Victor Roncea: Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă

Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.


Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.

Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România.

*  România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo

Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.

Sunt sigur că mulţi dintre cititorii români n-au auzit de Atifete Jahjaga, aşa cum mulţi dintre americani nu numai că n-au auzit de Traian Băsescu şi nu ştiu unde este România pe hartă, dar nici n-au idee de existenţa “singurei ţări care pune probleme Uniunii Europene”.

Atifete Jahjaga este al treilea preşedinte femeie din Europa de la căderea regimurilor comuniste. Primul preşedinte femeie de după 1989 şi totodată prima, dar şi ultima preşedintă a defunctei Republici Democrate Germane (RDG) a fost Sabine Bergmann- Pohl, care a stat în această funcţie doar şase luni, fiind silită să demisioneze la unificarea Germaniei, iar acum, ca şi est-germana Angela Merkel, este o politiciană de dreapta, creştin-democrată. A doua femeie preşedinte din istoria recentă a Europei este mai cunoscuta Mary Robinson, preşedintă a Irlandei timp de şapte ani, până în 1997, când a demisionat cu trei luni înainte de încheierea mandatului pentru a deveni înalt comisar ONU pentru Drepturile Omului, poziţie din care s-a ocupat chiar de fosta Iugoslavie.

*  Curtea Constituţională a Kosovo a hotărât că mandatul preşedintelui trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani

Spre deosebire însă de predecesoarele sale europene, Atifete Jahjaga, care trebuia să fie preşedinte doar pe o perioadă de nouă luni, nu şi-a dat nici o demisie la expirarea mandatului său de tranziţie, la începutul lunii trecute. Dimpotrivă: Curtea Constituţională a republicii independentiste Kosovo a hotărât că acesta trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani. Bomboana de pe coliva pretendenţilor la preşedinţia Kosovo a fost pusă chiar de acelaşi emisar itinerant al diplomaţiei americane, asistentul Philip Gordon, care, într-un desant operativ la Pristina, a întărit decizia Curţii Constituţionale susţinând cu tărie că Atifete Jahjaga a dovedit abnegaţie faţă de statul de drept şi că hotărârea Curţii trebuie respectată de toate părţile. Ceea ce s-a şi întâmplat.

“Un motiv suplimentar, preferat de comunitatea internaţională, este nevoia de stabilitate politică în Kosovo. Comunitatea internaţională se grăbeşte să părăsească Balcanii şi să îi prezinte ca pe o regiune paşnică şi stabilă; nu doreşte să vadă o nouă criză politică în Kosovo”, a afirmat în sprijinul acţiunii SUA Ardian Arifaj, director de programe la Institutul pentru Cercetare Politică şi Dezvoltare din Kosovo, citat de SE Times. Vă sună cunoscută formularea? Institutul respectiv, cu un nume aşa de pompos că poţi să crezi că e o filiala a NASA şi NSA la un loc, este finanţat generos, anual, cu sute de mii de dolari, de Fundaţia Soros pentru o “Societate Deschisă” şi de Rockefeller Brothers Fund. Ei şi? Poate e vorba de o coincidenţă, dar emisarul nostru transatlantic şi transbalcanic, Philip Gordon, s-a evidenţiat ca lector la Institutul Internaţional de Studii Strategice şi la unul dintre cele mai influente “think-tank”-uri din lume, Brookings Institution, ambele aflate pe lista de “grant”-uri generoase din partea aceleiaşi Fundaţii a Reţelei Deschise Soros (Soros Open Network). Philip Gordon este şi colaborator regulat al revistei Foreign Affairs a Consiliului pentru Relaţii Străine/Externe (Council on Foreign Relations – CFR), instituţie globalistă al cărei preşedinte onorific este venerabilul David Rockefeller.

*  Philip Gordon, după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu: “Am auzit ceea ce a trebuit”

Prezent la Bucureşti, Philip Gordon a declarat după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, că “a auzit ceea ce trebuia”. Nu ştim dacă a şi văzut ceea ce trebuia, dar cu această scurtă propoziţie decizia actualei administraţii democrate, de stânga, a SUA, pare a fi luată. Evident, în favoarea reprezentantului declarat al dreptei din România.

Aflat în biroul de campanie al preşedintelui suspendat, Philip Gordon i-a indicat lui Traian Băsescu că trebuie să-şi dea afară jurnaliştii ca să înceapă discuţiile. “Yes, yes, yes”, a răspuns Băsescu, amintindu-ne de o intervenţie similară şi la fel de promptă a diplomaţiei române în faţa celei americane, respectiv cea a lui Adrian Cioroianu rămas ca la poarta nouă în faţa Condoleezzei Rice. Nimic din discreţia şi subtilitatea invocate de Traian Băsescu pe tema discuţiilor secrete de cedare a suveranităţii naţionale pentru crearea “Statelor Unite ale Europei” nu a părut să mai transpire din resorturile diplomatice ale preşedintelui suspendat, la întâlnirea cu emisarul american.

Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, şeful Departamentului de Stat al SUA, s-a mai întâlnit şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, şi cu preşedintele interimar Crin Antonescu, la Cotroceni. Mentalitatea politicienilor aflaţi la putere în România reflectă, din păcate, exact imaginea pe care şi-au consolidat-o, în timp, diverşii comisari trimişi în control la Bucureşti, fie ei sovietici, sau, mai nou, europeni şi americani: aceea de vasali. Deşi există un principiu internaţional al egalităţii suverane a statelor, nimeni nu îşi poate imagina la Washington sau aiurea că vreun secretar de stat al MAE de la Bucureşti, să spunem Dan Petre, s-ar putea întâlni, vreodată, cu preşedintele şi, totodată, şeful executivului american, la Casa Albă.

*  Philip Gordon şi Wesley Clark

Până la această oră nu ştim încă dacă Philip Gordon s-a văzut, însă, poate cu cel mai important posibil interlocutor al său, tovarăşul de idei politice şi militare internaţionale, de la “războiul contra terorismului” la “independenţa Kosovo”, generalul american (r) de patru stele Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa, fost candidat la alegerile pentru Casa Albă, din 2004, fost susţinător al candidatei democrate Hillary Clinton şi, apoi, al lui Barack Obama, la alegerile prezidenţiale din 2008. În prezent, Wesley Clark este “consilier special (special adviser) pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, al premierului Victor Ponta.

Americanul Clark este legat, însă, de Europa prin mai multe fire. Potrivit paginii sale de pe Wikipedia, familia lui Clark provine chiar din vecinătatea României, fiind o familie de evrei belaruşi care a decis să emigreze în America pe fondul antisemitismului rusesc. Poate aşa se explică şi decizia sa de a ordona foc contra trupelor ruseşti care aterizau într-o operaţiune surpriză pe aeroportul din Kosovo, pe 12 iunie 1999, preluând controlul acestuia, cu toate că forţele anglo-americane împânziseră deja provincia sârbă. Colegul său britanic a refuzat, însă, comanda. Pe lângă această legătură ancestrală, iţele ghemului se cam încurcă în zilele noastre.

*  Wesley Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia

Generalul (r) Clark este şi co-preşedinte al Growth Energy, un grup de lobby în domeniul energiei alternative, dar şi director în “board”-ul companiei BNK Petroleum Inc, care desfăşoară prin subsidiara sa, Indiana Investments, largi operaţiuni de captare a gazelor de şist în Polonia. Cu numai câteva zile în urmă, mai precis pe 7 august, compania lui Wesley Clark (http://www.bnkpetroleum.com/en/) a anunţat mari succese la explorarea Gapowo B-1 a concesiunii Bytow, apartinand Indiana Investments, unde s-a forat la peste 4300 de metri, cu rezultate deosebite. Compania deţine largi concesiuni în Polonia, pe care le puteţi vizualiza în harta alăturată (http://www.energy-pedia.com/news/poland/new-151330).

Culmea, tot în Polonia, la Varşovia, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al SIE, fost şef demis al MAE şi fost membru al “board”-ului de conducere al Fundaţiei Soros România, anunţa în luna aprilie a.c., pe fondul unor proteste publice din ţară, că Chevron, compania americană care a început prospecţiunile pentru exploatarea gazelor de şist în România, este de acord cu desecretizarea contractelor sale.

Plecarea lui Ungureanu din post şi venirea lui Ponta nu au încurcat planurile afaceriştilor din domeniul resurselor naturale. Pe lângă gazele de şist, miza uriaşă a Roşiei Montane, la care ne vom referi mai jos, a rămas, însă, în aer.

Evident, numirea lui Clark, “pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, într-o funcţie neremunerată, aproape filantropică, a suscitat semne de întrebare fireşti privind interesul său faţă de eventualele exploatări ale gazelor de şist în România. Mai ales când compania în cauză este deţinută parţial şi de mogulul internaţional George Soros, acelaşi filantrop care a finanţat, în parte, şi campania electorală nereuşită a generalului Wesley Clark pentru preşedinţia Americii.

Soros are şi alte investiţii în domeniul gazelor naturale în Polonia: în toamna trecută, San Leon Energy Plc (SLE), companie din portofoliul lui George Soros şi al Blackrock Inc. (BLK), un fond stimulat de acelaşi miliardar, a anunţat profituri record, care le depăşesc pe cele din SUA (http://www.bloomberg.com/news/2011-09-20/soros-backed-san-leon-says-polish-shale-gas-profits-to-beat-u-s-.html). De asemenea, Soros şi-a arătat interesul clar pentru minele de metale rare din Kosovo şi imensele resurse carbonifere ale fostei provincii sârbeşti.

*  Admiraţia lui Clark faţă de George Soros

Clark îl consideră pe Soros drept “cel care sună alarmă pentru poporul american” (www.soros.com), un fel de Vasile Roaită al societăţii americane multilateral dezvoltate. Pe langa rolul lui Clark la Palatul Victoria legat de un foarte probabil “lobby” pentru exploatarea gazelor de sist, nu trebuie însă exclusă şi posibila “influenţare pozitivă” a Guvernului Ponta de către generalul american pentru ca România să cumpere loturi de avioane F-16 “second hand”, o decizie anunţată recent de oficiali guvernamentali români. Însă suspiciunile privind relaţiile legate de interesele diverse ale miliardarului american provenit dintr-o familie de evrei maghiari, George Soros, cu România, rămân, mai ales ţinând cont de opoziţia cunoscută a lui Victor Ponta faţă de proiectul aurifer Roşia Montană, aceeaşi manifestată oficial şi de Fundaţia Soros România, cât şi de toate membrele oficiale şi neoficiale ale Reţelei Deschise Soros.

*  Relaţiile lui Soros cu societatea civilă din România

George Soros este poate, după Ion Iliescu şi răposatul Silviu Brucan, unul dintre cei mai buni cunoscători ai României ultimilor 22 de ani. Din capul locului trebuie spus ca interesele sale economice nu au fost desprinse niciodată de cele privind atât controlul politic cât şi cel al societăţii civile. Puţină lume ştie că, într-un ianuarie deja posomorât, imediat după “revoluţia democratică” din decembrie 1989, “revoluţionarul” Silviu Brucan, membru de frunte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, aştepta înfrigurat, pe peronul aerogării de la Otopeni, aterizarea unui avion personal din care a coborât un tip micuţ şi îndesat: pe-atunci doar milionarul George Soros, care nu ajunsese încă atât de faimos la nivel mondial, cum avea să devină după celebra “spargere” de 1 miliard a bursei londoneze, ce avea să urmeze peste doi ani.

La braţ cu Brucan, Soros a descins într-un sediu destul de impozant, o fostă clădire istorică, în care a păşit însuşi Alexandru Ioan Cuza, renovată recent chiar de Nicu Ceauşescu, pentru a fi folosită de activul CC al UTC. În Calea Victoriei 120, Silviu Brucan instalase de-abia înfiinţatul Grup de Dialog Social, din care făceau parte intelectuali disidenţi ai regimului Ceauşescu, în majoritatea lor fii şi nepoţi ai nomenclaturiştilor primilor ani ai PCR. În capul mesei de la GDS, încadrat de Stelian Tanase (el însuşi fiul unui activist PCR), pe atunci redactorul şef al revistei “22″, şi de eseistul fantezist Andrei Pleşu, se afla sociologul Alin Teodorescu, desemnat preşedinte al GDS, dovedit ulterior colaborator al Securităţii şi, în acelaşi timp, urmărit de Unitatea specială “Anti-KGB” a DSS pentru relaţii neprincipiale avute cu serviciul de informaţii al Republicii Populare Ungare.

Fără a sta prea mult la discuţii, George Soros hotărăşte să îl numească pe şeful GDS, Alin Teodorescu, si preşedinte al filialei Fundaţiei Soros în România, al cărei buget de start a fost de 1 milion de dolari. De atunci şi până astăzi, interesele celor două organizaţii au rămas îngemănate. Ca un adevărat Hopa Mitică ideopolitic, GDS a reuşit, în aceşti 22 de ani, să fie un organism privilegiat de toate guvernările României, indiferent de culoarea lor politică, primind numeroase stimulente financiare guvernamentele pentru publicarea Revistei “22″ cât şi sediul din Calea Victoriei în folosinţă gratuită.

Dacă la alegerile prezidenţiale din 2000, GDS îi făcea lobby făţiş lui Ion Iliescu, iar în decembrie 2004, cu trei zile înainte de turul final al scrutinului electoral prezidenţial, Revista “22″ şi vectorii de imagine ai GDS îl susţineau deschis pe Adrian Năstase, comparându-l cu Ariel Sharon, Zbigniew Brzezinski sau Angela Merkel (Revista “22″, 9.12.2004, “Pentru o Românie Modernă” – interviu cu Adrian Năstase realizat de Mihnea Berindei şi Arielle Thedrel), astăzi, aceiaşi oameni îl sprijină, cu aceeaşi lejeritate intelectuală şi morală, pe Traian Băsescu.

Numeroşi membri ai GDS şi ai Reţelei Soros au beneficiat în ultimii opt ani de favorurile înalte ale lui Traian Băsescu, de la Andrei Pleşu şi fosta şefă a Fundaţiei Soros, Renate Weber, numiţi consilieri la Cotroceni în primul mandat al preşedintelui suspendat, la Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici, aflaţi până la instalarea guvernării Ponta în fruntea unor instituţii guvernamentale, recte ICCMER şi, respectiv, ICR.

Poziţia GDS faţă de proiectul cu o miză imensă pentru România (sau pentru cine pune mâna pe el), respectiv Proiectul Roşia Montană, este, aşadar, aceeaşi cu cea a Fundaţiei Soros: “un NU hotărât” exploatării de către actualul deţinător al contractului cu statul român, Roşia Montană Gold Corporation. Dacă Horia Roman Patapievici şi-a exprimat protestul doar prin cumpărarea unui metru pătrat de pământ la Roşia Montană, pentru a bloca investiţia RMGC, în schimb, Monica Macovei, membră a GDS şi fostă expertă a Institutului pentru o Societatea Deschisă al Fundaţiei Soros, europarlamentar PPE şi vicepreşedinte al PDL, mentor public al ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, este, alături de colega sa, europarlamentarul PNL şi fost preşedinte Soros Renate Weber, dar şi de soţia premierului Victor Ponta, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, una dintre cele mai înfocate opozante, la nivel mondial chiar, a exploatării celei mai importante rezerve de aur a Europei de către RMGC.

* Ghemul se deşiră în strada Comăniţa

Ghemul acesta atât de încâlcit pare să se deşire, oarecum, în strada Comăniţa, unde preşedintele suspendat a încoronat-o pe Monica Macovei şi cu misiunea de a crea un “pol al dreptei” alături de europarlamentarul PDL Cristi Preda, fost consilier prezidenţial şi la Băsescu şi la Constantinescu, la rândul său membru al GDS (si fost al PCR), şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, bursier Soros, dar şi al controversatului afacerist mondial Marc Rich.

Prezenţa Monicăi Macovei, care este şi membră fondatoare şi de onoare a Asociaţiei lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transexualilor ACCEPT, în ICCD-ul lui MRU, embrionul viitoarei “alianţe de dreapta” a României, a determinat Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, invitată să se alăture “polului noii drepte”, să întrebe retoric Iniţiativa Civică de Centru Dreapta cum împacă apărarea drepturilor familiei, o noţiune de bază a dreptei, cu promovarea diversităţii minorităţilor sexuale.

Simpatia şi încrederea totală manifestate public de preşedintele ales şi suspendat Traian Băsescu pentru fosta procuroare Monica Macovei par total paradoxale în raport cu poziţiile publice ale celor doi faţă de Proiectul Roşia Montană. În mai multe rânduri, Traian Băsescu şi-a manifestat susţinerea sa intransigentă faţă de Proiectul Roşia Montană. Afirmaţiile sale apăsate nu au fost însă urmate decât de fluctuaţiile bursei din Toronto, manevrate abil de speculanţii financiari internaţionali, între care, la loc de frunte, se află chiar opozantul deschis al proiectului, miliardarul George Soros. În ciuda disputelor publice, nimic din dorinţa firească a românilor de a se renegocia contractul, în favoarea României, nu s-a mai concretizat.

*  Statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc

Pe lângă filantropul pretutindenar maghiar, opozantul direct şi cel mai vehement al Proiectului RMGC din Munţii Apuseni este însuşi statul ungar, care s-a manifestat constant în cei 14 ani, de când au început negocierile dintre diverşii investitori şi statul român, împotriva exploatării aurului românesc. Aceasta deşi predecesorii lor din Imperiul Austro-Ungar au poleit chiar tavanul cupolei Parlamentului din Budapesta cu 40 de kilograme aur de la Roşia Montană. Interesul maghiar este unul de paroxism istoric, reliefat foarte clar în manualele de istorie din şcolile ungureşti, în care Ardealul apare ca parte a “Ungariei străbune”.

*  Traian Băsescu: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”

Concesiile extraordinare acordate intereselor ungare în România de Guvernele de sub Traian Băsescu, de la consolidarea de facto a autonomiei maghiare în “Ţinutul Secuiesc” la aprobarea scandaloasă a reînhumării cu onoruri oficiale a extremistului antisemit şi antiroman Nyiro Jozsef, par, de asemenea, să se bată cap în cap cu poziţia preşedintelui suspendat faţă de Roşia Montană.

Cu toate acestea, susţinerea directă a premierului Viktor Orban şi a liderului maghiar Laszlo Tokes, faţă de boicotarea referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, l-a transformat pe acesta în preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”. “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”, a spus Traian Băsescu în noaptea anunţării rezultatelor referendumului, cu Monica Macovei la dreapta sa şi Răzvan Mihai Ungureanu de-a stânga sa.

Oare au periclitat Viktor Orban şi Ungaria rezultatele muncii serviciilor speciale unguresti – care au costat contribuabilul maghiar şi filantropi “ecologişti” mondiali sute de milioane de euro -, pentru reinstalarea tovărăşească a lui Traian Băsescu la Cotroceni, cu riscul de a arunca în aer o campanie internaţională de 14 ani anti-Roşia Montană?

Ghemul pare atât de încurcat încă e bine să-l tăiem, la final, pentru a scoate din el actorii aporiei paradigmatice Roşia Montană.

Deci, susţinătorii lui Băsescu: Monica Macovei/PDL/GDS/Soros – anti-Roşia Montană; Laszlo Tokes/Erdélyi Magyar Néppárt – anti-Roşia Montană; Viktor Orban/Fidesz/Ungaria – anti-Roşia Montană. Si, evident, cu totii anti-Romania.

Susţinătorii lui Victor Ponta/USL: Renate Weber/PNL/Soros – anti-Roşia Montană; Daciana Sârbu/PSD – anti-Roşia Montană; Wesley Clark/SUA – pro-Soros. Nici unul pro-Romania.

Dacă preşedintele suspendat se va reinstala la Cotroceni, următorii doi ani de coabitare dintre Băsescu şi Putere promit să fie cu adevărat încrâncenaţi. Pe un singur subiect însă, nu vor exista dispute, în ciuda circului public: Roşia Montană. Femeile-comisar din jurul lui Ponta şi Băsescu, ca şi agenţii, consilierii şi emisarii lor trans-oceanici, se pare că au aranjat totul. În favoarea cui? Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă.

VICTOR RONCEA

Sursa: BURSA.RO

Sursa: gandeste.org

CCR a suspendat şedinţa. Judecătorii au cerut informaţii suplimentare privind NUMĂRUL DE ALEGĂTORI (surse)

Curtea Constituţională a anunţat că a amânat luarea unei decizii în privinţa validării referendumului pentru demiterea preşedintelui, desfăşurat în 29 iulie.

Conform Antena 3, există informaţii privind solicitarea de către CCR a unor datesuplimentare care să clarifice situaţia numărului persoanelor cu drept de vot, ce trebuia să fie înscrise pe listele electorale la data desfăşurării referendumului.

Cel mai probabil CCR se va întruni într-o nouă şedinţă.în cursul zilei de mâine.

Sursa: www.jurnalul.ro

AICI, DOCUMENTUL-BOMBĂ cu care USL vrea ACUM să ÎMPIEDICE REVENIREA LUI BĂSESCU LA COTROCENI

Tensiune din ce în ce mai mare acum, pe ultima sută de metri: rezultatele finale ale referendumului au ajuns la Curtea Constituţionallă, iar CCR se întruneşte la ora 14 să decidă: e valid sau invalid referendumului.

SCRISOAREA USL

„Vă rugăm să constataţi că prevederile în vigoare la data declanşării procedurii prezentului referendum erau cele ale Legii 3/2000, aşa cum a fost modificată de OUG nr. 41/2012. Legea aplicabilă procedurii de desfăşurare a referendumului este, în opinia noastră, cea de la data declanşării procedurii. Aplicarea unor prevederi legale intrate în vigoare ulterior declanşării procedurii referendumului este contrară dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României privind neretroactivitatea legii", scrie în sesizarea trimisă la Curtea Constituţională de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Ei cer CCR să „solicite toate informaţiile suplimentare pe care le vom detalia mai jos de la Biroul Electoral Central, Institutul Naţional de Statistică, Autoritatea Electorala Permanenta, Casa naţională de asigurări de sănătate şi orice alta instituţie a statului care ar putea atesta numărul real al populaţiei României".

În plus, preşedinţii celor două Camere reclamă strategia PDL şi a lui Traian Băsescu la referendum. „Boicotarea referendumului de către Partidul Democrat Liberal, nu doar prin declaraţii publice, ci prin acţiuni concrete, de natură să împiedice exercitarea de către cetăţeni a dreptului de vot a afectat în mod decisiv exprimarea voinţei suverane a poporului, în conformitate cu art. 2 din Constituţie", se arată în sesizarea trimisă către CCR.

Ce urmează

Până la ora 14.00, la Curtea Constituţională sunt verificate documentele primite de la BEC.

Documentele cu rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui au ajuns de la Biroul Electoral Central la Curtea Constituţională. La ora 14, CCR începe dezbaterea pre REFERENDUM 2012.

REZULTATELE FINALE ANUNŢATE DE BEC

Participarea la referendum a fost de 46,24%; dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă,  a anunţat Biroul Electoral Central în această dimineaţă, ânainte ca datele să fie trimise la Curte

Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, adică 46,24%.

Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României.

Sursa:  Libertatea.ro 

Rezultatul summitului UE, comparat cu scorul semifinalei Euro 2012, Germania-Italia 1-2

Cancelarul german Angela Merkel a cedat în faţa Spaniei şi mai ales a Italiei, la summitul Uniunii Europene (UE), care tocmai s-a încheiat la Bruxelles, determinând comentatorii să facă o paralelă cu meciurile de fotbal, titrând, "Monti-2, Merkel-1", relatează AFP.

"Fotbal şi summit european, acelaşi rezultat", conchidea ediţia online a revistei „Der Spiegel" a propos de noaptea de joi spre vineri, când echipa Germaniei a cedat în semifinala campionatului de fotbal Euro 2012 cu Italia, în timp ce premierul italian, Mario Monti, a convins Berlinul să cedeze la Bruxelles.

Cotidianul „Die Welt" a dramatizat la rândul său menţionând despre o "noapte a înfrângerilor" pentru Merkel, care "va întra în cărţile de istorie".

Iar spiritul s-a păstrat în reţeaua de socializare Twitter, unde un utilizator scria "Tactic, la zid, înfrânţi şi călcaţi în picioare de italieni, Nu, nu despre fotbal vorbesc".

Un mare succes au avut şi schimburile de mesaje conţinând jocul de cuvinte "Bailoutelli", combinaţie între numele jucătorului italian Mario Balotelli, care a înscris joi la Mannschaft, şi termenul "bail out", care se referă la salvarea statelor europene aflate în criză.

"Se poate spune: Monti-Merkel 2-1", a comentat la rândul său liderul grupului parlamentar al Ecologiştilor, pe postul de televiziune Jurgen Trittin.

Majoritatea economiştilor subliniază că Angela Merkel s-a opus corect oricărei mutualizări a datoriei, dar omologul său italian a abordat-o pe două fronturi.

Acesta a obţinut o relaxare a condiţiilor de răscumpărare a datoriilor suverane prin fondurile europene, veste bună pentru Italia, ale cărei datorii sunt în creştere.

Merkel a afirmat vineri la Bruxelles că apelul la fonduri europene ESM/FESF va fi în continuare supus semnării unei "scrisori de intenţie" a statelor vizate şi stabilirea unui "calendar" al reformelor supravegheat "aşa cum se obişnuieşte" de troika (UE, BCE, FMI).

Mai mulţi diplomaţi europeni au fost prudenţi în ceea ce îi priveşte, oferind asigurări că răscumpărarea datoriilor suverane şi obligaţiile care decurg din aceasta pentru statele solicitante "urmează să fie stabilite".

Cea de a doua concesie: cancelarul a renunţat la veto-ul său privind recapitalizarea directă a băncilor prin capital european, veste bună pentru Monti şi în special pentru aliatul său spaniol, Mariano Rajoy, care se confruntă cu un sector bancar în ruine.

În opinia lui Jorg Kramer, de la Commerzbank, nu este decât o chestiune de timp până când Berlinul va încălca ultimul tabuu german, "Nu" faţă de orice mutualizare a datoriei: "Germania va accepta obligaţiile ca şi când ar trebui să aleagă între asta şi o explozie a uniunii monetare".

Merkel "a încălcat în mod repetat linia roşie pe care şi-a trasat-o", a comentat secretarul general al Partidului Socialist-Democrat (SPD, opoziţie), Andrea Nahles, citată de N-TV, apreciind că aceste concesii au fost "justificate".

Dar acest aviz nu are unanimitate în partidul său: deputatul SPD Carsten Schneider a apreciat pe Twitter că Guvernul va trebui să explice schimbarea poziţiei "cu 180 de grade".

În opinia sa, concesiile acceptate de Merkel reduc la un "tigru de hârtie" exigenţele de austeritate care ar fi impuse unui stat din zona euro în schimbul unui ajutor.

Partidul Social-Democrat din Germania (SPD, opoziţie), a anunţat organizarea, vineri, a unei reuniuni extraordinare a Comisiei de Finanţe a Parlamentului, pentru a discuta despre summitul european, cu câteva ore înaintea unui vot crucial pentru cancelarul Angela Merkel.

Ecologiştii şi SPD au promis să facă front comun, în vederea ratificării după-amiază atât a pactului bugetar, instrument de disciplină financiară, cât şi a fondurilor de urgenţă, MES (Mecanismul European pentru Stabilitate).

În ambele cazuri, Merkel trebuie să obţină o majoritate de două treimi din voturi, având nevoie şi de votul opoziţiei.

Dar rezulttul votului nu va avea valoare juridică imediat, Curtea Constituţională germană urmând să analizeze contestaţiile anunţate deja de stânga radicală, Die Linke, care se opune vehement pactului bugetar.

Sursa: adevarul.ro

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com

Pamantul este rezultatul ciocnirii dintre Tiamat si Nibiru

 

Potrivit legii Titius-Bode, în unele sisteme orbitale, corpurile cereşti (Soarele, planetele şi sateliţii) guvernează într-o funcţie exponenţială de secvenţă planetară. Conform acestei legi, între Marte şi Jupiter, la circa 400 de milioane de kilometri distanţă faţă de Soare, ar fi trebuit să se afle o planetă. Începând cu anul 1801, obiecte cereşti din piatră şi metal (asteroizi) au fost descoperite orbitând in jurul Soarelui la aproximativ această distanţă. De atunci au fost identificaţi şi catalogaţi câteva sute de mii de asteroizi. Într-un interval cuprins între 330 şi 480 de milioane de kilometri distanţă faţă de Soare, există o zonă plină de asteroizi şi denumită “centura de asteroizi”. Cel mai mare asteroid (Ceres) are diametrul de 1000 de kilometri; împreună cu ceilalţi asteroizi, dacă toţi ar fi uniţi într-un singur obiect, obiectul ceresc rezultat ar avea diametrul total de 1.500 de kilometri, mai puţin de jumătate decât diametrul Lunii, relateaza lovendal.net.
Astronomul Olbers a fost cel care a descoperit cel de-al doilea asteroid (Pallas, în 1802) şi cel de-al patrulea asteroid (Vesta). Tot el a fost cel care a lansat ideea că aceste corpuri cereşti sunt fragmente dintr-o planetă care a explodat. O altă teorie sugerează faptul că asteroizii ar fi părţi componente dintr-o planetă care s-a distrus ca urmare a unei coliziuni masive. Astfel s-a născut teoria planetei dispărute, pe care sumerienii o denumeau în antichitate Tiamat. Dar de aici, au început controversele.
Tom van Flandern (specialist în în mecanică celestă la Observatorul Marinei Americane) susţine faptul că acum 65 de milioane de ani, exista o planeta gigantică între Marte şi Jupiter, dar care a explodat. Ca urmare a exploziei, Pământul a fost bombardat de o serie de comete şi asteroizi care au pus capăt existenţei dinozaurilor pe planeta noastră.
Van Flandern a sugerat faptul că marea fisură de pe Marte ar reprezenta locul de impact al unui fost satelit, sateliţii lui Neptun arată dovada existenţei unei distrugeri violente, Mercur a fost odată satelitul lui Venus, iar Marte a avut probabil mai mulţi sateliţi. Detalii la cristiannegureanu.blogspot.com
Zecharia Sitchin, în lucrarea “Cea de-a douăsprezecea planetă” susţine că, aşa cum ne-a învăţat civilizaţia sumeriană, Pământul ar fi de fapt planeta Tiamat din vechime, el fiind mult mai îndepărtat de Soare în vechime!
Conform vechilor texte sumeriene, Tiamat a fost lovită de o altă planetă mai mare, mutând-o din orbita sa iniţială (situată între Marte şi Jupiter) în orbita iniţială a Pământului, creând Luna şi centura de asteroizi. Acestă planetă masivă se numeşte Marduk (sau Nibiru), şi, într-una din traversările sistemului nostru solar (odată la 3.600 de ani), a lovit planeta Tiamat pe care a mutat-o de pe orbita sa. Tot conform textelor sumeriene, Tiamat a fost lovit mai întâi de trei dintre sateliţii lui Nibiru, iar la final, însuşi Nibiru a lovit Tiamat-ul pe care l-a sfărâmat în două: o jumătate a devenit planeta Pământ, iar cealaltă jumătate a devenit centura de asteroizi care se găseşte în prezent între Marte şi Jupiter. După ce s-a desprins prima jumătate din Tiamat, aceasta a mai fost lovită de un mic satelit al lui Nibiru, aceasta catapultându-se într-o nouă orbită.
Telescopul spaţial Hubble a investigat recent unul din marii asteroizi ce fac parte din Centura asteroizilor. Este vorba de asteroidul Vesta, care prezintă o geologie similară cu cea a Pământului, precum şi zone de lumină şi întuneric ca faţa Lunii.
Un lucru foarte ciudat în legătură cu Terra, îl reprezintă faptul că apa se găseşte în prea mare abundenţă pe Pământ. Explicaţia o putem găsi în scrierile sumeriene: Tiamat, fiind lovit de Nibiru şi sateliţii săi, a fost despicat aproape în jumătate, luând cu el şi apa din această lume. E curios faptul că apă de pe Terra se găseşte cel mai mult doar pe o singură parte (Oceanul Pacific). Dacă tot Oceanul Pacific ar dispărea, Terra, ar părea ca o planetă scobită la jumătate.
Un cercetător ştiinţific, Andy Lloyd, a analizat problema provenienţei apei pe Terra. Într-adevăr, Pământul nostru se află mult prea aproape de Soare, pentru ca să se fi format atâta apă. Terra ar fi trebuit să fi fost o planetă mult mai uscată. Actualele teorii sugerează faptul că apa de pe Pământ îşi are originea în impactul cometelor cu Pământul, la începutul geoistoriei. Dar datele recente arată faptul că rapoartele izotopice de apă terestră şi de gheaţă cometară sunt diferite. Cometele conţin cantităţi mari de deuteriu, o formă izotopică de apă, care este prezentă rar pe Pământ. Aceasta înseamnă că apa n-a apărut pe Pământ, fiind adusă de comete, şi, aşa cum trage concluzia Lloyd, “Pământul are atât de multă apă, întrucât el s-a format mult mai departe de Soare”.
Un alt astronom, pe nume Allessandro Morbidello, a lansat teoria conform căreia Pământul s-ar fi format din întrepătrunderea unor corpuri cereşti, de mărimea Lunii, care ar fi avut diverse orbite haotice în sistemul solar primordial. Aceşti “mesageri volatili” (cum îi numeşte Morbidello) s-ar fi format la circa 4 U.A. distanţă (ceea ce înseamnă de 4 ori distanţa dintre Soare şi Pământ). Aceasta înseamnă că formarea Pământului ar fi avut loc undeva în jurul orbitei planetei Jupiter.
Citând teoria de mai sus al lui Morbidello, Andy Lloyd a ajuns la concluzia că “Din moment ce Pământul a fost de patru ori mai departe faţă de Soare decât este acum, asta înseamnă că trebuie să explicăm cum de a ajuns atât de aproape faţă de Soare”. Şi singura explicaţie ar fi aceea că Nibiru a pătruns în sistemul nostru solar şi a destabilizat toate orbitele planetelor cunoscute.

Sursa: AIM