Trăim într-o lume foarte ocupată. Ritmul vieții e adesea nebun, mintea e mereu ocupată și tot timpul facem ceva.
Aș vrea să vă gândiți puțin: când a fost ultima dată când nu ați făcut nimic? Doar 10 minute, nederanjați de nimic? Când spun „nimic”, chiar vorbesc serios. Adică, fără emailuri, SMS-uri, internet, televizor, chat, mâncare, cărți, fără să vă gândiți la trecut sau la viitor. Pur și simplu, sa nu faceți nimic. Văd multe fețe nedumerite. (Râsete) Probabil e un lucru care vă dă de gândit.
Dar e un lucru extraordinar, nu? Vorbim despre mintea noastră, cea mai de preț resursă, prin intermediul căreia experimentăm fiecare moment al vieții noastre, mintea pe care ne bazăm să fim fericiți, mulțumiți, stabili emoțional ca indivizi și, în același timp, blânzi, grijulii și atenți în relațiile noastre cu ceilalți. E aceeași minte de care depindem să fim concentrați, creativi, spontani și să avem cel mai bun randament în tot ce facem. Dar nu ne ocupăm deloc de ea. Petrecem mai mult timp având grijă de mașină, de haine, îngrijindu-ne părul – ok, poate nu părul, dar înțelegeți ideea.
Rezultatul e că devenim stresați. Mintea zbârnâie ca o mașină de spălat, se agită continuu, emoții confuze se perindă și nu știm cum să reacționăm. Trist e că suntem atât de distrași, încât nu mai suntem prezenți în lumea în care trăim. Nu vedem lucrurile cele mai importante pentru noi și ce e mai grav este că toată lumea presupune că așa e viața, deci trebuie să continuăm in acest mod. Dar nu e deloc așa.
Aveam 11 ani, când am fost la primul meu curs de meditație. Credeți-mă, aveam în cap toate stereotipurile posibile: statul pe podea cu picioarele încrucișate, tămâia, ceaiul de ierburi, vegetarienii, tot tacâmul, dar mama se ducea la curs și eram curios, așa că m-am dus și eu cu ea. Văzusem și câteva filme kung fu și credeam în sinea mea că aș putea învăța să zbor – eram foarte naiv, la vremea aceea. Pe când eram acolo, ca mulți oameni presupun, credeam că asta nu e decât aspirină pentru minte. Ești stresat, meditezi puțin. Nu credeam că poate acționa preventiv, până am împlinit 20 de ani, când în viața mea s-au succedat rapid, o serie de lucruri serioase, care mi-au dat viața peste cap și, dintr-o dată, am fost inundat de gânduri, emoții dificil de gerat, nu știam ce să fac. Cum înăbușeam unul, altul revenea iar la suprafață. A fost o perioadă extrem de stresantă.
Cred că fiecare reacționează diferit la stres. Unii se îngroapă în muncă, bucuroși că se gândesc la altceva. Alții se îndreaptă către prieteni sau familie, pentru sprijin. Alții devin dependenți de băutură sau medicamente. Eu am ales să devin călugăr. Am abandonat facultatea, m-am dus în munții Himalaya, m-am călugărit și am început să studiez meditația.
Sunt adesea întrebat ce am învățat în acea perioadă. Evident că unele lucruri s-au schimbat. Să fim serioși, celibatul monahal schimbă o serie de lucruri. Dar schimbarea a fost mult mai intensă. Am învățat să apreciez și să înțeleg mult mai bine, momentul prezent. Asta înseamnă să nu mă pierd în gânduri, să îmi mențin atenția, să nu fiu copleșit de emoții puternice, ci să învăț cum să trăiesc în prezent, aici și acum, să fiu atent, prezent.
Cred că acordăm prea puțină atenție prezentului. Sună banal, dar petrecem mult prea puțin timp trăind în prezent, de aceea devine ceva extraordinar. Recent s-a făcut o cercetare la Harvard care susține că mintea noastră e pierdută în gânduri, în circa 47% din timp. 47% din timp! Iar această rătăcire a minții este o cauză directă a tristeții. Nu suntem aici pentru atâta timp, dar să ne petrecem jumătate din viață pierduți în gânduri și, potențial, destul de nefericiți, nu știu, pare puțin tragic, mai ales când putem face ceva în legătură cu asta, când există o tehnică eficientă, practică, fezabilă, dovedită științific, care îi permite minții să fie mai sănătoasă, mai vigilentă și mai puțin distrată. Și frumusețea acestei metode este că nu necesită decât 10 minute zilnic, dar ne influențează toată viața. Însă trebuie să știm cum să procedăm. Avem nevoie de exercițiu, de un cadru pentru a învăța să fim prezenți. În esență, ăsta e rolul meditației. Ne familiarizează cu momentul prezent. Dar trebuie să știm cum să medităm corect, pentru a benefica la maxim de efectele ei. Iată rolul acestor obiecte, în caz că vă întrebați, fiindcă majoritatea oamenilor presupun că meditația vizează doar oprirea gândurilor, îndepărtarea emoțiilor, oarecum controlul minții – dar realitatea e alta. Meditația înseamnă să pășim înapoi, să observăm clar cum gândurile și emoțiile vin și pleacă, fără să judecăm, păstrându-ne mintea relaxată, atentă.
De exemplu, chiar acum, dacă mă concentrez prea tare pe mingi, nu pot să mă relaxez și să vă vorbesc în același timp. Dacă mă relaxez prea mult vorbind cu dvs., nu mă pot concentra asupra mingilor. Le voi scăpa. În viață, ca și în meditație, există momente când concentrarea este un pic prea intensă și viața devine cam așa. E un mod neplăcut să ne trăim viața, fiind atât de încordați și stresați. Alteori, ridicăm prea mult piciorul de pe accelerație și lucrurile iau forma asta. Desigur, când medităm vom ațipi uneori. Dar căutăm un echilibru, o stare de relaxare atentă, când le putem permite gândurilor să vină și să plece, fără implicarea obișnuită.
Când învățăm să fim prezenți, suntem adesea distrași de un gând. Să presupunem că e un gând care provoacă neliniște. Totul merge bine și, dintr-o dată, apare acel gând. Ne spunem: „O, nu realizasem că eram neliniștit din cauza asta.” Reluați meditația și repetați: „Of, sunt îngrijorat. Chiar sunt neliniștit. E atâta neliniște.” Și, înainte să vă dați seama, vă neliniștește gândul de a fi neliniștit. E o nebunie. Dar facem cu toții asta, tot timpul, în fiecare zi. Dacă vă gândiți la ultima dată, nu știu, aveați un dinte care se mișca. Știți că se mișcă și că doare. Dar ce faceți la fiecare 20, 30 de secunde? Aoleu, doare! Și astfel accentuați ideea, nu? Și continuăm să ne spunem asta, tot timpul. Doar învățând să ne observăm mintea, putem să începem să renunțăm la aceste povești și tipare de gândire. Când te așezi și observi astfel mintea, vezi numeroase alte tipare. Poate observi o minte care chiar e neliniștită – tot timpul. Să nu fiți suprinși dacă apare o stare de agitație în corp; când nu faceți nimic, mintea se agită. Veți găsi o minte foarte monotonă și plictisitoare, care e aproape mecanică, urmează ciclul trezire, mers la muncă, masă, somn, trezire, muncă. Sau poate e chiar acel gând enervant, care se tot plimbă prin minte. Orice ar fi, meditația oferă oportunitatea, potențialul de a observa și a câștiga o altă perspectivă, pentru a vedea că lucrurile nu sunt mereu cum apar. Nu putem schimba toate lucrurile mărunte din viață, dar putem schimba modul în care le percepem. Iată potențialul meditației, al prezentului. Nu trebuie să ardeți tămâie și chiar nu trebuie să stați așezați pe podea. Nu e nevoie decât de 10 minute zilnic, pentru a observa, a vă familiariza cu prezentul și a crește gradul dvs. de concentrare, calm și claritate în viață
Sursa: http://dei-matei.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu