TRĂIM ÎN EPOCA CIBER-RĂZBOAIELOR / MARIUS COMPER

Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

Pe măsură ce economiile ţărilor dezvoltate exploatează avantajele oferite de Internet, intrastructura şi secretele acestor ţări devin din ce în ce mai vulnerabile atacurilor cibernetice. Dacă în secolul trecut războaiele aveau loc pe câmpul de luptă, astăzi obţinerea resurselor adversarilor implică din ce în ce mai des o bătălie în teritoriul virtual. Teoreticienii consideră ciberspaţiul ca fiind al cincilea domeniu în care se poate desfăşura un război, după sol, mare, aer şi spaţiu.

Printre infrastructurile cibernetice vulnerabile se numără reţelele electrice, cele ale spitalelor, băncilor, ale companiilor de telecomunicaţii sau din domeniul apărării, iar pe măsură ce tot mai multe informaţii devin conectate la spaţiul virtual, lista potenţialelor ţinte se măreşte. Pentru că toate aceste sisteme sunt interconectate, un atac cibernetic poate dezactiva în doar 15 minute reţeaua electrică a SUA, cu consecinţe devastatoare asupra reţelelor bancare, de transport, de comunicare, afectând chiar şi lanţurile logistice ce asigură alimentarea cu hrană a populaţiei.

Pe lângă avantajul pe care ciberspaţiul îl oferă potenţialilor atacatori prin uşurinţa şi viteza cu care resursele adversarului pot fi obţinute sau distruse, ciber-războiul poate aduce un alt atu forţei agresoare: identitatea atactorilor poate fi disimulată.

În cazul armei-cheie a secolului XX-lea, bomba nucleară, ţările ce o puteau folosi în luptă au ales să nu o facă, fiind descurajate de faptul că un contraatac al inamicului ar fi fost la fel de devastator, Hiroshima şi Nagasaki servind drept exemplu. În schimb, atacul cibernetic, ce se anunţă a fi instrumentul militar esenţial al secolului al XXI-lea, ar putea evita acest impendiment dacă victima atacului nu ştie împotriva cărei ţări să lanseze contraatacul.

1982 – primele daune produse de o armă cibernetică

Primul atac informatic a avut loc în 1982, când spionii sovietici au furat un sistem de control computerizat de la o companie canadiană. Ceea ce nu ştiau agenţii secreţi sovietici era că specialiştii CIA reuşiseră să introducă în software-ul furat o “bombă logică”, aşa cum sunt numite liniile de cod introduse în programele de computer care, atunci când anumite condiţii sunt împlinite, activează o funcţie maliţioasă. În cazul sistemului furat de spionii URSS, bomba logică inserată de CIA a condus la o explozie masivă ce a avut loc la o conductă de gaz din Siberia. Deflagraţia a fost atât de mare încât a fost detectată din spaţiu de sateliţii americani, iar Thomas Reed, un fost comandant al aviaţiei SUA, a descris-o în autobiografia sa ca fiind “cea mai mare explozie non-nucleară detectată vreodată din spaţiu”.

Cu toate acestea, atacurile cibernetice nu au intrat în atenţia opiniei publice decât la 25 de ani după acest eveniment.

2007 – prima dată când o ţară întreagă este atacată în ciberspaţiu

În aprilie 2007, Estonia a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent, site-urile parlamentului, ministerelor, băncilor, principalelor ziare şi televiziuni fiind ţintele răufăcătorilor virtuali. Timp de trei săptămâni, ţara a fost paralizată, ministerele, băncile şi numeroase companii fiind nevoite să-şi oprească activitatea, iar cetăţenii au avut probleme în a accesa Internetul. Primul atac cibernetic asupra unei întregi ţări a venit pe fondul unei dispute politice pe tema mutării unui monument dedicat eroilor sovietici, propunere îndelung contestată de minoritatea rusă din Estonia şi de Kremlin.

Majoritatea informaţiilor au indicat adrese de internet originare din Rusia ca sursă a atacurilor, iar ministrul de externe al Estoniei a acuzat Kremlinul de implicare. Rusia a susţinut că acuzele sunt nefondate, însă şeful Centrului Militar de Prognoză din Rusia, Colonelul Anatoli Tsiganok, a lăsat de înţeles că armata rusă are forţa de a conduce un astfel de atac, declarând că “aceste atacuri au fost încununate de succes, iar NATO nu a avut nici un fel de replică la ofensiva virtuală a Rusiei“.

Georgia a suferit atacuri similare în 2008, într-o perioadă ce a coincis cu conflictul georgiano-rus din Osetia de Sud. Din cauza atacurilor venite dinspre Rusia, routerele din Turcia şi Rusia ce făceau legătura cu Georgia erau supraîncărcate cu date spre ţara gruzină, astfel că traficul spre lume era complet sufocat. Din acest motiv, cetăţenii Georgiei nu puteau accesa niciun site străin pentru a se informa şi nici nu puteau trimite emailuri sau alte tipuri de pachete de date în afara ţării. De asemenea, Georgia a pierdut controlul asupra domeniului .ge, fiind nevoită să transfere site-urile guvernamentale pe servere din afara ţării. Pagina preşedintelui ţării a fost mutată în “exil virtual” pe un blog găzduit de Google în California.

Cel mai devastator atac a fost cel înregistrat de sistemul bancar georgian. Pentru că băncile din Georgia şi-au sistat orice activitate online şi nu puteau fi astfel atacate de către hackerii ruşi, aceştia au trimis atacuri înspre sistemul bancar internaţional, camuflând sursa atacurilor pentru a părea că originează din Georgia! Sistemele de securitate ale băncilor internaţionale au reacţionat automat, blocând toate conexiunile cu sistemul bancar georgian. Acest lucru a dus la blocarea imediată a operaţiunilor bancare din Georgia şi la paralizarea sistemului de cărţi de credit, lucru ce a atras şi oprirea reţelelor de telefonie mobilă.

Atacurile asupra Estoniei şi Georgiei au condus la o reevaluare a doctrinelor militare ale statelor membre NATO, securitatea cibernetică căpătând mai multă importanţă.

Cu toate acestea, Rusia a reuşit să atace şi pe cel mai important membru NATO: în noiembrie 2008, un virus de origine rusă a reuşit să penetreze cel puţin una din reţelele secrete ale armatei SUA, reuşita atacului fiind recunoscută în mod public de Pentagon.

2010 – Stuxnet, arma cibernetică ce a deraiat programul nuclear iranian

Cea mai sofisticată armă cibernetică ce a ieşit până acum la iveală este Stuxnet, un vierme informatic ce a fost folosit pentru a întârzia programul nuclear iranian. Un virus extrem de complex, despre care se crede că a fost elaborat în urma unei colaborări americano-israeliene, Stuxnet a impresionat analiştii din domeniul securităţii informatice prin numărul de vulnerabilităţi pe care acesta le-a exploatat, fiind de departe cel mai ingenios şi complex vierme informatic descoperit vreodată. Atacul informatic a fost la fel de eficient ca unul militar, estimează analiştii, provocând o întârziere de aproximativ 2 ani programului nuclear iranian.

Deşi nici SUA, nici Israelul nu şi-au asumat această armă cibernetică, complexitatea acesteia indică implicarea a cel puţin unui guvern în elaborarea sa (Microsoft estimează că au fost necesare echivalentul a 10.000 de zile de muncă pentru crearea Stuxnet), iar reprezentanţii celor două ţări au ezitat să nege participarea la conceperea acestui virus informatic. O investigaţie a New York Times a arătat că proiectul de sabotaj al programului nuclear iranian a fost început de preşedintele Bush în ianuarie 2009, fiind accelerat sub conducerea preşedintelui Obama.

Analiştii israelieni consideră că Iranul va obţine o bombă atomică în 2014-2015, cu trei ani mai târziu decât se estima iniţial, Stuxnet fiind considerat un succes răsunător, urmând să fie consemnat în cărţile de istorie ca prima armă cibernetică ce a avut un efect devastator.

Iranul a reacţionat investind 500 de milioane de dolari în departamentul militar dedicat războiului cibernetic, estimându-se că deţine a doua “armată virtuală” la nivel mondial.

2011 – Războiul cibernetic dintre SUA şi China se ascute

Până în 1991, strategia militară a Chinei în cazul unui război cu SUA se baza în mare parte pe numărul mare de soldaţi, liderii comunişti considerând că armata americană va fi învinsă graţie avantajului numeric. După desfăşurarea masivă de forţe americane cu ocazia războiului din Golf, conducătorii chinezi au conştientizat că această strategie nu va funcţiona. Supremaţia militară a SUA nu poate fi contestată de nimeni, au conchis ei, cel puţin nu cea convenţională.

Şefii armatei şi-au dat seama că au nevoie de o capacitate de război asimetric care să pună SUA în dificultate. Atuul din mânecă identificat de generalul Wang Pufeng s-a intitulat “zhinxinziquan“, adică “dominarea informaţiei”, dominare ce putea fi atinsă doar printr-un atac cibernetic. Tocmai de aceea, strategii militari chinezi pun un mare accent pe cyberspaţiu, recunoscând că acest domeniu este unul în care dominaţia americană poate fi contestată, compensând pentru diferenţa calitativă dintre forţele convenţionale chineze şi cele americane.

În ultimii ani, hackerii chinezi au lansat din ce în ce mai multe atacuri asupra computerelor ce aparţin guvernului SUA şi companiilor din industria apărării. Din 2006 până în 2011, numărul atacurilor lansate împotriva computerelor aparţinând guvernului federal american a crescut cu 650%. Printre oficialii de rang înalt atacaţi de agenţii chinezi se numără Secretarul Apărării, Robert Gates, şi Secretarul Comerţului, Carlos Gutierrez, căruia i s-au copiat toate datele de pe laptop cu ocazia unei vizite la Beijing, pentru ca apoi să se încerce conectarea cu ajutorul lor la serverele Departamentului Comerţului din SUA.

SUA nu este singura ţară afectată. În 2011, instituţii precum Comisia Europeană şi FMI au fost ţinta unor atacuri semnificative, iar computerele guvernului francez au căzut victimă hackerilor cu puţin timp înainte ca această ţară să găzduiască summitul G20. Guvernul german susţine că hackerii chinezi au accesat computerul personal al premierului Angela Merkel, o altă victimă a acestora fiind premierul Australiei. Directorul MI5, Jonathan Evans, a comunicat celor mai importante 300 de companii din Marea Britanie că reţelele lor au fost penetrate de agenţii guvernului chinez.

Instituţiile guvernamentale nu sunt singurele ce cad pradă spionilor virtuali. După ce hackerii au reuşit să pătrundă în sistemele companiei RSA Security, care oferă servicii de securitate, au folosit codurile de acces obţinute pentru a accesa sistemele Lockheed Martin, cel mai mare mare furnizor din lume de soluţii în domeniul apărării.

Recent, Richard Clarke, fostul consilier principal pe probleme de securitate al lui Bill Clinton şi al lui George W. Bush, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte atacurile lansate de China asupra SUA în ciberspaţiu. Clarke este cunoscut pentru faptul că a încercat să avertizeze structura de conducere a SUA cu mai mult timp înainte de evenimentele din 11 septembrie 2001 despre pericolul pe care îl reprezenta Al-Qaeda, fără a reuşi să convingă administraţia Bush.

Acum, Richard Clarke condamnă dur atacurile chineze asupra infrastructurii cibernetice americane. “Dacă am descoperi explozibili de origine chineză de-a lungul reţelei electrice naţionale a SUA, am considera acest lucru un act de război. Bombele digitale ale Chinei constituie un pericol la fel de grav“, a avertizat el recent într-un editorial publicat în Wall Street Journal. China a obţinut date secrete din reţelele americane în volume imense, de ordinul terabiţilor, de la coduri de acces ale Departamentului de Stat până la design-ul armelor în valoare de miliarde de dolari.

Clarke menţionează că în 2009, reţeaua electrică a SUA a fost atacată de hackeri, care au lăsat o poartă de acces care le permite să preia controlul, atac recunoscut de preşedintele Obama. “Atacul asupra reţelelor electrice nu poate conduce nici la îmbogăţire şi nici nu oferă date de interes spionilor. Singurul motiv pentru care acest lucru poate fi explicat este ca formă de contracarare a supremaţiei militare americane prin ameninţarea cu distrugerea a elementelor de bază ale economiei SUA. Strategii militari chinezi au scris că aceasta este metoda prin care China poate fi pe picior egal cu SUA din punct de vedere militar”, a explicat Clarke.

Cum va continua era războaielor cibernetice?

Ca răspuns la numeroasele atacuri la care infrastructura SUA a fost supusă în ultima vreme, Pentagonul a anunţat recent noua strategie asupra spaţiului virtual. Aceasta cuprinde o schimbare dramatică, guvernul american anunţând că intenţionează să clasifice sabotajul computerizat drept un act de război. Acest lucru înseamnă că, pentru prima dată, SUA afirmă deschis că este dispusă să folosească forţele militare tradiţionale pentru a răspunde la un atac cibernetic. “Dacă foloseşti atacuri cibernetice pentru a ne dezactiva reţelele electrice, nu fi surprins dacă te vei trezi lovit de o rachetă”, a descris un oficial din armata SUA noua doctrină.

Pentagonul intenţionează să folosească conceptul de “echivalenţă” pentru a decide căror atacuri cibernetice să răspundă cu arme convenţionale. Astfel, dacă un atac cibernetic va produce victime, daune materiale şi perturbări în funcţionarea normală a societăţii similare cu efectul unui atac militar tradiţional, armata SUA va lua în calcul posibilitatea de a răspunde prin forţa militară convenţională.

De asemenea, Pentagonul a anunţat că lucrează la un sistem intitulat National Cyber Range, ce reprezintă o “clonă” a Internetului în care vor putea fi simulate ciber-războaie. Terenul de antrenament virtual va permite armatei americane dezvoltarea de strategii şi tehnici de atac şi de apărare în spaţiul virtual. Acest sistem va intra în funcţiune în 2012, fiind conceput de DARPA, agenţia care a conceput Arpanet, precursorul Internetului de azi.

Recent, NSA (Agenţia de Securitate Naţională a SUA) a anunţat un parteneriat cu majoritatea furnizorilor de conexiuni la Internet din SUA în cadrul căruia vor scana traficul de date transportat de acestea, în scopul detectării atacurilor cibernetice şi eliminării lor.

China a reacţionat prompt la aceste măsuri, oferind o replică în principalul ziar al armatei. Într-un articol publicat la jumătatea lunii iunie 2011, publicaţia a acuzat măsurile SUA, acuzând armata americană de “o încercare grăbită de a obţine avantaje militare pe Internet, ridicând un nou război virtual pe o culme furtunoasă”. Jurnalul, cunoscut pentru faptul că reflectă gândirea conducătorilor militari chinezi, a adăugat că “acţiunile americanilor ne reamintesc că pentru a proteja siguranţa naţiunii noastre pe Internet este nevoie să accelerăm dezvoltarea capacităţilor de apărare şi să grăbim paşii prin care vom concepe o armată a Internetului puternică“.

Şi alte ţări reacţionează la pericolul atacurilor cibernetice. Germania şi-a inaugurat pe 16 iunie 2011 centrul de securitate cibernetică, ministerul de interne declarând că “protejarea infrastructurii esenţiale este elementul cheie al cibersecurităţii”. Tot în această lună, Guvernul României a aprobat înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Acesta va avea rolul de a proteja infrastructurile cibernetice ale României.

Evenimentele ce au loc în ultimii ani conturează, din ce în ce mai clar, faptul că suntem martorii primilor paşi făcuţi în cursa înarmării în spaţiul cibernetic. Astfel, va trebui recunoaştem războiul cibernetic drept un element important al lumii de astăzi şi să conştientizăm riscurile şi vulnerabilităţile pe care le implică acest nou domeniu al războiului, ce are potenţialul de a provoca daune devastatoare, similare celora înregistrate în marile războaie ale secolului al XX-lea.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

MISTERUL EXPERIENŢELOR EXTRACORPORALE – CUM EXPLICĂ ŞTIINŢA CĂLĂTORIILE ÎN AFARA CORPULUI L MARIUS COMPER

Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

Experienţele extracorporale au reprezentat de multă vreme o sursă de fascinaţie pentru oameni, dat fiind că există relatări despre aceste „aventuri” în afara corpului încă de acum câteva mii de ani. Senzaţia de plutire şi capacitatea de a observa propriul corp din exterior sunt caracteristicile tipice ale acestor experienţe ce au intrigat de-a lungul timpului doctorii, filozofii şi teologii. Dacă timp de milenii oamenii au atribuit aceste fenomene unor forţe paranormale, astăzi, mulţumită cercetărilor efectuate în ultimii ani de specialiştii în neuroştiinţe, aceste experienţe ciudate au fost explicate.

Paris de la 94€› Rezervă bilet online prin

Doctorii au identificat câteva dintre afecţiunile care pot duce la experienţe extracorporale, printre acestea numărându-se epilepsia şi atacul cerebral. Experienţele extracorporale se pot manifesta şi în urma unor evenimente traumatice ca accidentele rutiere sau supradozele de droguri, precum şi în timpul practicării sporturilor extreme sau meditaţiei. Statisticile arată că una din 10 persoane are parte de o astfel de experienţă de-a lungul vieţii.

Recent, mai mulţi oameni de ştiinţă au reuşit să inducă experienţe extracorporale unor voluntari sănătoşi, în condiţii de laborator, făcând astfel câţiva paşi importanţi spre demistificarea acestui fenomen.

Prima experienţă extracorporală reuşită în laborator

Henrik Ehrsson, profesor în neuroştiinţe cognitive în cadrul Institutului Karolinska din Stockholm, este unul dintre cercetătorii care au depus numeroase eforturi pentru a studia experienţele extracorporale.

Primul experiment ce a dus la obţinerea unei experienţe extracorporale în condiţii de laborator a avut loc în 2007, fiind efectuat de profesorul Ehrsson. Acesta a pornit de la următoarea premisă: „Ce s-ar întâmpla dacă am «lua» ochii unui voluntar şi i-am muta în altă parte a camerei? Oare acesta ar continua să vadă din locul unde se află corpul, sau din noua poziţie a ochilor?”.

Pentru a afla răspunsul, Ehrsson a cerut voluntarilor să se aşeze pe un scaun şi să poarte nişte ochelari speciali, conectaţi la două camere video aflate la 2 metri în spatele lor. Voluntarii recepţionau în lentila stângă imaginile filmate de camera din partea stângă, iar în lentila dreaptă cele captate de camera din partea dreaptă, astfel că îşi vedeau propriul spate din perspectiva unei persoane virtuale, situate la 2 metri în spatele corpului lor.

Apoi, profesorul Ehrsson a folosit două beţe de plastic, cu unul dintre ele împungând uşor voluntarii în piept, fără ca aceştia să observe, iar cu celălalt repetând acţiunea în zona aflată sub camerele video, atingând pieptul inexistent al „persoanei virtuale”. Atunci când cele două gesturi erau sincronizate, voluntarii au relatat că aveau parte de experienţe extracorporale, simţind că se află în locul unde se găseau „ochii” lor, de unde îşi priveau propriul corp.

Aşadar, chiar dacă voluntarii putea să îşi observe corpul, înţelegând că se află în acelaşi loc ca la începutul experimentului, creierul a recalculat poziţia „sinelui” în cameră, ceea ce a dus la apariţia experienţei extracorporale.

Pentru a confirma că voluntarii se percep cu adevărat a fi în zona unde se află camerele video, profesorul Ehrsson a folosit un ciocan în următoarea fază a experimentului, prefăcându-se că loveşte cu forţă sub camerele video, unde se găsea corpul virtual. Senzorii aflaţi pe pielea voluntarilor au identificat imediat o accelerare a pulsului şi a nivelului transpiraţiei, simptome ale fricii, reacţie tipică a corpului uman în cazul unor ameninţări.

Studiile medicale arată că oamenii ajung să perceapă propriul corp ca fiind parte a sinelui graţie simţului numit „propriocepţie”. Astfel, creierul construieşte senzaţia de „sine” combinând semnalele recepţionate de la piele, muşchi şi articulaţii cu datele percepute de ochi. În mod normal, aceste fluxuri senzoriale distincte se combină perfect, rezultatul fiind senzaţia de „sine”.

Experimentul a arătat că în cazul în care informaţiile din aceste fluxuri senzoriale nu se potrivesc, senzaţia de „sine” dispare. În aceste cazuri, creierul forţează luarea unei decizii, ceea ce poate duce la senzaţia că „sinele” se află în alt corp. Acesta a fost rezultatul pe care l-a observat dr. Ehrsson.

Experimentul profesorului Ehrsson a fost primul caz în care s-a reuşit inducerea unei experienţe extracorporale în cazul unor voluntari sănătoşi. De asemenea, studiul a fost primul caz în care s-a reuşit inducerea perceperii sinelui în alt loc decât cel în care se afla corpul voluntarilor. „Concretizarea acestei iluzii este o reuşită importantă, deoarece dezvăluie care este mecanismul prin care apare senzaţia că ne aflăm în interiorul corpului nostru. Identificarea acestuia reprezintă un progres important, deoarece acceptarea propriului corp drept centrul prin care percepem lumea este un aspect fundamental al conştiinţei de sine”, a explicat Ehrsson.

Noi experimente uluitoare

Pentru a testa limitele creierului uman în ceea ce priveşte percepţia propriului corp, profesorul Ehrsson şi-a continuat studiile. Unul dintre acestea a pornit de la faptul că victimele atacurilor cerebrale, în cazuri foarte rare, ajung să perceapă un „membru fantomă” – o a treia mână, spre exemplu.

Efectuând un experiment, doctorul Ehrsson a descoperit că poate păcăli creierul voluntarilor în doar câteva minute, convingându-l să perceapă prezenţa unei a treia mâini.

Această descoperire a fost realizată în urma a 5 experimente separate, efectuate pe 154 de voluntari. Participanţii la studiu erau aşezaţi la masă, iar lângă mâna lor dreaptă era plasată o mână artificială, din cauciuc. După ce se aşezau, cercetătorii le acopereau umărul şi braţul drept cu un prosop alb, creând iluzia că voluntarul avea trei mâini. Apoi, cercetătorii atingeau simultan cele două mâini (braţul drept al voluntarului şi cel artificial). După aproximativ 30 de secunde de atingeri simultane, voluntarii au început să simtă atingerile pe ambele braţe atinse, percepând şi cea de-a treia mână ca făcând parte din corpul lor.

Senzorii amplasaţi pe mâna stângă au confirmat faptul că voluntarii percepeau braţul artificial ca fiind parte a corpului, reacţiile fiziologice la „ameninţarea” acestuia cu un cuţit fiind identice cu cele observate atunci când braţul drept era supus acestui tratament.

Arvid Guterstam, unul dintre membrii echipei de cercetători conduse de Ehrsson, a explicat cauzele acestei experienţe: „Ca urmare a iluziei optice, în creier apare un conflict referitor la care din cele două mâini drepte aparţine corpului voluntarului. Firesc ni s-ar părea ca doar una dintre cele două mâini să fie percepută ca aparţinând corpului, însă creierul rezolvă acest conflict acceptând ambele mâini drepte ca membre, astfel că subiecţii au senzaţia că au trei mâini”.

Cercetătorii cred că această descoperire poate fi folosită pentru a îmbunătăţi viaţa persoanelor nevoite să folosească proteze, urmând ca în viitor să permită pacienţilor paralizaţi să opereze membre robotizate.

Într-un alt experiment, cercetătorii de la Institutul Karolinska au folosit metode similare pentru a-i convinge pe cei 200 de participanţi la studiu că se află în corpul unei micuţe păpuşi Barbie (măsurând 30 de centimetri în lungime) sau în cel al unui manechin imens (măsurând 4 metri în lungime). Pentru a induce voluntarilor senzaţia că se află în corpul artificial, cercetătorii au apelat din nou la stimularea simultană a corpului real al voluntarilor şi a celui artificial în care aceştia credeau că se află.

După ce voluntarii ajungeau să se perceapă ca fiind în corpul artificial, le era arătat un cub, cercetătorii cerându-le să arate, folosindu-se de mâini, cât de mare este acesta. Atunci când participanţii credeau că se află în corpul păpuşii Barbie, cubul părea imens; în schimb, atunci când se credeau în corpul unui gigant, cubul părea mic. Astfel, experimentul a demonstrat că percepţia propriului corp reprezintă un etalon fundamental folosit de creier pentru a percepe lumea din jur.

Această iluzie poartă numele de „iluzia Alice”, fiind inspirată de aventurile personajului omonim din „Alice în Ţara Minunilor”. În cartea lui Lewis Caroll, Alice s-a micşorat după ce a băut o poţiune magică, devenind apoi uriaşă după ce a consumat o prăjitură. Bjorn van der Hoort, unul dintre autorii acestui studiu, afirmă că această iluzie ar putea fi folosită pentru a face specialiştii să se identifice cu anumiţi microroboţi (spre exemplu, pentru a opera la nivel microscopic în corpul unui pacient) sau cu roboţi de dimensiuni gigantice (pentru a efectua reparaţii în cadrul unei sonde petroliere sau a unei centrale nucleare).

Într-un alt studiu, coordonat de profesorul Mel Slater de la Universitat de Barcelona, cercetătorii au reuşit să convingă voluntari de sex masculin că se află în corpul unei fete. Ei au reuşit să creeze această iluzie cu ajutorul unor căşti conectate la un sistem de realitate virtuală pe care voluntarii le purtau în timp ce erau atinşi pe braţ. „Experimentul nostru reprezintă prima cercetare ce demonstrează că sentimentul de proprietate asupra corpului poate fi transferat în întregime asupra unui corp virtual”. Studiul efectuat la universitatea catalană indică faptul că senzaţiile de sine şi de proprietate asupra corpului pot fi manipulate cu uşurinţă. Cercetătorii sugerează acest lucru ar putea fi folosit pentru a trata afecţiunile ce au la bază percepţia distorsionată a propriului corp, precum anorexia.

Existenţa sufletului, pusă în pericol?

Toate aceste experimente ce dezvăluie modul în care creierul construieşte imaginea de sine a unei persoane i-a făcut pe unii cercetători să susţină că rezultatele au impact şi asupra filozofiei, dincolo de potenţialul folosirii acestor descoperiri pentru dezvoltarea unor tehnologii noi.

Thomas Metzinger, directorul Grupului de Filozofie Teoretică din cadrul Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, explică de ce experimentele efectuate de specialişti în neuroştiinţe, precum Henrik Ehrsson, sunt extrem de importante. „Sunt anumite lucruri, precum conceptul de sine, despre care oamenii credeau că nu pot fi înţelese cu ajutorul ştiinţelor. Acum, acest lucru este demonstrat ca fals, sinele fiind uşor de manipulat de oamenii de ştiinţă. Cred că cercetările efectuate de Henrik subliniază faptul că nu există un «suflet» sau un sine care să fie independent de creier”, susţine Metzinger.

Întrebat dacă este de părere că ştiinţa poate explica absolut tot, dr. Ehrsson a oferit un răspuns ferm: „Absolut! Poate că va dura câteva sute de ani, dar sunt convins că ştiinţa va oferi explicaţii complete şi pentru subiecte complexe, aşa cum este mintea umană. Poate că filozofilor nu o să le placă acest lucru şi vor continua să susţină că încă există întrebări fără răspuns în ceea ce priveşte mintea umană, însă vom înţelege toate elementele componente”.

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au reuşit să descifreze numeroase mistere ale creierului uman, oferind un răspuns pentru „tunelul de lumină” dintre viaţă şi moarte, abordând temaliberului arbitru sau descriind cele două sisteme ale minţii umane. Astăzi, neuroştiinţele se află într-o continuă dezvoltare, promiţând să ofere în următorii ani noi explicaţii referitoare la modul în care creierul construieşte efectul cunoscut sub denumirea de „sine”.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Cateva metode prin care esti spionat in mediul virtual

CEO GOOGLE: ANONIMITATEA pe INTERNET este UN LUCRU PERICULOS iar guvernele ii vor cere sfarsitul …
Citez din articolul Noi metode prin care eşti spionat în mediul virtual:
Persoanele care navighează pe internet trebuie să se obişnuiască cu gândul că şi-au pierdut intimitatea. Mai mult, ele sunt spionate online prin noi metode de supraveghere şi tehnologii avansate. Forbes a realizat un material în care prezintă câteva maniere în care ni se încalcă intimitatea, relatând că “se poate şi mai rău”.

• Recunoaştere facială: Reţele precum Facebook şi Picassa ne oferă deja astfel de opţiuni. Prin serviciul de “recunoaştere facială”, avem ocazia să ne etichetăm prietenii în propriile fotografii. În 2009, Google a lansat aplicaţia Goggles, care voia, în primă instanţă, să transfere această recunoaştere facială în viaţa de zi cu zi. În final, au decis că această opţiune a aplicaţiei ar fi invadat prea mult intimitatea persoanelor vizate şi nu a mai ajuns să fie implementată. În schimb, acest serviciu se foloseşte deja de către secţii de poliţie din SUA prin care poliţiştii pot fotografia infractorii pentru a le verifica identitatea. Forbes exemplifică numind Google Street View, serviciu care nu era admis în urmă cu câţiva ani, însă care acum este foarte cunoscut şi des accesat.
• Cipurile care se pot implanta în orice: Oamenii de ştiinţă care lucrează pentru compania IBM preziceau astfel de cipuri din 2007. Fizicianul Jeff Jonas spunea că aceste cipuri vor fi atât de ieftine încât se vor regăsi în orice: “obiecte de toate mărimile şi formele marcate cu aceşti transmiţători”. Aceste cipuri RFID (identificare prin frecvenţă radio) sunt benefice pentru afaceri pentru că ajută la urmărirea bunurilor. Obiectele personale vor fi imposibil de pierdut datorită acestor dispozitive. Forbes citează cazul unui hotel, al cărui nume nu a fost dezvăluit, care a dotat prosoapele şi halatele de baie cu astfel de transmiţători. Potrivit Reuters, un hotel din Hawaii a raportat că numărul prosoapelor furate a scăzut de la 4.000 la 750 în decurs de o lună, economisind 16.000 de dolari.
• Şi maşinile sunt “sub control”: Pe lângă industria camerelor de luat vederi care ţin sub control vitezomanii şi pe cei care trec pe roşu la semafor, există şi astfel de “spioni” în interiorul maşinii. O companie de asigurări a realizat o aplicaţie pentru iPhone prin care şoferii îşi vor putea corecta deprinderile proaste de la volan. Inventatorii acestei aplicaţii declară că nu vor transmite informaţii terţilor despre locaţia maşinii. De altfel, poliţia daneză a realizat că numeroase GPS-uri includ dispozitive de depistare a poziţiei geografice.
• Reacţiile şi comentariile vin în timp real: Cu ajutorul reţelelor de socializare, cunoscuţii şi nu doar ei pot să posteze tot felul de replici, comentarii şi critici la orice informaţii pe care le-ai făcut publice. Se inventează reţele noi de socializare care ne vor putea dezvălui identitatea prin simpla prezenţă, un fel de perete Facebook în viaţa reală. Un astfel de exemplu există deja pentru maşini, aplicaţia numindu-se “bump”, o reţea de socializare pentru placa de înmatriculare a maşinii. Oamenii înscrişi pe “bump” vor putea să îţi dea note pentru maniera în care conduci în timp real.

Sursa: Saccsiv’s Weblog