Se afișează postările cu eticheta suflet pereche. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suflet pereche. Afișați toate postările

luni, 1 septembrie 2014

Tot ce trebuie să știi despre sufletul-pereche. Cum îl recunoști? Când vine și când pleacă din viața ta?

Ai întâlnit vreodată o persoană faţă de care ai simţit o conexiune specială, o emoţie pozitivă şi un puternic sentiment de familiaritate? Dacă da, atunci este posibil să îţi fi cunoscut sufletul pereche. Sufletele pereche îşi pot face apariţia în viaţa noastră şi ne însoţesc un timp mai scurt sau mai lung, ne pot arăta un drum sau ne salvează într-o situaţie limită. Ele pot sta câteva ore sau toată viaţa, dar, de fiecare dată, au un impact puternic asupra noastră.
suflet
Comunicarea cu sufletul pereche este cursivă, armonioasă, ca şi cum v-aţi cunoaşte dintotdeauna, ca şi cum vă era menit să vă cunoaşteţi, iar de multe ori cuvintele sunt de prisos, vă înţelegeţi doar din priviri. Energia pozitivă pe care o simţi venind dinspre sufletul pereche este, de cele mai multe ori, covârşitoare. El nu te face să suferi, nu-ţi provoacă durere, nu te împovărează, ci îţi arată lecţia pe care o ai de învăţat, într-un mod cât mai natural. Dacă simţim, totuşi, anumite piedici sau emoţii negative, e posibil să confundăm sufletul pereche cu o relaţie karmică.
Nu trebuie neapărat ca sufletul pereche să fie de sex opus, să fii căsătorit(ă) cu el, să trăiţi o poveste de iubire. El îţi poate fi frate, mamă, bunic sau prieten bun. Însă impactul cu acea persoana va fi covârşitor, imposibil de uitat.
Există trei categorii de suflete pereche, fiecare având caracteristici distincte şi de neconfundat faţă de alte persoane din viaţa ta.
Suflete pereche camarade – sunt oamenii care te ajută să-ţi atingi un scop, să înveţi anumite lecţii, care-ţi sunt alături în situaţii speciale, dificile, poate cruciale; sunt cei care te-au salvat în situaţii limită sau care, pur şi simplu, ţi-au alinat suferinţa când credeai că nu se mai poate face nimic. Sprijinul lui e întotdeauna necondiţionat şi vine atunci când simţi nevoie acută de afecţiune, susţinere şi ocrotire.
Sufletele pereche gemene – sunt cei cu care ai avut o relaţie specială de prietenie de-a lungul mai multor vieţi. Întâlnirea cu un suflet pereche geamăn e ca reîntâlnirea cu un prieten vechi, pe care nu l-ai mai văzut de ani întregi. Sunt oamenii care te înteleg întru totul, deoarece sufletele voastre sunt puternic acordate la nivel telepatic. Vă veţi ajuta reciproc, în multe moduri, să învăţaţi şi să evoluaţi împreună, iar prietenia dintre voi se va întări şi mai mult.
Sufletul pereche flacără geamăn – este unic şi cel mai important pentru noi. Aţi petrecut împreună multe vieţi, pline de dragoste şi grijă unul faţă de celălalt, iar legătura dintre voi este una profund spirituală. Când îl întâlneşti din nou, în această viaţă, simţi o atracţie imediată, e ca şi cum vă cunoaşteţi dintotdeauna, e ca un curent electric, care trece prin amândoi, în acelaşi timp. Sufletele se recunosc imediat şi îşi amintesc iubirea profundă care există între ele, dincolo de timp şi spaţiu. Este jumătatea ta perfectă şi împreună veţi crea o atmosferă de vrajă, pe care nu ai simţit-o cu nimeni altcineva niciodată. Acest sentiment este întotdeauna reciproc. Se spune că atunci când întâlneşti sufletul pereche flacără geamăn, îţi găseşti imaginea în oglindă a sufletului tau, iar împreună formaţi un întreg plin de dragoste şi armonie.
Sufletul tău pereche flacără geamăn e, de cele mai multe ori, de sex opus, dar se poate încarna şi într-un frate sau soră (de obicei geamăn). S-ar putea chiar să semănaţi unul cu altul, având de multe ori aceleaşi trăsături, mai ales în jurul ochilor. Energiile spirituale sunt într-un acord perfect şi atât de legate unele de altele, încât între aurele celor doi se formează un arc strălucitor de lumină, un curcubeu de energie ce uneşte cele două suflete.
Nu întâlneşti acest suflet pereche unic în fiecare viaţă, pentru că se poate întâmpla ca fiecare să aibă de învăţat o anumită lecţie, în mod individual. Dar e cert că tindeţi, prin ceea ce faceţi, să ajungeţi din nou împreună, iar sufletele voastre să evolueze pe un drum spiritual comun.
Sursa : Revista Felicia
Alina Dumitru, A.M.PRESS
Sursa: http://ampress.ro/

luni, 25 august 2014

Suflete pereche care si-au incheiat misiunea.

Dependenta in relatii. 

Suflete pereche care si-au incheiat misiunea.

Dac-am fi intr-o sala de seminar (si nu in mediul on line) as putea intreba cati dintre cei care ma asculta s-au gasit vreodata captivi intr-o relatie care nu le facea bine. Si stiu ca as vedea foarte multe maini ridicate.
Ma intreb acum cati dintre cei care ma citesc se afla intr-o forma sau alta intr-o relatie din care parca nu pot scapa. Si ma refer in principal la relatiile romantice, dar nu numai.

Ti s-a intamplat vreodata sa constientizezi ca o relatie iti face rau, sa ii pui punct si apoi sa te intorci inapoi? Ti s-a intamplat ca oridecateori un fost iubit/fost iubita iti da un semn sa tresari si emotiile sa te napadeasca, parca sa uiti tot ce a fost si sa fii dispus sa o iei de la capat?
Nu pot auzi raspunsul tau, dar stiu ca eu am trecut prin asta. Si daca continui sa citesi, probabil si tu ai experimentat acest tip de relatie. Poate inca te aflii in valtoarea ei.

Cred ca sufletele acestea care apar in viata noastra si ne fac sa ajungem captivii unor relatii toxice, fac parte (de cele mai multe ori) din grupul sufletelor noastre pereche.
Si stiu ca adesea cand spun sintagma “suflet pereche”oamenii se gandesc la acel suflet care va fi alaturi de ei toata viata, ii va iubi si ingriji cu iubire imensa, neconditionata. Doar ca scopul sufletelor pereche nu este mereu acela de a ramene alaturi de noi pana la adanci batranete.
Uneori ele apar pentru o perioada limitata de timp cu scopul de a ne sprijini sa evoluam. Vin, raman o vreme, apoi atunci cand misiunea le este incheiata, pleaca. Si nu mereu relatia cu aceste suflete este una perfect armonioasa.

Amintiti-va ca inainte de a veni aici face diverse intelegeri cu alte suflete foarte apropiate noua prin care le cerem sa ne ajute sa evoluam, sa vindecam rani vechi si sa transcedem tipare.
Atunci cand aparitia acestor suflete pereche genereaza o relatie care denota o oarecare dependenta emotionala sau energetica este pentru ca a ramas ceva nerezolvat din punct de vedere karmic; exista inca niste cordoane energetice care ne tin legati, in ciuda rationamentelor logice.
Pentru a te elibera de atasamentele energetice este foarte important sa accepti in primul rand sfarsitul acestei etape si sa iti doresti ca aceasta legatura sa fie taiata; sa vrei si sa fii dispus sa iti asumi lectia pe care acest suflet a venit sa ti-o predea si sa mergi mai departe.
Observ in sedintele de terapie cu clientii ca frecvent aceste relatii apar pentru a ne invata iubirea si respectul de sine; vin sa ne ajute sa ne dezvoltam pretuirea de sine.
Pentru cei care sunt pregatiti sa se iubeasca si sa se respecte neconditionat (cu adevarat, din inima, nu doar la nivel verbal) .

Pace, lumina si iubire,

Ruxandra
http://www.vietianterioare.ro/dependenta-relatii-suflete-pereche-care-si-au-incheiat-misiunea/

Sursa: http://adevarul2012.blogspot.ro/

joi, 24 octombrie 2013

10 secrete astrologice ca sa iti gasesti sufletul pereche


Mai in gluma, mai in serios atunci cand vrem sa iesim la o intalnire, ne gandim de multe ori... 'Oare ce zodie e?' De fapt, 'Ce zodie esti' a inceput sa fie echivalent cu... 'Ce varsta ai', sau 'cum te numesti'.


Fie ca esti intr-o relatie sau nu, noi iti prezentam 10 secrete astrologice care te vor ajuta sa il identifici mai bine pe... EL!
10 secrete astrologice ca sa iti gasesti sufletul pereche
Foto: Depositphoto
1. Fii cu ochii pe Luna! Fii atenta la fazele lunii, mai exact. E mai bine sa cunosti oameni noi in timp de luna crescatoare (de la luna noua la luna plina). In acesta perioada, energia se condenseaza. Pe timp de luna descrescatoare, energia isi pierde din intensitate si nu este un moment tocmai bun pentru noi relatii.

2. Relatia cu ambii parteneri din acelsi semn are toate sansele sa fie una fructuoasa. Daca intalnesti pe cineva care s-a nascut la cateva zile distanta de tine, insemna ca sunteti foarte compatibili.
3. Daca esti un semn de foc (leu, sagetator, berbec), ar trebui sa eviti semnele de apa, fiindca acaestea sting flacarile pasiunii. Combinatia dintre un semn de apa si unul de foc nu este deloc una fericita, chiar daca semnele de foc au tendinta de a dezvolta obsesii pentru persoane din semne de apa (pesti, scorpion, rac).
4. Afla in ce casa se afla luna, in horoscopul potentialului tau partener. (Poti afla acest aspect in functie de data de nastere a acestei persoane). Este foarte importanta Casa lunii, intrucat ea defineste sexualitatea. De exemplu, o persoana care este Gemeni si are luna in Scorpion este cu mult mai senzuala decat o persoana care are luna in Capricorn, acest semn fiind mai practic.
5. Daca esti un semn de pamant (taur, fecioara sau capricorn), trebuie sa eviti semnele de foc (leu, sagetator, berbec), fiindca literalmente acestea te pot arde din punct de vedere psihic, lasandu-te cu o mare senzatie de goliciune. Nu este deloc o buna combinatie pentru o relatie romantica.
Foto: Depositphoto
6. Semnele de aer si cele de pamant au tendinta de a fi mai degraba platonice decat romantice; asa incat daca esti in cautarea pasiunii, semnele de apa si de foc sunt mai potrivite.
7. Ia in considerare in ce casa se afla Venus in horoscopul unei persoane care te atrage (Poti afla acest aspect in functie de data de nastere a acestei persoane). Venus este planeta iubirii si este un semn al prieteniei. De exemplu, o persoana cu Venus in Scorpion poate fi un pic sadica, in timp ce o persoana cu Venus in Taur isi cauta un partener stabill si iubitor.

8. Semnul in care se afla luna, poate de asemenea sa influenteze relatia. Este cel mai bine sa cauti iubirea atunci cand luna se afla in semne guvernate de Venus, ca Taur sau Balanta.
9. Atentie la Mercur retrograd! Nu initia niciun fel de legatura romantica in astfel de momente. Este vorba despre patru momente din an, cand Mercur retrograd cauzeaza neintelegeri, amanari si neintelegeri intre oameni. Daca vrei sa afli mai multe informatii, te poti documenta via Astrology Zone.
10. Oamenii care sunt meniti sa fie impreuna pentru o perioada indelungata au in comun multe planete in casa a 7-a. Daca va este menit sa va si casatoriti, atunci il veti avea pe Jupiter, planeta casatoriei in casa a 7-a sau a 8-a.


Sursa: www.garbo.ro

marți, 1 octombrie 2013

Suflete pereche sau parteneri de viata?

soulsflying
Sufletele pereche nu sunt neaparat acele jumatati perfecte la care visam cu totii, ci de cele mai multe ori sunt sufletele care ne provoaca la cea mai profunda evolutie spirituala; sufletele care ne asigura cel mai mare confort familial sunt partenerii de viata si de cele mai multe ori nu sunt …aceleasi persoane…
Plecand de la premiza ca evolutia se face prin suferinta este greu de imaginat o casatorie fericita cu un suflet al carui menire este sa “te faca sa suferi” ca sa evoluezi. O casatorie fericita este posibila cand cele doua suflete pereche sunt deja suficient de evoluate incat evolutia lor ulterioara sa nu presupuna suferinta ci, iubire, la un nivel mai inalt ,sa evolueze impreuna prin misiuni umanitare, etc.. Cei mai multi oameni isi intalnesc sufletul pereche , in acele iubiri mari si imposibile, dar nu asociaza aceste iubiri cu intalnirea sufletului pereche ,fiindca in perceptia lor, daca nu raman toata viata impreuna, nu e vorba de sufletul pereche . Ei se inchid in suferinta pierderii marii iubiri si cauta in viitorul partener de viata aceeasi mare iubire…in acel moment e necesara intelegerea rolului sufletului pereche si intelegerea ca parteneriatul in casatorie are un cu totul alt rol ( daca vrem neaparat o casatorie): aceleasi preocupari, aceleasi principii de organizare a vietii, cresterea copiilor, chiar si acelasi bioritm. Daca in urma trairii unei mari iubiri neimplinite nu intelegem ca tocmai ne-am intalnit sufletul pereche dar el nu e compatibil cu convietuirea, iar ca in partenerul de viata trebuie sa cautam compatibilitati concrete de convietuire , si ne raportam la acea iubire care ne-a marcat profund dar care nu avea nimic in comun cu convietuirea, ne invartim in cerc, cautand unde nu e, ceea ce am vrea noi sa fie. O mare iubire inseamna intalnirea sufletului pereche, dar daca ea nu e cu happy end, in cele mai multe cazuri, este pentru ca nu putem “duce” o astfel de relatie provocatoare de evolutie , a la long, o viata intreaga, nu suntem pregatiti pentru asta, iar despartirea este de natura sa ne “usureze” viata in perspectiva. Sufletele pereche se intalnesc mai des decat se crede, toti traiesc mari iubiri, sufera si-n felul asta evolueaza, dar nu toti au casnicii fericite, pentru ca partenerul de viata nu stiu sa si-l aleaga. Visand casatoria cu sufletul pereche apare refuzul pentru partenerii de viata potriviti ( celebrele cazuri in care cel pe care-l vrei -alias sufletul pereche- nu te vrea, iar cel care te vrea-alias partenerul de viata potrivit- nu-l vrei tu ) , si imposibilitatea gasirii linistii interioare din aceasta cauza. Pentru a putea avea o casnicie fericita cu “sufletul pereche” este nevoie de un nivel inalt de evolutie personala al amandurora, de aceea se si intampla atat de rar. Cei doi nu mai sunt preocupati de construirea relatiei, ea “curge”. Preocuparile lor sunt dedicate celorlalti oameni, indrumarii lor. Ei isi unesc fortele spre un tel mai inalt. Evolutia lor are loc prin iubire. Pana atunci,insa, relatiile au rol de autocunoastere si dezvoltare personala, iar evolutia se face prin suferinta. Daca intelegem acest mecanism, simplu, ne putem accepta relatiile cu mai multa intelegere si detasare, ne putem cauta constient si responsabil, partenerul de viata, stiind exact ce vrem de la o relatie. Preocupati-va de gasirea partenerului de viata, asta e o chestiune de alegere, nu de sufletul pereche , acesta din urma va gaseste cu siguranta, chiar daca nu stiti … asta e o chestiune de destin….

duminică, 15 septembrie 2013

Vrei sa fi om liber, demn, sanatos, prosper, implinit si fericit? Participa la Seminarul “Romania- Inima Terrei“


Traim vremuri in care totul parca a luat-o razana. Ne simtim, ca si cum ne-am afla intr-un carusel, ce se roteste parca din ce in ce mai repede. Vrem sa ne dam jos din el, dar nu stim nici macar cum sa-l oprim. 

Daca simti ca esti in situatia descrisa mai sus, atunci te invit sa participi duminica, 29 septembrie 2013, la seminarul  “Romania- Inima Terrei“, unde impreuna cu bunul meu prieten, Dan Gaucan, vom incerca sa aducem o raza de lumina asupra perioadei in care ne aflam si asupra situatiei in care suntem fiecare din noi. 

El va vorbi despre rolul poporului roman in aceste timpuri de transformari majore, planetare.

Eu impreuna cu voi, vom incerca sa deslusim tainele cauzelor, care ne fac sa ne imbolnavim atat fizic cat si sufleteste si spiritual. Vom incerca sa ne dam seama, cum ne-au fost inoculate anumite blocaje si programe distructive, de catre cine si cand si va voi arata cateva metode de a scapa de ele si a deveni oameni liberi, romani demni, sanatosi si fericiti, porniti pe drumul prosperitatii si implinirii lor spirituale. 
Vom afla impreuna cum sa reusim sa traim in Romania, in aceste timpuri,  invatand:
- Tehnici de recunoastere a diferitelor influente negative in viata noastra;
- Metode de protectie impotriva influentelor negative;
-Metode de protectie impotriva persoanelor care au o vibratie joasa,
-Metoda de energizare, vindecare si programare mentala;
-Diferite meditatii de curatare si activare;
-Tehnica scanarii cu bioenergie;
-Folosirea bioenergiei pentru a vindeca diferite afectiuni;
-Raspunsuri la intrebarile voastre.

In partea a doua, cine va dori, va putea sa beneficieze de terapii energetice, facute de Dan Gaucan si de mine.

Vor mai fi si alte surprize. 
Cine vrea sa afle, cum isi poate vindeca viata si sa intelega, cum sa gaseasca raspunsul la intrebarile :"Care este menirea mea pe Pamant?"si "De ce Romania este inima Terrei?", este invitat sa participe la acest seminar.
Informatii referitoare la el gasiti aici:


Va asteptam cu drag!

marți, 10 septembrie 2013

'Familia sufleteasca' - sufletele care se reincarneaza impreuna pentru a iubi neconditionat


Intre membrii 'familiei sufletesti' exista o legatura speciala, construita in vietile anterioare, cand ati decis sa va reincarnati impreuna si in alte vieti.
Ai simti vreodata fata de cineva care nu face parte din familia ta sau din cercul tau de cunostinte apropiate o conexiune imediata foarte puternica, atat de puternica incat nu ai putut sa o explici? Ai simtit ca tu cunosti sufletul acela de undeva, poate dintr-o alta viata, un alt timp si un alt spatiu? Ca se afla in viata ta cu un scop anume, pentru a te ajuta? Sau ca poate tu ai venit in viata lui cu un scop similar? Ai simtit ca iti intelege sufletul si structura ta interioara mai bine decat ar putea sa o faca vreodata cei din familia ta fizica actuala? Ca iti impartaseste multe din pasiunile si preferintele tale si ca inimile voastre vibreaza pe aceeasi lungime de unda, la aceiasi stimuli? Ai vrut sa-i strigi “unde ai fost plecat atata timp si ca ti-a fost dor de acasa?”… Atunci e foarte posibil sa te fi intalnit cu un membru/ membrii ai familiei tale sufletesti.

Familia Sufletului tau - o legatura dincolo de timp, spatiu si vieti anterioare

Unii oameni apar in viata noastra, in mod aproape miraculos, atunci cand ne asteptam cel mai putin si avem cel mai mult nevoie. Intalnirea cu ei pare o intamplare, cel mult o coincidenta, uneori prea scurta pentru a ne putea afecta iremediabil… Cine sunt insa aceste persoane, de ce sunt aici si care este rolul lor in viata noastra? Ei fac parte din "FAMILIA noastra SUFLETEASCA" / "GRUPUL SUFLETESC" ("Soul Group” sau “Soul Family”) si, in aceasta viata, la fel ca si in celelalte, au un impact profund asupra noastra. Ei sunt cei alaturi de care am calatorit in mai multe vieti, un fel de familie, dar o familie la un nivel diferit, cel al sufletului.familia sufleteasca
Membrii familiei noastre sufletesti sunt suflete individuale care s-au reincarnat si se vor reincarna de obicei in acelasi timp, suflete intre care exista o legatura speciala impartasita de-a lungul mai multor vieti. Coincidenta sau nu, scopul lor, dar si al nostru, este acela de a ne calauzi si a ne ajuta unii pe altii in vietile care ne-au fost date, totul pentru a atinge un obiectiv sau a implini ceva anume.
In acelasi timp, este foarte posibil ca in timpul reincarnarii sa nu avem aceleasi grupe de varsta cu ceilalti membri ai familiei noastre sufletesti. Unii dintre ei pot veni aici mai devreme pentru a-ti facilita drumul intr-un anumit fel, in timp ce altii se reincarneaza tocmai pentru ca tu sa faci acelasi lucru pentru ei. Si ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca legatura pe care o simti fata de familia ta sufleteasca este diferita si cu totul altceva fata de ceea ce cunoastem sub numele de “conexiune karmica”.
“Exista o diferenta intre oamenii cu care esti conectat karmic si grupul tau sufletesc. Cu reteaua ta karmica exista o nevoie de re-manifestare fata de celalalt pentru a dizolva sau a rezolva energiile anterioare dintre voi. Pe de alta parte, familia sufleteasca va avea dorinta de a se reincarna in acelasi timp cu tine si, cel mai probabil, nu vor fi legati doar de karma singura, ci de asemenea si de un scop divin”, ne explica publicatiaawakenlight.org.
Putem regasi membrii ai familiei sufletului in randul familiei fizice, a rudelor, a prietenilor, a colegilor etc. Uneori, intalnim aceste suflete inrudite cu noi chiar si prin intermediul internetului. Suntem meniti sa ne conectam unul cu altul la un nivel spiritual si uneori, prin propriile alegeri, facem acest lucru prin alegerile si interactiunile din lumea fizica.
La fel cum nu iti poti alege familia fizica, umana, nu iti poti alege nici familia sufletului tau. Te poti amesteca cu alte familii sufletesti, te poti alatura lor, insa nu o poti schimba pe cea din care te-ai dezvoltat si evoluat ca suflet. In acelasi timp, conexiunea cu membrii familiei sufletului tau nu poate fi afectata in niciun fel de circumstantele exterioare care iti pot afecta, spre exemplu, relatia cu familia ta fizica. Copilaria, trecutul, alegerile tale, modul in care ai crescut sau ai invatat.. toate acestea nu conteaza pentru un suflet inrudit cu tine la un alt nivel. In schimb, pentru membrii familiei tale fizice, relatia ta cu ei depinde in mod direct sau indirect tocmai de aceste lucruri.
grup sufletesc
Familiile sufletului variaza la fel de mult ca familiile umane si pot avea un rol major in viata ta, dar si un impact dramatic chiar daca iti schimba viata in mai bine. “Aminteste-ti ca familiile sufletului pot fi mici sau mari, cu multe straturi si extensiuni in ele. Poti avea o familie mare, insa sa manifesti tendinta de a te simti mai aproapiat doar de cativa dintre ei. Este ok. Totodata, te poti simti mai apropiat de mai multi dintre ei. Este ok si in acest caz. Daca familia ta este “mica’, este foarte posibil sa ai tendinta de a te conecta cu mai mult de o singura familie. Si acest lucru este ok", se arata pe blogul spiraltimes.wordpress.com
Bineinteles, nu oricine cu care interactionam intr-un mod pozitiv sau cu care avem mai multe lucruri in comun face parte din grupul de suflete alaturi de care ne-am reincarnat. Sunt insa anumite semne care ne pot calauzi in a recunoaste unul din membrii familiei noastre spirituale atunci cand il intalnim:


Cum sa recunosti daca te-ai intalnit cu cineva din familia sufletului tau

-Cand se intalnesc doi membri ai unei familii spirituale este ca si cum doua piese ale aceluiasi puzzle ar fi puse cap la cap. Sentimentul de familiaritate pe care il simti fata de persoana respectiva este stocat in interiorul ADN-ului tau celular astfel incat de multe ori iti amintesti de persoana respectiva la un nivel subconstient.
- Au o energie care iti este familiara, iar in preajma lor te simti ca si cum ai fi ajuns in sfarsit “acasa”.
- Uneori, ii recunosti imediat si intelegi lucrurile si situatiile care v-au adus aproape unul de altul. Aveti aceleasi credinte spirituale, aceleasi intrebari, multe lucruri in comun, multe hobby-uri similare. Stii ca acea persoana se afla in viata ta ca sa te ajute si tu esti aici ca sa o ajuti.
- Langa ei te simti acceptat si iubit exact asa cum esti. Nu te simti obligat cu nimic sa renunti la adevarul a ceea ce esti, simti si gandesti.
- Schimbul de energie dintre voi este incredibil. Chiar daca persoana respectiva este pentru tine un strain si nu face parte din familia ta fizica, te simti atat de bine si de relaxat in prezenta sa de parca ar fi cineva apropiat din “familie”.
- Chiar daca stii sigur ca nu l-ai mai cunoscut in niciun alt loc in aceasta viata, ai sentimentul puternic ca il cunosti de undeva sau ca l-ai mai cunoscut si altadata.
- Atractia emotionala fata de persoana respectiva este intensa si puternica, atat de puternica incat parca depaseste limitele cunoasterii imediate. Este peste si deasupra oricarei conexiuni emotionale pe care ai fi putut stabili-o cu ea in perioada in care v-ati cunoscut.
- Atunci cand in viata cuiva apare cineva din familia sa sufleteasca si se va conecta cu el, acea persoana va simti ca stresul, anxietatea si depresia vor scadea simtitor din viata sa. Va simti mai putina frica si mai multa iubire pentru lume in general.
- Aveti idei si ganduri similare. Nu de putine ori va treziti spunand ceva in acelasi timp, din senin, sau continuandu-va unul altuia propozitiile ca si cum ati sti ce intentioneaza sa spuna celalalt si i-ati citi gandurile.
- Totodata, se poate intampla sa va ganditi unul la altul in acelasi timp, sa va sunati in acelasi interval orar, sa va dati un sms concomitent sau sa trimiteti un email unul catre celalalt simultan.
-Intr-un mod inexplicabil, constientizati amandoi importanta a ceea ce experimentati impreuna si realizati ca faptul de a va afla impreuna va face sa fiti mai buni, mai constienti de latura spirituala.
-Lucrati impreuna inspre realizarea unei viziuni similare si aveti sperante, visuri si dorinte comune.
-Persoana din familia sufletului tau te accepta pentru tine insati, chiar daca te-ai schimbat sau te vei schimba. Dincolo de forma ta umana, iti cunoaste sufletul, iti stie esenta.
- Va ajutati unul pe altul si acest lucru se realizeaza in mod natural, fara efort sau asteptari, indiferent de nivelul la care este solicitat acel ajutor.
- Simti ca te inconjoara cu o dragoste, o putere de iertare si un devotament rar intalnit. Acea persoana iti va fi alaturi intotdeauna, la bine si la rau, precum in cazul fratilor de sange.
- Alaturi de un membru al familiei tale sufletesti ai un puternic sentiment de stabilitate. Constientizezi ca langa el si datorita lui (chiar daca se va afla pentru un scurt sau mai lung timp langa tine, in functie de situatie) vei putea sa cresti si sa te dezvolti indiferent de cat de grele ti-ar fi lectiile.

luni, 2 septembrie 2013

Căsătoriţi de 65 de ani, au murit la 11 ore distanţă, din cauze naturale


O poveste de dragoste din Ohio, America, a captat atenţia publicului graţie finalului său, mărturie a unei devoţiuni care a durat peste 65 de ani, până la moarte.




Harold şi Ruth Knapke s-au stins în camera pe care au împărţit-o într-un azil de bătrâni, cu câteva zile înainte de cea de-a 66-a aniversare a căsătoriei lor, potrivit „Huffington Post”. El avea 91 de ani, ea 89 de ani. Cei doi au s-au stins la 11 ore distanţă, din cauze naturale. Fiica cuplului crede că tatăl ei s-a zbătut să stea de partea mamei sale, în ciuda sănătăţii precare, pentru a pleca în ultima călătorie împreună. Harold Knapke s-a stins primul, iar copiii săi privesc moartea acestuia „ca o ultimă dovadă de dragoste”. Soţia sa i-a urmat la 11 ore după. „Credem că el a vrut să o aştepte, să iasă împreună din această viaţă şi să păşească împreună în următoarea”, a spus fiica, Margaret Knapke. Cuplul se cunoştea din copilărie, iar în adolescenţă Harold, cunoscut şi drept Doc, a început să o curteze pe viitoarea sa soţie, cât timp era înrolat în armată, în cel de-Al Doilea Război Mondial. „L-am lăsat să mă urmărească până l-am prins”, obişnuia să glumească Ruth. Soţul ei a devenit profesor, antrenor şi director al unei şcoli sportive. Împreună au crescut şase copii, ani în care devoţiunea faţă de celălalt nu a pierit. Una dintre ultimele fotografii îl înfăţişează pe Harold în pat, iar Ruth îi stă alături, ţinându-l de mână. Când ea era bolnavă, el obişnuia să-i citească rugăciuni şi să o dea cu apă sfinţită pe frunte. Cei doi au fost înmormântaţi împreună, în cadrul unei slujbe comune. „Este cu adevărat o poveste de dragoste. Erau atât de fideli şi de devotaţi unul celuilalt, că nu plecau niciodată fără celălalt”, a spus Carol Romie, una dintre fiicele cuplului.

Citeste mai mult: adev.ro/msad2t


miercuri, 3 iulie 2013

Cum sa-ti gasesti sufletul pereche: 22 de sfaturi calauzitoare de la Carolyn Miller

Poate ca noi da, insa sufletul nu se multumeste niciodata cu ceva mai putin decat iubirea adevarata.
Ne inselam adesea in alegerea sufletului pereche, lasandu-ne antrenati in relatii nepotrivite pentru noi, in care sufletul nu se simte deloc fericit sau implinit. In cartea Soulmates: Following Inner Guidance to the Relationship of Your Dreams” (Suflete pereche), Carolyn Godschild Miller ne invata cum sa ne ascultam sufletul, prezentandu-ne 22 de modalitati de a ne gasi sufletul pereche, persoana potrivita pentru fiecare din noi:

Carolyn Godschild Miller: 22 de modalitati de a-ti gasi sufletul pereche

Inceteaza sa te mai concentrezi asupra greselilor partenerilor tai si incepe sa ceri ca ale tale sa-ti fie dezvaluite.
Incearca sa asculti vocea interioara, mai ales atunci cand meditezi.
Fii dispus sa infrunti adevarul, chiar daca pare teribil de stanjenitor sau te poate dezamagi.
Elibereaza-te cu gratie din relatiile in care nu mai gasesti implinirea.
suflete pereche 1
Infrunta-ti greselile cu compasiune si fa pasii necesari pentru a le corecta.
Ai in vedere posibilitatea existentei unei surse de intelepciune in interiorul tau care stie mai bine decat tine care este tipul de partener care te-ar putea face fericita.
Nu te descuraja doar fiindca incercarile tale de a gasi iubirea adevarata nu au functionat in trecut. O noua abordare poate produce rezultate peste asteptarile tale cele mai mari!
Inceteaza sa-ti mai asculti egoul si incepe sa-ti asculti sufletul.
Nu iti fie teama sa ceri ceea ce vrei cu adevarat.
Nu fi prea sigur de ceea ce ai inainte de a fi dispus sa mergi mai departe cu relatia ta.
Concentreaza-te asupra unei singure relatii, dandu-i partenerului tau toate sansele de a-ti raspunde precum speri ca o va face.
Cauta in alta parte daca partenerul tau actual nu vrea sa impartaseasca tipul de relatie pe care il ai in minte.
Sufletul tau pereche nu va impartasi in mod necesar acelasi background ca si tine si nici nu va arata in mod neaparat in felul in care te astepti sa arate.
Se poate intampla ca destinul sa te aduca alaturi de sufletul tau pereche in mod repetat, insa depinde de tine sa decizi daca accepti introducerea si intentionezi sa-l cunosti mai bine.
Daca vocea ta interioara incurajeaza la speranta, asteapta rabdator pentru a lasa adevaratele posibilitati ale unei relatii sa iasa la lumina la momentul potrivit si bun.
Oamenii care te fac sa te stingi pot fi chiar cei pe care ar fi cel mai bine sa ii eviti.
Este intelept sa actionezi cu precautie cand esti orbit de infatuare.
Iubirea adevarata nu este niciodata oarba.
Nu fi atat de sigur ca iti poti recunoaste sufletul pereche dintr-o privire.
Ia-ti vacante periodice de la gandurile egoului tau pentru a contacta sentimentele sufletului.
Relaxeaza-te si nu te descuraja daca sufletul tau pereche intarzie sa apara sau sa te recunoasca! Iti vei intalni sufletul pereche cand va fi timpul potrivit pentru voi amandoi.
Aminteste-ti ca sufletul tau nu va fi niciodata satisfacut cu ceva mai putin decat iubirea adevarata. Nu accepta niciun substitut!
Nota! Ideile prezentate apartin autoarei Carolyn Godschild Miller asa cum apar in cartea Soulmates. Puteti citi mai mult despre gasirea sufletului pereche citind online cartea scriitoarei. Cartea poate fi citita partial ➢➢ AICI

marți, 11 iunie 2013

Ingerii - Energiile uimitoare care iti aduc sufletul pereche in viata ta si iti rezolva problemele in dragoste


Ingerii au o energie curata, puternica, pura, uimitoare, la fel de mareata ca forta dragostei. Prin intermediul lor, adreseaza-te lui Dumnezeu si universului pentru a-ti intalni sufletul pereche in cazul in care esti singur, pentru a-ti proteja dragostea in cazul in care iubesti deja, pentru a intalni o noua dragoste in cazul in care vrei sa te desprinzi de una dureroasa.
Poate ca pe unii ii stii, poate ca de altii nu ai auzit niciodata, insa astazi iti prezentam cativa dintre ingerii care pot aduce dragostea adevarata in viata ta. Prin intermediul lor, adreseaza-te lui Dumnezeu si universului pentru a-ti intalni sufletul pereche in cazul in care esti singur, pentru a-ti proteja dragostea in cazul in care iubesti deja, pentru a intalni o noua dragoste in cazul in care vrei sa te desprinzi de una dureroasa. Ingerii au o energie curata, puternica, pura, uimitoare, la fel de mareata ca forta dragostei. Ingerii au un har aparte. Ei protejeaza dragostea dintre doua persoane, aduc o iubire noua in viata celor care o vor sau o intarasc pe cea existenta.

Ingerul Requiel - Pentru desprinderea dintr-o relatie daunatoare

Ingerul Requiel este un inger protector, cu aura in culoarea indigo sau violet inchis. El este cel care ii ajuta pe cei care au avut de suferit in dragoste din cauza unei relatii abuzive sau distructive. El ii ajuta pe cei care vor sa se desprinda din dragostea pentru un partner abuziv. El le da puterea sa mearga mai departe, cu speranta gasirii iubirii adevarate.ingeri

Ingerul Rafael - Pentru vindecarea inimilor ranite din dragoste

Ingerul Rafael are o mare conexiune cu inima si sentimentele, corespunzand chakrei inimii. El aduce vindecarea, alinarea si faciliteaza insanatosirea inimilor suferinde si a celor frante din dragoste. Rafael te ajuta sa te deschizi din nou catre iubire si sa te vindeci de iubirile dezamagitoare, de cele care ti-au facut rau. Roaga-te lui daca intampini probleme in a te desprinde de un trecut dureros. El faciliteaza si schimbarea situatiilor de viata.


Ingerul Adriel - Pentru aprofundarea dragostei

Ingerul Adriel este ocrotitorul relatiilor de dragoste si cel care contribuie la disiparea greutatilor si a obstacolelor dintre doua persoane care se iubesc, facilitand uniunea acestora. El este cel care aprofundeaza legaturile de dragoste dintre doi oameni si impiedica infidelitatea. El este cel care poate conduce o relatie spre noi inaltimi spirituale. Se spune ca este bine sa ii adresezi o rugaciune acestui inger mai ales in zilele de luni.

Ingerul Sereda - Pentru rezolvarea problemelor din familie

Serada reprezinta un inger de o esenta feminina, matern ca si constructie interioara, avand totodata o frumoasa culoare de galben caisa. El este cel care favorizeaza armonia in familie, alungand neintelegerile, raceala si distantarea dintre membrii unei familii. Serada favorizeaza relatiile pasnice intre copii si parinti, intre generatii diferite, intre parintii despartiti, intre cei care provin din medii diferite. Daca certurile si conflictele se tin lant intre copiii tai, daca te afli in procese cu unii membri al familiei, daca vrei sa pastrezi o relatie frumoasa cu un fost partener sau sot, apeleaza la acest inger. El face posibila armonia familiala.ingeri, suflet pereche, energie, dragoste ingeri

Ingerul Uriel - Pentru iertarea unei persoane pe care ai iubit-o

Ingerul Uriel aduce pacea si risipeste neintelegerea din relatiile de dragoste. Totodata, el risipeste si sentimentele negative precum amaraciunea si resentimentele. Uriel este si ingerul care faciliteaza iertarea, favorizand fie impacarea cu o persoana pe care ai iubit-o si pe care ai pierdut-o, fie traversarea unei despartiri usor si fara suferinta.

Ingerul Donquel - Pentru cei confuzi in dragoste

Donquel este ingerul care iti calauzeste pasii inspre a-ti afla sufletul pereche si iubirea adevarata. Adesea, acest inger este infatisat ca invaluit intr-o aura stacojie, avand aripile scantaietoare. Este indicat a-i adresa o rugaciune intr-o zi de marti. Acest inger este cel care ii calauzeste pe cei confuzi in iubire, pe cei care au dubii in privinta partenerului, pe cei care nu mai stiu incotro sa-si indrepte pasii si ce decizie sa ia in viitorul apropiat.

Ingerul Cassiel - Pentru cei singuri

Cassiel – In mod paradoxal, acest inger al solitudinii este si cel care faciliteaza patrunderea unei noi iubiri in viata ta si desprinderea de vechile iubiri. Cassiel este ingerul caruia trebuie sa ii adresezi o rugaciune curata daca te-ai despartit recent. El iti poate facilita intalnirea cu un nou partener, putand crea contextele pentru a-l intalni cat mai curand.

Ingerul Ergediel - Pentru cei care isi doresc sa fie ceruti in casatorie de partener

In vesminte aurii si cu stralucitoare aripi argintii, ingerul Ergediel este un inger impunator ca prezenta. Se spune ca el este langa cei doi care isi unesc destinele in fata lui Dumnezeu, in cadrul cununiilor religioase. El favorizeaza angajamentele celor care se iubesc, asigurandu-se ca promisiunile de iubire sunt indeplinite. El este cel care limpezeste mintile celor indragostiti, ajutandu-i sa inteleaga daca isi doresc cu adevarat sau nu sa-si petreaca viata langa o anumita persoana. Persoanele care isi doresc un angajament serios din partea partenerului si isi doresc casatoria se pot adresa acestui inger. Se spune ca este bine sa il chemi in ajutorul tau pe Ergediel cu o zi inainte de luna plina.

Ingerul Raguel - Pentru a preveni infidelitatea partenerului

Ingerul Raguel este un iubitor al armoniei si al justitiei, dar si un mare aparator al corectitudinii si al cinstei. Se spune ca este bine sa i te adresezi pentru a fi sigura ca ai parte de fidelitate si corectitudine din partea sotului.

luni, 8 aprilie 2013

O poveste adevarata cu fereastra spre cer




Am scris cateva lucruri despre un subiect care astazi este perimat,tineretul nu mai este interesat
de dragostea adevarata,de primii fiori ai acestui simtamant atat de nobil si atat de frumos.
Dar si asta-i adevarat nu toti il intalnim.Si acum am sa va spun  povestea care are magia ei,a trecut
ceva timp de atunci si sper sa fie o lectie de viata pentru cine vrea sa-i patrunda esenta.
             Am scris-o in zilele Craciunului.E iarna iar,orasul e cuprins de vraja,omatul sclipeste ca un far in
noaptea albastra.Stelele se aprind una cate una alcatuind un decor de vis.E iarna iar si ma simt din nou
copil aevea acasa inconjurata de atatea minuni ce mi-au incalzit copilaria.
             Iarna aduce un aer de sarbatoare si prin dansul fulgilor de nea,adevarate stelute argintii ce ne bucura
sufletul.Una din minunile copilariei mele este legata de o faptura ce mi-a vegheat existenta de dincolo de mormant,printr-o fotografie.Este vorba de
matusa mea Aceasta fotografie trona pe un perete din camera unde stateam
 alaturi de o icoana si o candela vesnic aprinsa.In privirea calda si invaluitoare a tabloului ma sculam si
ma culcam zi de zi.Mai tarziu cand am inceput sa inteleg lucrurile am aflat ca cea din fotografie este sora
cea mare a mamei mele,de o frumusete deosebita,ca o zana din povesti,dar care s-a stins de timpuriu dupa
terminarea liceului din cauza bacilului Koch ce la acea vreme a facut ravagii umane precum face cancerul
in timpurile noastre.Celor din familie nu le-a ramas decat acest tablou si alte cateva fotografii mai mici
alaturi de amintirea ei.
                    Pentru mine aceasta fotografie este o veritabila icoana,icoana unui inger de fata ce a plecat
prea devreme dintre noi si care visa sa se duca la facultate,sa invinga boala,sa se marite.Avea un prieten
pe care bunicul nu il prea placea.El urmase scoala normala,iar Lenuta caci asa o chema liceul si dorea si
studii universitare fiind prima pe clasa.Din pacate destinul ei a luat o turnura funesta.Baiatul si-a urmat
drumul si,a ajuns invatator, apoi s-a intors in oras sa vada cum stau lucrurile.
                        Din nefericire asa a aflat el de moartea prietenei sale.Pe parcurs el s-a resemnat,viata si-a
urmat cursul ei firesc,s-a casatorit si a ajuns la varsta senectutii cand incepi sa te gandesti si la cele vesnice.
Si totul pana intr-o zi de septembrie incarcata de nostalgie si duioase amintiri cand ne-am trezit la poarta cu un 
batranel ce ne intreba de o anumita familie si dintr-o data mama il recunoscu.Au inceput sa depene amintiri
ferecate in cutia memoriei lor si nu mica ne-a fost mirarea cand si-a marturisit scopul vizitei sale si a cerut
fotografia matusii mele.In cateva cuvinte ne-a marturisit ca marea lui dragoste a fost -tanti Lenuta-,iar sotia
lui este de acord sa fie inmormantat cu aceasta fotografie la piept.Bineinteles ca noi i-am indeplinit aceasta
ultima dorinta si a plecat multumit.
                             Acum cand scriu aceste randuri ma gandesc ca poate cine stie ei s-au intalnit dincolo
de moartea care i-a despartit si cu care nu ne putem bate si traim cu speranta ca poate acolo in vesnicie au
mai avut  o sansa de intalnire,poate intr-o alta lume mai buna,mai frumoasa,mai presus de orice bariere.
                   Prin ceea ce v-am relatat strapung sentimentele ce au animat aceste fapturi si intensitatea lor.
Naratiunea mea este trista,dar are un graunte de adevar:dragostea adevarata nu are limite,e mai presus de
orice,ea mergand dincolo de mormant.Mesajul meu pentru tinerii de azi este sa caute sa descopere fiorii
iubirii adevarate chiar daca societatea in care traim este schilodita,bolnava si plina de kich.
                       Dragostea este lumina ce ne calauzeste in intunericul ce ne inconjoara,ea fiind izvorul de
apa vie pana la moarte si dincolo de ea.Probabil acea fotografie a fost biletul de libera trecere dincolo in
lumea umbrelor,acolo unde era asteptat de altfel de sufletul pereche.
Indemnul meu este de a ramane copii,sa visam si s-avem credinta ca nunai asa vom putea avea puterea
de a merge mai departe sa invingem vicisitudinile vietii.


Multumim Mira
Sursa: primit pe mail