HARTA NOII ORDINI EUROPENE, TRASATA LA MALTA, ÎN DECEMBRIE 1989
La începutul lunii decembrie 1989, presedintele României socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie este faptul ca, alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operatiunea “Malta” au mai adus si o harta. Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Române si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului, care se afla la Biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o Conferinta de Presa ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot încearca sa destabilizeze România si sa enclavizeze sudul Olteniei.
Adica sa constituie o veritabila “Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca “se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si de cei implicati în fenomenul prostitutiei.
Daca nu tinem sub control fenomenul, în timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?
În 1992, William B. Wood, geograf-sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist.
Adica întelegerea de la Malta.
Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord si zona de sud; Belgia se divide în Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe în doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de România si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine României; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma “Dniester” în cadrul Ucrainei.
Publicatia franceza “L’evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.
Ce spune harta si ce s-a întîmplat
Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batrînul continent, din 1990 pîna astazi:
- În 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.
- Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. În 1991 începe razboiul dintre sîrbi si croati, iar în 1992 cel dintre sîrbi si bosniaci.
- În 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îsi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania în urmatoarea perioada.
- În noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.
- “Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub “opresiunea franceza”, este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a început activitatea înca de la începutul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.
- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de Guvernul de la Madrid.
- “Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapînita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada între clanurile mafiote din Banie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cînd razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul orasului, lînga Tribunalul Judetean, în plina zi.
Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de România în decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori.
Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinta de Presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real.
Oltenia urma sa se desprinda oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cîte stiu, nu s-a renuntat înca la acest plan. În România s-au facut si se fac greseli politice ce intra în categoria erorilor istorice, care, tare ma tem, nu se vor putea spala decît cu sînge”.
Generalul Mircea Chelaru, nascut în 1949, este doctor în stiinte militare si a absolvit – pe lînga Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din România – Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezerva.
De ce a disparut Dosarul Balotesti?
Din informatiile pe care le detinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad si, prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informatiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prabusit la Balotesti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata în actiunea româneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. În accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata în 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate pe ruta Bucuresti – Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut ca în România am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii încearca sa afle cum au disparut documentele, înainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…
România a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim, însa, o idee aristotelica, conform careia o comunitate în care dispare Justitia este pe cale de disolutie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este în prabusire.
De ce ne urasc fiii celor care au bolsevizat România?
Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au aparut voci care au început sa ne rastalmaceasca istoria, minimalizînd si denaturînd faptele de glorie ale înaintasilor, sa ne defaimeze personalitatile devenite simboluri si valori ale spiritualitatii românesti si, în general, sa-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fara cultura, fara demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astazi, ele sa devina un fapt obisnuit, de care nu se mai simt deranjati nici macar cei direct vizati, adica românii. Constrînsi sa se îngrijeasca de propria existenta, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activistii neoliberalismului postdecembrist, multi dintre ei nu si-au mai dat seama ca în România se instaura, cu ficare actiune politica sau asa-zisa reforma administrativa, economica, culturala etc., un regim de ocupatie. N-au sesizat, desi s-au straduit unii sa le deschida ochii, ca atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai sa înlesneasca realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolati stîlpii de rezistenta ai unitatii si coeziunii poporului, ai credintei sale stramosesti, ai dorintei sale de a trai într-o tara libera si independenta, în care sa se simta stapîn pe munca si bogatiile sale, valori pentru care si-au dat viata generatii întregi de înaintasi.
Multi au fost dusi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar sa creada ca trecutul istoric al poporului român, în spiritul caruia au fost educate atîtea si atîtea generatii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunista. Campania furibunda de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al actiunilor de demolare a structurilor institutionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefica si pentru propaganda denigratoare îndreptata împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însa, sa treaca 20 de ani, sa vedem tara prabusita, cu economia devastata, cu bogatiile ei în mîna a tot felul de aventurieri straini, cu valorile noastre spirituale defaimate, cu învatamîntul, cultura, sanatatea si chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca sa ne dam seama ca tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proportii, care continua si în prezent si care nu are alt scop decît sa ne piarda ca neam, pentru ca aceste teritorii si cine or mai ramîne pe ele sa ajunga pentru totdeauna sub stapînire straina.
Daca mai sînt unii care se îndoiesc de aceasta perspectiva si nu înteleg ca tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor actiuni premeditate, le supun atentiei, ca un argument suplimentar, o scurta analiza asupra unora dintre cei mai aprigi detractori si defaimatori ai neamului românesc.
În primul rînd, cred ca nu-i o simpla coincidenta ca, în marea lor majoritate, acestia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru tara, respectiv spre sfîrsitul celui de-al II-lea razboi mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stapînire straina, facîndu-se cunoscuti prin zelul lor nemasurat fata de ocupantul sovietic.
Activisti ai bolsevizarii tarii si dusmani ai poporului român, acestia ne-au ramas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmarit anihilarea fizica a intelectualitatii, considerata, pe buna dreptate, stîlpul rezistentei nationale. A se constata ca analizele si rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevaratii vinovati. Au fost supusi, însa, oprobriului public tot românii, care, din ignoranta, au devenit victime ale manipularii si au fost folositi în asemenea actiuni barbare.
Adevaratii criminali de atunci si-au dus traiul tihnit pîna la adînci batrînete si si-au lasat urmasi de nadejde, care le continua “opera” si în vremurile noastre.
Iata, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismaneanu, nascut Leonid Tisminetki, Walter Roman, nascut Neuländer, Dionis Patapievici, nascut Denys Patapiewicz, si Mihai Oisteanu, nascut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun?
În primul rînd, faptul ca toti sînt evrei, proveniti din teritoriile unde sovieticii si-au pregatit actiunile împotriva României, toti, dupa 1964, si-au românizat numele pentru a-si ascunde originea, dar, mai ales, crimele savîrsite în perioada de bolsevizare a României, toti au ajuns, cu sprijinul Moscovei si al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toti si-au lasat cel putin cîte un urmas carora le-a transmis atitudinea lor ostila fata de români si misiunea de a continua sa-i dusmaneasca.
Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezghet în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid si-au întarit pozitiile si au început sa imprime propagandei si ideologiei de partid un caracter national din ce în ce mai pronuntat. S-au recunoscut si au fost condamnate chiar si o parte din greselile si crimele trecutului. România se distanta tot mai mult de Moscova si stabilea relatii cu lumea occidentala. Concomitent, aparatul de partid si institutiile statului au fost curatate de elemente alogene, barîndu-se, totodata, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în functii importante. În aceste conditii, indivizi ca aceia nominalizati mai sus si-au pierdut pozitiile dominante în partid si, o data cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncati în strada din locuintele luxoase pe care le ocupau, asa cum au facut odraslele lor cu românii dupa 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul si opulenta cu care se obisnuisera si, mai ales, favoarea pe care le-o dadea puterea.
Cei care le-au facut aceasta “neplacere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic si lucru acesta n-aveau cum sa-l uite. Unii au mai apucat momentul razbunarii din decembrie 1989, asa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, altii au lasat pe seama urmasilor dusmania împotriva românilor si, din cîte se constata, acestia se dovedesc extrem de zelosi în a-si executa aceste obligatii testamentare. Îi recunoastem, prin ostilitatea ce o manifesta fata de români, prin înversunarea cu care încearca sa ne înstraineze de valorile nationale si, în general, prin raul imens facut tarii în acesti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismaneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oisteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalitatilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria si ne-au ridicat spiritualitatea nationala ce ne da identitate, legitimitate si ne plaseaza în rîndul natiunilor civilizate etc.
Si ei, ca si bolsevicii din care, biologic, se trag, tot de pe functii de autoritate îi dusmanesc pe români. Puterea ce le-o confera aceste functii le permit sa actioneze cu mai multa eficienta si, totodata, sa beneficieze de privilegii si sa duca un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Daca parintii lor i-au dusmanit pe români în numele comunismului, iata ca ei o fac de pe pozitie de anticomunisti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a ramas însa acelasi, adica sa-i mentina pe români într-o stare de înapoiere culturala pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, însa, niste întrebari: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit si reinvestit în functia de presedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui sa ne promoveze cultura si valorile în lume si de care el, de fapt, se foloseste pentru a ne batjocori si a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o alta odrasla de bolsevic, în speta Tismaneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de aceasta ocazie, autoritate si, bineînteles, fonduri substantiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce si celelalte odrasle de bolsevici se situeaza bine în zona privilegiatilor postdecembristi, nimeni nu-i deranjeaza cu nimic, ocupa functii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continua sa-i umileasca cu abjectiile lor anticomuniste? Sînt întrebari la care ar trebui sa raspunda cel care le-a încredintat aceste functii si continua sa-i încurajeze în actiunile lor, desi acestea oripileaza tot mai multa lume.
Sînt, desigur, întrebari retorice pentru ca si individul numit Basescu Traian, prin tot ceea ce face, se pozitioneaza împotriva intereselor poporului român. În aceste conditii ar trebui sa-i întrebam pe cei care l-au votat pe acest individ daca nu cumva prestatia lui începe sa-i dezamageasca, daca nu cumva încearca un sentiment de culpabilitate fata de raul ce s-a abatut asupra tarii.
