Citiţi prima parte a articolului aici:
1. Constituirea unui nou pol de putere
Totul a început în iulie 2001 când Jiang Zemin şi Vladimir Putin au semnat Tratatul de bună vecinătate și cooperare frățească între Federația Rusă şi China (FCT). În acest tratat Japonia, UE și SUA erau definite ca singurele 3 mari puteri economice rivale care dispuneau de forță de muncă calificată și de acces la capitalul financiar. Tratatul a consfinţit hotărârea Rusiei și Chinei de a acţiona împreună, în competiţia cu cele 3 mari puteri (Japonia, UE și SUA).
Totul a început în iulie 2001 când Jiang Zemin şi Vladimir Putin au semnat Tratatul de bună vecinătate și cooperare frățească între Federația Rusă şi China (FCT). În acest tratat Japonia, UE și SUA erau definite ca singurele 3 mari puteri economice rivale care dispuneau de forță de muncă calificată și de acces la capitalul financiar. Tratatul a consfinţit hotărârea Rusiei și Chinei de a acţiona împreună, în competiţia cu cele 3 mari puteri (Japonia, UE și SUA).
Etapa pregătitoare a FCT a constat în crearea unui flux neîntrerupt de aprovizionare cu produse petroliere a economiei Chinei, de la/sau prin intermediul rușilor, simultan cu accelerarea transferului de expertiză și tehnologie militară rusească cu scopul modernizării armatei chineze.
Astfel, Japonia, care a deţinut timp de 42 de ani locul secund în topul economiilor mondiale, a fost întrecută în 2010 de China, al cărui PIB a fost de 5.878,6 miliarde USD. China menţinând o rată de creştere economică anuală care depăşeşte 10%. Astfel primul din cele 3 obiective ale FCT a fost îndeplinit.
A 2-a ţintă a binomului China-Rusia este Uniunea Europeană şi obiectivul lui au devenit investiţiile masive pe continentul european, care i-ar permite accesul nelimitat pe piaţa UE. Strategia atacării acestui obiectiv a fost concepută iniţial de către China şi a constat într-o abordare oarecum indirectă. Prin crearea de către companiile petroliere chineze, a unor capete de pod în statele din nordul Africii, sursa energetică a sudului şi sud-vestului Europei.
2. Strategia iniţială a Chinei, în accederea pe continentul european
A 2-a ţintă a binomului China-Rusia este Uniunea Europeană şi obiectivul lui au devenit investiţiile masive pe continentul european, care i-ar permite accesul nelimitat pe piaţa UE. Strategia atacării acestui obiectiv a fost concepută iniţial de către China şi a constat într-o abordare oarecum indirectă. Prin crearea de către companiile petroliere chineze, a unor capete de pod în statele din nordul Africii, sursa energetică a sudului şi sud-vestului Europei.
2. Strategia iniţială a Chinei, în accederea pe continentul european
Gazoductul TransMed aduce gaze din Algeria, prin Tunisia pe sub marea Mediterană (pe o distanţă de 155 km) în Sicilia şi de acolo, prin strâmtoarea Messina (15 km) în peninsula Italică. Gazoductul MEG Maghreb–Europa transportă gazele Algeriei prin Maroc, pe sub strâmtoarea Gibraltar (45 km) la Cordoba în Spania şi Portugalia. După ce şi-a manifestat intenţia de a prelua o mare parte din acţiunile acestor investiţii de la guvernul spaniol şi portughez, aflate în plină recesiune, pe ultima sută de metri China a fost eliminată din ecuaţie la sugestia Franţei şi SUA.
Gazoductul Greenstream a fost dat în folosinţă în 2004 de compania petrolieră libiană de stat NOC (controlată până la debarcarea colonelului Muammar Gaddafi de firme din China) şi de firma italiană Agip. El are o lungime de 520 km, de la Mellitah din Libia până la Gela, în Sicilia. După schimbarea de regim din Libia, toate companiile chineze au fost evacuate din ţară şi înlocuite de cele franceze şi americane. Revoluţiile în lanţ din nordul Africii, denumite „primăvara arabă" precum şi intervenţia militară în Mali au fost creaţia SUA, în colaborare cu Franţa, Anglia şi Germania. Rolul lor a fost acela de a bloca acapararea de către China, a reţelelor energetice, care aprovizionează sudul şi sud-vestul Europei, considerate drept poarta de intrare în „vechea Europă". Acest plan american şi-a dovedit pe deplin viabilitatea, China fiind obligată să-şi schimbe din mers strategia.
Gazoductul Greenstream a fost dat în folosinţă în 2004 de compania petrolieră libiană de stat NOC (controlată până la debarcarea colonelului Muammar Gaddafi de firme din China) şi de firma italiană Agip. El are o lungime de 520 km, de la Mellitah din Libia până la Gela, în Sicilia. După schimbarea de regim din Libia, toate companiile chineze au fost evacuate din ţară şi înlocuite de cele franceze şi americane. Revoluţiile în lanţ din nordul Africii, denumite „primăvara arabă" precum şi intervenţia militară în Mali au fost creaţia SUA, în colaborare cu Franţa, Anglia şi Germania. Rolul lor a fost acela de a bloca acapararea de către China, a reţelelor energetice, care aprovizionează sudul şi sud-vestul Europei, considerate drept poarta de intrare în „vechea Europă". Acest plan american şi-a dovedit pe deplin viabilitatea, China fiind obligată să-şi schimbe din mers strategia.
3. Strategia SUA vis-a-vis de Europa Centrală şi de Est
Într-un articol anterior am descris conceptul geostrategic numit Heartland Theory al lui Halford John Mackinder, publicat în 1904 la Royal Geographical Society şi preluat, adaptat după cel de-al Doilea Război Mondial de SUA. Partea cea mai interesantă a teoriei lui Mackinder se referă la faptul că cine stăpâneşte estul Europei are automat controlul asupra Pivotului (situat la est de Caucaz) şi prin el şi asupra Leagănului civilizaţiei (structura geografică principală a Terrei, cuprinzând cele 3 continente care sunt legate unul de altul: Europa, Africa şi Asia).
Într-un articol anterior am descris conceptul geostrategic numit Heartland Theory al lui Halford John Mackinder, publicat în 1904 la Royal Geographical Society şi preluat, adaptat după cel de-al Doilea Război Mondial de SUA. Partea cea mai interesantă a teoriei lui Mackinder se referă la faptul că cine stăpâneşte estul Europei are automat controlul asupra Pivotului (situat la est de Caucaz) şi prin el şi asupra Leagănului civilizaţiei (structura geografică principală a Terrei, cuprinzând cele 3 continente care sunt legate unul de altul: Europa, Africa şi Asia).
După sfârşitul Războiului Rece, SUA s-a concentrat pe Europa centrală şi de est, făcând simultan două mutări strategice. Prima a fost generarea unui război civil pe criterii religioase, încheiat în 1999 cu pulverizarea Republicii Socialiste Federative Iugoslavia în următoarele noi state : Serbia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Herţegovina şi Kosovo. Ultimele 3 entităţi statale rezultate sunt musulmane şi acest lucru a creat o reacţie neaşteptat de energică din partea Greciei, care a cam încurcat planurile SUA în zonă. Drept represalii, prin intermediul ingineriilor financiare ale FMI, Grecia a fost adusă aproape de faliment.
A 2-a mutare a constat în sprijinul militar acordat Azerbaidjanului de SUA prin lacheii săi (Turcia, Israel şi Al-Qaida), pe fondul disoluţiei URSS, în conflictul din enclava Nagorno-Karabah, cu Armenia. Casa Albă a creat pe loc Camera de comerț SUA-Azerbaidjan (USACC), prin care se transmit directivele americane în Azerbaidjan. Dick Cheney, fost vicepreședinte al SUA, ambasadorul Richard Armitage, adjunct al secretarului de stat în perioada 2001-2005, Tim Cejka, președintele corporaţiei Exxon Mobil, Howard Chase, director al corporaţiei BP, Mike Kostiw manager general al ChevronTexaco, Robert Moran vicepreședinte al Halliburton, sunt cei care conduc USACC.
4. Înfrângerea SUA
În 2003, seria „revoluţiilor democratice” din spaţiul ex-sovietic și România a debutat cu cea a „trandafirilor" din Georgia, preşedinte al Georgiei fiind ales sluga americanilor, Mihail Saakaşvili (cunoscut ulterior drept Mâncătorul de cravate). Prin cuplarea Georgiei şi Azerbaidjanului pe orbita SUA, a fost creat un culoar tampon în Caucaz între Marea Neagră şi Marea Caspică. Caucazul fiind o regiune vitală pentru Rusia, deoarece punctul de distribuție al reţelei de gaze se află pe teritoriul Ceceniei. Şi cea mai la îndemână soluție în a împiedica Rusia să-şi valorifice potențialul de aprovizionare cu gaze naturale, a fost tentativa de a bloca alimentarea gazoductelor, prin declanșarea și sprijinirea războaielor civile din Cecenia (1991-1996 și 1999-2005). La 29 martie 2004 România, Slovenia și Bulgaria au fost admise în NATO, prin aceasta SUA ajungând cu bazele sale militare până la Marea Neagră şi de acolo prin Georgia şi Azerbaidjan direct la Marea Caspică.
Planul SUA se reducea la crearea dependenţei energetice a Europei Сentrale şi de Est de gazele azere. Numai că Azerbaidjanul nu dispune nici azi şi nu va dispune nici peste 100 ani de un debit atât de mare de gaz, ca să poată alimenta pe jumătate măcar, conducta Nabucco. Şi interferenţele brutale ale CIA în Kazahstan şi Turkmenistan (ţări riverane Mării Caspice, cu rezerve de gaze mult mai mari decât Azerbaidjanul) n-au adus rezultatul scontat, ele rămânând alături de Rusia, în Comunitatea Statelor Independente. Din acel moment, toată lumea, cu excepţia românilor, a ştiut că SUA a pierdut partida şi iniţiativa a fost preluată de Rusia care a decis că e vremea începerii construirii gazoductului South Stream.
Paradoxal, dar SUA nu au fost învinse de Rusia sau de China, ci de propriul orgoliu. Singura variantă concurentă la gazul rusesc o constituie Iranul. Pe 26 iulie 2001 a fost inaugurat gazoductul Tabriz (Iran)–Ankara (Turcia), cu o lungime de 2.577 km. În februarie 2011, Iranul și Turcia au anunțat că au mărit debitul de gaze prin conducta Tabriz-Ankara, de la 18 la 23 milioane de metri cubi zilnic.
Președintele Mahmoud Ahmadinejad a înţeles de la început că principala ţintă a SUA în Orientul Mijlociu, nu este Iranul, ci Rusia și a făcut tot ce a putut pentru ca Iranul să fie acceptat de Barack Obama, ca alternativă la gazul rusesc. Soluţie care acum, după apariţia South Stream, nu mai este oportună. Dacă SUA ar fi atacat Iranul în 2006, aşa cum au cerut evreii şi l-ar fi ocupat precum Irakul sau ar fi reușit înlăturarea de la putere a lui Mahmoud Ahmadinejad, până azi problema furnizorului de gaze pentru țările Europei de Est s-ar fi rezolvat.
Sursa: http://romanian.ruvr.ru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu