A existat mereu - şi încă mai există, din păcate - o categorie de maladii pe care obişnuim să le numim „boli ale sărăciei”. Infecţii specifice şi boli carenţiale asociate cu un nivel de trai scăzut alcătuiesc partea de suferinţă "repartizată", în general, păturilor sărace ale populaţiei lumii. Dar astăzi ne confruntăm cu o nouă şi îngrijorătoare categorie de afecţiuni, pe care medicii, pentru a sublinia contrastul cu bolile sărăciei, care încă persistă, le numesc, neliniştitor, „boli ale bunăstării”. Iar aceste maladii sunt preţul pe care îl plătim pentru că nu am reuşit încă, în căutările noastre, să găsim şi să păstrăm echilibrul delicat dintre bunăstarea materială şi sănătate.
Om bogat, om sărac... fiecare cu boala lui
Aşa-numitele boli ale bunăstării, ale abundenţei (diseases of affluence, în engleză) reprezintă, sub aspectul răspândirii lor epidemice, un fenomen contemporan, un semn al vremurilor pe care le trăim. Şi sunt un fenomen plin de aspecte ciudate, plin de paradoxuri, care adesea par să contrazică logica bunului-simţ. Şi totuşi, aceasta e realitatea şi nu rămâne decât să încercăm să ne explicăm lucrurile cât mai complet, ca să înţelegem ce se întâmplă.
Cândva - e aşa de evident acest lucru încât e aproape jenant să-l repetăm - cele care prevalau în societate erau bolile sărăciei. Cu o mare parte a populaţiei trăind în condiţii mizere, maladiile legate de nivelul scăzut de trai erau o problemă copleşitoare, o plagă a societăţii. În schimb, erau puţin oameni cu adevărat bogaţi şi prea puţine erau bolile despre care să se poată spune că erau apanajul acestei categorii sociale.
Un exemplu notabil este guta, cunoscută încă din Antichitate, multă vreme socotită, într-adevăr, o boală a celor înstăriţi şi denumită ca atare: boala regilor sau boala bogaţilor.
Guta (sau podagra, cum se numelte când este loca este cauzată de o tulburare a metabolismului ce produce acumularea de acid uric în organismul uman. Acidul uric în exces se depune sub formă de cristale în articulaţii, determinând inflamarea acestora, manifestată sub forma unor crize extrem de dureroase (evocate sugestiv în această ilustraţie din 1799).
O localizare predilectă era degetul mare de la picior, care devenea atât de dureros, încât bolnavii nu suportau, în timpul crizelor, nici măcar atingerea păturii sau a plăpumii. În stadiile mai avansate ale bolii, excesul de acid uric putea provoca artrită cronică (din cauza erodării articulaţiiilor), nefropatii (afecţiuni ale rinichilor) şi alte necazuri, bolnavii de gută fiind predispuşi la apariţia diabetului zaharat, a hipertensiunii şi a altor boli cardiovasculare.
Deşi, ca în cazul mai tuturor bolilor, există o componentă genetică (responsabilă de o predispoziţie mai marcată la această maladie), stilul de viaţă are o mare contribuţie. Istoric vorbind, guta apărea la persoanele care consumau cantităţi mari de carne şi băuturi alcoolice şi care aveau un indice de masă corporală ridicat (era supraponderali sau obezi, cu alte cuvinte). Or, în urmă cu secole, cine mânca atâta carne şi, în general, cine mânca aşa de mult încât să ajungă obez? Doar cei foarte înstăriţi. De aici numele de boala bogătaşilor dată gutei.
Acesta este aspectul anecdotic şi istoric al chestiunii. Dar azi avem o altă problemă: ne paşte pe tot mai mulţi dintre noi această "boală a bogătaşilor". Şi, chiar dacă pare cinic s-a numim aşa, în condiţiile în care mulţi dintre noi avem totuşi dificultăţi de ordin financiar, mai mari sau mai mici, nu-i mai puţin adevărat că stilul de viaţă care ducea, în trecut, la apariţia gutei în rândul unei minorităţi de oameni cu stare a ajuns azi la îndemâna multora dintre membrii societăţii de tip occidental. La îndemâna multora dintre noi, adică.
Aşa încât nu e de mirare că guta cunoaşte azi o răspîndire mai largă decât oricând. Numărul cazurilor este în creştere, guta afectând 1-2% din populaţia occidentală. Între 1990 şi 2000, incidenţa bolii s-a dublat. Specialiştii atribuie această creştere mai multor factori: mărirea speranţei de viaţă, modificările regimului alimentar şi creşterea prevalenţei bolilor asociate cu guta, precum sindromul metabolic şi hipertensiunea. Guta este, aşadar, una dintre numeroasele boli metabolice la care ne predispune stilul nostru de viaţă actual.
Şi acum, după ce am dat ca exemplu guta, maladie care se bucura din vremuri vechi de "privilegiul" de a fi o boală a celor cu dare de mână, să aruncăm o privire asupra restului "colecţiei" de boli pe care experţii le denumesc actualmente boli ale bogăţiei.
Cele mai multe dintre ele fac parte din categoria bolilor cronice netransmisibile: diabet de tip 2, boli coronariene, obezitate, hipertensiune, boli cerebrovasculare, anumite tipuri de cancer, dar şi astm şi alte câteva tipuri de alergii.
Foto: Hepta
Acestea sunt boli în apariţia cărora are un rol major, după opinia specialiştilor, factorul economic. Nu numai nivelul de trai individual pare să joace un rol, ci şi gradul de dezvoltare economică a ţării întregi. Cândva, aceste boli erau numite "boli occidentale", dar acum, când modul de viaţă occidental se extinde tot mai mult spre est, ăncojurând Pământul, cucerind treptat tot globul, aceste afecţiuni nu mai sunt cantonate geografic, ci acoperă un ansamblu de teritorii unite cultural prin ceea ce s-ar putea descrie drept "modul de viaţă occidental".
Spre deosebire de aceste maladii, categoria opusă - boli ale sărăciei - cuprinde în special boli infecţioase, contagioase (din cauza igienei precare, a lipsei vaccinurilor, a ineficienţei reglementărilor privind sănătatea publică) şi boli determinate de malnutriţie.
Unul dintre paradoxurile fenomenului - care arată cât de complexă este chestiunea - constă în faptul că multe dintre aceste boli ale abundenţei apar (în ciuda numelui lor) în ţări în curs de dezvoltare. Un raport din anul 2011 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că aproape 80% dintre decesele datorate unor boli cronice netransmisibile (inclusiv cancere, diabet, boli pulmonare cronice, boli de inimă şi accidente vasculare cerebrale) au avut loc în ţările în curs de dezvoltare. Da, lumea iese din sărăcie şi se occidentalizează văzând cu ochii, dar plăteşte pentru asta. Exemplul Chinei, care în urmă cu 45 de ani se lupta cu foametea şi malnutriţia, iar acum vorbeşte cu îngrijorare despre numărul crescând al cazurilor de obezitate în rândul populaţiei ei, este grăitor.
Faptul că peste trei sferturi dintre decesele datorate unor asemenea boli s-au petrecut în ţări în curs de dezvoltare se explică prin faptul că aceste ţări sunt în prima fază a occidentalizării lor: apare o îmbunătăţire a nivelului economic individual, un stil de viaţă personal ce presupune mai puţin efort şi accesul mai larg la o alimentaţie mai abundentă, dar nu neapărat sănătoasă. Fără efectul compensator al altor laturi ale bogăţiei occidentale, precum accesul la servicii de sănătate eficiente şi la educaţia privind un stil de viaţă sănătos, această tranziţie îi face pe locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare vulnerabili la tot ceea ce este nesănătos în modul de viaţă occidental.
Iată încă un paradox: aceste schimbări sunt privite de către oamenii care au parte de ele drept îmbunătăţiri majore ale vieţii lor. Aşa sunt, pe de o parte; pe de altă parte, ele sunt elemente ale pericolului.
De la sărăcie la trai decent
Bolile abundenţei au o bază specifică, o temelie constituită din câţiva factori-cheie legaţi de stilul de viaţă modern.
- Lipsa de exerciţiu fizic este unul dintre cele mai importante elemente. Pe măsură ce nivelul de trai creşte, oamenii sunt nevoiţi să depună tot mai puţin efort fizic pentrui a-şi procura cele necesare traiului. Vehiculele motorizate înlocuiesc mersul pe jos, utilaje automatizate fac tot mai puţin necesară munca cu braţele, slujbele devin mai sedentare, la fel şi distracţiile, iar viaţa zilnică implică lungi perioade de inactivitate fizică.
- Accesul la hrană abundentă, cu un număr mare de calorii este un al doilea factor de importanţă majoră. Spre deosebire de economia de subzistenţă din ţările sărace, în care se munceşte din greu pentru a obţine un număr relativ mic de calorii, în societatea de tip occidental este disponibilă hrană bogată în calorii şi relativ ieftină. Dar această hrană nu este întotdeauna şi sănătoasă: conţine cantităţi mari de grăsimi, zahăr, făinoase (nemaivorbind de aditivi - faimoasele "E"-uri, cum se numesc în Europa -, dintre care unele au efecte nocive asupra sănătăţii) şi, oricum, prea multe calorii faţă de necesarul zilnic. (Iată, aici, un al treilea paradox: în cadrul populaţiilor hrănite "occidental" pot fi întâlniţi - chiar în ţările dezvoltate - indivizi care sunt supraalimentaţi, dar, în acelaşi timp, malnutriţi.)
Trăgând linie şi adunând, ne dă ca rezultat un stil de viaţă ce presupune multe calorii mâncate şi puţine cheltuite; la asta se adaugă ingerarea de substanţe nesănătoase pentru organism (inclusiv sporirea consumului de alcool şi tutun) şi, în final, avem tabloul dezolant al unor populaţii bolnave, în mare proporţie, de boli ale abundenţei.
Încă şi mai îngrijorător (şi, din nou, paradoxal) e faptul că maladii considerate în trecut boli ale sărăciei au schimbat tabăra, fiind azi pe cale să devină boli ale abundenţei. Un exemplu frapant este rahitismul, care în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX era o boală răspândită în rândul populaţiei sărace din mahalalele marilor oraşe industriale ale Europei. Prost hrăniţi şi insuficient expuşi soarelui (din cauză că o pătură groasă de fum negru acoperea cerul, ca rezultat al activităţii uzinelor alimentate cu cărbuni), copiii din aceste medii sufereau în mare proporţie de această boală ce producea deformări vizibile, uneori invalidante, ale scheletului.
Şi iată că azi rahitismul se întoarce, de data acesta pentru a lovi copiii care îşi petrec o mare parte a timpului în casă, în faţa computerului ori a televizorului, lipsiţi de binefacerile soarelui. Nu mai e vorba despre copii săraci, din medii defavorizate, ci despre copii din familii cu o situaţie materială bună. Dar efectele bolii sunt aceleaşi ca şi în trecut. Însă nu doar copii sunt victime ale lipsei de activitate în aer liber, ci şi adulţii din oraşe, care îşi petrec şi ei mai tot timpul în casă şi, din această cauză, suferă de o lipsă cronică de vitamina D.
Şi, cum toate se leagă între ele, aceste boli ale abundenţei sunt interrelaţionate în moduri complexe, de pildă, obezitatea este considerată a fi responsabilă, cel puţin parţial, de apariţia altor probleme de sănătate, precum anumite cancere, iar inflamaţia cronică (favorizată de lipsa vitaminei D) este un factor esenţial în apariţia multora dintre bolile moderne.
Prea multă curăţenie strică
Sărăcia înseamnă, de cele mai multe ori, condiţii mizere de trai, lipsa apei curate, lipsa canalizării, expunerea la murdărie şi germeni care provoacă boli infecţioase şi parazitoze. Îmbunătăţirea statutului economic presupune, cel mai adesea, locuinţe mult mai salubre, hrană şi apă curate, săpun şi dezinfectante.
Şi nu e bine? Ba da, dar... Avem de-a face aici cu factorul "prea", cu căderea dintr-o extremă în alta. Sau, cum zice înţelepciunea populară: tot ce e "prea" strică.
Da, pare paradoxal, dar un aspect al stilului de viaţă modern ce afectează sănătatea şi duce la apariţia unor boli specifice este curăţenia excesivă, ce determină o insuficientă expunere la germenii din mediu.
Multă vreme s-a considerat că "microbii" - microroganismele de toate felurile - nu pot fi altfel decât dăunători. Abia în ultimele câteva decenii ne-am reconsiderat poziţia faţă de microorganismele care ne înconjoară. Am aflat, recent, că organismul nostru găzduieşte o întreagă lume de astfel de fiinţe - lume pe care abia acum o descoperim şi începem să o înţelegem - şi că lor le datorăm, în mare parte, starea noastră de sănătate, bună sau rea, diverse aspecte ale fiziologiei şi chiar ale psihologiei noastre.
Microbiomul - totalitatea vietăţilor microscopice care ne locuiesc corpul - au roluri majore în viaţa noastră: printre altele, ne influenţează profund sistemul imunitar, antrenându-l, călindu-l, învăţându-l să-şi facă treaba ca lumea, să reacţioneze corespunzător la apariţia în organism a unor molecule străine, potenţial periculoase. În lipsa unui astfel de antrement profesionist, sistemul imunitar poate reacţiona uneori exagerat, afişând un răspuns imun exploziv, disproporţionat de intens. Şi atunci, pot apărea, pe de o parte, fenomene alergice, precum astmul, iar pe de altă parte, boli autoimune, în care sistemul imunitar o ia razna şi începe să atace celulele proprii organismului uman, pe care nu le mai recunoaşte ca fiind ale sale, ci le consideră invadatori străini.
Intervine aici aşa-numita ipoteză a igienei: lipsa expunerii, în copilărie, la agenţi infecţioşi, bacterii simbiotice (cum sunt cele care trăiesc în intestinul uman) şi paraziţi determină o mai mare susceptibilitate la alergii, pe fondul unei dezvoltări deficitare a sistemului imunitar. În 1989, David P. Strachan a prezentat, într-un articol publicat în British Medical Journal, o teorie mai amplă şi argumentată, bazată pe această ipoteză. De atunci, un mare număr de date epidemiologice a venit în sprijinul acestei teorii, care azi este larg acceptată în cercurile ştiinţifice şi a influenţat mult modul în care sunt înţelese şi tratate alergiile de toate felurile.
Şi, tot pornind de la această teorie, au fost făcute în ultimele decenii numeroase studii care arată că o curăţenie excesivă în locuinţă predispune copiii la alergii; că, în general, copiii din oraşe sunt mai vulnerabili la afecţiuni alergice, comparativ cu copiii din mediul rural, tot din cauza expunerii mai slabe la germeni, poate şi din cauza poluanţilor urbani; că utilizarea constantă a săpunurilor antibacteriene predispune, de asemenea, la alergii; că manifestările alergice precum astmul, febra fânului (alergia sezonieră) şi urticaria devin din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce devine tot mai intens bombardamentul cu reclame care ne îndeamnă să ne curăţăm şi dezinfectăm casele de parcă ar fi săli de operaţii. Foto: Hepta
Există autori care includ printre bolile ale abundenţei chiar afecţiuni psihice, precum depresia, după cum arată un studiu publicat în 2003 în jurnalul Child Development, în care autorul, S. S. Luther, afirmă că există o corelaţie între înrăutăţirea sănătăţii psihice şi izolarea socială crescândă care este unul dintre factorii ce caracterizează mediul social în ţările dezvoltate.
Of, cine ar fi zis că ieşirea din sărăcie şi tranziţia la un trai decent, din punct de vedere material, ar putea fi o sursă de necazuri? Ei bine, nu e doar un fenomen posibil, ci şi unul foarte răspândit. Descoperindu-i rădăcinile, putem spera să găsim soluţii, înainte ca lumea să se transforme într-un loc deprimant, în care boala să ajungă să reprezinte normalul, iar sănătatea - o excepţie suspectă.
