Naşterea euroscepticismului românesc

Colaj: Vocea Rusiei

Până de curând se părea că eurosceptici români pur şi simplu nu există. Fireşte, un anumit procent de cetăţeni cu o atitudine negativă faţă de Uniunea Europeană sau Occident a existat, însă euroscepticii nu au avut nicio posibilitatea de a influenţa discursul social sau politic.

Venerarea Occidentului, a valorilor liberale, a SUA şi a NATO au fost criterii obligatorii pentru un ziarist, politician sau persoană publică de încredere. În fiecare an, pe 4 iulie, toate canalele româneşti de televiziune au difuzat ceremonia de marcare a Zilei Independenţei SUA, organizată de Ambasada americană la Bucureşti, iar politicienii români, prezenţi la ceremonie, şi-au exprimat entuziasmul şi devotamentul veşnic faţă de „principalul partener strategic”. Recentul referendum privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu a schimbat radical situaţia.

Liderii UE, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, l-au sprijinit public pe preşedintele Băsescu. După cum au recunoscut liderii opoziţiei, tocmai presiunea exercitată de Barroso i-a obligat să accepte introducerea cvorumului, ceea ce l-a şi salvat pe Băsescu de la demitere. Nepopularul preşedinte român s-a bucurat de sprijinul direct al câtorva oficiali şi diplomaţi americani, iar ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, a făcut în repetare rânduri declaraţii publice percepute de presa proprezidenţială drept sprijin acordat lui Băsescu, iar de mass-media de opoziţie – drept amestec grosolan în treburile interne ale României.

O parte a societăţii româneşti a fost şocată de aceste acţiuni ale liderilor occidentali. Într-o anumită măsură s-a erodat încrederea în politicienii şi instituţiile guvernamentale europene, în Uniunea Europeană şi în presa occidentală. Pentru prima dată, sfera publică şi-a permis să critice acţiunile Uniunii Europene şi SUA şi să remarce că România este subordonată ţărilor occidentale. Politicienii şi ziariştii români nu se sfiesc în declaraţii. Fostul preşedinte interimar, Crin Antonescu, a declarat într-un interviu televizat că Occidentul a făcut presiuni asupra lui şi a lăsat să se înţeleagă dorinţa revenirii cât mai rapide a lui Băsescu în fotoliul prezidenţial. Presa română de opoziţie este plină de titluri antieuropene şi antiamericane: „Cum poate lupta Parlamentul împotriva presiunii lui Merkel şi Gitenstein?”, „De ce Ambasada SUA îl sprijină pe Traian Băsescu?”, „După 300 de ani de libertate ne-am pierdut din nou independenţa”, „Noi suntem o colonie” şi multe altele.

În interviul acordat portalului inpolitics.ro, istoricul şi publicistul Zoe Petre, fostul consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, explică situaţia existentă prin acţiunile politicienilor europeni şi americani: „Există un trend în mass-media de îndepărtare a României de Occident, în ideea că Occidentul a nesocotit votul românilor. Aceasta este consecința directă a atitudinii aproape dictatoriale a autorităților de la Bruxelles și de la Washington care au refuzat în mod constant să asculte argumentele rivalilor lui Traian Băsescu și au repetat ideile aberante pe care le-a susținut propaganda portocalie. Toate acestea au favorizat o stare de profundă nemulțumire, mulți români s-au simțit jigniți fiindcă Occidentul nu a vrut să asculte vocea poporului”.

Într-o perspectivă scurtă, este puţin probabil ca apariţia euroscepticismului românesc să schimbe situaţia din ţară, unde nu există forţe politice care ar dori să folosească sloganuri antieuropene sau antiamericane. Liderii opoziţiei, în pofida nemulţumirii lor faţă de acţiunilor politicienilor occidentali, îşi reiterează angajamentul lor ferm faţă de idealurile „integrării euroatlantice şi europene” şi speranţa că Occidentul va înţelege totuşi că ei pot fi parteneri la fel de devotaţi şi potriviţi ca şi Traian Băsescu.

La nivelul alegătorilor de rând, situaţia este cu totul alta: judecând după afirmaţiile internauţilor români, supunerea faţă de directivele Uniunii Europene şi SUA deja nu mai stârneşte încântare în rândul unei părţi considerabile a populaţiei. Ultimele „hituri” ale segmentului românesc de internet au fost declaraţiile traduse în limba română ale lui Nigel Farage, cunoscut eurosceptic şi deputat în Parlamentul European din partea Partidului Independenţei Regatului Unit, care au fost accesate de zeci de mii de ori. Scrisoarea deschisă a cunoscutului jurnalist Victor Ciutacu, în care el îi cere preşedintelui Comisiei Europene „să-l ia la el acasă pe Băsescu” şi „să dea posibilitatea poporului român să-şi decidă singur soarta, democratic, fără impuneri discreţionare şi ilegale din afară”, a fost larg răspândită în reţea. Această scrisoare a devenit un fel de manifest al alegătorilor nemulţumiţi de amestecul UE în politica internă a României.

Nu se poate spune că sprijinul acordat de politicienii occidentali lui Traian Băsescu este singurul factor care contribuie la apariţia sentimentelor antieuropene. O cauză importantă a euroscepticismului este şi criza economică europeană, percepută de mulţi alegători români ca o problemă „a europenilor bogaţi” pentru care „plăteşte” periferia europeană săracă. Factorii politici şi economici sus-menţionaţi au creat condiţiile pentru apariţia alegătorilor care se pronunţă împotriva UE şi SUA. În prezent, în România nu există o forţă politică capabilă să-i atragă pe aceşti alegători de partea sa. Va apărea o astfel de forţă în viitor? O va dovedi timpul.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Cauzele lipsei protestelor stradale în România

Foto: RIA Novosti

În perioada post-referendum se poate observa un fenomen iraţional care vizează relaţia pe care politicienii din USL şi unii jurnalişti anti-Băsescu o au cu cei 7,4 milioane de alegători care au votat la referendum.

În mod normal, alegătorii sunt cei îndreptăţiţi să aibă frustrări în legătură cu prestaţia lamentabilă a echipei politice de la USL, începând cu numirea de către PSD a Aspaziei Cojocaru la CCR (chiar nimeni de la social-democraţi nu a ştiut despre aspectele biografice „incomode”?), continuând cu acceptarea cvorumului şi culminând cu prestaţia lui Ioan Rus la interne. Sunt milioane de oameni care îşi pun următoarea întrebare: de ce nimeni de la PSD sau PNL nu a sesizat înainte de vot că pe listele electorale permanente sunt câteva milioane de persoane a căror prezenţă acolo este contestabilă?

În ciuda acestor erori evidente şi jenante, se pare că există pretenţii faţă de electoratul român care nu doreşte să iasă în stradă pentru a protesta. S-a ajuns la situaţia în care cei care stau acasă sunt catalogaţi de unii formatori de opinie drept „viermi” care nu pot să-şi depăşească frica. De foarte multe ori, înainte şi după referendum, am auzit argumentul „ies ăştia în stradă”. „Ăştia” nu au ieşit, fapt care a dezamăgit profund un număr impresionant de lideri de opinie care şi-au pierdut încrederea în „poporul suveran”. În acest context merită analizate cauzele pentru care numărul de protestatari din Piaţa Universităţii a fost minuscul şi nu are şanse să crească considerabil. Principala cauză este legată de lipsa de implicare a USL, atât la nivel organizatoric cât şi la nivel individual. Din perspectiva potenţialilor protestatari situaţia are aspecte comice: principalii beneficiari politici ai unor proteste stradale nu doresc să facă nimic, aşteptând ca electoratul să facă totul fără nici un fel de ajutor. În aceste condiţii nu este surprinzător faptul că numărul celor dispuşi să muncească în stradă în beneficiul politic al lui Victor Ponta sau Crin Antonescu este infim.

O altă cauză constă în lipsa „validării sociale” a protestului. Din punct de vedere psihologic, un protest masiv poate avea loc numai şi numai atunci când există lideri de opinie care se alătură protestului. Dacă liderii politici ai USL se distanţează de protest, este normal ca protestul să nu aibă amploare. Distanţarea de protest este o poziţie perfect viabilă, dar este total incompatibilă cu suspine publice sau private despre „frica” sau „lenea” poporului. Se pare că USL are impresia că prezenţa lui Mircea Badea în Piaţa Universităţii este un catalizator suficient. Veste tristă: nu este.

Cauza finală ţine de organizare. Orice protest care depăşeşte nivelul unei adunări spontane şi efemere are nevoie de organizare corespunzătoare. Organizarea unei mişcări viabile include asigurarea hranei, apei potabile, ajutorului medical şi al unui sistem eficient de comunicare şi conducere în rândul protestatarilor. În cadrul „protestelor portocalii” din Ucraina, opoziţia organiza totul, începând cu un ceai cald pentru fiecare protestatar şi terminând cu unităţi medicale mobile, iar liderii opoziţiei erau alături de protestatari în fiecare zi, fiind expuşi la ger şi bastoane. Jurnaliştii români care visează la mişcări stradale se pare că nu înţeleg că un protest masiv nu are nici cea mai mică legătură cu imaginile romantice prezentate de CNN sau FOX. Orice protest masiv şi eficient este o expresie concretă a unui efort organizatoric consistent şi bine gândit. Nici măcar la nivel mediatic protestele nu au primit o acoperire corespunzătoare: nu există un simbol al protestului, nu există o denumire generală a mişcării de protest, nu există un imn, o mascotă, un însemn vestimentar prin care cei care susţin cauza anti-Băsescu să se recunoască pe stradă, etc.

Posibil, anumiţi politicieni şi jurnalişti cred că electoratul trebuie, ba chiar are obligaţia, să se organizeze singur, fără sprijin din partea vreunui partid, mai ales în condiţiile în care liderii politici se pot teme de critici în cazul susţinerii protestelor stradale. Autoorganizarea protestului este imposibilă, iar dacă ar fi posibilă, structura organizatorică creată în cadrul unor proteste de anvergură ar deveni instantaneu o forţă politică capabilă să coopteze susţinerea majorităţii covârşitoare a electoratului anti-Băsescu fără a mai fi nevoie de USL.

În concluzie: Traian Băsescu a câştigat „meciul” din Piaţa Universităţii prin neprezentarea USL, iar acuzaţiile unor lideri de opinie la adresa electoratului sunt de prost gust. Aşa cum am mai scris, principalele bătălii politice se vor da în parlament, iar protestele stradale va fi practic inexistente, ceea ce poate fi interpretat ca un factor pozitiv din perspectiva menţinerii stabilităţii în condiţiile unei conjuncturi politice extrem de volatile. Totodată, lipsa protestelor nu trebuie interpretată ca un semnal al lipsei tensiunilor sociale care nu vor dispărea, ci se vor acutiza pe măsura intensificării crizei economice.

Sursa: romanian.ruvr.ru

Lipsa citostaticelor inseamna economii de zeci de milioane de lei pentru Ministerul Sanatatii

27 de citostatice lipsesc de pe piata din Romania, afirma Ministerul Sanatatii. Asociatiile pacientilor dubleaza cifra. Din februarie cand s-a facut estimarea, doar sase substante au fost aduse in tara.

Ministrul Sanatatii spune ca aceasta criza e intretinuta si de directorii unitatilor medicale. Niciunul dintre medicamentele aduse n-a fost ridicat de spitale.  

Pe langa fondurile si asa prea mici alocate tratamentelor, in realitate bolanvii de cancer sunt ucisi de ignoranta celor care ar trebui sa-i salveze.

Lipsa citostaticelor se traduce in economii de zeci de milioane de lei pentru ministrul Sanatatii, dar si in pierderi de vieti omenesti.

De exemplu, pentru ciclofosfamida unde necesarul e de aproximativ 130.000 de flacoane, pacientii platesc peste un milion de euro.

Nimeni nu este tras la raspundere, iar solutii de criza se gasesc doar cand cei multi si bolnavi nu mai pot indura.

Cei din piata de medicamente afirma ca Unifarmul nu este pregatit sa faca importuri de citostatice.

Si Cezar Irimia spune ca a luat legatura de nenumarate ori cu Unifarmul, iar raspunsurile au fost halucinante.

Dovada ca din punct de vedere al logisticii nu sunt pregatiti sa importe medicamente care au nevoie de conditii speciale de depozitare o reprezinta un paragraf din prevederile bugetare pentru anul 2012 in care scrie clar ca Unifarm are nevoie frigidere noi.

Antibiotice Iasi n-a facut pana acum nici un import, desi are infrastructura necesara pentru ca ii lipseste un document ce trebuie eliberat chiar de la Ministerul Sanatatii.

Criza citostaticelor scoate la iveala un alt paradox: avem cele mai mici preturi din Europa, dar si cele mai putine medicamente in farmacii.

Atunci cand un medicament dispare de pe piata, pacientii sunt condamnati la moarte. Statul nu-l deconteaza daca e cumparat de ei din strainatate, dar nici nu-l aduce in farmacii.

Mihai are 40 de ani si a fost diagnosticat cu cancer testicular la inceputul anului. A fost operat si de o luna ar fi trebuit sa inceapa tratamentul cu Bleomicin.

Oncologii sunt nevoiti sa le explice pacientilor ca schema de tratament pentru tumorile maligne la gat si creier, dar si pentru cancerul testicular, nu se mai poate face.

In alte tari, in astfel de situatii, ministerul face importuri de urgenta. In Spania, de exemplu, odata diagnosticat cu cancer, spitalul face demersuri pentru a asigura tratamentul pacientului.

Desideria este unul dintre pacientii diagnosticati cu cancer de colon. A fost operata si se pregatea sa inceapa tratamentul cu citostatice.

Cand medicii spanioli raman fara un citostatic se adreseaza Agentiei Nationale de Medicamente din Spania, subordonata Ministerului Sanatatii care daca nu-l gaseste in tara face o solicitare si prin Serviciul Strain de Medicamente il aduce in tara.

La noi nimeni nu stie cat se consuma, cati pacienti intra in sistem intr-un an si care este necesarul de care avem nevoie.

De aceea nu se pot face estimari, ministerul nu are o vedere de ansamblu asupra nevoilor si nu poate sa prevada in buget sumele necesare. Totul se face dupa ureche si doar in momentul in care medicii sau pacientii isi striga disperarea.

Cazuri punctuale sunt majoritatea copiilor bolnavi de cancer.

Sunt 5000 in toata tara si doar jumatate supravietuiesc maladiei: pentru ca nu sunt diagnosticati la timp, pentru ca nu primesc tratamentul de care au nevoie in cel mai scurt timp.

Sunt prea mici ca sa intealga ignoranta celor ce-ar trebui sa le asigure tratamentul si-si duc boala cu demnitate, luptand mai ales ca sa sterga suferinta de pe chipul parintilor lor.

Roxana are puterea sa zambeasca dupa ce luni de zile a indurat un tratament extram de dur pentru cancerul ovarian de care sufera.

Totul a inceput intr-o zi cand fetita nu s-a mai putut ridica din pat pentru ca o durea burta.

Medicii din orasul ei au bajbait intre mai multe diagnostice pana cand, la Timisoara, mamei i s-a spus cumplitul diagnostic. Au trecut prin momente cumplite.

Nu stiau incotro s-o apuce sau cui sa ceara ajutor. Auzisera ca nu se gasesc citostaticele si ca vor fi nevoiti sa le cumpere.

Sansa ei a fost sa ajunga in Clinica de Oncopediatrie a spitalului Louis Turcanu. Ca sa-i salveze pe copii si mai ales sa-i fereasca pe parinti de chinul de a-si face rost de tratament medicii cer in permanenta ajutor. De la sponsori sau de la alti medici din strainatate.

Calin a fost diagnosticat in octombrie cu limfom malign. Avea dureri mari de umar si era foarte balonat. Cateva saptamani copilul a fost plimbat intre spitale unde ori i s-a spus ca nu are nimic, ori a fost diagnosticat cu apendicita sau ocluzie intestinala pentru care a si fost operat.

Chirurgii i-au extirpat o tumara de un kilogram si a incept tratamentul. A facut deja sapte cure cu citostaticele, mare parte donate de straini. Nu se stie insa ce se va intampla pe viitor, daca oamenii cu suflet mare vor mai ajuta acesti copii sau parintii vor fi nevoiti sa le cumpere.

Smaranda Arghirescu este membru al societatii de oncohematologie si la ultima intalnire a decis cu medicii sa faca front comun pentru a-i salva pe acesti copii.

"Situatia cu citostatice nu e noua, ea dateaza de ani si pe masura ce trece timpul se acutizeaza. Am facut o adresa catre MS pe care o vom depune, in care solicitam aprovizionarea cu aceste medicamente", spune doctorul Smaranda Arghirescu, seful sectiei de Oncohematologie.

Adresa circula acum pe la toti medicii oncologi care o vor semna si impreuna vor trage un nou semnal de alarma catre Ministerul Sanatatii intr-o ultima incercare de a atrage atentia ca ii condamna pe bolnavii cu zile.

Actualul ministru, Vasile Cepoi, promite ca va rezolva situatia impunand o serie de proceduri: la inceputul fiecarui an medicii fac necesarul de medicamente pe baza mediei din ultimii cinci ani. Unifarm primeste fonduri ca sa le cumpere, iar spitalele le pot comanda direct de la ei.

Stefan Panaitescu a dat in judecata casa de asigurari. Voia sa i se dea toti banii cheltuiti de el pe doctorii. Omul s-a tratat in Germania, spun cei de la Casa de Asigurari de Sanatate, si ca atare statul roman nu ar avea nicio obligatie sa-l ajute financiar. Asa ca functionarii nu au dat curs deciziei instantei.

In acest timp, starea de sanatate a barbatul in varsta de 62 de ani s-a agravat. Chiar si asa nu s-a lasat si s-a plans la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. A vrut sa afle si magistratii straini ca el primeste doar vitamine si saruri, desi are cancer. N-a mai apucat finalul procesului. Dar iata ca acum CEDO le-a dat castig de cauza urmasilor lui care vor primi 20.000 de euro.

Ca el ar trebui sa procedeze zecile de mii de pacienti romani, pot cere instantelor sa oblige ministerul sa le deconteze medicamente cumparate cu bani grei din stainatate. Satui sa mai indure aceste lipsuri, medicii parasesc unul cate unul sistemul.

Catalin Iacob este ultimul medic radiolog ramas in sectia de oncologie a Spitalului Judetean din Brasov. Satul sa le mai spuna oamenilor ca n-are cu ce sa-i trateze, a decis sa plece intr-un spital privat in care i se pun la dipozitiile toate conditiile pentru a-si face meseria.

Eterna criza a medicamentelor i-a ingenunchiat pe oamenii care privesc totul ca pe o fatalitate.

Unifarm n-are fonduri alocate ca nu mai ceara plata pe loc spitalelor pentru medicamentele aduse, in minister nu exista proceduri clare dupa care spitalele sa functioneze si in felul acesta cei care gresesc sa fie trasi la raspundere.

Medicii nu solicita medicamente, iar cei care o fac nu se aleg cu nimic, pentru ca cererile lor raman blocate in minister.

E nevoie de organizare, comunicare si reguli clare, dar mai ales e nevoie ca toti cei in mainile carora stau vietile bolnavilor sa aiba constiinta si sa inteleaga ca deciziile lor proaste se traduc in pierderi vieti omenesti.

Sursa:  stirileprotv.ro

DAR… DACĂ NU E ALZHEIMER, CI O LIPSĂ DE VITAMINA B12?

Galerie foto (1)

Deficitul de vitamina B12 ar putea fi responsabil pentru pierderile de memorie ale oamenilor în vârstă, iar starea produsă de această avitaminoză poate fi uneori confundată cu maladia Alzheimer.

Pe măsură ce îmbătrânim, abilitatea noastră de absorbi vitamina B12 din alimente scade. Deficitul de B12 se manifestă rapid şi poate cauza stări de confuzie, dezorientare şi agitaţie.

Vitamina B12 este esenţială în organismul uman. Ea ajută la dezvoltarea sistemului nervos şi la menţinerea sănătăţii lui, a producţiei de ADN şi a formării de celule roşii din sânge.

Cel mai frecvent, deficitul de B12 duce la anemie. Totuşi, în unele cazuri, această scădere a nivelului de B12 poate determina şi alte efecte: diminuarea tonusului muscular, oboseală, tremur, pierderea conştienţei, lipsă de echilibru, scăderea tensiunii arteriale, depresie şi alte tulburări de dispoziţie, precum şi probleme cognitive, cum ar fi slăbirea memoriei.

În forma sa naturală, vitamina B12 este prezentă în cantităţi semnificative doar în alimentele de origine animală, în special în ficat. 

Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul acidului din stomac, care este esenţial pentru absorbţia vitaminei B12, scade. Aşa se face că mai mult de 30% dintre persoanele vârstnice nu au cantitatea de acid gastric necesară pentru a putea absorbi destulă vitamină B12 din sursele naturale. 
Prin urmare, medicii recomandă ca persoanele care au trecut de 50 de ani să consume alimente bogate în această vitamină sau aă ia suplimente alimentare.

Cazul Ilsei Katz, o pacientă americană în vârstă de 85 de ani, este revelator: ea a fost diagnosticată cu Alzheimer după o perioadă în care, treptat, a început să uite din ce în ce mai multe lucruri şi să prezinte stări de agitaţie. Dar, în urma tratamentului specific acestei boli, starea pacientei s-a înrăutăţit. 

Rezultatele analizelor întreprinse pentru diagnosticare au demonstrat că pacienta avea un deficit de vitamina B12, iar medicii au decis să i se administreze săptămânal această substanţă.

În scurt timp, starea pacientei s-a îmbunătăţit. Stările de agitaţie au dispărut, ea devenind din ce în ce mai lucidă. De asemenea, treptat, şi-a recăpătat şi memoria.

Acum, Ilsa Katz are 87 de ani şi locuieşte singură în Manhattan, neavând nevoie de asistenţă.

Deficitul de vitamina B12 este întâlnit şi la alcoolici (alcoolul diminuează absorbţia vitaminei), la cei care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru micşorarea stomacului sau tratarea ulcerului şi la persoanele care iau acid aminosalicilic (pentru tratarea tuberculozei) sau metformină (pentru diabetul zaharat).

Dozele mari de acid folic pot masca deficitul de vitamina B12, iar dacă acesta se menţine mult timp, poate produce leziuni neurologice permanente. La unele persoane, suplimentele de potasiu afectează absorbţia vitaminei B12.
Sursa: New York Times

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Tulburările de somn – o nouă epidemie globală

Galerie foto (1)

Conform unui raport eliberat de World Association of Sleep Medicine, cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, tulburările de somn, incluzând insomnia, apnea obstructivă, sindromul picioarelor neliniştite şi restul parasomniilor, în general, afectează aproximativ 45 % din populaţia globului – adulţi şi copii deopotrivă.

Ca exemplu, în Canada, majoritatea locuitorilor nu dorm destul. Mulţi dintre adulţii canadieni sunt obosiţi mai tot timpul, dormind, în medie, doar 6,9 ore pe noapte. Mult mai îngrijorător este, însă, faptul ca 30% din aceştia dorm mai puţin de 6 ore, în fiecare noapte.

Bărbaţii dorm mai puţin decât femeile, cu cca. 11 minute, în medie; în schimb, femeile au un somn mai dificil – adorm mult mai greu şi sunt uşor de trezit la orice zgomot.

Totodată, cercetările evidenţiază că oamenii care fac naveta o oră sau mai mult, pe zi, dorm mai puţin decît cei care călătoresc maxim 30 de minute zilnic.

În raportul lor, oamenii de ştiinţă avertizează că tulburările somnului ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii.

Iată cîteva motive pentru care nu e bine să reducem durata somnului:

• o persoană care nu doarme de 20 de ore este la fel de afectată funcţional ca un om care are o alcolemie de 0,08%;
• lipsa unui program stabil al orelor de somn, cauzată de munca în ture, poate duce la probleme psihice, boli cardiovasculare, hipertensiune, diabet sau depresie;
• privarea de somn poate cauza obezitate, diabet, hipertensiune arterială, infarct miocardic, sau accident vascular cerebral;
• o ora de somn în plus, pe noapte, poate reduce riscul apariţiei calcifierii coronariene sau rigidizării arterelor, un indicator precoce al bolilor cardiovasculare.

Medicii au observat că nu doar adulţii se confruntă cu o adevărată “epidemie” de tulburări ale somnului: starea de somnolenţă şi lipsa odihnei sunt prezente, la un nivel îngrijorător,şi în rândul copiilor.
Aproape 25% din copiii din întreaga lume nu dorm suficient.

“40% dintre copiii canadieni nu acumulează orele necesare de somn. Acest fapt le afectează atât dezvoltarea, cât şi capacitatea de a învăţa.” afirmă dr. Reut Gruber de la Montreal’s Douglas Mental Health University Institute.

El sugerează că un adolescent ar trebui să doarmă cca. 9 ore pe noapte, în timp ce copiii din şcoala generală este bine să petreaca în jur de 10-12 ore dormind.

“În societatea de azi, a dormi puţin a devenit un obicei la modă. Mulţi oameni faimoşi se laudă că nu au nevoie de multe ore de somn sau ca nu au timp de pierdut dormind. În realitate, pentru a funcţiona cum trebuie, este nevoie de un somn bun. Nu este nimic nobil în a neglija aceasta etapă a zilei,” a declarat doctorul Gruber.

Sursa: CBC

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Planeta lipsa

Intre Marte si Jupiter exista o masa imensa de milioane de asteroizi care impanzesc cerul. Sunt oare resturile unei planete disparuta in urma cu milioane de ani? Iata ce se intreaba astronomii. Oare aceasta planeta a fost locuita de fiinte inteligente? A explodat cumva ca urmare a unei catastrofe nucleare?

Un lucru este sigur: intre Marte si Jupiter se invart mini-planete de roca in jurul Soarelui. Acesti asteroizi sunt cu miile. Cel mai are dintre ei, Ceres, are peste 1000 km în diametru, adica a 12-a parte din Terra si o miime din greutatea sa. In 1696 matematicianul german Johann Titius a remarcat faptul ca exista o anume relatie numerica intre distantele planetelor de Soare. Ideea lui a fost prelauta si populatizata de Johann Bode. Imaginati-va o serie de cifre de 1 si 2 ca fiind excluse si care vor fi dublul cifrei precedente; 0, 3, 6, 12, 24, 48, 96, etc. Se adauga 4 la fiecare cifra. Noua cifra este: 4, 7, 10, 16, 28, 52, 100. Daca distanta de la Pamint la Soare corespunde valorii 10 o putem decupa in 10 unitati, Mercur si Venus se vor situa precis in pozitia 4 si 7 din acest decupaj. Marte va fi la 15, adica foarte aproape de 16, Jupiter la 52 si Saturn la 95 mereu foarte aproape de 100.

Jocul este destul de surprinzator, dar este si mai mult atunci cind ne intrebam de ce nu este nimic la pozitia 28 a decupajului facut de Titius Bode… In 1800, un grup de astonauti din Lilienthal, in nordul Germaniei a cazut de acord sa traseze pe cer planeta lipsa din pozitia 28. Este o prima tenativa de politie astronomica! Astrologul sicilian, Giuseppe Piazzi a descoperit Ceres, un an mai târziu. Miscarea acestui astru este invizibila cu ochiul liber si numai deplasarea sa luminoasa, noaptea, pe cer a permis de a se detecta.

In 1802 a fost localizata o a doua planeta minuscula intre Marte si Jupiter, de catre Wilhelm Olbers, care a botezat-o Pallas. Dupa el, planeta ar fi fost candva mare, insa a explodat in mai multe bucati. Dupa cinci ani s-au observat alti patru asteroizi in aceasi zona. Al cincelea va fi descoperit citiva ani mai tarziu. La sfarsitul secolului XIX, astronomii, care dispuneau in sfarsit de telescoape uriase au detectat 12 noi mini planete intre Marte si Jupiter. Astazi se cunosc 2-3000, iar numarul lor total este estimat la cateva sute de mii, care se numesc centura de asteroizi.

Este curios insa faptul ca ea se gaseste acolo unde a prevazut Titus Bode ca s-ar gasi o planeta. Teoria lui Olbers este deci reala? Acesti asteroizi provin cu adevarat de la explozia unei planete? O lume disparuta? Unii oameni de stiinta cred ca ea ar fi putut intra in coliziune cu Jupiter. Altii ca s-ar fi putut disloca prin impactul cu o cometa. Sau ca gravitia masei lui Jupiter ar fi putut smulge fragmente din aceasta planeta.

Alta ipoteza: planeta ar fi putut diparea din cauza unui suflu venit din interior. S-a sugerat, mai exact, ca apele oceanelor sale s-ar fi putut devarsa brutal asupra miezului in fuziune, facind sa explodeze ansamblul, de genul unui vulcan sub-marin care explodeaza atunci când oceanul se deverseaza pe lava arzanda si se transforma in vapori. Academicianul rus Sergei Orloff i-a dat acestei planete numele de Phaeton. In mitologia greaca, Phaeton este fiul zeului Soare, deci isi permite de a conduce putin mai repede carul. In final, el ataca Terra si zeii, pentru a salva oamenii, decid sa il distruga.

Sursa: Enigme

Planeta lipsa

Intre Marte si Jupiter exista o masa imensa de milioane de asteroizi care impanzesc cerul. Sunt oare resturile unei planete disparuta in urma cu milioane de ani? Iata ce se intreaba astronomii. Oare aceasta planeta a fost locuita de fiinte inteligente? A explodat cumva ca urmare a unei catastrofe nucleare?

Un lucru este sigur: intre Marte si Jupiter se invart mini-planete de roca in jurul Soarelui. Acesti asteroizi sunt cu miile. Cel mai are dintre ei, Ceres, are peste 1000 km în diametru, adica a 12-a parte din Terra si o miime din greutatea sa. In 1696 matematicianul german Johann Titius a remarcat faptul ca exista o anume relatie numerica intre distantele planetelor de Soare. Ideea lui a fost prelauta si populatizata de Johann Bode. Imaginati-va o serie de cifre de 1 si 2 ca fiind excluse si care vor fi dublul cifrei precedente; 0, 3, 6, 12, 24, 48, 96, etc. Se adauga 4 la fiecare cifra. Noua cifra este: 4, 7, 10, 16, 28, 52, 100. Daca distanta de la Pamint la Soare corespunde valorii 10 o putem decupa in 10 unitati, Mercur si Venus se vor situa precis in pozitia 4 si 7 din acest decupaj. Marte va fi la 15, adica foarte aproape de 16, Jupiter la 52 si Saturn la 95 mereu foarte aproape de 100.

Jocul este destul de surprinzator, dar este si mai mult atunci cind ne intrebam de ce nu este nimic la pozitia 28 a decupajului facut de Titius Bode… In 1800, un grup de astonauti din Lilienthal, in nordul Germaniei a cazut de acord sa traseze pe cer planeta lipsa din pozitia 28. Este o prima tenativa de politie astronomica! Astrologul sicilian, Giuseppe Piazzi a descoperit Ceres, un an mai târziu. Miscarea acestui astru este invizibila cu ochiul liber si numai deplasarea sa luminoasa, noaptea, pe cer a permis de a se detecta.

In 1802 a fost localizata o a doua planeta minuscula intre Marte si Jupiter, de catre Wilhelm Olbers, care a botezat-o Pallas. Dupa el, planeta ar fi fost candva mare, insa a explodat in mai multe bucati. Dupa cinci ani s-au observat alti patru asteroizi in aceasi zona. Al cincelea va fi descoperit citiva ani mai tarziu. La sfarsitul secolului XIX, astronomii, care dispuneau in sfarsit de telescoape uriase au detectat 12 noi mini planete intre Marte si Jupiter. Astazi se cunosc 2-3000, iar numarul lor total este estimat la cateva sute de mii, care se numesc centura de asteroizi.

Este curios insa faptul ca ea se gaseste acolo unde a prevazut Titus Bode ca s-ar gasi o planeta. Teoria lui Olbers este deci reala? Acesti asteroizi provin cu adevarat de la explozia unei planete? O lume disparuta? Unii oameni de stiinta cred ca ea ar fi putut intra in coliziune cu Jupiter. Altii ca s-ar fi putut disloca prin impactul cu o cometa. Sau ca gravitia masei lui Jupiter ar fi putut smulge fragmente din aceasta planeta.

Alta ipoteza: planeta ar fi putut diparea din cauza unui suflu venit din interior. S-a sugerat, mai exact, ca apele oceanelor sale s-ar fi putut devarsa brutal asupra miezului in fuziune, facind sa explodeze ansamblul, de genul unui vulcan sub-marin care explodeaza atunci când oceanul se deverseaza pe lava arzanda si se transforma in vapori. Academicianul rus Sergei Orloff i-a dat acestei planete numele de Phaeton. In mitologia greaca, Phaeton este fiul zeului Soare, deci isi permite de a conduce putin mai repede carul. In final, el ataca Terra si zeii, pentru a salva oamenii, decid sa il distruga.

Sursa: Enigme

“Veriga lipsa”

Când spunem “verigă lipsă,” am invoca un lant metaforic, un set de verigi care se întind mult înapoi în timp. Fiecare veriga reprezintă o specie unică, un singur soi de viaţă. Deoarece fiecare veriga este conectata la alte două verigi, fiecare este intim legată de viitor şi forme de trecut. Rupe o legătură, şi bucăţi de lanţ pot fi separate şi relaţiile pierdute. Dar găsiti o verigă pierduta, şi puteţi reconstrui lanţul, reconectaţi lungimi separate. Un motiv puternic pentru atractivitatea acestei metafore este că permite pentru drama de căutare, căutarea de care se leagă  lipsa evaziva.Dar metafora este la fel de înşelătoare pe atat de atractivă.
Conceptul că fiecare specie este o veriga într-un lanţ mare de forme de viaţă a fost în mare măsură dezvoltat în vârstă tipologică de biologie, când specii “fixităţii” (ideea că speciile au fost neschimbate) a fost paradigma dominantă. Atât John Ray (1627-1705) şi Carolus Linnaeus (1707-1797), arhitecţi de clasificare biologică (nici unul dintre ei credeau în evoluţie), au fost în cauză cu care descrie ordinea de specii vii, un ordin în care fiecare crede că a fost prevăzute de Dumnezeu (Ray a sugerat că specificat funcţia divin de insecte muscatura a fost să afecteze pe cei răi).

Dar în timp ce verigi ale unui lanţ sunt discrete, neschimbător, şi uşor de definit, grupuri de forme de viaţă nu sunt. Noi definim, în general, o specie ca un grup încrucişării care nu pot, sau nu, productiv rasa cu un alt grup. Dar din moment ce speciile nu sunt fixe (se schimba prin timp), poate fi dificil pentru a fi sigur în cazul în care o specie se termină şi începe o alta. Din aceste motive, mulţi biologi modern prefera o metaforă continuum, în care nuanţe de forma de viata un grad în altul. Viaţa nu este amenajat ca verigi, dar în nuanţe. Lanţul metaforic este mult mai puţin semnificative decât pare.
Astfel, metafora lanţul este greşita. Ea nu reprezintă cu exactitate biologica aşa cum o ştim astăzi, dar aşa cum a fost înţeleasă de peste patru secole în urmă. Mitul persistă din cauza de comoditate, este mai uşor să se gândească de specii ca tipuri, cu calitati discrete, decât ca o specie între clase şi altul. În şcoală, am învăţat de caracteristicile specifice ale plantelor şi animalelor; numai acest lucru nu este o problemă, cu excepţia faptului că nu suntem de multe ori expuse ramificaţie principale de evoluţie: că aceste caracteristici se vor schimba în timp.
Deci, ideea noastră că nu poate fi chiar un astfel de lucru ca o “veriga lipsă” a fost creata într-o eră de cercetare biologica, care este dusa de mult. Este un concept care nu mai este valabilă în înţelegerea noastră actuală a naturii de viata si evolutie -, dar, aşa cum este adesea cazul cu atrăgătoare concepte, el continuă să trăiască, la structura ipotezele oamenilor, şi de a influenţa modul în care cred ei despre evoluţie. Aceasta este aproape întotdeauna o situaţie nefericită, dar este regretabil mai ales aici, deoarece conceptul de “veriga lipsă” creează confuzie şi neînţelegeri care creaţioniştii sunt capabili să exploateze. Poate că creaţioniştii ştiu că ele sunt neînţelegere lucruri; mai probabil, însă, este faptul că lor neînţelegere este complet accidental şi, în fapt, unul dintre motivele pentru care acestea sunt creaţionişti în primul rând.
Viata este mai mult ca un spectru,mai  mult de un lanţ, dar nu se termină cu un spectru discret. Este o spectratie de frecvenţe în care există tranziţii treptate de la o specie la alta, toate din care sunt cu siguranţă legate împreună, dar nu verigi discrete într-un lanţ care pot fi rupte, reparate, sau uşor de urmat. Cele mai multe persoane inteleg acest gen de lucru, mai bine echipate ei va fi de a înţelege evoluţia în ansamblu – să nu mai vorbim întregul domeniu al biologiei în sine.

Gene extraterestre în ADN-ul uman

Conform unui studiu recent, oamenii păstrează în genom relicva unui virus animal care a infectat predecesorii oamenilor acum peste 40 de milioane de ani. Invadatorul se numeşte “bornavirus” şi a fost identificat prima dată în anii 1970, informează scienceray.com.

Cercetătorii au comparat ADN-ul oamenilor, maimuţelor, elefanţilor, marsupialelor şi rozătoarelor pentru a putea identifica unele componente ale genomului bornavirusului.
În genomul uman, componentele codului genetic al bornavirusului formează două gene care ar putea fi funcţionale, dar rolul lor nu este clar încă. Până acum, singurele virusuri cunoscute care s-au transmis vertebratelor sunt retrovirusurile, acestea bazându-se pe reproducerea cu ajutorul mecanismelor celulelor gazdei.

Bornavirus

Bornavirusul are un alt mecanism de reproducere, aceasta producându-se în nucleul celulelor infectate. Numele acestuia provine de la oraşul Borna din Germania, unde un regiment întreg de cai a fost omorât de o boală misterioasă a “capetelor încălzite”.
Bornavirusul nu a fost clar asociat unei boli umane, dar unii cercetători speculează că legătura s-ar putea face cu schizofrenia şi alte tulburări mentale.
Unii afirmă că acest “bornavirus” din ADN-ul uman ar fi o genă de provenienţă extraterestră, iar oamenii de ştiinţă vor să găsească un răspuns la întrebarea dacă nu cumva “rasa umană face obiectul unui experiment extraterestru”.

Proiectul de decodare a genomului uman
O echipă de cercetători care a participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project) a observat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră, arată un studiu publicat în revista The Canadian.
Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40% din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma de ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent nimic. Studii recente au arătat faptul că acest “ADN tăcut” este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti, inclusiv la mamifere şi oameni. Acestea sunt versiuni „defecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc si în genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aceste secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poate spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului.
Profesorul Chang a înaintat ipoteza că “o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. El indică faptul că “ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod bazal. Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea genomului uman. Al doilea aspect este că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”. Astfel, Sam Chang a ajuns la concluzia că …”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.

Sursa: Manipularea omenirii