miercuri, 22 mai 2013

Primele dovezi științifice că există și alte universuri decât cel în care trăim

Oamenii de ştiinţă au descoperit primele „dovezi puternice” ce atestă că există alte universuri.

Telescopul Plank a realizat o nouă hartă a radiațiilor cosmice de fond din univers
Telescopul Plank a realizat o nouă hartă a radiațiilor cosmice de fond din univers
Cosmologii au concluzionat după studierea unei hărţi a universului întocmite cu ajutorul datelor colectate de telescopul spațial Planck că anomaliile observate nu se pot datora decât atracţiei gravitaţionale ale celorlalte universuri.
Harta arată radiaţia produsă de Big Bang acum 13,8 miliarde de ani şi care este în continuare detectabilă în univers – radiaţie ce poartă numele de radiaţie cosmică de fond.
Oamenii de ştiinţă au prezis că această radiaţie va fi distribuită în mod egal, însă harta realizată cu ajutorul navetei Planck arată o concentraţie mai puternică în partea de sud a cerului şi o „zonă rece” ce nu poate fi explicată prin ceea ce se ştie în prezent despre fizică.
Laura Mersini-Houghton, specialist în fizică teoretică la Universitatea din Carolina de Nord, şi Richard Holman, profesor la Universitatea Carnegie Mellon, au prezis în 2005 existenţa acestor anomalii ale radiaţiei, afirmând că acestea sunt provocate de atracţia gravitaţională a celorlalte universuri.
Citiți restul articolului pe descopera.ro.

Sursa:  REALITATEA.NET

marți, 21 mai 2013

Buncarul secret al Bisericii Scientologice din America este considerat a fi Catedrala Fiintelor Extraterestre


În conformitate cu afirmaţiile reporterului John Sweeney de la BBC, în deşertul din zona statului New Mexico ar exista o construcţie a Bisericii Scientologice, despre care se spune că ar conţine un mesaj foarte complex pentru o civilizaţie extraterestră, un gen de desen asemănător cu unele reprezentări din lanurile de cereale („crop circles”). Această construcţie s-ar afla lângă mult mediatizata localitate Roswell. Se mai spune că această reprezentare complexă, acest „mesaj” special conceput pentru reprezentanţii unei civilizaţii din spaţiu, nu ar putea fi văzut într-o formă coerentă decât de la mare înălţime.
Scientologii au construit o enormă „catedrală a vieţii extraterestre” sub pământ. John Sweeney şi-a dedicat mulți ani cercetării şi studierii acestui mister, legat de „catedrala extraterestră”, construită de Biserică Scientologică în zona respectivă. Investigaţiile sale îndelungate s-au concretizat într-o carte recentă, numită „Biserica fricii”, în care el descrie destul de amănunţit acea construcţie ce a costat o sumă fabuloasă. 
Controversata Biserica Scientologică a fost fondată în anul 1952 de către Ron Hubbard şi ea promovează ideea că oamenii sunt nemuritori, iar sufletele lor se reincarnează în ciclul nesfârşit al Universului. Conceptul nu este nou, el fiind comun majorităţii religiilor autentice şi mai ales celor din Orient. Ceea ce deosebeşte însă Biserica Scientologică de doctrina altor curente religioase este istoria care stă la baza formării ei. În conformitate cu statutul ei formator, se pare că o fiinţă extraterestră, numită Xenu, a adus la un moment dat câteva miliarde de alte fiinţe pe planeta noastră în nave cosmice asemănătoare ca formă cu avioanele DC8 şi că acea ființă ar opera în continuare într-o uriaşă facilitate subterană, la mare adâncime sub deşertul din New Mexico.
Baza subterană este precum un buncăr imens, construită în anii ’80, suficient de solidă pentru a face faţă unui holocaust nuclear la nivelul întregii planete şi totodată protejată de uşi de oţel extrem de masive. Experţii spun că desenul ciudat care a fost realizat pe vârful muntelui îi va ghida pe conducătorii Bisericii Scientologice atunci când aceştia se vor reîntoarce din spaţiu, pentru a găsi supravieţuitorii cultului iniţiat de Ron Hubbard pe Pământ, după Armaghedonul nuclear care se va declanşa pe planeta noastră, zice-se, la un moment dat.
Coordonatele muntelui pe care este reprezentat ciudatul model sunt: 
35°31’32.22″ N / 104°34’21.42″ V.
Conform cu declaraţiile reporterului BBC, Baza Trementina este localizată sub muntele de la Mesa Huerfanita, la nord de localitatea Roswell (New Mexico). Lui Sweeney i s-a interzis pătrunderea în facilitatea subterană; el pretinde că persoana care îl însoţea acolo a primit mai multe apeluri misterioase pe telefon, provenind din baza subterană, în timp ce ei se aflau într-un motel din localitatea din apropiere. Fostul scientolog Chuck Beatty a declarat ziarului The Sun ca respectivul templu şi enormele reprezentări de pe munte sunt destinate mai mult vizitatorilor extratereştri şi mai puţin membrilor Bisericii: „Singurul motiv pentru care aceste învăţături secrete au fost plasate şi securizate adânc în interiorul pământului este acela că, în eventualitatea în care totul la suprafaţa planetei este distrus – de pildă, în urma unui devastator război nuclear, ori în urma unui cataclism cosmic -, cineva din spaţiu ar dori să localizeze acel loc şi să afle că toate acele cunoştinţe şi informaţii se afla acolo.”


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Studiile recente afirma ca viata extraterestra ar putea exista in mai mult de 4 miliarde de locuri in „vecinatatea” Pamantului

Ştiinţa oficială pare a fi din ce în ce mai mult interesată de existenţa vieţii extraterestre şi de găsirea unor habitaturi prielnice pentru dezvoltarea vieţii, aşa cum o cunoaştem noi pe Pământ. Chiar dacă știința actuală se află încă la o mare distanţă de înţelegerea corectă şi deschisă a unor realităţi multidimensionale, totuşi studiile recente şi interesul crescut pentru acest domeniu înseamnă fără îndoială un progres pentru gândirea materialistă actuală.


În direcţia găsirii unor „lumi” (planete) favorabile dezvoltării vieţii, astrofizicienii şi-au îndreptat în special atenția asupra sistemelor planetare formate în jurul aşa-numitelor „pitice roşii”. Stelele „pitice roşii” sunt înconjurate de obicei de planete telurice (planete alcătuite din materie solidă: roci, praf, metale). Dintre piticele roşii din galaxia noastră, aproximativ 6% sunt înconjurate de planete de dimensiunea Pământului, care ar putea fi locuite. Stelele pitice roşii sunt cele mai numeroase în galaxia noastră, ceea ce face ca cea mai apropiată planetă pe care s-ar putea dezvolta viaţa aşa după cum ea este pe Pământ să se afle la o distanţă nu mai mare de 13 ani-lumină.
Piticele roşii sunt mai mici, mai reci şi mai puţin luminoase decât Soarele nostru şi nu pot fi observate direct, cu ochiul liber, de pe Pământ. Totuşi, în ciuda luminozităţii lor reduse, trei din patru stele sunt pitice roşii, ceea ce înseamnă că numai în galaxia noastră (Calea Lactee) există aproximativ 75 de miliarde de stele pitice roşii. Astronomul Courtney Dressing a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, ce a avut loc la Harvard-Smithsonian Center din Massachusetts: „Iniţial, am crezut că va trebui să căutăm îndelung după o planetă asemănătoare Pământului, care să suporte viaţa aşa cum o ştim noi. Acum realizăm faptul că o astfel de planeta ar putea fi chiar mai aproape decât ne imaginăm, undeva în „curtea din spatele casei noastre”, care este Pământul.”
Până acum, Dressing a identificat 95 de planete „candidate”, ce orbitează stele pitice roşii. În opinia specialiştilor, 60% dintre piticele roşii ar putea avea planete în sisteme proprii, care să fie de dimensiuni mai mici decât cele ale planetei Neptun din sistemul nostru solar. Cele mai multe nu sunt chiar la fel ca Pământul, adică dimensiunile lor sau temperatura de la suprafaţa lor diferă de cele ale Pământului, dar cu toate acestea s-a descoperit că trei planete din acest grup de 95 sunt calde şi au dimensiuni aproape identice cu cele ale planetei noastre. „Nu ştim cu siguranţă dacă viaţa ar putea exista pe o planetă ce orbitează o pitică roşie, dar ceea ce s-a descoperit până acum mă fac să cred că leagănul vieţii în Univers este în realitate cu mult mai vast decât tot ce ne-am putut noi imagina până în prezent.”, a afirmat Natalie Batalha, cercetător la Institutul Kepler de la Ames Research Center din cadrul NASA.
Un alt aspect interesant este că piticele roşii au o viaţă mult mai lungă decât cea a Soarelui nostru, deoarece temperatura de ardere mai redusă implică un consum mai lent al hidrogenului pe care steaua îl are la dispoziţie. Aceasta ne duce la concluzia că viaţa pe planetele din jurul unor astfel de stele pitice roşii ar putea fi şi ea cu mult mai veche decât cea de pe Pământ. David Charbonneau, membru al echipei de cercetare în acest domeniu, a afirmat că „ar fi chiar posibil să găsim o planetă de acest fel pe care viaţa să aibă o istorie de 10 miliarde de ani”. O astfel de lume, aşa cum este şi firesc, ar fi mult diferită de cea a noastră. Deoarece planetele ar orbita mult mai aproape de stelele lor (pitice roşii), ele ar putea să nu aibă maree. Totuşi, acesta nu ar trebui să fie neapărat un impediment pentru dezvoltarea vieţii, deoarece ele ar putea avea de asemenea o atmosferă densă sau un ocean adânc, care ar transporta căldura de jur împrejurul planetei.
Condiţia esenţială pentru susţinerea vieţii pe o planetă ce orbitează în jurul unei stele este distanţa de la acea planetă pană la steaua respectivă, care ar putea asigura temperatura potrivită dezvoltării în bune condiţii a vieţii, precum şi existenţa apei la suprafaţa ei. Apa lichidă este considerată o substanţă esenţială pentru dezvoltarea vieţii biologice, aşa după cum o cunoaştem noi. Mai rămâne să rezolvăm problema călătoriei interstelare, care în mod evident nu poate fi realizată cu anticele rachete Saturn, ce utilizează amestecul din heliu şi hidrogen lichid pentru propulsie. Ar fi deci timpul pentru ca „elită mondială” să lase în sfârşit la iveală tehnologiile extraordinare pe care le deţine, bazate pe energia liberă şi pe alte forme extraordinare de generare a energiei, ori tehnologia salturilor spaţiale prin aşa-numitele „porţi stelare”, pentru ca omenirea să realizeze un salt uriaş din toate punctele de vedere...


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Tehnologii revolutionare a caror aplicare este interzisa in viata de zi cu zi

Atât Biblia cât şi multe alte fiinţe înţelepte au asigurat omenirea ca pe planeta noastră există toate condiţiile şi toate elementele pentru a ne duce viaţa într-un mod sigur, sănătos şi armonios, fără a fi nevoiţi să recurgem la elemente, metode sau reacţii violente. În ultimul timp informaţiile despre felurite sisteme şi tehnologii inedite, nepoluante şi foarte eficiente apar din ce în ce mai des. Multe dintre acestea au fost suprimate samavolnic de către cei aflaţi la conducere, care în incredibila lor lăcomie îşi vedeau astfel ameninţate câştigurile şi metodele de manipulare a populaţiei sărmane şi neştiutoare.


Ce am putea zice, de pildă, despre un material de construcţie care este mai dur decât cimentul, dar în acelaşi timp de şase ori mai uşor decât acesta? Uimitor este însă faptul că unul dintre ingredienţii lui principali este un produs secundar, aparent neimportant, obținut dintr-o plantă pe care mulţi o neglijează sau nu îi acordă importanţă. 

Mai mult decât atât, „Big Brother” ne informează îndatoritor că nu putem folosi acest produs deoarece planta respectivă – banala cânepă – „este periculoasă pentru societate”. Iată însă câteva date reale despre cimentul clasic, care nu este totuși considerat o „amenințare” de către Big Brother:

1. Producerea cimentului tradiţional necesită foarte multă energie, încât multe dintre companiile producătoare obţin autorizaţii pentru a arde nu doar cărbuni, ci de asemenea şi alte deşeuri medicale ori cauciucuri uzate pentru a putea asigura astfel necesarul energetic pentru producerea acestui material slab de construcție.

2. După rafinăriile de petrol şi uzinele chimice, fabricile de ciment sunt factorii cei mai poluanţi din întreaga lume, împrăştiind tone de microparticule ce conţin arsenic toxic şi mercur în aer.

Chiar dacă ar fi doar aceste două inconveniente majore, producerea cimentului actual ar trebui stopată definitiv şi înlocuită cu alte metode şi cu alte materiale de multe ori mai eficiente. Unul dintre acestea este cel obţinut din cânepă. Detalii despre această uimitoare tehnologie pot fi urmărite în clipul video de mai jos:
http://2012thebigpicture.wordpress.com/2013/04/03/more-suppressed-technology-video/


Sursa: http://www.edituradaksha.ro

Cum sa traiesti sanatos peste 100 de ani sau…


tribul hunza…Secretul vietii tribului Hunza
Ineditul lui: oamenii traiesc peste 100 de ani ca si regula, nu exceptii
Locatie: estul Pachistanului, desi a fost regat independent.
Altitudine: 3000 m
Suprafata: 160 km lungime, 16 km latime.
Epitete atribuite: Gradina a Edenului- a fost cercetat in ultimii 60 de ani de oameni de stiinta tocmai pentru viata edenica si starea de sanatate fizica si mentala de invidiat, dar si de studiat a locuitorilor.
Ocupatia de baza: agricultura, practicata pe terase acoperite cu pamant adus in rau.
Nu exista: cancer, boli cardiovasculare, bolile copilariei.
Nu exista: crima, ilegalitati, deci nici politie, inchisori, armata.
Inteleptii, dar si unii oameni de stiinta spun ca bolile au cauze psihologice. Sunt cauzate de sentimentele de vina, de frustrare, de prea putin in comparatie cu prea multul altora, de durere, de inferioritate, dar si de superioritate, trufie sau aroganta. Toate sentimentele acestea intra la categoria stres, iar oamenii de stiinta, medicii cad de acord ca el cauzeaza multe dintre bolile actuala. Fara stres, in Hunzia nu exista boala.
In Hunzia este interzisa intrarea vizitatorilor, turistilor. Excursiile sunt periculoase, traseul de asemenea. Pentru a putea intra in tara ai nevoie de o aprobare din partea regelui tarii. Daca o primesti totusi, nu ai unde sta- nu sunt hoteluri, magazine.
Informatiile sunt din cartea “Secretul vietii tribului Hunza” de Renee Taylor, care povesteste drumul unui grup de occidentali si sederea acestora in spatiul celor din Hunza. Scopul lor declarat era de a imortaliza viata acestor oameni care traiesc mult peste 100 de ani, care nu cunoasc crima, infractionalitatea, tendintele razboinice si nu in ultimul rand bolile.
peisaj din hunzaLegenda hunzilor: primii locuitori erau trei soldati din armata lui Alexandru cel Mare si sotiile lor persane. Din natura lor luptatori, ei au reusit sa respinga atacurile tuturor celor ce au vrut sa le cucereasca teritoriul, inclusiv armata lui Gingis Han sau mai tarziu, armatele englezilor. Teritoriul lor era folosit de comercianti in calatoriile lor, asa ca hunzii se foloseau de aceasta, cerand tribut, jefuind caravanele negustorilor chinezi si nu numai.
La un moment dat lucrurile s-au schimbat, ei hotarand ca lupta, omorul si furtul nu sunt la baza existentei lor. De atunci traiesc fericiti ei si copiii lor. Iar daca basmul nu v-a fermecat de ajuns, ei bine, acolo nu exista bani, banci, salarii. Nu se vinde nimic, nici macar pamantul –trece, in familie, de la parinti la copii.
Fiecare om este specializat intr-o meserie: croitor, aurar, tesator.
“Suntem cei mai fericit oameni din lume. Avem de toate, dar nu in asemenea cantitati incat sa fie tentant pentru altii sa vina la noi cu incercari de a ne lua ce este al nostru. “
In Hunzia n-ai sa auzi nicio mama tipand sau amenintand un copil. Copii sunt educati in directia respectului: pentru parinti, societate si respectului de sine. Din momentul nasterii copilul este considerat o individualitate.
Acum partea cea mai interesanta: ce mananca? Ce mananca niste oameni despre care stim deja cat de echilibrat isi traiesc viata, care nu stiu ce este jaful, inselatoria si nici banii si lupta pentru putere?
In principal cereale (grau, hrisca, mei), fructe (in special caise) si legume, lapte nefiert si zer, in ocazii rare, carne.
Doctorul Robert C. McCarrison, un chirurg britanic, care a petrecut sapte ani in mijlocul Hunzilor, scria: “Copiii Hunzilor sunt alimentati, in concordanta cu armonia naturala, la pieptul mamelor. Daca acest izvor de alimentare inceteaza, atunci copilul moare. In consecinta, pe viitor, ei sunt feriti de imbolnaviri gastrice, al caror izvor adesea il reprezinta prima sticla de lapte”.
Daca in lumea apuseana exista mortalitate la copiii hraniti la piept, acest lucru nu se intampla la hunzi si asta datorita dietei foarte bune a mamelor si astfel ei au un start foarte bun in viata. Au dinti formidabili, albi, desi nu folosesc pasta si periuta de dinti. Asta si pentru ca nu mananca inghetata si nici dulciuri rafinate si mananca fructe si legume proaspete.
- in fiecare zi se mananca de doua ori
- prima masa e in jurul pranzului
- se manaca in general pentru sanatate, nu numai pentru placerea gustului
- mancarea nu este prea bogata, meniul nu se schimba prea des.
Acestea sunt cu siguranta motive ale sanatatii lor exceptionale.
- nu se provoaca aglomerea stomacul cu diferite alimente, astfel digestia este mai usoara, consumand mai putina energie
- mai putine mese, mai putina energie vitala consumata pe actul digestiei
peisaj hunzaCum sa traiesti 100 de ani?
Simplu: iubind viata. Oamenii sunt fericiti cu viata lor. Aici varsta este legata de realizarile omului. Cu cat ai realizat mai mult, ai obtinut mai multa intelepciune, cu atat mai respectat si admirat esti. “Aici omul tanar este gelos pe cel batran, fiind convins ca, daca ar putea, multi tineri ar incerca sa-si mareasca numarul anilor pentru ca sa obtina ceva mai mult respect si admiratie din partea altor tineri”. Omul bogat in ani de viata este cu adevarat bogat.
“Din ziua nasterii Hunzul nu este rasfatat niciodata. Isi pastreaza o stare de activitate chiar pana la moarte si nu se gandeste la faptul ca imbatraneste. In aceasta situatie este loc doar pentru ganduri necesare desfasurarii vietii. Parerile de rau despre astfel de lucruri ca ticaitul ceasurilor si intorsul foilor de calendar sunt prostii”.
“Aici, unde trebuie sa muncim din greu ca sa traim, nu putem sa pierdem energie si este de inteles faptul ca fiecare care nu intelege si nu practica tehnici de relaxare (care te destind), pierde o cantitate insemnata de energie. Persoana care stie sa se destinda, se bucura de vitalitate si rezistenta si efectueaza munca sa mai repede decat acela care lucreaza intr-o stare de incordare. Corpul si gandul sunt puternic legate intre ele si functioneaza impreuna.”
Ei nu cunosc ce spune stiinta despre pastrarea sanatatii, dar conducandu-se de un instinct si un bun simt inascut, ei seferesc singuri de eventualele imbolnaviri. Putem crede ca motivul consta in izolarea lor. Nu este tocmai asa. Mirul (conducatorul lor) are multe legaturi cu lumea inconjuratoare si ar putea introduce si in tara sa metodele folosite in alte parti. Insa el nu a procedat asa si in continuare aici sunt intrebuintate aceleasi metode, care au fost practicate cu sute de ani in urma.
Retete culese de la fata locului:
Sandviciurile cu ciuperci si patrunjel verde.
Se fierb sase ciuperci mari (se pot folosi si ciupercile crude pentru cei carora le plac) in unt pana cand sunt moi. Dupa racire ciupercile sunt taiate in rondele si asezate pe felii de paine neagra. Peste ciuperci se presara patrunjel verde tocat marunt si se stropeste cu cateva picaturi de suc de lamaie.
Supa de sfecla rosie
2 cani de sfecla taiata fideluta
1 castravete
1 cana de morcoci
1 cana varza alba tocata
1 cana de ceapa rasa
smantana sau iaurt, 1 lingurita unt, sare, 2 lingurite de miere.
Zarzavaturile spalate, curatate si maruntite potrivit se acopera cu o cantitate mica de apa si se fierb intr-un vas cu capac timp de 20 de minute. Se mai adauga 2 cani de apa, unt, sare, miere, zeama de lamaie si varza. Se fierbe din nou timp de 10 minute. Se serveste in farfurii mici, adanci, cu cate o lingura de smantana sau iaurt si cu patrunjel verde (facultativ).
Supa cu faina de mei
1 varza mica
½ cana de ceapa tocata
1/2 l de zeama de zarzavat
¾ cana de telina si pastarnac
1 cana de faina de mei
1 lingura de ulei vegetal
Se fierb intr-o cantitate mica de apa telina, pastarnacul si ceapa. Separat se fierbe timp de 5 minute faina de mei. Se amesteca zarzavaturile cu faina de mei si cu zeama de zarzavat si se fierbe la foc mic pana ce varza va fimoale. Inainte de a servi supa se adauga, dupa gust mirodenii si patrunjel verde.

Avertisment: Sfarsitul Americii 2013 - 2014

Victima perfecta si dusmanul din interior


 Victima perfecta si dusmanul din interior
victima perfecta

Pendulam adesea intre talerele vinovatiei incat uitam ca orice agresor are nevoie de victima perfecta pentru a actiona.

Tocmai de aceea intram in jocul victimei care se lasa calcata in picioare, respectiv pe suflet in loc sa isi asume responsabilitatea pentru starea sa.
In cele ce urmeaza, ne vom ascuti simturile pentru a auzi glasul acela care ne intoarce din drum, care ne spune ca nu suntem suficienti de buni pentru a continua, care in loc sa ne intampine cu o mangaiere, ne loveste atat de puternic incat sa ne tine pe loc in drumul nostru de dezvoltare personala. Astazi vom vorbi despre dusmanul din interior si despre piedicile pe care acesta ni le pune constant.

1. “Un ajutor” daunator.

Intram adesea intr-o serie de probleme din incercarea de a scapa de intensitatea emotiilor negative care ne cuprinde. Cu totii dam dovada de un astfel de comportament din cand in cand. Una dintre cele mai cunoscute forme de autosabotare este mancatul in exces. De asemenea, avem in vedere si “autotratamentul” cu droguri sau alcool in urma unei depresii. Mai putin comuna, insa deloc de neglijat este dorinta de automutilare, aceasta din urma reprezentand deja un caz clinic.

2. Un alt dusman nevazut, amanarea.

Cand vine vorba de autosabotare si victimizare, amanarea detine cu siguranta premiul cel mare. De ce? Deoarece amanarea este prapastia dintre intentie si actiune. Totul incepe cu intentia de a actiona, dar in loc sa realizam acest fapt, ne pierdem in propriile scuze, gasind o serie de motive pentru care indeplinirea unui lucru nu este deloc necesara. De exemplu, ne dorim sa mergem la sala de sport de doua ori pe saptamana, insa daca prietena noastra nu ne insoteste, nici prezenta noastra nu va mai fi obligatorie. Cand intervine victimizarea in acest caz? Cand descoperim ca aruncam vina asupra celuilalt in legatura cu kilogramele pe care tocmai le-am acumulat.

3. Sa ne ferim de modestia dusa la extrem.

Aceasta “trasatura” este intalnita in special in randul femeilor, autosabotajul putand aparea sub diverse infatisari. Un exemplu pe care dorim sa vi-l impartasim are in vedere intalnirea mai multor oameni de stiinta din New York. Deoarece intalnirea era pe punctul de a se termina, prezentatorul a anuntat ca o singura persoana mai are dreptul de a adresa o intrebare. Desi erau mai multe maini ridicate si fiecare lupta pentru raspunsul pe care dorea sa-l primeasca, persoana care a fost desemnata sa adreseze intrebarea a spus: “Doamne, sunt ultima persoana care pune o intrebare. Aproape ca ma simt vinovata.” Asadar, aceasta si-a declarat vinovatia inainte de a adresa intrebarea. Multi au fost cei care au uitat intrebarea, insa cu totii si-au amintit prologul. Ce parere aveti?

4. Dependenta sau “Am facut toate acele lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le fac”

Autosabotajul nu este o simpla actiune, ci un proces complex, un proces tragic, am putea adauga care intoarce oamenii impotriva propriilor ganduri si impulsuri. Chiar daca toti facem greseli, victima perfecta va aduce mereu in prim plan aceste greseli si chiar “se va lauda” cu ele.
De exemplu, dependentii prezinta o multime de scuze insotite de o gandire nefondata in timp ce incearca sa evite durerea si actiunile decisive care sa le ajute sa-si restabileasca obiectivele in viata. De foarte multe ori, auzim povesti despre o serie de cazuri care in ciuda potentialului promitator pe care il au in interior, multe persoane talentate aleg sa se victimizeze, permitandu-le drogurilor si alcoolului sa le traga in jos.

Voi cum va intelegeti cu dusmanul din interior?