Maria Magdalena, prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni, eu sunt sora voastră, Maria Magdalena. Sunt chiar lângă voi, asemeni prietenului vostru cel mai apropiat. Eu nu sunt mai presus de voi, ci sunt cineva pe care-l/o cunoașteți din interior. Simțiți pentru o clipă profunda noastră legătură – noi suntem una, parte a aceleiași familii!
Și eu, de asemenea, am străbătut calea de a fi om pe Pământ, am cunoscut și am explorat adâncimile de acolo, și am fost atinsă de o lumină strălucitoare și vie care m-a inspirat și care a pus stăpânire pe mine, care mi-a adus aminte și m-a făcut să visez tot timpul o lume mai frumoasă și mai bună pe Pământ. Am cunoscut ambele extreme, atât lumina, cât și întunericul. Aceste extreme sunt poli care sunt tot timpul împreună; am putea spune că ele sunt una motorul celeilalte. Viața pare a avea legătură cu contrariile: lumină și întuneric. Sentimentele pe care ele le trezesc par a fi opuse și totuși există o legătură ascunsă între ele; ele nu pot funcționa una fără cealaltă. Experimentarea luminii este posibilă numai dacă ați experimentat lipsa luminii, deci prin contrast cu opusul său, întunericul!
Niciodată nu este mai vizibilă lumina decât atunci când apare din întuneric. Gândiți-vă doar la primele raze de soare din zorii zilei, la proaspăta lumină matinală care scaldă lumea. Cât de profund vă poate atinge, mai ales atunci când ați trecut printr-o noapte rece și întunecoasă! Contrastele creează dinamica – viața, mișcarea, creșterea, schimbarea – așa că întunericul are un rol în viața voastră. Totuși, oamenii experimentează adesea întunericul drept antiteza luminii, nu ca pe o forță motrice pentru schimbare și evoluție, ci ca pe o capcană în care au fost prinși sau o groapă în care au căzut și din care nu mai pot ieși! Din acea groapă adâncă vi se pare că ați pierdut orice contact cu lumina, ca și cum ați fi fost deconectați de la ea!
Voi toți cunoașteți acea stare mentală de a fi deconectați de la lumină, de a avea sentimentul că viața voastră nu are nici un sens sau scop. Că de fapt sunteți morți. Moartea fizică nu este singura posibilitate de a muri, ci cea prin care încetează orice mișcare în inima voastră, în sentimentele voastre, în mintea voastră! În realitate moartea nu există; sufletul vostru este etern și trăiește mai departe. Tot ceea ce este muritor în voi este doar forma; esența voastră este eternă și nu poate muri. Totuși, temporar, voi vă puteți pierde din vedere esența într-o asemenea măsură, încât să deveniți rigizi în interior și să încetați să vă mai mișcați. Sunteți morți în interior și vă simțiți extrem de deprimați. Aceasta este o stare extrem de dureroasă.
Călătoriți cu mine pentru un moment! Coborâți cu mine în acea stare de depresie și cercetați-o cu o minte deschisă. Ce se întâmplă dacă cineva își pierde orice speranță, dă înapoi și se simte neputincios în fața tuturor sentimentelor care izvorăsc din interior? De obicei această reacție este declanșată de evenimente exterioare perturbatoare; evenimente pe care o persoană nu este capabilă să le cuprindă în sfera ei de referință și care fac ca în viața persoanei respective totul să devină incert. Acestea pot fi evenimente grave, cum ar fi moartea cuiva apropiat, apariția unei boli, pierderea locului de muncă sau destrămarea unei relații. Acestea sunt evenimente care-i afectează profund pe oameni și-i pot aduce pe buza prăpastiei.
Totuși, uneori, întunericul se poate manifesta din interior fără o cauză clară din afară. Poveri emoționale vechi care au fost stocate în memoria sufletului vostru ies la suprafață. Experiențe dureroase, provenite eventual din viețile anterioare, răsar din profunzimea voastră, iar voi vă confruntați cu sentimente întunecate, frici și îndoieli. Experiențe profunde ale lipsei, singurătății și a înfrângerii pot să-și facă apariția în psihicul vostru fără nici un motiv. Ele vă pot face să pierdeți la fel de mult teren ca și evenimentele exterioare care vi se întâmplă.
Când cineva ajunge să cadă într-o depresie, într-o noapte neagră a sufletului, aceasta întotdeauna vine însoțită se sentimentul de a fi sufocat/ă și incapabil/ă de a te descurca cu toate emoțiile. Fluxul de emoții dureroase, apăsătoare sunt experimentate a fi prea mari pentru a fi gestionate. Sunteți copleșiți de ele, cel puțin așa simțiți, și sunteți doborâți de un profund sentiment de neputință. În momentul în care fugiți din fața emoțiilor și refuzați să le înfruntați, veți ajunge să vă blocați. Acele emoții vor să curgă; pentru emoții este esențial ca ele să continue să se miște înainte, asemeni unui val mare care crește în drumul său spre o plajă. Dar vouă vă este frică să permiteți acest lucru, așa că voi refuzați să însoțiți această mișcare și vă retrageți din fața acestor emoții care vă inundă. Veți construi un baraj, o baricadă și veți spune: ”Nu pot să mă descurc cu asta. Nu vreau acest lucru. Vreau să termin cu asta!” Reacția voastră, de multe ori din pură neputință, creează o depresie care este o stare de amorțeală și o senzație de a fi deconectați de la viață. Cu trecerea timpului, această situație devine insuportabilă și nu mai vreți să trăiți mai departe.
Dintr-o perspectivă pământească, voi vreți să muriți, deoarece viața a devenit intolerabilă. Văzut din perspectiva sufletului, sunteți morți, și asta este o experiență atât de greu de suportat, încât ați vrea să faceți tot ce puteți pentru a putea pune capăt acestei situații. Dorința de a muri este în esență o dorință de schimbare, dorința de a trăi din nou. Persoanele care doresc să se sinucidă au o profundă dorință de viață, nu de moarte! Tocmai aceste sentiment de a fi mort în interior este cel care-i duce la o disperare extremă. Nevoia lor de a trăi este cea care-i determină să pună capăt vieții fizice.
Când experimentați o depresie, există în voi, în același timp, o combinație de rezistență profundă cu o vulnerabilitate extremă. Depresia este un mod de a vă apăra împotriva enormei puteri a emoțiilor care amenință să vă înghită. Credeți că vă vor distruge, așa că în neputința voastră voi vă construiți o cochilie în jurul vostru; vă înfășurați într-un cocon și nu mai vreți să simțiți nimic. Nu mai doriți să fiți aici, la fel ca și proverbialul struț cu capul în nisip. Vă sufocați în nisip și totuși vi se pare singura cale de scăpare. Iar după o vreme nu mai sunteți capabili să vă scoateți capul din nisip, din depresie. Ați devenit atât de închiși față de viață și față de orice sentimente, încât nu mai sunteți capabili să schimbați ceva; alegerea de a spune ”da” emoțiilor voastre pare a fi peste puterile voastre. Depresia a ajuns acum la un punct culminant.
Pe de o parte, nu vă puteți accepta emoțiile de teamă, disperare, tristețe și singurătate, sau să le împărtășiți cu alții, în timp ce pe de altă parte știți și simțiți că este chinuitor de dureros să trăiți fără emoții; că aceasta este o formă de a muri, o negare totală a esenței vieții voastre. După o vreme, vreți din nou să simțiți. Durerea de a nu simți este mai mare decât durerea de a vă simți emoțiile. Aceasta este salvarea voastră, acesta este punctul de cotitură. Refuzul de a simți și a spune: ”Nu, eu nu pot, eu nu vreau, vreau să mor, vreau să dispar!”, vă face atât de găunoși și de goi în interior încât nu mai puteți suporta. Ce se întâmplă din perspectiva sufletului este că viața devine din ce în ce mai puternică acum, ea nu mai poate fi suprimată la nesfârșit. Atunci când forța vieții a fost puternic înăbușită pentru foarte multă vreme, ea creează o forță de opunere care în cele din urmă erupe. Forța acelui val mareic care vrea să se năpustească spre plajă nu poate fi reținută pentru veșnicie. La un moment dat, din interiorul vostru apare un ”da!”, chiar dacă voi nu sunteți conștienți de acest lucru. Nimic nu este static în viață, nevoia de a trăi este de neoprit. Atunci când a fost atins un punct culminant, voi creați în viața voastră evenimente care să producă schimbări care, la rindu-le, creează un progres.
Uneori acest lucru se întâmplă sub forma unei tentative de sinucidere. În cazul în care aceasta nu reușește, se poate crea o spirală ascendentă pentru că suferința acelei persoane devine foarte vizibilă lumii exterioare. Când unii descoperă cât de mult le pasă altor oameni de ei, ar putea să apară o mai mare deschidere către Lumină, către a primi înțelegere și simpatie. Totuși, se poate întâmpla ca unii să nu se deschidă și să rămână în continuare deprimați. Nu există o rețetă stabilită pentru modul în care are loc o străpungere. Cu toate acestea, viața are o forță de împingere și de conducere care face imposibilă lenevirea la nesfârșit într-o stare statică de conștiință.
Chiar și atunci când viața voastră pământească se încheie, prin faptul că voi înșivă vi-ați luat-o, imediat trebuie să faceți față noilor alegeri de pe cealaltă parte, pentru că voi continuați să vă experimentați și acolo sentimentele. Tristețea pe care ați trăit-o în timpul vieții, cu sentimentele de durere și anxietate care au însoțit-o, este acum în măsură să se manifeste chiar mai puternic și într-un mod mult mai puțin voalat. Uneori, planul astral în care ajungeți după moarte vă confruntă direct cu emoțiile pe care le-ați reprimat și astfel ele încep să se manifeste din nou. De exemplu, unii se pot simți disperați și îngroziți după ce au murit și descoperă că viața nu s-a încheiat cu adevărat. Sau ei văd emoțiile familiei lor de pe Pământ, durerea și tristețea lor și sunt foarte afectați de acestea. Fiind atât de afectați, o nouă mutare poate să se producă în sufletul care a trecut dincolo. Aceasta poate duce la o străpungere făcând ca acel suflet să se deschidă ajutorului pe care-l dau ghizii care întotdeauna se află acolo, atât în cer, cât și pe Pământ. Ajutorul întotdeauna este acolo, cu condiția să fiți deschiși la acesta.
Indiferent de modul în care vă suciți sau învârtiți, viața este mult mai puternică decât orice dorință de a muri. Viața întotdeauna își revendică dreptul ei de a fi, nu o puteți ucide. Prin urmare, întotdeauna există o speranță. Păstrați-o pentru voi înșivă, dar și pentru cei pe care-i vedeți că suferă. Uneori lucrurile pot părea atât de fără speranță, dar întotdeauna există o altă perspectivă, chiar dacă voi nu vă puteți imagina cu mintea voastră care ar putea fi și cum ar putea avea loc vreo schimbare! Viața întotdeauna este mai puternică decât moartea si lumina mai puternică decât întunericul! În cele din urmă apa va străpunge barajul, pentru că apa are puterea de a urni: ea împinge, ea este vie! Puterea apei este mai mare decât rezistența forței care vrea să o oprească.
Simțiți forța motrice a vieții în voi pentru o clipă! Fiecare dintre voi își descoperă uneori părți care sunt blocate, tipare care se repetă la nesfârșit: neîncrederea în sine, sentimente de inferioritate, nesiguranță, neîncredere, furie, rezistență. Acum imaginați-vă că acele părți doar sunt acolo, iar viața continuă să curgă în jurul lor. Apa continuă să curgă și, deși în albia ei sunt bolovani care par atât de nemișcați, ei totuși sunt purtați la vale de mișcarea și împingerea apei care trece peste ei. Este nevoie de timp, dar nu uitați cine sunteți: voi sunteți apa vie! Cu cât mai mult vă reamintiți acest lucru, cu atât mai mult vă veți putea revendica energia de la acei bolovani și pietre care zac în albie. Este durerea din trecut care continuă să zacă acolo. Nu trebuie să minimalizați acest lucru sau să-l faceți irelevant, dar nici nu trebuie să scoateți acei bolovani din apă. Trebuie doar să vă reamintiți că voi sunteți apa!
Acest lucru uneori poate fi dificil, deoarece, în parte, voi v-ați identificat cu acei bolovani care vă blochează energia: ”Eu sunt o persoană care nu este pe deplin împământată!; Mi-e greu să mă simt acasă pe Pământ!; Eu car tristeți și traume din trecut!”. .…Și toate acestea sunt adevărate, dar pentru o clipă imaginați-vă că aceste idei ar fi pietre sau pietroaie într-un râu mare, lat – un imens canal de navigație. Pentru că asta este ceea ce sunteți; aceasta este adevărata voastră forță de viață. Sufletul vostru este cel care curge și curge de-a lungul căii sale: viu, clocotitor, năvalnic și vâjâitor, explorând și descoperind. Acel flux nu are nici o părere despre acei bolovani pe care-i întâlnește, el îi înghite. Aveți posibilitatea de a alege!
Desigur, uneori vă blocați cu conștiința într-un astfel de blocaj, atunci când începeți să vă identificați cu el pentru prea multă vreme. Dar vă puteți desprinde din acel blocaj pur și simplu imaginându-vă că voi sunteți apa care curge. Amintiți-vă că voi sunteți un suflet-conștiință viu, mereu în mișcare și curgere și care nu este legat de acei bolovani – voi sunteți liberi!!! Cu cât mai mult vă îndepărtați conștiința de acele blocaje, acei bolovani care se află acolo, cu atât mai ușor ele se vor preda curgerii. Ele se vor dizolva mai repede pentru că, prin faptul că vă identificați cu apa curgătoare, voi vă eliberați de ele. Apa este sufletul vostru și el nu poate fi oprit. Simțiți cum curge, cum se mișcă și cât este de înspumată! Imaginați-vă cum vă spală și simțiți-i puterea clocotitoare, lumina care strălucește în ea! Simțiți cum sufletul vostru, în partea sa cea mai profundă, nu este amenințat de întunericul pe care îl experimentați, de acei bolovani care par atât de solizi și de nezdruncinat. Sufletul vostru nu este deloc tulburat de ceea ce este acolo, pentru că el știe că acolo este locul acelor bolovani, că ei fac parte din decorul vieții. Atunci când sunteți blocați într-un astfel de bolovan, încercați să auziți apa care curge năvalnic peste el. Amintiți-vă apa și ușurința cu care ea curge!
Nu trebuie să faceți totul singuri! Viața vă oferă oportunități și posibilități infinite. Uneori s-ar putea să vă poarte prin văi adânci și întunecate, dar apoi tot ea vă propulsează din nou în lumină. Chiar și atunci când aveți sentimentul că nu vă mai puteți lupta și că nu puteți vedea cum lucrurile vor putea lua o turnură bună, viața continuă să vă împingă înainte. Arta de a trăi este de a vă păstra încrederea, chiar și atunci când pare să nu mai existe nimic în care să aveți încredere, și când tot ceea ce vă părea a fi sigur a dispărut din viața voastră.
În această vreme, pe Pământ, mulți oameni sunt implicați în procesarea străvechiului întuneric; părți din suflet ies la lumină chiar acum și doresc să fie băgate în seamă. De ce este așa? Pentru că voi faceți un salt înainte. Este într-adevăr un salt în conștiința umanității. Acest salt nu poate fi făcut fără a ajunge și a scoate la suprafață cele mai întunecate părți din conștiința voastră, cele care sunt pline de frică, neîncredere sau de o adâncă tristețe legată de tot ceea ce au experimentat pe Pământ. Nu fiți speriați de acel întuneric – primiți-l cu bucurie! Când spuneți ”da!” întunericului, el începe să se elibereze și să curgă, și asta este arta de a trăi această viață. Și când simțiți: ”Nu pot spune cu adevărat da acestui lucru”, amintiți-vă că există ceva în voi ce totuși spune ”da!”. Aceasta este ceea ce vă va salva și vă va aduce și vă va repune pe cale – încrederea în viață!!!
Vă iubesc atât de mult, îmi sunteți atât de dragi!!! Poate că vă gândiți: ”Cum este posibil acest lucru? Nu ne poți cunoaște personal pe toți.” Dar voi ca oameni nu puteți ști sau înțelege cât de extinsă este cu adevărat rețeaua sufletelor! Când vă conectați la nivel de suflet cu altcineva, aceasta conexiune devine permanentă. O legătură odată stabilită nu va fi separată de timp, pentru că în dimensiunea noastră nu există timp. Noi împărtășim o anumită istorie, o anumită dorință, o flacără care a fost aprinsă odată, cândva, în conștiința noastră. Cu ajutorul acestei flăcări Pământul se aprinde treptat. Conștiința care se trezește în toți oamenii ne aduce împreună și creează o nouă fundație de pe care acel salt în conștiință poate avea într-adevăr loc. Nu e nevoie să vă gândiți la acest lucru!
Rămâneți în propriul vostru proces, propria voastră cale – este suficient să faceți acest lucru. Simțiți o puternică încredere în viață, nu numai în voi, ci și în mulți alții, prin care un val de conștiință inundă Pământul!
.
© Pamela Kribbe, 2012 – www.jeshua.net
Traducerea: Poka Monica
Sursa: autovindecarea.blogspot.ro
