O descoperire senzationala zguduie lumea oamenilor de stiinta. Istoria trebuie rescrisa.
BOMBA
În cursul lunii februarie 2012, o echipa de geologi, romano-canadiana, urmarind ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatarsi in urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana au facut din intamplare o descoperire care ar putea
rasturna toata istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capatul rectangular al unei lespezi aurii care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reiesit ca era vorba intr-adevar de o piatra compozita, obtinuta din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate, dupa o tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale.
HIPERBOREANUL
Faptul este cu atat mai surprinzator cu cat galeria unde a fost semnalata lespedea, supranumita si Galeria Hiperboreana si aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana, fusese cercetata in urma cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 si, datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii. Printre mineri inca se mai vorbeste in soapta despre aceasta galerie si nu sunt putini cei ai caror tati sau frati mai mari, fosti mineri la Rosia Montana, care au luat parte la consolidarile si sapaturile arheologice din galerie la acea vreme, au disparut de-acasa si s-au intors batuti dupa cateva saptamani. Între timp cei mai multi dintre ei au murit datorita bolilor profesionale. Cei patru martori ramasi in viata nici macar nu mai doresc sa-si aminteasca. Unul dintre ei, domnul Ion Mois, fost sef de echipa pe timpurile acelea, dupa o indelunga chibzuiala, s-a hotarat totusi sa rupa
tacerea. Iata relatarea faptelor petrecute atunci, asa cum le-a trait martorul ocular Ion Mois:
„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se
inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa va niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera.
Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.
Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa... ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.
Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea. Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” - a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! - „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la
Moscova!... Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Şi daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.
S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu.... Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.
Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, - mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Şi tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Înauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai
vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”.
LESPEDEA
Dar sa revenim la lespede...
Ne aflam in luna aprilie 2012. În urma discutiilor purtate cu usile inchise la Ministerul Minelor Petrolului si Geologiei, partea canadiana a opinat ca aceasta descoperire sa nu fie facuta publica iar galeria sa fie inchisa de urgenta. Partea romana a fost de acord cu pastrarea secretului insa a insistat sa continue cercetarile si sa trimita o a doua echipa, de data aceasta de arheologi condusa de un arheolog batran cu o cicatrice in coltul ochiului stang. Timp de trei luni, sapaturile in jurul lespezii s-au derulat in secret, rezultatul fiind decopertarea integrala a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani in urma scheletul uriasului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu sapatul rocii si cu decopertarea o facusera arheologii de atunci. Masuratorile au scos la iveala faptul ca lespedea, perfect slefuita, avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult
decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.
Zona a fost imediat inchisa cu gard de sarma ghimpata si pusa sub paza militarizata iar sapaturile preliminare pentru forarea unui put cu diametrul de 12 metri care sa ajunga pana la lespede au demarat la inceputul lunii mai 2012.
La sfirsitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasa la suprafata, segmentata in 80 de calupuri egale, incarcata in containere si transportata de urgenta noaptea, sub escorta militara catre o destinatie necunoscuta. Totusi exista unele informatii din surse demne de incredere, din care rezulta ca fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galati si ca au deja topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, dar locul secret unde se afla ele depozitate acum inca nu se cunoaste.
SCRIEREA DACICĂ VECHE
Faptul ca lespedea a disparut si nu s-a pastrat nici macar o fotografie a ei este lesne de inteles. Un lucrator care a participat la dezmembrarea ei sutine ca exista totusi un set de fotografii care au fost facute de catre un batran arheolog roman de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist si care, a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea prezinta o valoare culturala si istorica inestimabila pentru poporul roman si pentru intreaga umanitate si in orice caz incomensurabil mai mare decat valoarea ei economica. Pentru argumentarea afirmatiei arheologul a prezentat atunci cateva fotografii ale lespezii in care se putea observa ca toata suprafata ei era acoperita de o scriere in basorelief, de un verde smarald, total necunoscuta dupa spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasga, dispusa in trei siruri paralele care porneau din partea stanga sus si serpuia in diagonala incolacindu-se in spirala in jurul unui cap de lup, si sfarsind apoi la baza ei, in
coltul din dreapta. Se pare ca autoritatile romane au ramas insensibile la aceste atentionari si dovezi si au dispus taierea si topirea lespezii, urmand ca dupa vanzarea aurului sa verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiana, conform contractului de exploatare a aurului si a metalelor rare ale zonei.
SHAMBALLA ?
„Lucrurile insa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci cand, - declara de data aceasta reputatul arheolog, al carui nume din motive de siguranta personala nu-l putem face public - la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4 metri in interiorul caruia cobora o scara elicoidala ale carei trepte erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee. Desi cei cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii si-au revenit dupa o vreme din uimire, totusi inafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scari in jos, nimeni nu a mai avut curajul sa coboare si sa verifice ceea ce se afla in put, iar a doua zi a fost deja prea tarziu. Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata. Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui si-apoi au turnat ciment si au sigilat-o. A
doua zi au fost inchise gura putului exterior precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de catre agatarsi. Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii putului din adancul minei, precum si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam niste documente care garantau pastrarea Secretului de Stat si-apoi am plecat cu totii speriati inapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”
La sediile Ministerului Minelor Petrolului si Geologiei si al Institutului de Arheologie din Bucuresti, asa cum de altfel era si de asteptat, nimeni nu stie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a asternut tacerea. Exista unele voci carea firma ca persoane suspuse de la Guvern au musamalizat toata afacerea si ca bancherii elvetieni isi freaca mainile satisfacuti. Ultima data cand s-a mai putut discuta cu batranul arheologul si cu lucratorul martor a fost in dupa-amiaza zilei de 28 iulie 2012. Dupa aceasta data acesti doi martori care s-au expus si au rupt tacerea nu au mai putut fi gasiti la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi gasiti nicaieri. Vecinii povestesc ceva despre niste ridicari cu dubele, cu agenti mascati in miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.
ÎN ATENŢIA CITITORILOR!
Daca veti avea vreodata curiozitatea sa va aventurati singuri prin padurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, sa nu va mirati daca veti intalni un om cu o privire luminoasa, violacee, care sustine ca a fost in Shamballa si ca stie un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce catre minele de aur de la Rosia Montana. Iar daca incepe sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta, probabil pelasga, ascultati-l cu atentie, chiar daca nu intelegeti ce spune in acel moment. Va veni o vreme cand veti pricepe.
