi doborâţi de o angoasă existenţială atunci când am realiza că suntem doar o colecţie nepermanentă de molecule fără scop. Aşadar, a crede în magie la un anumit nivel – lucru pe care-l facem noi toţi – nu ne face proşti, ignoranţi sau nebuni, ci ne face oameni”, concluzionează autorul.
Sursa: www.descopera.ro

joi, 18 octombrie 2012

Horoscop psihologic: Puterea intuitiei pentru fiecare zodie

Intuitia este arma secreta pentru toate semnele astrologice?

Simtul observatiei te ajuta sa iei mereu deciziile corecte, ori preferi sa te bazezi doar pe informatiile concrete? Afla totul despre zodia ta si puterea intuitiei:

BERBEC
 

Este mereu cu un pas inainte altora si ii place sa ofere permanent un bun exemplu. Nativul zodiei Berbec se simte pregatit sa infrunte orice si daca intampina dificultati mizeaza pe improvizatie. Intuitia il ajuta de cele mai multe ori sa ia deciziile bune pentru ca are mare incredere in propria forta. Stie sa caute informatiile potrivite si rareori isi asuma riscuri. Este in continua miscare si un alt atu al personalitatii sale este puterea de convingere.
 

sursa foto: shutterstock.com

TAUR
 

Ii place sa se tina departe de probleme si cauta mereu partea rationala a lucrurilor. I-ar placea sa traiasca in armonie cu toata lumea. Nu reuseste mereu sa pastreze linistea asa cum si-ar dori si daca este necesar stie cum sa isi apere interesul. Cand trebuie sa preia initiativa o face doar pentru a-si apara imaginea, dar se teme de consecinte. Intuitia nu il ajuta deseori, pentru ca se pierde usor in fata emotiilor. Are nevoie de sustinere ca sa depaseasca perioadele dificile. 
 

GEMENI
 

Nativii zodiei Gemeni stiu cate putin din fiecare. Cu toate astea dau impresia unor persoane pregatite sa infrunte cu capul sus orice situatie. Se ghideaza din cand in cand pe intuitie si prefera sa riste. Le place adrenalina si sunt obisnuiti cu situatiile limita. Nu se tem de confruntarile directe si aleg intotdeauna sa isi solutioneze problemele prin discutii deschise. Vorbesc foarte mult si acumuleaza la fel de repede cunostinte. Adora provocarile pentru ca le testeaza rezistenta in fata neprevazutului. 

RAC
 

Nativii zodiei Rac sunt persoane sensibile, foarte usor impresionate de mediul exterior. Ascund o personalitate foarte puternica in exterior, insa obisnuiesc sa isi dezvaluie doar latura sensibila. Sunt fericiti cand se afla inconjurati de persoane care le seamana. Ar trebui sa aiba mai multa incredere in propriile forte. De cele mai multe ori intuitia ii ghideaza pe drumul potrivit, dar se tem sa paseasca. Nu le place sa ia decizii radicale si au nevoie mereu de confirmari.
 sursa foto: shutterstock.com

LEU

Nativii zodiei Leu au o vointa foarte puternica si stiu foarte bine cum sa obtina ceea ce isi doresc. Afiseaza o imagine convingatoare, chiar daca in realitate se tem pentru viitorul lor. Stiu sa isi ascunda foarte bine adevaratele sentimente si pozeaza mereu in lideri trimfatori. Intuitia nu ii ajute de fiecare data pentru ca nu obisnuiesc sa asculte sfaturile pe care le primesc. Leii nu se impiedica in detalii si prefera sa se grabeasca de fiecare data. 
 

FECIOARA
 

Fecioara este una dintre zodiile care acorda o atentie sporita detaliilor. Meticulozitatea ii caracterizeaza gandirea si niciodata nu porneste la drum daca nu cunoaste toate indicatiile. Intuitia este arma cea mai de pret a acestui semn zodiacal. Pentru ca este puternic ancorat in realitate si stie tot ce se petrece in juru, nu are cum sa dea gres atunci cand isi asuma responsabilitati. Are o memorie foarte buna si depisteaza cu usurinta minciuna. 

BALANTA
 

Reusesc sa vada mai multe decat observa ceiltatli, dar cu toate astea se pierd in detalii. Nativii nascuti in zodia Balanta sunt persoane pline de energie si foarte sociabile. Au o imaginatie bogata care ii ajuta sa evadeze cand realitatea devine mai dificil de suportat. Insa, nu stapanesc foarte bine puterea intuitiei. Sunt coplesiti de emotii si in momentele tensionate au nevoie de sustinere morala. Risca doar daca stiu sigur ca vor iesi in avantaj in caz contrar, prefera sa pastreze tacerea.
 sursa foto: shutterstock.com

SCORPION

Ii place sa vorbeasca putin dar cu rost. Scorpionul prefera sa stea in umbra si sa urmareasca de la distanta ce se petrece in jur. Are o capacitate foarte mare de analiza si intuieste foarte bine minciunile. Nu suporta tradarea si prefera intotdeauna adevarul chiar daca informatiile nu ii vor fi pe plac. Atentia la detalii si capacitatea de concentrare il transforma intr-un fin observator. Este unul dintre semnele zodiacului care poate sa beneficieze din plin de forta intuitiei.
 

SAGETATOR
 

Nu este foarte atent la detaliile din jur, insa imaginatia lui nu cunoaste limite. Nativul zodiei Sagetator se bazeaza de cele mai multe ori pe intuitie, chiar daca ii lipsesc informatii importante. Ii place sa se aventureze in situatii limita si isi testeaza permanet capacitatea de a rectiona promt in fata dificultatilor. Cauta mereu sa obtina o explicatie din tot ce se petrece in jur. Nu se mutumeste niciodata cu putin si vrea sa invete cat mai mult.

CAPRICORN
 

Analizeaza intens tot ce se petrece in jur si gandirea bine calculata ii defineste personalitatea. Capricornul are nevoie de garantii pentru a se implica in orice activitate. Abia dupa deliberari prelungite indrazneste sa isi asume riscuri si pune piciorul in prag. Se bazeaza rareori pe forta intuitiei. Este meticulos, dar destul de lent si nu are incredere in sclipirile de moment. Considera ca deciziile importante trebuie sa se bazeze pe argumente clare si nu pe supozitii. 
 

sursa foto: shutterstock.com

VARSATOR
 

Nativul din zodia Varsator este vizionarul zodiacului. Are o imaginatie foarte bogata si viseaza la idealuri inalte. In mintea lui nu exista bariere si crede ca totul este posibil. Chiar daca ii lipsesc informatiile necesare obisnuieste sa se bazeze pe intuitie. Nu il sperie riscul si prefera sa invete cate ceva din fiecare nereusita. In viziunea Varsatorului nu exista esecuri, ci doar experiente constructive. Nu de putine ori ii socheaza pe cei din jur cu modul de gandire. 
 

PESTI
 

Reusesc sa se faca remarcati cu usurinta, desi nu isi doresc foarte tare sa fie in centrul atentiei. Pestii sunt persoane sensibile si binevoitoare cu un caracter dual. Au nevoie de siguranta si de aceea  isi asuma responsabilitatea doar daca primesc garantii pentru deciziile luate. Ar trebui sa se bazeze mai des pe intuitie. Au simtul observatiei foarte bine dezvoltat, dar se tem sa nu comita greseli. Nativii au o imaginatie bogata care ii ajuta sa priveasca dincolo de limitele impuse.

 sursa foto prima pagina: shutterstock.com