miercuri, 13 iulie 2011

Apocalipsa va veni de pe Jupiter

Apocalipsa va veni de pe Jupiter
Fenomene extrem de puternice au fost observate recent pe suprafata lui Jupiter, cea mai mare planeta a sistemului nostru solar. Doua pete rosii, de dimensiuni gigantice, s-au format in ultimii trei ani in atmosfera giganticei planete gazoase. Fiecare pata este de cinci pana la zece ori mai mare decat suprafata Terrei, anunta cercetatorii de la Agentia Spatiala Rusa.
Aceleasi fenomene au fost semnalate si pe Europa, una dintre lunile lui Jupiter. Mai mult, polii Europei si-au schimbat pozitia cu aproape 90 de grade luand locul ecuatorului acestei planete, modificare observata de astronomi in luna mai a acestui an.
„Jupiter este singura planeta din sistemul nostru solar care inregistreaza in interiorul sau reactii termonucleare. Procesele sunt asemanatoare cu cele din interiorul stelelor, desi Jupiter produce mult mai putina energie decat acestea. O explozie care ar avea loc in interiorul uriasei planete ar fi de dimensiuni apocaliptice si ar distruge orice organism viu de pe Terra”, declara Eduard Drobyshevsky, unul dintre cercetatorii implicati in studiul misterioaselor fenomene.
Dezastrul care ar putea avea loc a fost prevazut de mai multe decenii de catre oamenii de stiinta si chiar a fost preluat de Arthur Clarke in Odiseea Spatiala. In romanul lui Clarke, Jupiter se transforma intr-o stea ca urmare a unei puternice reactii termonucleare dar, sustinea acesta, viata ar fi inflorit pe Europa, tocmai ca urmare a prezumptivei explozii.
In realitate, oamenii de stiinta sunt mult mai ingrijorati de recentele transformari din atmosfera lui Jupiter. Conform acestora, Callipso, a alta luna a imensei planete gazoase, ar putea suferi schimbari majore care pot pune capat vietii terestre.
„Imaginati-va ca Luna noastra ar fi acoperita complet de gheata, gheata in care cel mai subtire strat ar avea 800 de kilometri. Aceasta este structura lui Callipso. Daca aceasta suprafata inghetata ar exploda ca urmare a reactiilor termonucleare de pe Jupiter, bucati imense de gheata ar lovi Terra ducand, inevitabil, la aparitia unei ierni nucleare si la exterminarea oricarei forme de viata”, sustine acelasi Drobyshevsky.

Oamenii de stiinta cred ca o explozie asemanatoare, dar de proportii mult mai mici, a avut loc in urma cu 10.000 de ani. Atunci, gheata de pe suprafata lui Titan, celebra luna a lui Saturn, a explodat, ducand la formarea actualei atmosfere a acestei luni si la a aparitia a numeroase comete. „Nu stim cand va avea loc urmatoare detonare. Callisto se afla, insa, mult mai aproape de Pamant decat Titan, iar o explozie a acesteia ar fi echivalenta cu Apocalipsa”, concluzioneaza cercetatorul rus.
Sursa: Pravda
Sursa: Misterele Lumii

12 iulie 1994 – 17 ani de la mutarea la Domnul a Parintelui PAISIE AGHIORITUL

91592891392193192192793qc5
Am ales de pe blogul fratelui Laurentiu Rugaciunea Cuv. Paisie Aghioritul pentru lume
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndurerati şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemnitati, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrainati.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Filozoful suedez Swedenborg ne descrie viata dupa moarte

Emanuel Swedenborg (1688-1772) a fost cel mai mare filozof suedez al tuturor timpurilor. El a fost renumit in zilele sale si s-a facut respectat datorita contributiilor sale in diverse domenii ale stiintelor naturale. Scrierile sale au fost nu numai de natura filozofica, ci si in domenii ca anatomia, fiziologia si psihologia. Spre sfarsitul vietii sale, el a avut o “criza religioasa” si a început sa povesteasca experientele sale care le-a avut cu diferite entitati spirituale.
Ce se intampla cand circulatia si respiratia se opresc?
Ultimile sale lucrari din viata sunt pline de descrieri amanuntite despre viata de dupa moarte. E uimitor cum experientele filozofului suedez sunt foarte asemanatoare cu cei care au trait stari de moarte clinica. De exemplu, Swedenborg descrie cum functiile respiratiei si circulatiei inceteaza:
“Omul atunci nu e mort, dar el este separat de trupul sau pe care-l folosea in lume. Omul, atunci cand moare, doar trece dintr-o lume in alta”.
Ingerii intreaba pe cel muribund: “Esti pregatit sa mori?”
Swedenborg pretinde ca el insusi a experimentat fazele initiale ale mortii si starile de extracorporalizare:
“Eram intr-o stare totala de insensibilitate a corpului, si astfel eram aproape intr-o stare de moarte; totusi, viata interioara si mintea erau functionale, astfel ca puteam percepe si retine in memorie toate lucrurile care s-au intamplat.”
In timpul acestei experiente, Swedenborg se intalni cu diverse entitati pe care el le-a identificat ca fiind ingeri. Acestia l-au intrebat daca e pregatit sa moara. Comunicarea dintre Swedenborg si aceste spirite nu este una verbala, ci numai o comunicare la nivel de ganduri:
“Spiritele comunica unele cu altele prin limbaj universal (…) Fiecare om, imediat dupa moarte, comunica cu acest limbaj universal, ce este specific spiritului sau”.
Comunicarea unui inger sau a unui spirit cu un om nu este auzita de ceilalti de langa el, ci doar de muribund; motivul este acelasi: comunicarea are loc prin intermediul gandurilor.
Persoana care tocmai a murit nu-si da seama de acest lucru, intrucat el se afla intr-un trup care se aseamana cu trupul sau fizic:
“Persoana, dupa ce a murit, crede ca se afla inca in aceasta lume. Mai apoi, el isi doreste sa afle ce este paradisul si ce este iadul”.
Perceptiile, gandurile si memoriile celui mort sunt mult mai perfecte decat in timpul vietii sale, iar timpul si spatiul nu mai constituie obstacole pentru el, cum era in timpul vietii.
Muribundul se poate intalni cu spiritele celor morti inaintea lui, pe care i-a cunoscut in timpul vietii. Ei se afla acolo pentru a-l ajuta sa treaca in lumea de dincolo:
“Spiritul unui om plecat recent din această lume fizica este recunoscut de prietenii sai care ii vor spune despre statutul de viata eterna”.
Viata trecuta a muribundului ii apare ca o viziune. El isi aminteste fiecare detaliu din trecut; nu exista nicio posibilitate de a minti sau de a ascunde ceva:
“Memoria interioara are toate lucrurile inregistrate in ea (orice gand, vorba sau fapta): de la nastere si pana la moarte. Omul are cu el memoria tuturor acestor lucruri, pe care o ia cu el in alta viata. Tot ce a vorbit si facut este adus in fata ingerilor…si nimic nu este de ascuns.”
Swedenborg mai descrie totodata si “lumina Domnului”, care patrunde in viata de apoi. Este o lumina de o stralucire inexplicabila, o lumina a adevarului si a intelegerii.
Sursa: Misterele Lumii

Ingerii pot fi fotografiati… Povestea incredibila a unui baietel bolnav



Luminile ingerilor apar mult mai frecvent in fotografii. Exista o serie de fotografii in care apar sfere albe si forme fantomatice, care se aseamana in mod clar cu conturul ingerilor sau zanelor. Frecventa crescuta a acestui fenomen se datoreaza probabil progreselor aparatelor fotografice, obisnuite si digitale. De asemenea, fenomenul poate fi pus pe seama „subtierii valului”. Aceasta inseamna ca pe masura ce ne elevam in mod colectiv si devenim tot mai constienti din punct de vedere spiritual, observam tot mai usor prezenta lumii spiritelor in preajma noastra.
Ryan Reynolds, in varsta de 10 ani, din Cincinnati, Ohio, vorbea adesea de faptul ca vede ingeri. Ryan, care fusese diagnosticat cu o tumoare neoperabila pe creier, a spus familiei sale ca vazuse ingeri in timpul plimbarii in caruta cu fan. Trei persoane diferite i-au facut fotografii lui Ryan in timpul acelei plimbari, folosind trei aparate diferite. Unul dintre ei era o reportera a ziarului local Community Press, folosind aparatul firmei pentru stirile pe care ea le relata.
Atunci cand a fost developat filmul din aparat, pe fiecare dintre fotografii se vedeau sfere luminoase care il inconjurau pe baietel. Fiecare aparat folosise tipuri diferite de film. Familia nu a stiut ce sa creada despre petele albe de pe fotografii. Una dintre aceste fotografii arata mici pete albe in jurul lui Ryan, o alta il infatisa impreuna cu o imagine alba in forma de peste, iar cea de-a treia cuprindea o sfera alba uriasa, chiar langa el.
Dar Ryan a recunoscut imediat ingerii in acele fotografii. Mama lui isi aminteste ca el a aratat spre sfera uriasa din cea de-a treia fotografie si a spus: „Mamico, iata de ce m-am simtit atat de bine in plimbarea aceea. Deoarece chiar acolo era ingerul meu pazitor… stiam ca va fi acolo. Acesta e ingerul meu, mamico. Imi vorbeste tot timpul.” Mama lui Ryan spunea ca el vorbeste adesea cu ingerii.
Ryan a murit in pace la doua luni dupa acea plimbare, stiind ca este inconjurat de ingerii lui pazitori. Va puteti intreba de ce, avand toti acei ingeri in jurul lui, Ryan nu si-a revenit si nu a mai trait totusi. Ei bine, poate ca scopul vietii lui fusese sa atraga atentia asupra prezentei ingerilor prin moartea sa induiosatoare. Povestea lui a fost subiectul stirilor internationale, iar viata lui Ryan a produs o oarecare agitatie in redactiile de stiri, care in mod normal nu relateaza incidente in care sunt implicati si ingerii. Daca el s-ar fi vindecat, probabil ca povestea lui ar fi trecut nebagata in seama, deoarece stirile tind sa se concentreze doar asupra povestilor dramatice. Curajosul suflet al copilului de zece ani care a fost Ryan Reynolds s-a dus in rai, astfel incat adultii de pretutindeni sa contemple realitatea ingerilor pazitori.
Ingerii apar pe filmul fotografic, deoarece aparatele foto sunt capabile sa capteze lumina si energia cu un grad crescut de acuratete si de sensibilitate.
Sursa: www.almeea.ro.
Sursa: Misterele Lumii

marți, 12 iulie 2011

Puterea miraculoasă a credinţei

de Pierre Frondaie
De la început mărturisesc că povestirea pe care doresc s-o evoc, naivă şi profundă în acelaşi timp, ca o revelaţie primitivă la limita unui vis, nu este menită să încânte pe domnii cu spirite tari, împietriţi în orgoliul lor de a nu crede nimic. Cu atât mai mult nu va place filosofilor raţiunii pure, nici astronomilor dialogând asupra cometelor.
Mi-a fost povestită într-un mic oraş din Bretagne, pe un prundiş cu pietrişul auriu, în faţa crepusculului, în timp ce soarele avea înfăţişarea unui rege magnific care primea, la ceremonia culcării, o întreagă curte de nori eleganţi, îmbrăcaţi în trandafiriu, într-un castel oarecare din văzduh.
Iar cel pe care-l ascultam era un bătrân marinar bronzat, copt şi răscopt în aroma sării marine de toate razele tropicale, a căror fierbinţeală o simţise în timpul strălucirii lor.
Aşadar, era povestea oarecare a unui oarecare vaporaş foarte vechi, pe care-l admirasem chiar în biserica oraşului; un mic vapor care, la început, când era nou, nu arăta mai frumos decât altele: o jucărie pentru puştani, sculptată grosolan. Dar, ca şi oamenii, la fel de sigur, lemnul îmbătrânise. Acum, datorită nu ştiu cărui aspect venerabil de relicvă, căpătat în această biserică, unde era conservat de două lungi secole, micul vapor părea un bunic minuscul şi fermecător, strămoş al marilor veliere asemănătoare, care porneau în larg.
Aventura, sau legenda, nu s-a şters din memoria oamenilor, ea se păstrează şi se transmite şi acum. Tradiţia orală şi-a făcut datoria. Iar eu trebuie să remarc, în treacăt, că erau puţine şanse să se uite căci, într-adevăr, ce înseamnă patru generaţii sau chiar cinci?
Aşadar, întâmplarea pe care marinarul mi-o povestise, o ştia de la bunicul său. Acesta o auzise de la străbunicul său, propriul erou al întâmplării.
Astăzi o reproduc aproape cum am auzit-o, imaginându-mi, din comoditate, că sunt primul său povestitor, un marinar din timpul lui Ludovic XIV: 
„În iarna anului 1698 ne întorceam dintr-o lungă călătorie în Ţara Insulelor. Eram o duzină de oameni pe bricul pe care-l comandam şi nu mai aveam de parcurs decât câteva ore pentru a zări la orizont coastele abrupte ale Bretagniei. Totuşi, cu tot timpul favorabil de până acum, vremea s-a posomorât, apoi, prin nu ştiu ce fel de discordie a vânturilor, marea a început să se agite furioasă, cuprinsă de acea mânie teribilă capabilă să înmoaie chiar şi barba aspră a mateloţilor. Soarele şi-a ascuns strălucirea. Jucam pe valuri ca în dansurile săltăreţe de Sainte Eloi; catargele s-au prăbuşit dintr-o singură lovitură şi trei dintre mateloţi, Jingoel, Pomicais şi Penarvan, lupi de mare haini şi deocheaţi, prea răi pentru a crede în ceva, s-au înecat, scăpaţi pentru totdeauna de binefacerile omenirii. Am rămas şapte, eu fiind singurul căsătorit.
Curând, furtuna dezlănţuită a dat vaporului lovitura de graţie. Am lansat barca de salvare. Bricul s-a scufundat în valuri cu un geamăt al cochiliei sale de lemn, un geamăt profund ca un horcăit omenesc ca şi cum, printr-un ultim efort de protecţie, ar fi aşteptat doar îndepărtarea noastră pentru a-şi da sfârşitul.
Până la barcă am fost la discreţia valurilor şi numai Dumnezeu ştie ce înseamnă furia lor! Între moarte şi noi scândurile fragile făceau faţă cu greu. După câteva minute barca, ultima noastră şansă, s-a scufundat la rândul său şi iată-ne înotând în plină mare. Ah! Doamne! În timp ce ne zbăteam pentru a scăpa de furtună, păream ca nişte contrabandişti în munţi, când în adâncul văilor, când deasupra crestelor. Şi atunci s-a produs miracolul! Dar ştiţi, un adevărat miracol, cum apare doar în cărţi, în dreptul imaginilor bunului Dumnezeu, un miracol ca şi cum vântul potrivnic ar fi fost alungat de cel din spate: în mijlocul uraganului a apărut un mic vas!
De unde venea? El răsărise în faţa ochilor noştri, ieşit din mare sau căzut din cer! Revolta valurilor nu oprea cu nimic mersul său. El avansa, mai puternic decât forţa talazurilor, care se calmau după trecerea sa. Acelaşi instinct ne-a făcut pe toţi şapte să înotăm spre el şi vaporul, ale cărui pânze băteau ca marile aripi ale arhanghelului, s-a oprit ca să ne culeagă din mare. Prin aceasta înţeleg că am putut ajunge pe punte cu ajutorul unei corzi care pendula de-a lungul corpului vasului. Nici n-am avut timp să discutăm despre cele întâmplate, căci vasul o şi pornise în direcţia coastei.
Atunci am avut bucuria să privim în jurul nostru şi dacă un altul ar fi povestit ceea ce vreau să vă spun, ceea ce am văzut eu singur, nu l-aş fi crezut! Fusesem doar în apă, gata să mor împreună cu camarazii mei şi acuma iată-ne cu toţii spre oraş!
Şapte martori pentru un singur miracol! Nu mai trebuia nicio dovadă în plus.
Niciodată, nici un marinar nu a mai navigat pe un vapor asemănător. Avea o lungime de 12 până la 15 metri şi o lăţime de 3 metri. Nicio scară, nici un tambuchi pentru a pătrunde înăuntru.
Pe de altă parte, enigmaticul nostru salvator nu părea a fi gol ca un balon ci, dimpotrivă, plin ca şi cum ar fi fost tăiat dintr-un singur bloc gigantic.
Dar cine manevra vasul? Nu exista echipaj. Nicio parâmă mobilă, nicio cârmă de care să te poţi servi. Aproape de roată, un pilot mare, sculptat grosolan din lemn, privea înainte şi părea să transmită navei ordinele unei misterioase Atotputernicii.
Pe catarg, pânzele cusute neîndemânatic în rare locuri păreau că dispreţuiesc vântul care urla ca un lup în jurul lor. Noi căzusem în genunchi copleşiţi de faptul că ne simţeam în mâinile bunului Dumnezeu. Ne apropiam de pământ cu o viteză prodigioasă.
Deodată, am izbucnit într-un nou strigăt de groază: vaporul se îndrepta direct spre un culoar format din două rânduri de stânci, un culoar atât de strâmt, încât abia avea lăţimea necesară ca să permită trecerea unei bărci. Despicarea miraculoasei carene a vasului ar fi fost fatală. Dar nu. Brusc vasul nostru s-a contractat, păstrându-şi însă proporţiile. A devenit atât de mic, încât am fost nevoiţi să ne strângem unul lângă altul, pentru a avea loc fiecare. În depărtare se zărea Peninsula Bretagnei. Alergam spre ţărm cu viteza unei ghiulele de tun, desigur, definitiv salvaţi! Atunci, vaporul a început să devină din ce în ce mai mic, până când, la circa 100 de metri de ţărm, în zona formată de plaja întinsă a trebuit să ne aruncăm în apă. Vasul nostru, refugiul nostru se strângea sub picioarele noastre; îl simţeam fremătând, reintrând, ca să spunem aşa, în el însuşi. Când l-am abandonat şi am ajuns înot până la nisipurile sigure, el a devenit minuscul, asemănător jucăriilor confecţionate prin oraşele noastre, pentru copii.
Stupefiaţi şi plini de recunoştinţă, ne precipitam în apă. Vaporul plutea la câţiva metri pe marea devenită calmă. El dădea impresia unui mic rege al flotelor, al unui sabot pentru picioarele lui Iisus când, odinioară, trecea desculţ pe mare. Obrajii noştri şiroiau de  lacrimi şi îndreptam spre cer strigăte nesfârşite de slavă! Datorită lui, acestui mic vapor pentru copii, acestei jucării, care a început să crească pentru a salva oamenii! Nu ne puteam înşela, pentru că eram acolo pe plajă, plini de aplomb şi în viaţă; pentru că în locul unui vapor de dimensiuni obişnuite, nu mai era decât unul minuscul! În fine, am intrat în apă până la genunchi, am luat între mâinile mele obiectul miraculos şi purtându-l, am pornit cu capul descoperit pe drumul spre oraş. Nu departe de aici ştiam că ne aşteaptă cu magherniţele sale domolite.
…Nu mai spuneam nici un cuvânt. Se lăsase seara. Bolta cerească strălucea plină de stele, iar Luna, atât de calmă, părea că luase faţa unei sfinte… După o oră am ajuns şi miracolul şi-a găsit explicaţie! Ah! Doamne, când spun:  „explicaţie”… trebuie să înţelegem.
El se lămurise pentru noi, marinarii dar, în ce priveşte răuvoitorii oraşului…  Ah! Ah! Când mă gândesc îmi vine să râd! Răuvoitorii oraşului! Mult prea răuvoitori pentru a înţelege aşa ceva, nu-i aşa?… Pe scurt, iată explicaţia noastră, pentru noi…
Eu o dau ca mulţumire lui Dumnezeu:
Vaporul care ne-a salvat era cel al fiului meu…  un dulce copilaş de 10 ani. În timpul veghei, când furtuna îşi începuse rondul, copilul a avut inspiraţia ca, în ruga sa, să ofere Fecioarei Maria noul său vapor, jucăria sa favorită, primită ca dar de Crăciun.
El se gândise că prin acest sacrificiu va câştiga mila cerului. Şi cerul l-a înţeles bine. Doamna Maria şi-a întins braţele…  şi vaporul s-a mărit, a venit spre noi şi ne-a salvat apoi, după terminarea rolului său divin, a redevenit mic, mic, mic…
Atunci, pe când oraşul răsuna de cântece de bucurie, l-am transportat la biserică, după altar…  iar din acea zi, vechea biserică s-a numit Notre-Dame a micului vapor…”
Iată povestea. Ea valorează atâta cât poate valora. Are cel puţin meritul de a nu fipsihologică
sursa http://www.yogaesoteric.net
Sursa: Misterele Lumii

Puterea cuvintelor


Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. La început a fost cuvântul si cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvântul. Daca Dumnezeu a creat lumea dupa chipul si asemanarea Lui, înseamna ca omul a capatat puterea de a creea ca si Dumnezeu.
Noi avem puterea de a crea si aceasta putere este asa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi însine si devenim ceea ce credem ca suntem. Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima si de a comunica, de a gândi si de a crea evenimentele din viata noastra. Cuvântul e cea mai puternica unealta pe care o are omul. Cuvântul reprezinta manifestarea fiintei noastre spirituale, scânteia divina din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis si realitate, dar poate si sa distruga tot ce exista în jurul nostru.
De aceea, folosirea gresita a cuvântului creeaza iadul pe pamânt. Orice putere creatoare folosita rau, nepotrivit, poate deveni putere distructiva. Cuvântul nostru este magie pura, iar folosirea lui gresita poate deveni magie neagra. Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viata sau poate distruge vietile a milioane de oameni. Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconstient unii pe altii. Noi îi blestemam adeseori pe altii prin parerile care le exprimam. De exemplu, daca ne întâlnim cu un prieten si îi spunem: “ai o paloare pe fata care se întâlneste numai la oamenii bolnavi”, daca el va asculta aceste cuvinte si va fi de accord cu ele se va putea îmbolnavi. Aceasta e puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenti la blesteme si la undele mentale ale altora.
Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a ne împrastia emotiile noastre otravite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai pretios si mai puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim si împotriva noastra. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribila si mai puternica este cuvântul nepotrivit care poate sa distruga fara sa lase urme. Noi ne atacam în permanenta prin cuvinte si ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru.
Aceasta practica a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie si a fost numita bârfa. Bârfa, desi pare atat de inofensiva, ne altereaza si scurteaza viata, ne distruge fizic si spiritual, fiindca în permanenta ne ruineaza sufletul si trupul. Bârfa e un act de magie neagra si este foarte rea, deoarece este otrava pura. Cu totii am învatat cum sa bârfim acceptând bârfa altora, socotind ca aceasta este o modalitate normala de comunicare. Bârfa a devenit o forma curenta de comunicare în societatea umana. Bârfa si gândurile urâte pe care le genereaza reprezinta un frecvent traumatism aplicat omului la care ne- am gândit.
De cele mai multe ori noi cream o otrava emotionala proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbatrânesc, îmi cade parul, sunt prost, nu voi fi niciodata perfect, nu voi reusi…etc. Astfel, noi materializam aceste cuvinte în realitatea noastra sau mai bine zis împotriva noastra. De aceea, important este sa întelegem ce este cuvântul si ce putere are el. Întreaga lume poate sa bârfeasca în legatura cu noi, însa daca noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Daca cineva ne trimite în mod intentionat o emotie otravita, dar noi nu o luam la modul personal, ea nu ne va afecta.
Când omul nu accepta emotia otravita aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o si-l afecteaza direct. Gândul si cuvântul pun în miscare vibratiile ce se propaga în cercuri din ce în ce mai mari, pâna ce îmbratiseaza întregul univers, dupa care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis. Gândul e o energie pura, care nu moare niciodata. Sa ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalti si sa ne asumam întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor si cuvintelor noastre.
În cuvinte se afla puterea si energia create de gândire. În ziua în care omul va întelege ca are puterea de a-si schimba viata prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. Gândurile si cuvintele sunt niste transmisii energetice care în functie de încarcatura lor, adica de frecventa lor joasa sau înalta, ne pot face rau sau bine.
La fel se întâmpla si în cazul cuvintelor scrise. De aceea, este bine ca la capul patului în care dormim sa nu tinem carti care relateaza despre nefericiri, violente, crime etc. Aceste bombardamente informationale continute în carti sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o masura foarte mare organismul uman. Dupa o vreme ne simtim rau, obositi, avem cosmaruri, stari deprimante, comportamente bizare si violente.
Cuvintele pot vindeca
Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenta vibratorie si se cunoasc mii de vindecari, care au fost realizate prin folosirea lui. Orice boala cunoscuta cedeaza locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenta în mod subtil pe cei aflati în preajma noastra, prin energia pozitiva sau negativa pe care o emitem. Gândurile si sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile. Daca urâm pe cineva din adâncul inimii si trimetem spre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui.
În vindecarea de la distanta grupurile de tamaduitori se roaga pentru cei aflati departe de ei. Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav si prin acestea se produce vindecarea. Orice cuvânt are o frecventa vibratorie. De aceea, e benefic ca omul sa utilizeze numai cuvinte de înalta vibratie. Fiecare cuvânt atrage o energie asupra celui care îl exprima si energia e în raport cu vibratia cuvântului. Sa evitam permanenta emiterea de gânduri de vibratie joasa ca: gânduri de ura, invidie si de razbunare. Cuvintele sunt cartile noastre de vizita în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt mai alese si mai înalt vibrationale, cu atât cel care le utilizeaza e un spirit evoluat, o fiinta de înalta vibratie spirituala.
Cuvintele de vibratie joasa
Cu cât vibratia cuvintelor e mai joasa cu atât fiinta care se manifesta astfel dovedeste ca e un spirit involuat, un om de vibratie joasa. O vibratie joasa înseamna o functionare la nivel coborît a celui care o are. Vibratia joasa se recunoaste dupa starea pe care ti-o da: de tensiune, de teama, de boala, de nemultumire, de nefericire. Omul devine astfel o victima sigura a energiilor de vibratie joasa pe care le emite.
Majoritatea oamenilor nu fac decât sa critice si sa blesteme pe cei care îi guverneaza. Sub influenta acestor gânduri negative si rau facatoare guvernantii sunt împinsi sa ia decizii gresite pentru tara si greselile lor cad asupra întregului popor. Iata deci ce forta distructiva se poate realiza atunci când oamenii gândesc negativ, în mod colectiv, la o anumita persoana. Sa binecuvântam pe marii initiati si calugari care emit în permenenta vibratii mentale foarte pozitive prin care salveaza omenirea de la autodistrugere. Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creeaza realitatea noastra, se materializeaza. Gândurile sunt ca niste fiinte vii, caci ele poarta în univers informatia furnizata de noi însine. Ele reprezinta cea mai vie si subtila forta a omului.
Orice fraza e formata din cuvinte, constituind o grupare informational-energetica, asemenea unui organism viu care traduce în fapt informatia persoanei careia i-a fost adresata fraza. Ea nu primeste mesajul asa cum îl concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifica în felul sau propriu. Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dam energie din corpul nostru ca sa-l facem sa lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi sa alegem cuvintele si apoi sa le dam putere. Gândul poate fi forta dinamizatoare din spatele cuvântului rostit si astfel îi dam putere. A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine înseamna a le spori energiile si astfel influenta lor negativa asupra ta va creste.
Daca cuvântul e rostit într-o doara sau fara forta gândului, el nu ajunge sa se împlineasca, dar tot poate produce rau daca este negativ. Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezinta un atac energetic asupra lui, cu efect de bumerang, amplificat si asupra noastra. Efectul gândurilor si cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranta cu care le-am emis in mod amplificat. Când esti lovit cu vorba doare mai mult decât daca esti lovit cu mâna sau cu piciorul. Cuvintele sunt energii cu modulatii aproape infinite, care produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiintelor umane. Astfel, ne atacam, ne facem rau si ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru. Multi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îsi blesteama parintii, copii, vecinii, prietenii, de a apela la vrajitorie sau magie neagra…. Este un obicei foarte rau, fiindca vorbele creeaza conditii ca nenorocirile sa apara. Un cuvânt este o racheta ce parcurge spatiul si care în trecerea ei declanseaza forte, agita entitati si provoaca efecte ireparabile. De aceea s-a spus: înainte de apusul soarelui împaca-te cu fratele tau. Acest lucru înseamna ca trebuie rapid sa reparam raul facut celorlalti.
Când ne gândim la cineva se creeaza un canal energetic între noi si omul la care ne gândim. Energia cuvintelor rautacioase – cu încarcatura negativa – aruncate asupra unei persoane, precum si intensitatea cu care au fost rostite, au efecte devastatoare, în timp, asupra corpurilor subtile si ale aurei acelui om si lucreaza asa cum au fost adresate. De fapt, orice cuvânt sau gând bun sau rau poarta în el informatii ce duc la energiile pe care le formeaza. Astfel: acolo unde se duce atentia se duce si energia. Important e ca energia si informatiile trimise sa fie pozitive.
Posibile solutii
Pentru ca începând din acest moment sa nu mai facem rau nici unei fiinte din univers, nici macar cu gândul, trebuie sa avem în vedere urmatoarele:
Nu emiteti niciodata pretentii fata de nimeni si nimic, nu faceti nici un repros nimanui. Nu reprosati nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitati ca orice repros al tau reprezinta un program de distrugere a aceluia spre care il adresati. Efectul va fi mai mare daca persoana respectiva este într-o stare de vulnerabilitate energetica. La om si sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. De aceea, daca ati rostit în urma cuiva un blestem, veti continua în subconstient sa rostiti acest blestem oricarei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii. De aceea, la toti cei care pleaca de la noi sau cu care ne intalnim sa le transmitem numai lumina, iubire si armonie. Daca nu facem acest lucru, prin subconstient vom transmite dezaprobare, suparare sau iritare.
Vorbirea de rau a unui om otraveste mintea celui care vorbeste, dupa care produce perturbari în câmpul lui energetic si intra în suferinta. Când omul se gândeste la cineva nu prea frumos, are loc conectarea de energii negative comune si chiar fara a-i dori raul poti sa il produci.
Una din legile universului e aceea de a nu face rau unei persoane nici macar cu gândul. Când cineva gândeste ca se poate întâmpla ceva rau lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului si cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e raul pe care îl provoaca. Nu raspundeti raului cu rau sau ocarei cu ocara, ci dimpotriva binecuvântati. Când binecuvântam dam si primim în acelasi timp. Oferind pace si iubire, acestea se întorc la noi însutit. Nu se raspunde la ura si la rautate cu rautate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconstient, deoarece se hranesc în permanenta cu fructele putrede ale gândirii negative.
Prin ura, rautate si furie nu vei rezolva niciodata nimic. Numai iubirea recompenseaza. Ura face mai multe ravagii semenilor nostri decât pe câmpul de lupta. Oamenii se ucid între ei mai degraba cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea si iertarea. Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice si autodistructive.
Când te simti vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important sa-ti ceri iertare in fapt sau macar in gand respectivului. Fa-o pentru tine. Sa nu te preocupe reactia celuilalt.
Oricând aveti gânduri “negre” despre o persoana, aduceti-va aminte sa comutati butonul si sa va rugati pentru sanatatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire. Un om nervos, care are tensiunea ridicata, explodeaza în torente de cuvinte, în lamentari, într-o agresivitate necontrolata care îi va afecta pe cei apropiati sau mai indepartati care vor prelua inconstient energiile negative pe care acestale emana. Asa se explica bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile parintilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. De asemenea, toate obiectele din jur se impregneaza cu energiile negative emise, devenind aducatoare de probleme pentru toti ce stau mediul respectiv, inclusiv pentru cel/cei care le-au provocat. Atunci când ne pierdem controlul, noi spunem si facem lucruri pe care nu am fi dorit sa le spunem si sa le facem. De aceea e atât de important sa devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.
De regula, noi eliberam otrava noastra emotionala asupra persoanei despre care credem ca este responsabila de nedreptatea comisa asupra noastra. De fapt, noi suntem dispusi sa ne descacam otrava asupra oricarei alte personae, vinovate sau nu, numai sa scapam de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiti de aparare si astfel se nasc relatii abuzive verbale si faptice. Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzeaza de cei slabi, caci simt nevoia sa scape de aceasta otrava emotionala negativa, aruncand-o asupra acestora.
Daca tu consideri ceva ca fiind rau acesta devine rau în mod automat. De aceea se spune: devii ceea ce gândesti. Tot ce gândim se materializeaza în existenta noastra. Omului i se întâmpla tot ce gândeste. Daca accepta în gând si în mental boala si batrânetea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc. Gândul rau îl înfaptuim: întâi în noi, pe plan mental, prin simplul fapt ca îl acceptam si ne hranim cu el si apoi în afara spre victima spre care a fost directionat.
Samânta tuturor faptelor tale se gaseste în gândurile si vorbele tale. Daca gândesti si spui “nu pot sa-l sufar pe cutare”, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil si ceea ce sunt ganduri si vorbe repede ajung fapta. De aceea nu e bine sa spunem lucruri agresive sau vorbe care ranesc pe altii. Calomniind o persoana în fata altora sau uneltind împotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.
Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate si dispar odata cu corectia de rigoare.
Dupa cum crezi asa va fi. Convingerile omului influenteaza si creeaza realitatea. Sa crezi pe deplin în tot ce vrei sa realizezi. Sa simti ca deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede spre tine rezultatul dorit.
Sa nu emiti niciodata opinii de genul: sunt gras, slab, urât îmbracat, sarac etc, caci trimiti catre tine sau catre altii energii si informatii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre ei însasi ori despre altii si ceea ce vor gândi nu va întârzia sa se materializeze. Sub nici un motiv sa nu spui cuiva: esti lenes, esti prost, esti nemernic, nu esti bun de nimic etc., fiindca toate acestea creeaza sau amplifica în el cusurul ce i se reproseaza. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, a dori raul oamenilor apropiati.
Sinceritatea este cheia. Sa cauti sa exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simti si crezi din tot sufletul ca este adevarat. Sa alegi sa faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tau. Sa fii tu însuti în tot ce gîndesti, afirmi si întreprinzi. Iar ca sa ajungi la asta, trebuie sa cauti permanent sa te cunosti pe tine insati/însuti, sa-ti clarifici idealul, sa renunti la ideile inutile si daunatoare, cu alte cuvinte sa devii mereu mai întelept. Este cea mai mare realizare a vietii unui om, pe care o poate comunica apoi si celor din jur, chiar fara cuvinte, numai prin ceea ce este.
Sursa: Vuvuzela Ro

VIDEO: Prahlad Jahni, indianul despre care se spune ca n-a mancat de 70 de ani. Zice ca-l sustine o zeita.

Citez din articolul Indianul care nu are nevoie de hrană i-a uimit pe specialişti: «Mâncarea l-ar putea ucide»
Prahlad Jahni, yoghinul indian care a şocat întregul mapamond în urmă cu doi ani, când a afirmat că nu s-a hrănit de şapte decenii, este cu adevărat un fenomen. Recent, presa din Asia a anunţat că ascetul a trecut toate testele la care l-au supus medicii şi nu există nici un dubiu: Jahni nu a mâncat şi nu a băut nici un fel de lichid de 70 de ani.
Ascuns, conform presei asiatice, într-un spital militar din India, yoghinul în vârstă de 82 de ani a fost supus, în ultimul an, la zeci de teste medicale.
L-au testat timp de un an
Monitorizat atent, 24 de ore din 24, bătrânul a reuşit să-i convingă pe medici că nu e un impostor, ci un adevărat miracol.
“Este incredibil. Zeci de aparate l-au ţinut sub supraveghere. Se pare că în corpul lui Prahlad au loc procese biologice nemaiîntâlnite, care-l ajută să-şi păstreze echilibrul metabolismului. Un om care posteşte total cinci zile moare. La el e invers. Dacă ar fi forţat să mănânce, hrana l-ar putea ucide”, a afirmat unul dintre cei 32 de medici care l-au analizat pe toate părţile pe ascet.
Aceştia sunt convinşi că bătrânul e ca o “fântână de leacuri” pentru o mulţime de boli existente în lume.
Se hidratează printr-o gaură din cerul gurii
Bătrânul yoghin nu bea apă, în schimb se hidratează zilnic ţinând în gură, preţ de câteva minute, o anume cantitate de apă. Conform medicilor, Jahni are o gaură în cerul gurii care e esenţială pentru hidratare.
Boc, ăsta-i «românul» care ţi-ar trebui în ţară!
Cum indienii au ajuns la concluzia că Prahlad Jani nu e un impostor şi a trăit într-adevăr fără mâncare, premierul României Emil Boc ar trebui să investigheze puţin problema, că poate, cine ştie, află reţeta şi scapă şi pensionarii noştri de foamete… prin meditaţie, că altă soluţie nu pare a exista. Ce zici, Boc? Dai o fugă până în India?
..........................................................................................................
Sursa: Saccsiv’s Weblog