sâmbătă, 6 august 2011

Dmitri Rogozin: ” NATO planifica o campanie in Siria si pregateste un atac in Iran !”


Reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, susţine că Alianţa planifică o campanie militară în Siria, pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad, având ca obiectiv pe termen lung pregătirea unui atac asupra Iranului, informează RIA Novosti, în pagina electronică, potrivit Mediafax.
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat miercuri violenţele din Siria, cerând autorităţilor de la Damasc să pună capăt utilizării forţei împotriva protestatarilor paşnici, fără a solicita însă intervenţia NATO.
“Această declaraţie înseamnă că planificarea (operaţiunii militare) este deja în curs. Poate fi o concluzie logică a acestor operaţiuni militare şi de propagandă ale unor ţări occidentale împotriva Africii de Nord”, a spus Rogozin, într-un interviu publicat vineri de Izvestia.
El a afirmat că Alianţa vrea să vizeze numai regimurile “ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele ale Occidentului”.
Rogozin şi-a exprimat şi acordul cu experţii care consideră că Siria şi, ulterior, Yemenul, ar putea deveni ultimele etape înaintea declanşării unui atac asupra Iranului. “Se strânge laţul în jurul Iranului. Planificarea militară împotriva Iranului este în curs. Şi, desigur, suntem îngrijoraţi de escaladarea situaţiei către un război pe scară largă în această regiune uriaşă”, a spus el.
După ce a învăţat lecţia libiană, Rusia “va continua să se opună unei rezoluţii de forţă privind situaţia din Siria”, a afirmat Dmitri Rogozin, adăugând că urmările unui conflict pe scară largă în nordul Africii ar fi devastatoare pentru întreaga lume.
Sursa: Secretele Sistemului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu