sâmbătă, 6 august 2011

August, luna evenimentelor majore care au întors cursul istoriei

 Autor: Bogdan Cojocaru
Întregul calendar politic european este construit în jurul ideii că nimic nu se întâmplă, sau nu ar trebui lăsat să se întâmple în august. Dar istoria ne demonstrează că liderii europeni se păcălesc singuri crezând că august este o lună sigură în care pot fugi la mare sau la munte. În august, de exemplu, Hitler a dat ordin armatei germane să atace Polonia, armatele pactului de la Varşovia au invadat Cehoslovacia, iar tancurile irakiene au intrat în Kuwait, scrie editorialistul Gideon Rachman de la Financial Times.

Drama care înconjoară summit-ul de urgenţă al liderilor din zona euro organizat la Bruxelles luna trecută a fost produsă printre altele de pericolul că haosul va cuprinde pieţele financiare dacă Grecia nu primeşte din nou bani. Unul din motivele nespuse ale grabei cu care au acţionat liderii europeni a fost însă nevoia disperată de a încropi un plan înainte de venirea vacanţei. Summit-ul poate fi considerat un succes având în vedere spaţiul limitat de menavră al participanţilor. Este mai mult ca sigur că întâlnirea nu a pus capăt crizei din zona euro, dar liderii europeni s-ar putea să fi făcut destul pentru a nu fi nevoiţi să convoace un alt summit înainte de septembrie.
Când ceva dramatic se întâmplă în august, liderii europeni sunt adesea prinşi pe picior greşit. În august 2008, când tancurile ruseşti mărşăluiau prin Georgia, ministrul britanic al afacerilor externe din acea vreme, David Miliband, a trebuit să gestioneze criza prin telefonul mobil, el aflându-se în vacanţă în Spania.


Când Miliband şi-a ocupat funcţia, se "lăfăia" cu gândul că marele lui birou este acela din spatele căruia predecesorul său Edward Grey rostea în ajunul Primului Război Mondial faimoasele cuvinte: "Luminile se sting în toată Europa. Nu le vom mai vedea aprinzându-se niciodată în vremea noastră". Grey vorbea seara, la începutul lui august 1914, când a izbucnit războiul.
După 25 de ani, în august 1939, Europa se îndrepta din nou către război. Pe 23 august a fost anunţat, unei lumi şocate, pactul Molotov-Ribbentrop, dintre Rusia sovietică şi Germania nazistă, care a făcut inevitabilă invazia Poloniei şi cel de-Al Doilea Război Mondial. În noaptea de 31 august, Adolf Hitler a ordonat armatei germane să atace Polonia.


Tendinţa crizelor internaţionale de a izbucni în august persistă şi în epoca modernă. Primăvara revoluţionară de la Praga a fost zdrobită când Uniunea Sovietică şi aliaţii pactului de la Varşovia au invadat Cehoslovacia, în august 1968.
Preşedintele american George H. W. Bush a observat cu siguranţă că este ceva ciudat cu miezul verii. Primii lui trei ani de mandat au fost caracterizaţi de evenimente majore, în luna august. În august 1989, s-a făcut prima breşă în Cortina de Fier, când Ungaria şi-a deschis graniţele cu Austria declanşând şirul de evenimente care a dus la căderea zidului Berlinului o lună mai târziu.


În august 1990, Irakul lui Saddam Hussein a invadat Kuwaitul, iar în câteva săptămâni, Bush şi-a adunat aliaţii şi a pornit primul război din Golf. Un an mai târziu, în august 1991, Bush a anunţat că în URSS are loc o lovitură de stat, iar Mihail Gorbaciov a fost arestat. În doar câteva zile, URSS a început să se destrame.


Între timp, preşedintele a început să vadă un model: "Ce este cu luna august?", a întrebat el tare.


Întrebarea este pertinentă. O explicaţie ar fi că lumea democrată tinde să fie pe jumătate adormită, sau pe plajă, în august, ceea ce face ca această lună să fie ideală pentru dictatori şi autocraţi să acţioneze.
În timp ce pare a fi o practică standard ca războaiele să fie pornite în august, ar fi deplasat să înscenezi o criză financiară în vacanţa de vară. Oamenii care ştiu mai multe în acest domeniu vor spune, însă, că există precedente. Speculaţiile împotriva lirei sterline au forţat Marea Britanie să iasă din mecanismul cursului de schimb (ERM) în august 1992. Moneda tailandeză s-a prăbuşit în august 1977, punând bazele unei crizei financiare asiatice.
Dar în lumea occidentală, marile crize financiare au aşteptat în general până în toamnă. Crash-ul de le Wall Street din 1929 şi versiunea miniaturală din 1987 s-au produs în septembrie. Este adevărat că primele semne ale actualei crize au venit printr-o injecţie de lichiditate de la BCE în august 2007. Dar colapsul Lehman Brothers nu a urmat decât în septembrie 2008.

Poate că în zona euro criza va reînvia mai devreme decât au stabilit politicienii.
Sursa: zf.ro

6 AUGUST- SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. “Lumina de pe Tabor nu este fiinta lui Hristos, ci slava fiintei Lui “

Schimbarea la Faţă a Domnului

Ev. Matei 17, 1-9
Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
PREDICA LA SCHIMBAREA LA FATA A PARINTELUI ILIE CLEOPA
Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care este incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice imparatesti.
De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile sunt mai grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este aratata toata taina iconomiei in trup a lui Iisus Hristos si toata mantuirea neamului omenesc.
Astazi este dumnezeiasca Schimbare la Fata a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viata Mantuitorului nostru, aceasta mare sarbatoare si prealuminat praznic s-a petrecut in anul treizeci si trei al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in ultimul an al propovaduirii Sale.
Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevarat. El i-a intrebat pe apostoli : Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului ? Iar apostolii ziceau : Doamne, unii zic ca Tu esti Ilie, altii zie ca esti Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din prooroci ( Matei 16, 13-14 ).
Iar Mantuitorul, vrand sa scoata din mintea lor aceasta mare greseala, ca El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reintrupat, ( ca sa scoata din mintea lor si a tuturor popoarelor crestine de mai tarziu ), a binevoit sa-i ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si sa-i suie pe varful Muntelui Tabor.
Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui – ca muntele este mare, lung si inalt -, cand au ajuns cu Mantultorul sus, de mare oboseala, au stat jos si s-au odihnit pana au adormit. Apoi, trezindu-se ei, prin iconomia lui Dumnezeu, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor. Hainele Lui s-au facut ca lumina, fata Lui stralucea mai mult decat soarele, iar ei, vazand aceasta, s-au spaimantat foarte si au vazut ca statea in vazduh si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.
Moise era icoana si inchipuirea Mantuitorului, care a condus poporul lui Israel prin pustie pana la primirea legii, mai inainte de venirea lui Hristos; si Ilie, cel mai slavit dintre prooroci, care va veni si la a doua venire sa predice Evanghelia trei ani si jumatate pe pamant, impreuna cu Enoh si Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca sa intoarca poporul evreiesc la dreapta credinta.
Stand ei asa si privind la Mantuitorul, auzeau cum vorbea Mantuitorul cu Ilie si cu Moise in limba aramaica, limba lui Adam, pentru intrarea care avea s-o faca El in Ierusalim si pentru preaslavita Lui patima, pentru rastignire, pentru moarte si inviere.
Apostolii auzeau, dar erau imbatati de lumina, de frica si de cutremur, ca un nor deodata a cuprins varful Taborului. Dar norul acesta nu era intunecat, ci luminos ca soarele si se intindea de la cer pana la pamant si un glas din nor, de sus, s-a auzit : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit. Pe Acesta sa-L ascultati ! ( Matei 17, 5 ).
Dar, stand ei, deodata au disparut cei doi prooroci . Ilie s-a dus in tara sa si Moise s-a ridicat la cer, iar ei au ramas uimiti, intelegand ca Hristos nu-l Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia, ci este Cel Care l-a sfintit pe Ieremia in pantecele maicii lui, si iarasi ca Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, pentru ca Dumnezeu anume a voit sa se arate acesti doi prooroci, ca El este Dumnezeul proorocilor si nu unul din prooroci.
O, minunile Tale, Doamne ! Ce era pe Tabor acum ? Taborul luase forma Bisericii. Acolo se vedeau cele doua Testamente : Testamentul Vechi era reprezentat prin Ilie si prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trel apostoli : Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.
” Acolo – zice dumnezeiescul parinte Efrem Sirul – au vazut apostolii pe prooroci si proorocii pe apostoli. A vazut iconomul Tatalui, adica Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, caruia i s-au dat cheile imparatiei cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a vazut pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, si s-a facut Muntele Taborului in chipul Bisericii “.
Acolo se aude si glasul Tatalui, dupa ce pleaca cel doi prooroci, Care zice : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati !
Petru Apostolul, care iubea mult pe Mantuitorul, ca si Ioan Evanghelistul, nestiind ce vorbeste – cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca bucuria, lumina si dulceata aceea pe care o vazuse acolo, sa ramana cu el totdeauna. De aceea, cand a vazut pe Tabor pe cei doi prooroci, ii spune Mantuitorului : Doamne, bine este sa stam noi aici ! Sa facem aici trei colibe ! Tie una, lui Moise una si una lui Ilie ! ( Matei 17, 4 ). Dar uitase ca-i trebuie si lui coliba si lui Ioan Evanghelistul si lui Iacov ! Dragostea lui era sa-i umbreasca pe cei trei pe care-i vazuse.
Iar Mantuitorul, parca-i zicea lui Petru :
” O, Petre, vrei sa-mi faci Mie coliba ? Iata indata vine coliba !”
Si inca stand ei de vorba, un nor luminos i-a acoperit pe dansii. Un nor plin de stralucire si de lumina ii umbrea, le tinea si umbra si lumina. Si-i zicea Mantuitorul lui Petru : ” Iata, Petre, coliba ! Mai vrei sa faci coliba ? Eu ti-am adus nori din cer, ca sa te umbreasca si sa te lumineze. Adu-ti aminte, Petre, ca n-am nevoie aici de colibele tale ! Eu sunt care am acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000 robiti, care au iesit din robie sub nor. Ii duceam ziua si-i acopeream ca sub aripi de vultur si noaptea ii luminam cu stalp de foc.
Iata, Petre, coliba nefacuta de tine ! Iata nor care straluceste mai mult decat soarele, si-ti tine si umbra ! Deci sa stii, Petre, ca Eu n-am nevoie de colibele tale. Eu pot sa umbresc tot pamantul si tot cerul, ca Eu l-am facut “.
Si atunci, din acel nor preascump, aude Petru glasul Tatalui, al Parintelui, ca se dusesera proorocii. Vine Tatal din cer si marturiseste cine este Hristos. Ce le spune ? ” Voi ati vazut ca Hristos nu-i nici Ilie, nici Moise, nici Ieremia. Hristos Dumnezeu, Care-i cu voi pe Tabor, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit; pe Acesta sa-L ascultati !”
Dumnezeu Tatal stia ca Petru o sa-L marturiseasca pe Hristos pana la Roma si acolo avea sa moara rastignit cu capul in jos; si Ioan Evanghelistul avea sa fie ingropat de viu, si lui Iacov avea sa i se taie capul cu sabia de catre Irod. Stia ca pana la moarte vor marturisi pe Hristos.
” Dar sa stiti pe cine marturisiti ! Acesta Care pe Tabor S-a schimbat la fata si hainele Lui se vad acum ca lumina si fata Lui ca soarele, nu este Moise, nu-i Ilie, nici Ieremia, nu este unul din prooroci, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit, Pe Care si la Iordan L-am marturisit, pe Acesta sa-L ascultati ! ”
Si asa au luat incredintare mai mult marele Apostoi Petru, cu Ioan si Iacov, ca Iisus Hristos este Mesia, este Fiul lui Dumnezeu si nu este unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor, Care i-a zidit pe ei in pantecele maicilor lor.
Dar, o, minunile Tale, Mantuitorule ! Ce s-a aratat pe Tabor ? Oare fiinta lui Hristos ? Doamne, fereste ! Ar fi o hula sa gandesti aceasta, ca fiinta era aceea ce iradia din Hristos.
Prin secolul al XII-lea, a fost in Bulgaria o erezie ce se chema ” bogomili “. De la aceia au ramas cartile care se numesc ” Visul Maicii Domnului “, ” Epistolia ” si ” Cele douasprezece vineri “, carti apocrife pe care Biserica le-a tolerat, dar nu le-a aprobat niciodata.
Acesti eretici aveau pretentia ca ei, atunci cand se roaga, vad fiinta lui Dumnezeu. O, ce mare hula si nebunie ! Fiinta lui Dumnezeu, care n-o vad heruvimii si serafimii si toate puterile cele ganditoare din ceruri, ei aveau pretentia ca, atunci cand se roaga, apare o lumina si vad fiinta lui Dumnezeu !
Era cea mai mare hula adusa lui Dumnezeu, ca cineva poate sa vada fiinta Lui ! Ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan ? Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut ! ( Ioan 1, 18 ). Aici nu face aluzie la Dumnezeu intrupat, ca pe Acela l-am vazut; sau la Dumnezeu, Care se arata lui Avraam, lui Isaia si lui Moise, cu pogoramant si cu inchipuire, ci la fiinta lui Dumnezeu, pe care nimeni n-a vazut-o niciodata.
Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibila la toate taberele mintilor rationale din cer si de pe pamant si nimeni nu poate sa vada ce este El dupa fiinta. Iar acei eretici spuneau ca ei in vremea rugaciunii vad fiinta lui Dumnezeu.
Slava fiintei lui Dumnezeu reflecta raze si se lumina ca soarele, pentru ca El era Insusi Dumnezeu si din dumnezeirea Lui slobozea raze ca un soare intens dumnezeiesc. Ceea ce se vedea pe Tabor nu era lumina creata, ci necreata, lumina care izvora din dumnezeirea Lui si era slava fiintei lui Dumnezeu sau lumina slavei lui Dumnezeu.
Aceasta era deosebirea intre schimbarea la fata a lui Hristos si a sfintilor Lui, prooroci, patriarhi si cuviosi de mai tarziu.
Tocmai aceasta a fost lupta cea mare si inversunata a Sfantului Grigorie Sinaitul si Sfantului Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte, cu ereticii Varlaam si Achindin, balaurii cei din Calabria Italiei, care-i invinuiau pe sihastrii din Athos ca sunt bogomili, care spun ca vad o lumina in vremea rugaciunii si ca vad fiinta lui Dumnezeu.
Dumnezeiescul Grigorie Palama, ale carei sfinte moaste, cu toata nevrednicia, le-am sarutat acum cativa ani la Mitropolia din Tesalonic, a fost cel mai mare teolog grec din secolul XIV. El a intrecut pe toti cu teologia lui, fiind mai presus de apofatismul Sfantului Dionisie.
Daca Sfantul Dionisie Areopagitul are cea mai inalta teologie, teologia apofatica sau negativa, Sfantul Grigorie Palama a trecut si peste aceasta. El numai cu putin a intrecut pe dumnezeiescul Maxim Marturisitorul, prea indumnezeitul la minte, cel mai mare varf al teologiei grecesti. Sfantul Grigorie apara pe parintii din Sfantul Munte, pe isihasti, ca nu sunt bogomili, ca vad lumina mare in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii.
Si nu vad fiinta lui Dumnezeu, ci altceva vad. Ce vad ? Slava fiintei lui Dumnezeu ! Cititi in Filocalia VII, care o aveti, si vedeti lupta cea mare, care a tinut sute de ani pe tema isihasmului ! Sa vedeti, lumina era care iradia din Hristos, dar nu era fiinta Lui. Auzi ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul : ” Din tot trupul Sau izvora raza slavei lui Dumnezeu “.
Deci lumina de pe Tabor nu este fiinta lui Hristos, ci slava fiintei Lui. Sa stiti totdeauna, cei care sunteti teologi ! Ca o sa aveti discutii cu oameni paruti filosofi ai veacului de acum. Niciodata fiinta lui Dumnezeu nu s-a aratat cuiva, ci slava fiintei lui Dumnezeu. De aceea canta Biserica astazi : ” … aratand ucenicilor Tai slava Ta – cat ? nu toata, ci -, pe cat li se putea “.
Deci, slava fiintei lui Dumnezeu s-a aratat pe Tabor apostolilor. Si aceasta se poate arata si sfintilor in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii, celor ce stiu sa se roage cu inima lui Dumnezeu. Dar nu este aceasta fiinta Lui, ci slava fiintei Lui. Sa retineti !
Sa stiti un lucru. Slava fiintei lui Dumnezeu este nedespartita de fiinta Lui. Dupa cum la soare raza nu se desparte de ea, asa si slava lui Dumnezeu nu se desparte de fiinta Lui. Dar nu este insasi fiinta Lui, ci slava fiintei lui Dumnezeu.
Iata ce este, fratiIor, Schimbarea la fata a Mantuitorului. Cum v-am spus la inceput, nu s-a facut luminarea dinafara, ci dinauntru, adica Hristos nu Se lumineaza de altcineva, ca sa straluceasca ca luna, ci invers. La Hristos, lumina care se vedea in Tabor nu era ca la sfintii care se schimbau la fata.
Asa sa intelegeti lumina de pe Tabor, asa sa intelegeti lumina pe care o pot vedea sfintii intr-o mare si inalta rugaciune a inimii. Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata ? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase hotia ! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a sufletului.
Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale desavarsirii, nu mai seamana.
Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :
- Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;
- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si duh, si
- Odihna duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Dmitri Rogozin: ” NATO planifica o campanie in Siria si pregateste un atac in Iran !”


Reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, susţine că Alianţa planifică o campanie militară în Siria, pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad, având ca obiectiv pe termen lung pregătirea unui atac asupra Iranului, informează RIA Novosti, în pagina electronică, potrivit Mediafax.
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat miercuri violenţele din Siria, cerând autorităţilor de la Damasc să pună capăt utilizării forţei împotriva protestatarilor paşnici, fără a solicita însă intervenţia NATO.
“Această declaraţie înseamnă că planificarea (operaţiunii militare) este deja în curs. Poate fi o concluzie logică a acestor operaţiuni militare şi de propagandă ale unor ţări occidentale împotriva Africii de Nord”, a spus Rogozin, într-un interviu publicat vineri de Izvestia.
El a afirmat că Alianţa vrea să vizeze numai regimurile “ale căror puncte de vedere nu coincid cu cele ale Occidentului”.
Rogozin şi-a exprimat şi acordul cu experţii care consideră că Siria şi, ulterior, Yemenul, ar putea deveni ultimele etape înaintea declanşării unui atac asupra Iranului. “Se strânge laţul în jurul Iranului. Planificarea militară împotriva Iranului este în curs. Şi, desigur, suntem îngrijoraţi de escaladarea situaţiei către un război pe scară largă în această regiune uriaşă”, a spus el.
După ce a învăţat lecţia libiană, Rusia “va continua să se opună unei rezoluţii de forţă privind situaţia din Siria”, a afirmat Dmitri Rogozin, adăugând că urmările unui conflict pe scară largă în nordul Africii ar fi devastatoare pentru întreaga lume.
Sursa: Secretele Sistemului

CATRENELE LUI NOSTRADAMUS- RUSIA VA ATACA ROMANIA IN DEBUTUL WW3

Dupa ce saptamana trecuta v-am prezentat unul dintre cele mai interesante catrene ale lui Nostradamus(aici), in care este descris inceputul unui razboi de proportii in Orientul Mijlociu, probabil cel de-al Treilea Razboi Mondial,astazi va voi prezenta catrenul in care celebrul profet face referire ,cel mai probabil,la tara noastra.Descrierea este de o violenta deosebita iar gravitatea limbajului indica faptul ca atunci cand aceste evenimente vor avea loc,impactul asupra populatiei nationale dar si globale,va fi unul major.In continuare,catrenul:

Century IV Catren 82



French
Amas s'approche venant d'Esclavonie
L'Olestant vieux cite ruinera
Fort desolee vera sa Romainie
Puis la grand flamme estaindre ne scaura .

Evident ,expresia d'Esclavonie indica faptul ca este vorba despre Rusia,insa cel mai problematic termen din acest catren,ar fi "Romainie".Termenul "Romanie",care inseamna "Romanii", este considerat de unii ca ar face referire la Italia insasi,catrenul descriind un atac de proportii asupra Italiei.Altii insa au remarcat faptul ca este specificat in finalul catrenului efectul politic si militar pe care il produce acest atac al Rusiei:"Puis la grand flamme estaindre ne scaura"(Astfel,flacarile Marelui Razboi ne mai putand fi oprite). Acest vers i-a facut pe unii sa-si aduca aminte ca si Romania este un popor latin,DECI cu origini Romane.De altfel,in cazul in care Rusia ar declara razboi Europei occidentale,este mult mai probabil ca Romania sa fie atacata inaintea Italiei,tara noastra aflandu-se in imediata vecinatate a slavonilor.Sa nu uitam tensiunile diplomatice care au luat proportii in ultima perioada intre tara noastra si guvernul de la Moscova,si din cauza bazei americane de la Kogalniceanu,dar si recentul proiect al Scutului Antiracheta.
In plus,observand stilul caracteristic in care Nostradamus si-a criptat catrenele,nu pot trece cu vederea faptul ca simpla scriere a cuvantului "Romainie" se aseamana izbitor cu "Roumanie",asa cum se scrie Romania in franceza,profetul facand astfel discret aluzia la tara noastra.Este adevarat ca in secolul XVI atunci cand Nostradamus si-a scris catrenele,Romania nu exista decat in visele unora.Insa popoarele si numele de natiuni care se regasesc in catrenel lui Nostradamus dar care insa nu existau pe vremea sa,sunt des intalnite.Traducerea catrenului:


Romana
Din Rusia vor navali in masa..
Distrugatorul Antic va ruina acel oras
,
Violenta distrugere "Romanie" va suferi
,
Astfel,flacarile Marelui Razboi ne mai putand fi oprite
.

Interpretarea corecta(in opinia mea si a altora) a acestui catren este urmatoarea: Dupa ce un razboi de proportii izbucneste in Orientul Mijlociu,Iran impreuna cu aliatele sale arabe atacand Egiptul si Turcia,intreaga omenire se teme de pericolul imens care ameninta securitatea globala.In ciuda negocierilor diplomatice si in urma degenerarii situatiei ,Rusia hotaraste ca acum este momentul potrivit sa atace Occidentul.Astfel,prima victima va fi Romania,tara aflata de nu mult timp in Nato,tara care a gazduit baza ameicana si elemente de scut Anti-Racheta. Dupa atacarea si distrugerea Romaniei,izbucnirea razboiului la scara planetara nu mai poate fi oprita,in ciuda eforturilor diplomatice a unora.
Pentru a citi mai mult despre catrenel lui Nostradamus si Razboi descris de el,intra aici.

vineri, 5 august 2011

Bursele s-au prăbușit azi noapte. Apocalipsul vă bate la ușă!

Joia Neagra din nou. Pentru ca nu v-ați învățat minte!International Business Times:
“Toți cei 3 indici majori din SUA au pierdut tot ce se câștigase de la începutul anului. In ultimele 10 zile, indicii americani s-au prăbușit cu peste 10%”.
“Aurul a atins un preț record de 1684.7 dolari pe uncie”.
“Micii întreprinzători ne transmit ca SUA a intrat intr-o spirala a prăbușirii”.
“Prăbușire si pe piețele Europene: indicele britanic FTSE, cel german DAX si cel francez CAC-40, au scăzut cu peste 3%” (articolul întreg aici).
Președintele Băncii Centrale Europene:
“Suntem intr-o perioada de mare incertitudine, nu numai in zona euro, ci la nivel global”.

Money.ro:
“Sentimentul masacrului: Bursa din București se îndreaptă spre -6% încă din deschidere” (articolul întreg aici).

Compromisul de la Casa Alba, respins de oamenii de afaceri.
Luni, președintele Obama anunțase ca republicanii i-au dat voie sa împrumute mai mulți bani, cu condiția sa taie masiv din programele sociale. Democrații au considerat asta o înfrângere totala si o cedare in fata republicanilor “extremiști”. (vezi articolul SUA: o sa luam de la săraci, o sa dam la bogați)
Iată ca oamenii de afaceri sunt si mai extremiști. Lor nu le pasa de acordurile politicienilor si de negocierile stupide din parlamente. Pentru ca un om de afaceri, un investitor, își risca banii lui, fericirea lui, viața lui. Îmi pui impozite ca sa dai pomana si medicamente la cerșetori? Ca sa plătești salarii bugetarilor tai? Ei uite, ca nu mai fac nici o afacere in tara ta de rahat! Nu-ti mai plătesc taxe, opresc orice investiție, îmi iau banii, ii bag in aur si te las cu ochii-n soare! Sa te vad ce poți sa-mi faci!
Criza de azi noapte arata un singur lucru: ca adevărata putere aparține nu “poporului” si politicienilor, ci oamenilor de afaceri, oamenilor cu bani. Intr-o singura zi, ei l-au îngenuncheat pe președintele SUA, cel mai puternic politician din lume. De gașca Basescu-Ponta-Antonescu ce sa mai zic? Numai daca sufla firmele spre Parlament si Guvern , rămân politrucii români pe drumuri!
Cum oprim prăbușirea?
Simplu: dam patronilor ce vor – puterea!
  • Guvernarea trebuie preluata de firme private. Președintele Obama si ceilalți politicieni din tarile amenințate de faliment (bineînțeles ca si România) sa renunțe la putere, ca oricum n-au fost in stare de nimic. O tara trebuie condusa ca o firma.
  • Sistemul de sănătate de stat, desființat. Pensiile de stat, desființate. Ajutoarele sociale si subvențiile, desființate. Bugetarii concediați si serviciile statului – privatizate. Cheltuielile militare trebuie in schimb crescute. Statul trebuie sa redevină ce a fost timp de mii de ani: câinele de paza al averilor si al proprietății private.
  • Taxele, reduse cu 90%.
  • Drepturile angajaților, desființate. Un salariat trebuie tratat de lege exact ca orice firma, fără nici o favoare speciala. Contractele de munca trebuie transformate in contracte de prestări servicii.
  • Imperialismul si colonialismul in cea mai dura forma, trebuie reinstaurate. La ce bun sa plătești petrolul unei tari inferioare, când poți sa-l iei gratis? Războaiele resurselor sunt oricum inevitabile; cu cat începi mai repede cu atât câștigi mai multe resurse.
  • Votul universal – desființat. Gata cu populismul. Drepturile costa, democrația costa: e o prostie sa le dai pe gratis! (vezi articolul Fără drept de vot pentru cerșetori!).
Când ieșim din criză?
Toate acestea s-au mai întâmplat si se vor întâmpla din nou. Toate statele care nu au ținut sub control populismul, care au început sa împartă pâine si circ gratis, s-au prăbușit în haos, violență si război civil. Doar cărțile de istorie mai vorbesc acum despre ele. La fel se va întâmpla si cu Uniunea Europeana si Statele Unite. Distrugerea lumii așa cum o cunoaștem e inevitabila. Orice societate care favorizează oamenii slabi devine ea însăși slaba si vulnerabila. Statul social și egalitarist va rămâne o amintire a ratatului secol 20.
Economia occidentala a avut nevoie de 400 de ani de duritate si lăcomie capitalista ca sa fie construita. Dar au fost de ajuns doar 40 de ani de risipa socialista ca sa fie distrusa. Când își va reveni economia? Când vom ieși din criza? Când va fi iar cald, frumos si bine? Pai nu cred ca veți mai apuca asta.
Si ce este mai rău încă n-a venit. Încă n-au încetat împrumuturile, statele încă mai au bani. Credeți ca șomajul, scăderea salariilor, oamenii care se spânzura din cauza datoriilor neplătite sunt un dezastru?
Va înșelați: ăsta e doar Purgatoriul. Iar pe voi, dragi cititori, vă așteaptă Iadul. 
Articol de

Spirala morții: dobânzile costă mai mult decât apărarea. La anul vor depăși sănătatea iar în 2014 – educația

După felul în care se laudă Guvernul și chiar FMI, unii ar putea spune că în finanțele publice românești s-a produs vreun miracol. Însă datele arată cu totul altceva, scrie riscograma.ro.buget-2008-2011-s1+ Click pe grafic pentru a mări +
Execuția bugetară pentru prima jumătate de an arată un deficit bugetar de puțin peste 2% din PIB, dar sub ținta stabilită cu FMI. O fi mult, o fi puțin? E suficient să ne amintim că până prin 2007, primul semestru se încheia cu excedent.
Iată însă ce s-a întâmplat în primele jumătăți ale anilor de iresponsabilitate fiscală, adică din 2008 până acum.
VENITURI
Încasările au oscilat, cu scăderi în 2009 și 2010, dar și cu un vârf în 2011, pe seama majorării taxelor. Veniturile în prima jumătate a lui 2011 au fost cu 4,4% mai mari decât în prima jumătate a lui 2008. De fapt, încasările mai mari și nu cheltuirea mai responsabilă a banilor explică deficitul mic.
Principala sursă a plusului de încasări au reprezentat-o majorările de TVA și accize. Veniturile din CAS și impozitul pe salarii au stat pe loc, deși CAS a crescut cu 3 puncte în februarie 2009, în timp ce încasările din impozitul pe profit au scăzut constant.
CHELTUIELI
Cheltuielile statului au crescut constant, ele fiind mai mari cu 11% în prima jumătate a lui 2011 față de prima jumătate a lui 2008. Bun, la începutul lui 2009 majorările de cheltuieli erau cele deja decise. La începutul lui 2010, încă trebuia respectat un calendar. Însă în prima jumătate a lui 2011, cheltuielile au continuat să crească cu toate că angajații de la stat aveau salariile reduse.
Pe ce s-au dus banii? Păi pe bunuri și servicii, care au crescut cu 15% față de ianuarie-iunie 2010, până la un nivel fără precedent. Adică toate lucrurile care pot fi date fără licitație sau prin licitații trucate clienților politici.
Au crescut “cheltuielile de capital” cu 30%, până la nivelul lui 2009, deși în toată perioada asta s-au văzut ca rezultate doar două-trei cioturi de autostradă și multe, foarte multe săli de sport.
Însă cea mai abruptă creștere a ultimilor patru ani este la capitolul dobânzi. Împrumuturile pe care Guvernul le-a luat pentru a stabiliza bugetul au atras dobânzi în creștere de la jumătate de miliard de euro în semestrul I al lui 2008 la mai mult de 1,1 miliarde în prima jumătate a lui 2011.
Deja, costul datoriei publice este mai mare decât cheltuielile cu apărarea. În ritmul de acum, până la sfârșitul anului viitor dobânzile vor ajunge să coste mai mult decât sănătatea iar până în 2014 vor depăși educația. Așa începe o spirală a morții.

Grecii fug din tara cu zecile de mii

Voula Diamantou îşi verifică pentru ultima dată bagajele. De data aceasta, gastro-enterologul de 33 de ani nu mai pleacă să-şi petreacă vacanţa în insula Rhodos, locul său de baştină. Pleacă la Londra, iar biletul este doar dus. Este povestea unuia dintre zecile de mii de greci care-şi părăsesc ţara devastată de criză.

Cântecul greierilor, soarele, familia şi prietenii mei, totul îmi va lipsi, dar nu mai  am nici un viitor aici", spune ea, sprijinindu-se pe marginea balconului apartamentului său din  suburbiile de nord ale  Atenei. După ce a absolvit strălucit medicina la universitatea din capitala Greciei, Voula a descoperit realitatea sistemului grecesc de sănătate, lovit de criză.

De la 1.100 de euro la 2.500. Copilul şi soţul rămân însă acasă

De cinci ani, lucrează la un spital popular din centrul Atenei. Nu are nici un salariu motivant şi nici perspective de promovare. “Câştig doar 1.100 de euro net pe lună, gărzile nu mai sunt plătite de mai mult de un an, salariile au fost îngheţate iar angajările oprite. Aşa că nu pot spera la mai bine la un alt spital public şi nu am cu ce să-mi deschid un cabinet.  După ce a venit criza, băncile nu mai dau credite aşa uşor” spune tânăra grecoaică.

Aşa că, atunci când i s-a propus un post de medic asociat la Universitatea din Cambridge, plătit cu 2.500 de euro pe lună, n-a ezitat nici o secundă. “Pot să avansez şi voi fi plătită. Merită sacrificiul” spune Voula, care îi lasă acasă pe Maria, fetiţa sa de doar 17 luni şi pe Sotiris, soţul său, inginer la metroul din Atena.

“E greu să-mi abandonez rădăcinile, viaţa de aici, dar dacă nu fac această alegere acum, apoi va fi prea târziu” spune tânăra decisă totuşi să nu se dea bătută. “Deja căutăm un loc de muncă pentru soţul meu. Odată ajunsă acolo, sper să grăbesc lucrurile. Sunt sigură că va fi mai bine şi pentru educaţia fetiţei” spune Voula.

E ca acum o sută de ani. Atunci era însă război şi foamete

Tânăra grecoaică nu este o excepţie. Mii de greci caută să plece dar, cum nu toţi au avut şansa ei, se adresează agenţiilor de recrutare, care oferă din ce în ce mai multe anunţuri de slujbe în străinătate, pe măsura pregătirii fiecăruia şi pe salarii bune. Nu toate anunţurile sunt însă oneste. Sute de avocaţi, ingineri sau studenţi, au fost păcăliţi de o agenţie australiană, care promitea locuri de muncă la Antipozi, de exemplu. Acum depun plângeri.

În ultimele luni, ministerul grec de externe nu mai poate faţă cererilor de eliberare sau de înnoire a paşapoartelor. “Telefoanele sună încontinuu, toată lumea este nerăbdătoare să plece. Ai impresia că eşti la începutul secolului XX, când Grecia a cunoscut un
mare val de emigraţie. Numai că acum nu e război sau foamete” spune un diplomat elen.

Zeci de mii au plecat. Mai ales “creiere”

Deja, peste 70.000 de greci au plecat în Statele Unite, iar alţi 15.000 au ajuns în Germania, Marea Britanie şi Franţa. “Din păcate, după ce au plecat capitalurile, pleacă şi creierele. Cele cărora sistemul le taie craca de sub picioare. Clientelismul, nepotismul, mentalităţie sunt rezistente la schimbare, peste tot. Trebuie să recunoaştem că sunt mulţi medici în Grecia, 70.000 pentru 10 milioane de oameni. Dar, pe de altă parte, 5.000 au plecat doar în ultimii trei ani. Dacă cei mai buni pleacă, cine mai rămâne?” se întreabă Ioannis Detseris, lider de sindicat al medicilor.

Confruntat cu necesitatea de a face reformele în ciuda daunelor colaterale, Guveruel este totuşi îngrijorat de acest val de emigraţie care afectează toată populaţia. În special tinerii. Din zece persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, şapte spun că vor să plece din ţară. Plecarea acestei generaţii foarte bine pregătite va afecta destul de grav viitorul Greciei. Autorităţile nu pot decât să spere că, odată ce criza va fi trecut, creierele se vor întoarce acasă.

Sursa articol: Le Figaro
Sursa: Money.ro