Originea celor mai multe aşezăminte de cult din cuprinsul Patriarhiei Antiohiei datează din secolul al IV-lea. Una dintre mănăstirile reprezentative din Siria este cea dedicată Sfintei Tecla. Aşezământul mănăstiresc "Sfânta Tecla" se află în Ma'lula, singura zonă din lume în care se mai vorbeşte încă limba aramaică, limba pe care a vorbit-o şi Iisus Hristos.
Ansamblul mănăstiresc "Sfânta Tecla" (Mar Taqla) se află în satul Ma'lula, în nordul Damascului, la 65 de kilometri şi la o altitudine de 1.600 m. Satul este izolat de versanţi naturali, fapt ce a favorizat păstrarea credinţei creştine de-a lungul timpului, precum şi a dialectului local, al limbii aramaice. Această mănăstire este unul dintre locurile de pelerinaj cele mai frecventate atât de sirieni, cât şi de străini, fie ei creştini sau musulmani.
Numele "ma'lula" înseamnă în limba aramaică "intrare", marcând faptul că acest mic sat se află poziţionat la deschiderea unei trecători înguste printre versanţii munţilor Qalamoun. Această localitate este atestată documentar din timpul ocupaţiei romane, în apropiere găsindu-se ruinele unui templu roman. Tot aici sunt şi urme ale perioadei elenistice, în peşterile din regiune fiind descoperite numeroase arcade, morminte şi sculpturi ce amintesc de această perioadă. În Ma'lula se găsesc numeroase biserici, însă, din păcate, multe dintre acestea sunt în ruină: Sfântul Nicolae, Sfântul Sava, Sfântul Apostol Toma, Sfinţii Cosma şi Damian, Sfântul Gheorghe şi altele. În apropierea acestui sat se află şi mănăstirea greco-catolică dedicată Sfinţilor Serghie şi Vah, cunoscută ca şi "Dayir Mar Sarkis", iar în partea de nord a acestei localităţi se află Ansamblul mănăstiresc grec-ortodox al Sfintei Tecla. Ambele mănăstiri au fost unite până în 1724, când a apărut Uniaţia (unirea unei părţi a ortodocşilor cu romano-catolicii şi apariţia Bisericii Greco-Catolice) şi separarea greco-catolicilor de Ortodoxie.
Peştera s-a deschis la rugăciunea sfintei
După cum aflăm din tradiţie, Sfânta Tecla provenea dintr-o familie de nobili păgâni din regiunea Iconia. Dorind să ducă o viaţă creştinească, pe când avea doar optsprezece ani, Sfânta Tecla a rupt logodna cu un tânăr păgân, pe care tatăl său i-o impusese, şi a fugit de acasă. Dorind ca să o prindă şi să o aducă înapoi sau să o dea pe mâna autorităţilor pentru că îl dezonorase, tatăl său a trimis după ea soldaţi romani ca să o prindă. După cum aflăm din legendă, ea străbătuse deja doi versanţi din lanţul muntos Qalamoun, când soldaţii erau aproape de a o prinde. Ajungând în această zonă, unde nu mai putea trece muntele, sfânta s-a oprit şi s-a rugat pentru a primi milă de la Dumnezeu, iar în acel moment muntele s-a separat în chip miraculos, permiţându-i să scape de urmăritori şi să ajungă în peştera în care îşi va petrece restul vieţii.
Femeile însărcinate au mare evlavie la Sfânta Tecla
În peşteră, Sfânta Tecla a descoperit un izvor ce i-a oferit apa necesară pentru a putea trăi, izvor ale cărui ape sunt de atunci vindecătoare. Mulţi paralitici şi-au găsit vindecarea, precum şi cei bolnavi de reumatism şi infertilitate. Sfânta a trăit tot restul vieţii sale în această peşteră, vindecând pe cei bolnavi şi propovăduind credinţa creştină. S-a săvârşit la 90 de ani, fiind pomenită în calendarul ortodox la 25 septembrie. Sfânta este adorată în întreaga creştinătate, iar prestigiul acestei mănăstiri este la fel de cunoscut ca şi cel al Mănăstirii Maicii Domnului din Saydnaya (unde se află o icoană a Fecioarei Maria pictată de Sfântul Apostol Luca). Familiile de pelerini sunt cazate în aşezământul special amenajat, ce aparţine de mănăstire, însă, în trecut, mulţi pelerini veneau şi dormeau în peştera sfintei aşteptând răsăritul soarelui şi participarea la Sfânta Liturghie, pentru a se împărtăşi şi a gusta apoi din apa sfinţită a izvorului din peşteră. Conform tradiţiei, dacă o femeie însărcinată vine pentru a cere ajutorul sfintei, trebuie ca ea să mănânce o bucăţică din fitilul ce a fost înmuiat în uleiul ce se află la candela care arde permanent în peşteră. Cei care sunt prea bolnavi şi nu pot ajunge la peşteră îi roagă pe cei apropiaţi să vină şi să se roage pentru ei la mormântul sfintei să le aducă din apa sfinţită.
Şi musulmanii o cinstesc
În Siria, mulţi dintre musulmani au evlavie la sfinţi şi îi cinstesc ca atare. Astfel că, în ciuda faptului că Islamul s-a răspândit în regiune devenind religia majoritară, cei ce locuiesc în aceste zone şi-au păstrat credinţa în Sfânta Tecla, fapt ce a ajutat la supravieţuirea şi creşterea prosperităţii mănăstirii. Trebuie să menţionăm că multe dintre rugăciunile adresate Sfintei Tecla, în peştera ei, sunt precedate de recitări a unor pasaje din Coran. Ca răspuns la aceste rugăminţi, multe cupluri musulmane cu probleme de infertilitate au fost binecuvântate cu copii. Câteva dintre aceste cupluri, pentru a-i mulţumi sfintei pentru minunea săvârşită, şi-au botezat mult-doritul copil în credinţa creştin-ortodoxă.
Pelerinii sunt bine primiţi oricând
Mănăstirea "Sfânta Tecla" depinde direct de Patriarhia Antiohiei şi este administrată de maica stareţă Pelaghia Sayyaf, ce are în subordine şapte măicuţe. Ca în orice mănăstire ortodoxă, viaţa zilnică a maicilor are ca punct central rugăciunea. Fiecare măicuţă se roagă în chilia ei în fiecare zi, iar de trei ori pe săptămână (miercuri, vineri şi duminică) se săvârşeşte Sfânta Liturghie de către unul din preoţii rânduiţi: aici slujesc doi preoţi ieşiţi la pensie, foarte bucuroşi când mai vine altcineva să slujească cu ei. Deoarece Mănăstirea "Sfânta Tecla" este un loc renumit de pelerinaj, măicuţele sunt întotdeauna pregătite să primească grupuri de turişti şi pelerini şi să le explice despre istoria mănăstirii, dar şi despre viaţa şi minunile Sfintei Tecla. Iar după tradiţie, maica ce are cea mai multă experienţă (cea mai bătrână) este cea care are grijă de peştera Sfintei Tecla şi îi ghidează pe pelerini în interiorul acesteia.
Pe lângă aceste îndatoriri, măicuţele se ocupă şi cu practicarea diferitelor munci fizice: cos şi brodează icoane pe pânză, fac cruciuliţe şi alte obiecte de colportaj, decorează icoane cu perle, cultivă pământurile aferente mănăstirii. Iar de când maica Pelaghia a devenit stareţă, a fost deschis aici şi un mic orfelinat în care se găsesc circa 30 fete cu vârste cuprinse între câteva luni şi 18 ani.
Locul care păstrează limba aramaică
Regiunea Qalamoun a fost încreştinată în totalitate în secolul al IV-lea, când aici s-au înfiinţat primele aşezăminte monahale. La Ma'lula sunt păstrate documente din secolul al IV-lea care atestă existenţa unei vieţi monahale în acete ţinuturi. În secolul al VII-lea au venit musulmanii, iar răspândirea acestora în aceste ţinuturi s-a definitivat spre sfârşitul secolului al IX-lea. Cu toate acestea, au fost mai multe sate care au rezistat ofensivei musulmane până în secolul al XVI-lea, iar câteva dintre acestea sunt şi astăzi majoritar creştine: Saydnaya, al-Maâarra şi Ma'lula.
Rezistenţa acestor sate în faţa cuceririi musulmane s-a datorat şi păstrării identităţii culturale strămoşeşti evocată de păstrarea limbii aramaice ce încă se mai vorbeşte şi astăzi în aceste sate. Limba aramaică era cea mai răspândită limbă vorbită în toate aceste ţinuturi la venirea Islamului, fiind limba oficială a acestor regiuni; însă începând cu secolul al VII-lea a fost înlocuită încetul cu încetul cu limba arabă. Ma'lula este renumită pentru conservarea şi păstrarea acestei limbi. Prin intermediul locuitorilor de aici, mulţi dintre lingviştii europeni au venit şi au făcut cercetări ce le-au elucidat mai multe dintre trăsăturile limbii vorbite de însuşi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Totuşi, deşi limba aramaică este vorbită atât de creştinii, cât şi de mulmanii ce trăiesc acum în cele trei sate de lângă Ma'lula (Jiba'din, al-Sarkha şi Ma'lula), aceştia nu scriu şi nu citesc nimic în aceasta, ci folosesc limba arabă în scris. Acest fapt ar duce la moartea acestei limbi, iar în acest sens profesorul George Ruskhalah, împreună cu guvernul sirian, a înfiinţat în anul 2006 un departament în cadrul Universităţii din Damasc ce are în vedere studierea sistematică a acestei limbi, precum şi pregătirea unor vorbitori care să păstreze vie această limbă de o importanţă covârşitoare atât pentru istoria Orientului Mijlociu, cât şi pentru întreaga lume.
