duminică, 17 martie 2013

Ereditate sau karma IV


A fost odata ca niciodata inaintea cauzei si a caderii



     Asadar, Adam se naste din suflarea celor Trei in Unu, din Acela care Este, Unicul, Elohim El Zeii, fiintandu-l  din pamantul si apa ce tocmai fusesera sfintite catre desavarsire. Adam este facut Imparat peste toate cele din care este facut si peste toate cele in care isi manifesta existenta. Prin urmare Adam devine responsabil atata timp cat este in trup, nu numai pentru propria viata si trup ci si pentru lucrarea catre desavarsire a intregii naturi! Ei Dumnezeu, il leaga pe om de intreaga Creatie prin insusi trupul sau ce devine partas legilor universului material. Tot ceea ce este fiintat in materie merge catre multiplicare, iar prin aceasta catre desavarsire, catre mantuire.
     Totul a fost facut in bine si totul s-a spurcat odata cu caderea omului.
Adam se poate traduce prin “umanitate” si/sau “pamant”. “Umanitatea pamant” deja existenta prin ADAM, ca si Potential, in toata structura genetica si  informationala, a fost adormita tocmai pentru a putea intra in Dinamica, pentru a se putea manifesta intreaga opera ascunsa Divin in Om.  De acolo de unde s-a gasit os,muschi si carne si de unde nu se poate imputina sau scadea omul ,adica din coasta lui , Dumnezeu a creeat-o pe Eva.
“Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a
adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei.”
      Multi oameni, dupa ce au citit geneza, au crezut ca numarul coastelor barbatului ar trebui sa fie mai putin cu una. Dezamagirea este ca le avem pe toate…Din acest motiv multi au spus, din necredinta evident, ca aceasta poveste cu coasta si femeia este o prostie fara seaman. Din fericire, pentru necredinciosii contemporani, avem o veste : “Coastele se regenereaza!”. Ei bine, da. Asa este. Pe scurt, periostul, acea membrana subtire ce acopera osul (si care va ramane intre dinti atunci cand mancati coaste de miel, de ex) are capacitatea de a secreta substantele nesesare pentru a produce un os nou. Pe langa aceasta, periostul coastei are cea mai mare capacitate de regenerare a osului dintre toate oasele corpului uman. Ca regenerarea sa se produca este necesar ca osul sa fie scos fara periost. Asa se procedeaza spre ex in cazul accidentelor grave cand este necesar ca coastele sa fie taiate si date la o parte. In functie de etatea fiecarui pacient, coastele se regenereaza diferit ca si timp. 
   
Principiul complementaritatii si dinamica umanitatii iau si ele viata prin Eva. Din momentul facerii Evei, intreaga poveste si experienta a umanitatii ia nastere. Totul se naste prin Eva, caci si numele ei  inseamna: “cea care da viata” sau “cea prin care viata vine”.
     Deci Adam a continut-o pe Eva dinaintea facerii ei tot asa cum yang ul il contine pe yin ul incipient. Daca ne-am duce in acesta idee mai departe ne-am gandi ca Taiji ul ia si el nastere odata cu Eva, el aflandu-se in potential in Adam si mai inainte de Adam in intreaga creatie a universului material.
S-a luat din unu ca sa se faca doi si doi sa-l contina pe unu tot asa cum unu l-a continut din inceput pe 2. 
Imparatii celor doua principii sunt protoparintii nostrii Adam si Eva caci tot ce este vazut, este pentru ei si implicit pentru noi. Dar si acestea, pana la caderea omului, erau in legea armoniei, in perfectiune si in afara cauzei in dinamica, ea ramanand doar in potential.Din punctul meu de vedere, “Cauza” a fost si este sanctiunea Divina asupra omului. Cand omul iese in afara cauzei se intoarce in sanul lui Dumnezeu. Ceea ce am crede ca este “cauza” inaintea caderii omului, este in esenta, ordin Dumnezeiesc. Nu a existat o cauza pentru aparitia lumii materiale si spirituale, nu a existat o cauza pentru aparitia soarelui ci ele s-au facut prin ordin. 
     Cauzalitatea apare in Univers de la prima muscatura dintr-un fruct al arborelui binelui si al raului. Eva paseste catre un sarpe ce deja il contine, iar prin el I se adreseaza pentru prima data ingerul cazut.
Caderea omului determina Taiji ul sa inceapa rostogolirea! Rostogolire, deci o golire a rostului!

Va continua.



Sursa: http://carareauniversului.blogspot.ro/2013/03/ereditate-sau-karma-iv.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu