Aşa cum este cel mai adesea definit, stresul reprezintă răspunsul nespecific al organismului faţă de orice solicitare a sa şi poate fi considerat ca fiind o schimbare radicală ce are loc în ambianţa individului, şi care conduce la un răspuns particular al structurii individuale a omului.
În prezent, un mare număr de oameni sunt preocupaţi de descifrarea mecanismelor stresului şi de identificarea influenţelor acestuia asupra sistemului psihic, fizic şi fiziologic. De asemenea, există un mare interes pentru descoperirea unor modalităţi de depăşire a stresului şi de contracarare a efectelor sale.
Potenţial, orice stimul extern sau intern care creşte sau scade sub un anumit prag poate constitui un factor stresant, afectând starea fizică şi psihică normală a unei persoane. Prin aceasta stresul, reprezintă o măsură internă a organismului de menţinere a unor indicatori de echilibru funcţional.
Astfel, de exemplu, zgomotul poate fi stresant atunci când creşte peste un anumit nivel, dar şi atunci când scade sub un anumit nivel, sau când lipseşte cu desăvârşire. În general, când este vorba de realizarea unei anumite performanţe, indiferent în ce domeniu, solicitările de genul excesului sau deficitului produc un dezechilibru între reacţiile solicitate şi capacitatea individuală de realizare a acestora.
Noţiunea de stres subliniază interdependenţa organismului ca întreg. Stresul măsoară de fapt unitatea anatomică, biochimică, energetică şi psihică a fiinţei individuale, precum şi gradul de acordare a structurii individuale cu mediul în care se află.
- Situaţii generatoare de stres
În general situaţiile generatoare de stres pot fi de natură fizică (de exemplu, zgomot, temperatură, umiditate), psihică (de exemplu, frică, angoasă, bucurie bruscă, tristeţe), psihologică (de exemplu, teamă de esec, furie reprimată) sau socială (de exemplu neadaptare sau excludere socială).
Toţi acesti factori acţionează convergent asupra organelor corporale şi totodată asupra punctelor organismului, generând felurite procese de reglare (de tip feed sau feed-before), care se desfăşoară simultan atât la nivel endocrin, biochimic, energetic, psihic şi mental. O altă clasă de stimuli capabili să producă stres sunt cei care pot interveni brusc într-un moment sau altul al vieţii noastre cotidiene, producând modificări radicale.
Sunt aşa numitele evenimente din viaţă reprezentând circumstanţe de schimbare semnificativă în cursul obişnuit al vieţii: promovarea profesională, decesul unei persoane apropiate, divorţul, îmbolnăvirea, căsătoria, naşterea unui copil, pensionarea, problemele juridice, schimbările domiciliului, conflictele sociale sau conflictele din familie.
De asemenea, activitatea profesională poate fi plină de evenimente care pot genera stări de stres. De exemplu, situaţiile în care nu putem lua decizii sau cele care duc la suprasolicitarea capacităţii unui individ, conduc la stres. S-a observat că profesiile cele mai predispuse la stres sunt acelea care se caracterizează printr-o capacitate de control redusă corelată cu solicitări sau cerinţe mari.
Un rol covârşitor în apariţia stărilor de stres îl are şi mediul familial şi social în care cel în cauză îşi desfăşoară activitatea. Astfel, performanţele şcolare sau profesionale nu sunt atât de mult legate de gradul de dotare al individului, ci mai ales de felul în care acestea se integrează în mediu.
Stresul are un efect puternic perturbător, atât direct, cât şi indirect, asupra integrităţii fiziologice şi psihologice a unei persoane. Consecinţele situaţiilor stresante asupra organismului sunt foarte variate. Însă există mari diferenţe între oameni în ceea ce priveşte suportarea stresului şi răspunsul la agenţii stresanţi.
Din punct de vedere fiziologic, în situaţiile de stres, în organism pot să apară stări de tensiune musculară, intensificarea sudoraţiei, tulburări de respiraţie, modificări hormonale, creşterea presiunii sanguine, insomnie, tulburări digestive, infarct. Răspunsul fiziologic la stres este reglat de sistemul endocrin.
Reacţiile emoţionale la stres includ fenomene ca anxietatea, culpabilitatea, însingurarea. Funcţia de cunoaştere este alterată, generând anxietate, dificultate în concentrare, uitare, suprasensibilitatea la critică, tulburări comportamentale, lentoare în gândire şi vorbire.
Sănătatea fizică şi psiho-mentală a omului sunt corelate. Între ele există o relaţie de reciprocitate. Factorii stresanţi reprezintă principalii factori de risc în declanşarea atât a bolilor somatice, cât şi a celor psihice.
Răspunsul la stres depinde de tipul constituţional şi temperamentul persoanei, de starea ei vitală, de specificul fazelor ciclice ale ritmului vital, precum şi de mulţi alţi factori de natură energetică. Tocmai de aceea, înţelegerea propriilor stări de stres, precum şi depăşirea acestora reprezintă un complex proces de autocunoaştere şi auto-transformare binefăcătoare.
- Plante cu efect antistres
Trei fraţi pătaţi – partea aeriană
Soc – flori
Roiniţă – frunze
Sulfină – partea aeriană
Pătlagină îngustă – frunze
Lofantus – frunze
Captalan – frunze
Cercetătorii scoţieni au administrat unui grup de subiecţi câte o serie de preparate naturale însumând 3 grame de acid linoleic conjugat zilnic, administrat în unităţi de câte 1 gram la fiecare masă, timp de 12 săptămâni, apoi au testat modificările survenite la nivel imunitar. Ca urmare a acestei secvenţe procedurale a fost observată creşterea cu 30% a nivelului unuia dintre cei mai importanţi markeri de imunitate, o semnificativă creştere a capacităţii de apărare a organismului, precum şi o mărire considerabilă a rezistenţei la factori alergeni.
Un alt studiu norvegian a urmărit 157 de indivizi obezi, dar fără alte probleme de sănătate, examinând efectele adăugării de acid linoleic conjugat asupra scăderii în greutate şi sănătăţii în general. Rezultatele studiului au dovedit o reducere a procentului de grăsime corporală excedentară la persoanele examinate, precum şi o reducere a nivelului de colesterol total.
De asemenea, au fost observate şi alte efecte benefice: reducerea absorbţiei lipidelor, reducerea producerii de cortizol şi creşterea sensibilităţii la insulină, accelerarea metabolizării grăsimii şi eliberarea lipidelor în circulaţia sanguină, reducerea lipogenezei (producerea de grăsime), reducerea apetitului excesiv, accelerarea metabolizării grăsimilor, chiar şi pe durata somnului, eliminarea grăsimii din organism prin eliminarea acesteia prin scaun, creşterea producerii de căldură, optimizarea funcţionării mitocondriilor, menţinerea masei musculare optime, reducerea nivelului de proteină C reactivă – marker al inflamaţiei în organism, reducerea nivelului de colesterol şi trigliceride, creşterea biodisponibilităţii calciului în organism.
Acidul linolenic conjugat este un acid gras omega-6 ce joacă un rol esenţial în reducerea durerilor articulare, în întărirea imunităţii şi a menţinerii sănătăţii pielii.Acidul linoleic conjugat se află în cantităţi mari în seminţele oleaginoaselor şi, în cantităţi mai mici, în organele verzi ale majorităţii plantelor.
Se găseşte în uleiul din miez de nucă (49g/100g), în uleiul de floarea-soarelui (35g/100g), în uleiul de soia (35g/100g), în uleiul de in (30g/100g), în alunele de pădure (15g/100g de parte comestibilă), în nuci (10g/100g de parte comestibilă), în seminţele de floarea-soarelui (8g/100g de parte comestibilă), în susan (7g/100g de parte comestibilă), în arahide (6g/100g de parte comestibilă) şi în seminţe de dovleac (6g/100g de parte comestibilă).
Este important ca aceste uleiuri să fie presate la rece, întrucât tehnologia de fabricare a uleiurilor rafinate implică temperaturi ridicate ce distrug nutrienţii pe care îi conţin.
Acidul linoleic conjugat se găseşte de asemenea în lactate şi în anumite plante medicinale. A fost dovedit de exemplu că şofrănelul (Carthamus tinctoris) este bogat în ulei de cartamină, acesta fiind bogat în acizi linoleici, dintre uleiurile esenţiale şi vegetale. De asemenea, planta de limba mielului (Borago officinalis) este bogată în fitonutrienti, minerale şi vitamine. Se ştie că planta de limba mielului conţine acizi grasi esenţiali precum acid gama-linoleic în concentraţie de 17-20% şi de aceea planta este renumită pentru efectul antiinflamator.
Totodată, limba mielului conţine o cantitate însemnată de vitamina C (60% din doză zilnică recomandată per 100 g), vitamina A (140% din doză zilnică recomandată),vitamina B3 (niacin), fier (41% din doză zilnică recomandată), calciu, potasiu, cupru, magneziu, zinc. În medicină tradiţională, limba mielului era utilizată pentru a reduce tusea, febră, durerile menstruale, reumatismul, eczemele.
- Alimentaţia şi sistemul imunitar
Anumite cercetări de statistică alimentară realizate recent la nivel european au confirmat faptul că persoanele care consumă frecvent salate proaspete şi fructe, şi care, în plus, nu sunt supuse la stres, se confruntă mult mai rar cu boli infecţioase decât media populaţiei, în timp ce persoanele care nu consumă niciodată sau foarte rar legume şi fructe, precum şi cei care fumează şi trăiesc într-un stres continuu, sunt mult mai expuşi la gripă sau răceli.
Conform statisticilor realizate, din numărul total al bărbaţilor, doar 8,7% mănâncă zilnic salată şi 14,3% legume. După studii laborioase şi îndelungate, s-a ajuns la concluzia că hrana pe care consumăm e decisivă pentru calitatea şi durata vieţii şi că sistemul imunitar poate fi influenţat în bine prin alimentaţie. Astfel că, fiecare dintre noi ne-am putea reduce riscul îmbolnăvirii alimentându-ne corect.
Oamenii sunt din ce în ce mai constienţi de cât de important este să-şi menţină sănătos sistemul imunitar până la o vârstă înaintată şi acest aspect poate fi realizat mai ales prin alegerea înţeleaptă a alimentelor. Prin studiile moderne au fost identificate anumite substanţele bioactive care influenţează benefic sistemul imunitar şi anume vitaminele A, B6, C şi E, zincul, seleniul, cuprul, fierul şi unele substanţele vegetale secundare precum beta-carotenul sau lycopenul.
Decisive pentru activitatea sistemului imunitar sunt şi grăsimile. Studiile recente confirmă faptul că imunitatea organismului creşte o dată cu eliminarea sau reducerea grăsimilor din alimentaţie. Recomandările specialiştilor nutriţionisti pentru o zi sunt o porţie de legume crude, o porţie de legume fierte, o dată pe zi salată, de două ori pe zi fructe, una dintre mese putând fi înlocuită cu un pahar de suc proaspăt de fructe.
Rezultatele sunt şi mai bune dacă meniul conţine o varietate mare de legume şi fructe. Ranjit Chandra, imunolog la Universitatea Carolina de Nord, a efectuat cercetări vreme de 30 de ani pentru găsirea unui regim alimentar care să întărească imunitatea. Cercetătorul a observat că reducerea combativităţii celulelor imunitare este rezultatul însumat al câtorva factorilor de risc major şi anume stresul, alcoolul în cantităţi mari, nicotina, sedentarismul şi alimentaţia incorectă.
Celulele corpului uman produc în masă substanţe protectoare, dar pentru aceasta au nevoie de sprijin “culinar” adecvat. “Daţi-mi o eprubeta cu sânge colectat de la o persoană şi pot să vă spun exact dacă aceasta consuma o cantitate suficientă de fructe si legume”, afirma cercetătorul american.
Cercetătorul amercican a realizat următorul test, menit să demonstreze efectul legumelor asupra organismului: 23 de bărbaţi nefumători, cu greutate normală, între 27-40 de ani au consumat vreme de două săptămâni o hrană săracă în caroten, după care li s-au introdus, zilnic, pe parcursul a câtorva săptămâni, fie câte 330 ml suc de rosii, fie câte 330 ml suc de morcovi, fie câte 10 g pulbere de frunze spanac. O dată pe săptămână li s-a controlat sângele.
Rezultatul a fost remarcabil. Sucul de roşii a fost cel mai eficient, subiecţii care l-au consumat prezentând cele mai bune valori în ceea ce priveşte antioxidanţii. În mod evident, lycopenul prezent în roşii s-a dovedit a fi un “captator” de radicali mai puternic decât beta-carotenul.
Un pahar de suc de roşii conţine până la 30 mg de lycopen, în timp ce 100 g roşii nu conţin decât 3 mg. De fapt, organismul valorifică cel mai bine sucul de roşii. În primul rând, pentru că celulele vegetale prelucrate oferă lycopen decât roşia proaspătă întreaga şi, în al doilea rând, pentru că grăsimea, de pildă o lingură de ulei de măsline adăugată la suc, usurează absorbţia lycopenului de către intestin.
Efectul anticancerigen al roşiilor a fost confirmat în 1999 de şi de Edward Giovannucci, medic la Universitatea Harvard. El a efectuat 72 de studii specifice, iar concluzia sa este aceea că pe măsură ce consumul de roşii e mai mare, implicit cantitatea de lycopen din sânge creşte şi în consecinţă este redus riscul îmbolnăvirii de cancer la pancreas, intestine, prostata sau sân.
Prof. Andrei Gămulea, revista “Lohnaul”, nr.25
