miercuri, 13 iulie 2011

Sarea si sucurile dulci, nocive in alimentatia copiilor

Sarea si sucurile dulci, nocive in alimentatia copiilor
Oamenii de stiinta au descoperit ca persoanele care au mai putina sare in alimentatie beau mai putine bauturi acidulate si dulci, iar astfel este redus riscul aparitiei obezitatii si a hipertensiunii arteriale.
Conform unui studiu efectuat de cercetatorii englezi s-a stabilit ca reducerea cantitatii de sare din alimentatia copiilor este o garantie ca ei nu se vor ingrasa. Mai mult, se pare ca aceasta masura reduce riscul aparitiei infarctului si a atacului cerebral, la o varsta mai inaintata.  Studiile precedente au demonstrat ca un consum mare de sucuri dulci duce la aparitia obezitatii la cei mici, dar daca aportul de sare este redus la jumatate, in cazul copiilor cu varste cuprinse intre 4 si 18 ani, atunci consumul de sucuri se va reduce cu doi litri pe saptamana, adica echivalentul a 250 de calorii pe saptamana.
 La realizarea studiului au participat 2.000 de copii cu varste cuprinse intre 4 si 18 ani, fiind monitorizati in privinta consumului de sare, de suc si al alimentatiei acestora. S-a preconizat ca un gram de sare consumat, duce la consumul a inca 100 de mililitri de suc in plus, constatandu-se ca cei care mancau mai putina sare consumau mai putin suc.
Cercetatorii au spus ca parintii ar trebui sa verifice eticheta produselor pentru a observa continutul de sare.

Sursa: gandul.info
Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Experiente la granita dintre viata si moarte avute de copii

ndeO femeie, al carui nume nu contează, a avut o experienta la granita dintre viata si moarte (EGVM) cand era copil. Era insa foarte cinica in legatura cu ceilalti care trecusera prin experiente similare, deoarece nu se simtea deloc atrasa de atmosfera foarte sensibila intalnita la majoritatea reuniunilor despre EGVM. Dupa cum afirma, “daca sceptici ca mine nu vorbesc, nu vom intelege niciodata adevarata natura a experientei”.Ea s-a dovedit a fi o mina de aur, cu informatii impartiale. Experienta ei a fost una directa: “Aveam 8 ani, cand aproape ca ma inecasem in piscina. Imi amintesc un vid negru si profund. Apoi, deodata, a aparut o lumina stralucitoare si am simtit un puternic sentiment de pace. imi amintesc ca am vorbit cu lumina si m-am straduit sa raman in lumina. Dar mi s-a spus ca acel lucru nu este inca posibil. Atunci m-am intors in corp”.
Ea avea o teama de moarte foarte scazuta si un entuziasm de viata foarte puternic. Un raspuns dat la o intrebare este ilustrativ: “Fiecare zi pentru mine este spectaculoasa. Fiecare zi este un rasarit de soare. Iubesc viata. Mi se pare ca totul are un sens”.
Un barbat a pus la indoiala convingerea ca toate EGVM ale copiilor sunt placute sau fericite. El povesteste ca experienta sa din copilarie i-a lasat un sentiment de uluire si spaima. Iata ce se spune: “Ma invarteam prin apa, cand am simtit ca m-am lovit la cap. Am plutit in afara corpului meu. Am vazut-o pe mama, care era intr-o panica totala. Tipa la fratele meu si-i spunea ca m-a omorat impingandu-ma inauntru. Am simtit ca trebuie sa ma intorc inapoi in corpul meu, dar aveam o retinere, deoarece imi era teama ca o sa dau de necaz pentru ca ne jucam unde nu ar fi trebuit. Deodata, am auzit o voce spunind: Te intorci, avem alte planuri pentru tine”.

Grecii îşi golesc conturile din bănci

Fie că se tem de un faliment al statului elen, fie că nu se mai descurcă cu banii, tot mai mulţi greci îşi golesc conturile din bănci. Doar în primele şase luni ale anului au fost ridicate peste 22 de miliarde de euro din conturile de economii.
Cei mai înstăriţi îşi transferă banii în străinătate, cu precădere în Cipru, Marea Britanie, Germania şi Elveţia. Dacă acest trend continuă e de aşteptat ca multe bănci elene să se confrunte cu problema lichidităţii.

Vangelis Kritikos are multă treabă. E proprietar de vas, care şi-a câştigat primii bani în Ghana şi oferă astăzi călătorii cu vaporul de pe insula Kos. Are, însă, şi o altă ocupaţie. Deja cu 12 ani în urmă a înfiinţat o asociaţie menită să-i protejeze pe debitori şi pe micii investitori. Prin intermediul asociaţiei, el îi ajută, practic, pe clienţii băncilor, să scape mai uşor de datorii. Şi micii investitori, care se tem că şi-ar putea piede banii, îi cer un sfat, fiind în ultima vreme în număr tot mai mare.

"Cei bogaţi, explică Vangelis Kritikos, au fost primii care şi-au depus banii în străinătate. Aceasta şi pentru că o parte a venitului lor nu fusese impozitat. Între timp şi omul de rând îşi ridică banii din cont. Există chiar persoane, la ţară, care-şi îngroapă banii în grădină, ca în vremuri de demult. Pe de altă parte, tot mai mulţi greci trebuie să facă uz de economiile acumulate de-a lungul anilor pentru a supravieţui. Acesta e doar începutul."

Deşi Uniunea bancară elenă a dat asigurări că economii de până la 100.000 de euro de persoană sunt sigure, tot mai mulţi greci se tem că ţara lor va ajunge până al urmă la faliment.

Pentru că deschiderea unui cont în străinătate este cât se poate de legală, guvernul de la Atena nu le poate interzice cetăţenilor să facă un asemenea pas. Chiar dacă aceasta înseamnă că miliarde de euro ajung din bănci greceşti în bănci cipriote sau elveţiene. Şi băncile germane şi cele britanice profită de această situaţie disperată în care se află grecii.

Oamenilor le e realmente teamă că-şi pierd economiile. Şi cei care deţin sume mai mici în cont, cuprinse între 20.000 şi 30.000 de euro, se gândesc cum să-şi asigure aceste ecomomii. Unii cumpără obligaţiuni de stat germane.

Pentru băncile elene e o catastrofă. De la începutul crizei, conturile private au fost golite de aprox. 45 de miliarde de euro. Şi dacă situaţia nu se schimbă, multe bănci vor avea o problemă de lichidităţi, avertizează Vangelis Kritikos.
Sursa: Deutsche Welle
Sursa: money.ro

Britanicii: Germania trebuie sa revină la marca germană

Dacă pe cei mai mulţi îi sperie posibilitatea ca Germania să renunţe la moneda europeană, se pare că există şi voci care susţin vehement că nemţii ar trebui să facă acest pas.
Nigel Farage, membru al Parlamentului European şi fondator al Partidului Independent din Marea Britanie, susţine că cea mai bună decizie pe care Germania o poate lua în momentul de faţă este reîntoarcerea la moneda proprie. "Germania trebuie sa revină la marca germană. Sper ca Germania modernă să aibă la un moment dat posibilitatea de a-şi recăpăta independenţa. Nu uitaţi că în prezent aproximativ 84% din legi sunt luate de către instituţiile UE" a precizat englezul, citat de International Business Times.

În ultima vreme s-a tot vorbit despre faptul că Germania şi-ar pregăti ieşirea din zona euro, ba chiar au apărut zvonuri potrivit cărora s-ar fi reapucat să îşi tipărească fosta moneda naţională. Potrivit presei internaţionale, revenirea la marca germană nu este atât de imposibilă dacă este luat în calcul faptul că încă din 2010 aproape jumătate din populaţia Germaniei susţinea că îşi doreşte să revină la fosta monedă. Mai mult, circa 13 miliarde de mărci sunt încă în circulaţie aşa că mulţi comercianţi continuă să o accepte.

Acelaşi Nigel Farage a organizat de curând la Bruxelles o aşa zisă ceremonie de înmormântare a monedei euro. Farage declara la acea vreme că “Grecia nu trebuia lăsată în UE din capul locului. Nu trebuia făcut nici un bailout. Acum e prea târziu pentru ca cineva să mai poată salva moneda unică de la o moarte provocată chiar de Grecia".


Soroş: Ieşirea unei ţări din zona euro este inevitabilă

Miliardarul Soroş a declarat la rândul său faptul că ieşirea unei ţări din zona euro este inevitabilă, iar Europa ar trebui să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsul economic al Uniunii Europene.

Miliardarul a iterat că moneda euro a avut încă de la început un defect fundamental, pentru că nu a fost susţinută printr-o uniune politică sau printr-o trezorerie comună a statelor care au adoptat-o.

"Euro nu a avut nicio prevedere pentru corecţie. Nu a existat niciun aranjament pentru ieşirea unei ţări din zona euro, lucru probabil inevitabil în actualele circumstanţe", a spus el. Deşi consideră că "supravieţuirea Uniunii Europene este de interes vital pentru toată lumea", Soros a arătat că UE are nevoie de schimbări structurale pentru a evita un proces de dezintegrare.
Sursa: Money.ro

Despre pustnici Parintele Cleopa


Acest articol apartine blogului Cybershamans
Sursa: politia karmica

Controlul minţii şi Noua Ordine Mondială (video)

Controlul minţii şi Noua Ordine Mondială – Dezvăluiri în cadrul emisiunii “Ghilea Show”

“Nu sunt prea multe posturi tv în România unde poţi vorbi liber despre subiectele cele mai delicate ale momentului cum ar ficontrolul minţii şi protecţia psihică, Noua Ordine Mondială, Iluminati, tenebrele Vaticanului, fenomenul OZN, Apocalipsa sau anul 2012. Unul dintre puţinele locuri de acest fel este „Baricada Tv”, un post tv online ambiţios şi care are deja un trafic consistent. Aici, împreună cu directorul postului, Sorin Ghilea, şi cu un alt realizator tv, Eugen Marinof, am dezbătut toate subiectele enumerate mai sus, fără inhibiţii. Sunt sigur că informaţiile prezentate în cadrul emisiunii “Ghilea show” pot fi de un real folos celor interesaţi să afle adevărul despre lumea în care trăim şi să înţeleagă câteva principii de bază în ceea ce am putea numi protecţia psihică. “

România şi revoluţia conştiinţei
“Dacă privim în jurul nostru la degradarea umană care a devenit un fel de normalitate a acestei ţări, pare să nu existe prea multe speranţe pentru noi, românii. Şi totuşi, s-ar putea produce o revoluţie a conştiinţei într-un astfel de mediu?
Îmi amintesc că actorul şi regizorul Dan Puric a afirmat la un moment dat că românii se pot încadra în două categorii total diferite de oameni: “Poporul român” şi “Populaţia României”.
Deoarece mi-am dat seama că ideea lui Dan Puric surprinde un adevăr fundamental, am considerat că este necesar să o dezvolt întrucât abordarea acestui subiect dintr-o astfel de perspectivă uşurează înţelegerea unor realităţi importante ale României şi cum ar fi posibilă o “revoluţie a conştiinţei” în această ţară, într-un viitor foarte apropiat.
Prin urmare, putem spune că “Poporul român” şi “Populaţia României” sunt două entităţi distincte care, deşi ocupă acelaşi spaţiu geografic, par să trăiască în lumi paralele, raţiunile lor de a exista fiind fundamental diferite:
- “Populaţia României” îşi trăieşte viaţa între un mic şi o bere, între o manea şi o telenovelă. “Poporul român” îşi duce existenţa cu un ochi aţintit asupra valorilor trecutului şi cu celălalt scrutând viitorul, fiind sensibil acum, în prezent, la “Balada” lui Porumbescu şi la versurile lui Eminescu.
- “Populaţia României” este şmecheră şi hoaţă, dispusă oricând la compromisuri. “Poporul român” crede în cinste şi dreptate şi îşi doreşte o viaţă fără compromisuri.
- “Populaţia României” nu are nici o identitate şi nici nu o interesează aşa ceva. “Poporul român” luptă să îşi apere identitatea, înţelegând necesitatea şi beneficiile acesteia.
- “Populaţia României” este centrată cu disperare pe verbul “a avea”. “Poporul român” trăieşte în spiritul verbului “a fi”.
Şi paralela ar putea continua…
Tragedia acestei situaţii constă în faptul că “Populaţia României” este majoritară, iar acest lucru a făcut ca părerile, gusturile, nevoile şi aspiraţiile ei să devină “adevăruri, “valori” şi “idealuri” pe care o mass-media coruptă şi mercantilă le foloseşte pentru a-şi mări rating-ul.
Tragedia constă în faptul că avem o clasă politică care nu este “emanată” de “Poporul român” ci de “Populaţia României”. Cu toate acestea, clasa politică din România nu face parte din “Populaţia României” ci dintr-o a treia categorie, pe care am putea să o numim “Noua nomenclatură”, o entitate care manipulează “Populaţia României” şi luptă conştient împotriva intereselor “Poporului român” pentru a-şi consolida puterea.
Şi atunci, este firesc să ne întrebăm: se poate face ceva într-un astfel de context? Eu sunt sigur că da pentru că tot mai mulţi oameni dintre cei care până mai ieri făceau parte din “Populaţia României” se trezesc şi intră în rândurile “Poporului român”.
În opinia mea există însă trei condiţii esenţiale pentru ca acest proces de “revoluţie a conştiinţei” să se producă:
1. Este nevoie ca tot mai mulţi dintre cei care simt că fac parte din “Poporul român” să se elibereze de teamă şi să devină conştienţi că nu sunt nici slabi, nici izolaţi.
2. Este necesar ca fiecare, acolo unde este, să îşi folosescă aptitudinile pentru a contribui cu ceva la acest proces de trezire spirituală a românilor.
3. Este foarte important ca tot mai mulţi să îşi unească intenţiile în acţiuni comune.
Cheia acestui proces este atingerea unei mase critice de oameni conştienţi care acţionează la unison şi care, în acest fel, pot determina transformări uriaşe în conştiinţa tuturor locuitorilor României.
O serie de cercetări ştiinţifice ce s-au realizat în secolul XX şi ale căror concluzii au fost sintetizate de biologul Rupert Sheldrake în “Teoria morfogenetică” (vezi aici două articole despre această teorie: “Teoria morfogenetică 1″ şi “Teoria morfogenetică 2″ şi un film documentar: “Războiul parapsihologic – dezvăluiri”), demonstrează că atunci când un anumit tip de cunoaştere este asimilată de un număr suficient de mare de indivizi şi se atinge o masă critică, acea cunoaştere devine aproape fulgerător un bun câştigat şi pentru ceilalţi membrii ai speciei sau comunităţii respective. Astfel se realizează un salt calitativ major care, în aparenţă, părea imposibil.
Privind din perspectiva acestor descoperiri, se poate afirma că, dacă un milion de români conştienţi îşi unesc forţele, am putea fi martorii unei revoluţii a conştiinţei care, în viitorul apropiat, ar putea mătura răul ce asfixiază această ţară.
Pentru o Românie a frumosului, a binelui, a dreptăţii, a armoniei, este nevoie să facem împreună ceva.”
Depinde de fiecare dintre noi!
Daniel Roxin

Sursa: Dincolo de limite – Beyond the limits

Natura onirica a Universului

Un fermier statea lungit sub un copac, absorbit in gandurile sale. Sotia sa a venit fugind, cu lacrimi in ochi, si i-a spus ca unicul lor fiu a fost muscat de o cobra. Barbatul a ramas tacut. Stupefiata de aceasta indiferenta aparenta, sotia a inceput sa planga: “Tu nu ai pic de de inima!”. “Nu intelegi nimic!”, i-a
raspuns el. “Noaptea trecuta am visat ca sunt rege si ca am sapte fii. Intr-o zi, acestia au plecat in padure, unde au fost muscati de cobre si au murit. In prezent, ma intreb daca trebuie sa plang dupa cei sapte fii morti in vis sau dupa unicul nostru fiu, muscat de cobra in acest vis pe care il traim acum.” Cu siguranta ca acest om avea o mare putere de discernamant spiritual. Pentru el, atat lumea materiala cat si cea din subconstient sunt la fel de lipsite de realitate. In timp ce visam, lumea fizica in care traim devine ireala si
doar lumea subconstientului pare adevarata. Iar cand “visam” in aceasta lume, uitam de lumea subconstientului.
Toate lucrurile exista doar in Constiinta. Un barbat visa ca este soldat si ca a plecat intr-o batalie, in care este ranit mortal. In vis, el este constient ca va muri curand si este foarte trist. Se gandeste la fiintele dragi pe care va trebui sa le abandoneze. Se trezeste brusc si nu mai poate de bucurie cand realizeaza ca nu
trebuie sa moara si ca totul a fost un vis. Se bucura ca este sanatos si in viata. Dar ce se intampla cu un soldat care, in viata terestra, este ranit de moarte? El se trezeste in lumea astrala si descopera ca de fapt toata trairea sa nu a fost decat un vis, ca de fapt nu are corp fizic. Trebuie sa intelegem ca toate
experientele sunt traite intr-o stare de vis!
Timpul si spatiul formeaza o urzeala imaginara, pe care este construit acest Univers. Sa presupunem ca eu adorm si visez ca sunt la bordul unui avion care parcurge cele 12000 de mile care despart Los Angeles de India. Trezindu-ma, descopar ca toata experienta nu a avut loc decat in creierul meu si ca nu a durat decat cateva secunde. Aceasta este natura iluzorie a timpului si spatiului, pe care se bazeaza toate ideile umane despre realitate.
Aceasta lume iti pare reala datorita faptului ca Dumnezeu te-a adus la viata in Visul Sau Cosmic. Tu faci parte din Visul Sau. Daca tu visezi ca te-ai lovit cu capul de un perete, in urma acestui fapt poate apare o durere imaginara de cap. Cand te trezesti, realizezi ca nu a existat nici un perete de care sa te lovesti si ca experienta pe care ai trait-o nu a fost decat in vis si ca nu te afecteaza in momentul prezent. Acelasi lucru se intampla cu visele pe care le consideri reale si pe care le traiesti in prezent. Trezeste-te la unica Realitate, Dumnezeu, si cu siguranta vei descoperi ca viata terestra nu este decat un spectacol, un joc de
lumini si umbre.
Intr-un film actiunea pare foarte reala, dar privind din cabina de proiectie poti sa observi ca intreaga istorie nu este animata decat de o singura raza de lumina. Acelasi lucru se intampla si cu Marele Film al Creatiei. Dumnezeu a spus :”Sa se faca lumina!” (Geneza, 1:2). Intregul Univers a fost emanat de o singura raza de lumina divina. Este un film cosmic, asemanator cu cel din sala de cinematograf. Diferenta consta in faptul ca, in sala de cinematograf, spectacolul este bidimensional, solicitand doar vazul si auzul, in timp ce “filmul” cosmic este multidimensional si afecteaza toate cele cinci simturi ale omului. In sala
de cinematograf, imaginile proiectate pot sa va faca sa radeti sau sa plangeti, dar filmul proiectat de Dumnezeu este mult mai complex si deci mai captivant.
Un fizician comenta cu condescendenta:
“Este foarte frumos sa reprezint arborii, florile, raurile precum un vis al lui Dumnezeu. Stiinta a revelat ca toate aceste lucruri sunt identice in esenta, ca sunt cu toate formate din protoni si electroni”.
Atunci, prompt, Yogananda l-a intrerupt:
“Daca tu ai lasa o gramada de caramizi sa cada la sol, crezi ca vor forma o casa? Cu siguranta ca nu. Este necesara o inteligenta pentru a face ceva coerent cu o gramada de caramizi. Protonii si neutronii sunt “caramizile” din care a fost construit Universul. Dar a fost necesara o Inteligenta pentru ca acesta sa
capete forma pe care o are. Toate florile, toate raurile, toti arborii sunt dotati cu inteligenta.”
De unde provine materialul de constructie al Universului?
Inaintea creatiei nu a fost decat Dumnezeu. Aceasta nu este o explicatie suficienta pentru a spune ca Dumnezeu este Atotputernic si ca El poate realiza aceste miracole. Chiar si aceste miracole au nevoie de un fundament real, de o baza reala. Dumnezeu este Constiinta. Indiferent de calitatea materiei, aceasta a fost creata printr-un act de vointa al Constiintei Sale. Daca aceasta este adevarat, si nu poate fi altfel, atunci Constiinta este reala si materia este iluzorie. Stiinta insasi accepta aceasta afirmatie, in masura in care demonstram ca materia este o iluzie. Lucrurile care ne inconjoara nu sunt de fapt pietre dure, arbori maiestuosi sau rauri care curg involburate, toate diferite una de cealalta. Dincolo de aceste aparente, nu se gasesc decat atomi in miscare, in vibratie. Si chiar si acesti atomi sunt o iluzie. In spatele energiei cosmice se gasesc gandurile lui Dumnezeu. Cu aceasta nu vreau sa demonstrez ca universul fizic nu este real, ci doar ca realitatea sa difera de aparenta sa. Realitatea lumii materiale consta in faptul ca intregul univers este fundamentat pe Constiinta. Dumnezeu a creat Universul in Visul Sau.
“Cine l-a creat pe Dumnezeu?” – l-a intrebat un vizitator pe Yogananda.
Acesta, zambind, i-a raspuns: “Numeroase persoane mi-au pus aceasta intrebare. Traind in lumea creatiei, ei isi imagineaza ca nimic nu poate sa existe fara o cauza. Dar Dumnezeu, Cauza Suprema, se situeaza dincolo de cauzalitate. Nu este posibil ca El insusi sa fi avut un creator. Cum este posibil ca existenta Absolutului sa depinda de un alt Absolut?”
Cu adevarat, este o greseala sa afirmi ca Dumnezeu a creat acest Univers, la fel cum un tamplar creeaza o masa. De fapt, Dumnezeu a devenit acest Univers; fara sa-si modifice in nici un fel natura Sa intrinseca, El a transformat o parte a Constiintei Sale in aceasta Iluzie Cosmica, Maya, Universul in care traim.
Nimic nu este ceea ce pare a fi. Toate lucrurile sunt o manifestare a gandurilor lui Dumnezeu.
Cum poate Dumnezeu, Unica Realitate, sa manifeste acest univers dual, iluzoriu? El il creeaza cu ajutorul principiului dualitatii. Constiinta Sa Unica manifesta aparenta contrariilor: lumina si intuneric, placere si durere, pozitiv si negativ; astfel, El obtine o infinitate de iluzii in opozitie. O parte a Constiintei Sale se
afla in miscare, adevar care este revelat si in Biblie: “Si Duhul Sau se purta pe deasupra apelor” (Geneza, 1, 2). Putem compara aceasta miscare cu cea a valurilor pe suprafata unui ocean. Nivelul oceanului ramane intotdeauna identic, indiferent cat de inalte sunt valurile, deoarece fiecare miscare catre inalt este corelata cu o coborare in abis, nivelul global al oceanului ramanand acelasi. Analogic vorbind,
Dumnezeu, Oceanul de Spirit nu este afectat de Creatia Sa. Spiritul Sau exista pretutindeni, neclintit si toate miscarile creatiei Sale sunt asemeni valurilor oceanului. Unitatea Infinitului face sa vibreze o parte a Sa si o determina sa devina doi, apoi multiplu, pina ce apar stelele, galaxiile, planetele, oamenii si
animalele. Vibratia cosmica primordiala este AUM. Este Amin, Logosul, Cuvantul din Evanghelia lui Ioan, este Muzica Sferelor la grecii antici, Anuhavar la zoroastrieni. Prin aceasta Vibratie Primordiala, intregul Univers vine in manifestare. Aceasta vibratie produce dualitatea. Cunoasterea Realitatii Unice ne
permite sa transcendem toate contradictiile din natura. Acceptati cu aceeasi stare de spirit tot ceea ce vi se intampla in viata: bucurie si durere, placere si neplacere, succes si esec! Nu traiti decat pentru Dumnezeu, nu-L serviti decat pe El, nu-L iubiti decat pe El!
“Guruji, la ce este necesar raul in Creatia lui Dumnezeu?” – a intrebat un discipol. “Divinul este cu siguranta plin de bunatate si iubire. Este cu putinta, cum pretind anumiti autori moderni, ca El sa se delimiteze de existenta Raului?”
“Dumnezeu ar trebui, cu siguranta, sa fie prost ca sa nu observe raul. El, care observa fiecare fir de iarba, cum sa nu observe un lucru atat de evident?”
“Dar poate ca nu-l percepe ca fiind Raul?” – a continuat discipolul. “El este Cel care a creat Raul. El este constient ca oamenii traiesc in iluzie si ca sufera, deoarece chiar El a creat aceasta iluzie”.
“Deci putem spune ca El a dorit sa creeze Raul?”
“Raul este insasi Maya, Iluzia Cosmica. Este o forta constienta care, odata adusa in existenta, urmareste sa se perpetueze. Ea incearca sa aserveasca constiinta noastra planului fizic. Dumnezeu, Unica Realitate urmareste, in acelasi timp, sa ne atraga catre El, prin intermediul dragostei Sale divine”.
“Dar, din ceea ce spuneti dumneavoastra, Necuratul are propriul sau rol in cadrul Creatiei”.
Yogananda a suras si a spus:
“Raul din Creatie este asemeni personajului negativ dintr-o piesa de teatru. El ne ajuta sa ne indragostim de eroii pozitivi si de actiunile pline de virtute. In acelasi fel, Raul si consecintele sale servesc pentru a trezi in noi dragostea pentru bine si pentru Dumnezeu”.
Discipolul a continuat:
“Dar daca este asa, maestre, daca binele si raul nu sunt decat niste personaje in aceasta cadrama cosmica, putem spune ca, indiferent daca suntem sfinti sau raufacatori, toate acestea nu sunt decat niste roluri si acestea nu afecteaza adevarata noastra natura, care este o reflexie a lui Dumnezeu?”
Maestrul a inceput sa rada:
“Daca urmarim sa ducem acest rationament pina la capat, putem spune ca aveti dreptate. Dar nu uitati niciodata ca, daca jucati rolul personajului negativ intr-o piesa, veti suporta si consecintele actiunilor negative din piesa, pedeapsa. Daca insa jucati rolul sfantului, va veti trezi din acest vis cosmic si va veti
bucura in eternitate de fuziunea cu Divinul”.
Yogananda s-a adresat unui discipol nou venit:
“Ce crezi ca opreste Pamantul sa se lanseze in spatiu, intr-o calatorie care sa-l indeparteaza de Soare?”
“Atractia gravitationala exercitata de Soare“ raspunse discipolul.
“Si ce crezi tu ca opreste Pamantul sa se apropie de Soare?”
“Forta centrifuga, care-l determina sa ramana pe orbita”.
Yogananda a abandonat acest subiect, surazand. Dupa o perioada de timp, discipolul a realizat ca Maestrul folosise Soarele ca pe un simbol al Divinitatii si Pamantul ca simbol al omului, in permanenta sa fuga de atractia divina. Yogananda a dorit sa ne incite, pentru a ne determina sa ne deschidem sufletul si sa eliminam orice rezistenta fata de Apelul de dragoste al Divinului”.
”Paramahansa Yogananda – Natura onirica a Universului”
Sursa:esoterism.ro
Sursa: Dincolo de Orizont